Join the new world

– Mă jenează un trifoi, de-aia, mârâi Pânza de Păianjen. Cineva i-a spus că sunt o carte numai bună de citit la mare (ce tâmpenie) și de-aia m-a dus în Vamă în rucsac… atâta că acolo a întâlnit un student la Poli și asta mi-a fost sfârșitul. Semnul de carte pus de ea, trifoiul, stă acolo de ceva ani și mă jenează teribil, culmea e că e fix înainte de sărutul ala a lui Petre Barbu, în colțul gurii…dar ea nu, s-a dus cu deșteptul ăla să vadă răsăritul și am rămas închisă.

– Așa deci. Din motive personale. Ai vrea să fii citită din nou, deci.

– Măcar deschisă, oftă Pânza și își încrucișă picioarele, măcar să îmi cadă trifoiul. Mă gândeam să îl fac pe Petre Barbu să meargă mai departe decât un sărut în noaptea aia…

– Cella Serghi s-ar răsuci în mormânt, draga mea.

– Constat că sunt în total dezacord cu ce vreți să faceți. Schimbarea cărților doar că să fie citite din nou mi se pare cea mai mare aberație și nu mă afiliez de nicio culoare.

Toate cărțile se întoarseră brusc către Amintiri din Copilărie.

– Ție îți da mâna, mda, până mai ai de partea ta pe Doamnele Învățătoare și Ministerul care te bagă pe lista de lecturi an de an. Ce căcat, nu mai seamănă nimic cu nimic, nu tu motocei, nu tu râie, ăștia habar nu mai au unde e Ozana, caprele au căpușe, I mean, wtf, copilăria s-a schimbat radical, man. Cum îți poți aminti ceva ce nu ai trăit?, și Trainspotting trase lung din țigare.

Cireșarii, volumul unu și doi în special, deși desperecheați pe raft, oftară cu conștiința luptei pierdute.

– Uite, eu am de gând să mă debarasez măcar de unul dintre finalurile lui Fowles, zise Iubita Locotenentului Francez, prea se agită lumea când vede că trebuie să aleagă unul. Problema e că nu m-am hotărât care, n-am idee care s-ar potrivi în zilele noastre dar ce știu sigur este că, după ce văd filmul ăla (destul de fain, altfel) cu Meryl Streep, toți se sperie de numărul de pagini. Mamăăaăă, am văzut și filmul tarat de prietenă și acum, asta? Colac peste pupăză, finalurile alea…. Așa că m-am hotărât, voi păstra doar unul.

– Bine, dar postomodernismul… (aici încerca Pe Patul de Moarte să argumenteze)

– Fac ceva pe postmodernism, eu vreau să fiu CITITĂ, înțelegi?

Pe patul de moarte își contempla propria formă. Firele ei, ducând povestea către un singur punct, multiple perspective care reflectau atâtea conștiințe, totul radiind divergent ca un soare și pierzându-se în cititor, lacrimile acestuia când o citea, covârșit de morțile proprii sau asistate la lumina unei lumânări în șoapte de rugăciune, toate astea, și nu numai astea, i se păreau magnifice. Era datoare vândută autorului. Însă, fără cititor, ar fi rămas doar un titlu de curs în caietul vreunei student la litere.

– Și tu, Visule?

– Sincer, mie nu îmi mai pasă. Din autorul meu, au preferat alte bucăți pentru manuale, mai accesibile, probabil. Mă consolez cu ideea că sunt o cărămidă ce va stă la baza unui edificiu mult mai măreț decât am fost eu. Autorul meu, mai mult ca sigur, va pleca din țară, unde va scrie alte chestii, unde va privi în oglinzi și se va reflecta în altcineva. Poate nemți, englezi, cine știe? Parcă Nemângâiații nu a fost în aceeași situație?

Nemângâiații își plimba, ușor, degetele pe clapele pianului.

– Autorul meu este, într-adevăr un venetic, un cameleon ce scrie pentru două lumi total opuse, nu e nevoie să detaliez, nu-I așa, Picnic pe marginea drumului?

– Nu.

– Un șmecher, ce mai, și le delimitează delicios – te regăsești într-una și te minunezi de alta, aranjamentul perfect, fraierilor! Pe de altă parte eu, unul, sunt un produs nereușit, mult prea stufos și dacă cineva te compară o dată cu Kafka, gata, te-ai ars. Și eu aș putea renunța la câteva personaje, alde Gustav care vorbește într-una ș-i-a-ș-a m-a-i d-e-p-a-r-t-e

– Carevasăzică, ce e asta, asist la o formă de prostituție cărturărească? intrebă Luni de Fiere, proaspăt trezită din somn. Căscă cu nerușinare. Să ne schimbăm noi, ahem, noi, ca să fim citite din nou?? Se încruntă. La ce să renunț eu, la zizi? La jocul erotic cu masca de porc și coșciuge? Și de ce să renunț, mă rog, i-auzi-o și pe prefăcuta asta, cică ecranizare, cică cititor! Îți spun eu care e problema ta, și se înclină privind adânc în ochii Iubitei Locotenentului Francez: ești scrisă prost, aia e!

Râsete înfundate.

– Nu schimb nimic, eu am sex și ăla se vinde întotdeauna.

Sexus aprobă, zâmbind.

– Bine, dar eu…, și La Medeleni tăcu, resemnată.

– Trebuie să ne gândim serios la ce e de făcut. Nu are rost să luăm în calcul părerile unor cărți ce n-au fost deschise niciodată, gen Pas cu Pas, ci a celor care, în trecut, aveau cititori numeroși. Ne trebuie ordine și reguli și acestea vor fi urmate de toți, altfel nu e frățește..suntem în asta împreună și împreună vom…

– Vezi că te autocitesti, Împăratul Muștelor! Nu e drăguț deloc. Nu se pune.

– Măi, eu nu știu despre voi, dar eu unul mi-am făcut treaba, interveni De veghe în lanul de secară. Chiar dacă, mă rog, sunt citit din alte considerente.

– Lasă-neeeeee, lasă-neeeeeee, tânguiala generală.

– Poate prostituție e un termen prea dur.

– Reformulează tu, deșteapto.

– O reconfigurare poate ar suna mai bine. Doar pentru cei care doresc, desigur. Pe unii, vă reamintesc, necitirea nu îi deranjează deloc, deși sunt splendizi. Pentru cei care doresc poate ar fi de folos o aducere în prezent, deși nu mai știe nimeni ce e ăla prezent – până am fugi la tiparniță cu noua versiune, ar deveni trecut, deci…

– Serios, mormăi Galapagos.

– Poate să ne proiectăm în viitor ar fi mai sigur…

– Viitorul, o p…

– Sexus! Limbajul… vezi ca Alice in Tara Minunilor este de fata.

– O…

– Sexus!

– Era o idee, nu va agitați, îmi dau cu părerea, nu vedeți că autorii ne-au abandonat, ne schimbă coperta și cam atât.

– Deci, cum rămâne, face fiecare ce dorește? Că dacă ar fi după mine, eu aș mai scoate niște virgule, zise Eseu despre orbire, și ceru, din priviri, aprobare lui Ulise, care de la atâta neînțelegere nu mai înțelegea nici el, nimic.

– Fiecare face ce dorește, confirmă În căutarea oii fantastice. Eu, unul, sunt foarte ok.

– Fie, șoptiră cărțile, mâine ne vom gândi la altă strategie. Regele Arinilor, ia adu tu niște cafele…