Mitica

Day 1,565, 07:02 • Published in Romania India • by Patanjali
Buna sa va fie inima !

Incerc sa va vorbesc despre niste cutii si etichete cu care suntem deja atat de obisnuiti.
De ce fac asta ?
Va las pe voi sa gasiti „rezonul”.

Motto:
Într-o grădină,
Lâng-o tulpină,
Zării o floare, ca o lumină.

S-o tai, se strică!
S-o las, mi-e frică
Că vine altul şi mi-o rădică.

Intr-o gradina de Ienachita Vacarescu



Mitica s-a nascut la granita dintre moda boiereasca a salvarilor, caftanului si fesului si cea a fracului, cilindrului si monoclului.
Initial firav si rusinat de stramosul sau, baciul vrancean.

De mult se obisnuise cu stapanirea turceasca, mijlocita de greci, si uitase ritmurile orfeice si tracice, fiind dedat mai mult cu cobza si lauta ori cu alamurile turcesti.
Acum el descopera noi si noi ritmuri, aduse ori de ofiterii napoleonieni pribegiti pe aici, de regulamentele rusesti, ori de carmuirea nemteasca, dupa cum avea sa ii fie norocul.

In acele vremuri de inceput Mitica citea „Almanahe” agrare si stia ca daca in brumar o sa fie soare pe 23, apai in august o sa dea inghetul. Si multe alte informatii trebuincioase vietii sale zilnice.

In unele locuri slujba la biserica inca o mai auzea in slavona si cetea si calendare publicate de Tar pe cheltuiala lui, numai doara il va convinge pe Mitica ca si el e rus pravoslavnic.
Cu calendarele nu a reusit prea bine Ohrana, dar cu Icoanele mai, mai.

Multa vreme visurile lui Mitica erau tare contradictorii.
Ba se visa la Paris, in saloane luminate si aurite, ba la Berlin, din dragoste de Rege, ba se bucura de venirea frumosilor „brati maladet” , ba ofta dupa vremurile linistite ale turcului.

Treaba e ca din toate aste vise, cand se ingemanau veacurile in targul lui Bucur, Mitica al nostru incepea sa treaca de la vin indoit cu apa catre tapul de bere dupa reteta nemteasca, si spre limonada cu ghiata de la serbetul cu apa rece.

Mai mult decat atat, Mitica al nostru a devenit banuitor, hatru si interogativ.
Mare amator de glume si snoave, sotii, Mitica al nostru a devenit asa un fel de om care punea la indoiala orice, semn de mare inteligenta.

Asa, „orientat”, a descoperit Mitica al nostru ca la Iunion vine tot felul de lume, si cucoane bine, si ca se poate duce un trai linistit de pe urma targului, ce se facea oras pe zi ce trecea.
Nu traia el chiar ca in Boema, desi era artist si iubitor de fineturi, dar se descurca.

Asa, incet, incet, cel iubit de Sfantul Nicolae, protectorul Bucurestilor, a devenit tot mai rasat, mai cunoscator si iubitor al celor de buna calitate.

Ajunge Mitica, in epoca lui de glorie, taman intre cele doua razboaie mondiale, sa fie chiar iubit de (e)Maniu (ala din RL tot mai avea ceva de boscorodit).

E curat si ingrijit Mitica (evident, face si misto de fraierii recent veniti din "provincie" care inca nu se deprinsesera cu baia zilnica – vezi Ionescu din „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”), e citit (deja era la a doua sau a treia generatie de oraseni – vezi „Intunecare”) si e chiar sofisticat ori excentric (vezi „Cel mai iubit dintre pamanteni”).
Ce mai, el e apoteoza Regatului Romaniei.

Devine constient de pozitia si responsabilitatea sa (ne place sa credem, vazand pe atunci un primar ca Anibal Teodorescu – urmat de „tarnacopul” Dem I. Dobrescu).
Totusi, urbea era vie si isi avea sufletul ei, frumusetea ei (cu toate bunele si relel sale).

Cartitorii ar putea spune ca Mitica a ales sa isi sfarseasca viata la Berlin, ca si parintele sau spiritual.
Altii ar putea spune ca Mitica a ajuns vai de capul lui in zilele noastre.

Eu cred ca in zilele noastre Mitica nu mai este (si de aia trag clopotele).

Mitica de alta data s-a transformat in personaj colectiv (a fost si el colectivizat) si asa am ajuns sa avem „Mitici”.
O „specie” tare ciudata, ce vietuieste in marele oras de altadata doar de o generatie, maxim doua, nedeprinsi cu fineturile si rafinamentele.

Niste mitocani .

Toate cele bune !