Legenda Moldovei
Mentalist de Bucovina
Nu este vorba despre Dragoş Vodă şi a sa Molda, ci despre faptul că în aproximativ o lună de zile vom avea prima Legendă a Moldovei: NoOnexRO (Rexu – cum îmi place mie să-l alint, de la T-Rex 🙂
).
Vreau să-l felicit primul cu această ocazie pe Cel Mai Cel în toate cele jucător al eMoldovei pentru că merită cu prisosinţă.
Pe de altă parte m-a surprins răspunsul lui când l-am interpelat în legătura cu viitorul nume al rangului Batalionul I al Moldovei. Ideea nu-i a mea recunosc, dsturzoiu (adicătelea Stefan.cel.Mare) trăgându-mă de mânecă şi trezindu-mi interesul pentru numele ce va rămâne în istoria eMoldovei. Cum se poartă peste tot acum, am fi putut avea şansa de a denumi acest Prim Batalion cu numele Marelui Domnitor, prin diverse tertipuri (ori să ia primul rangul dsturzoiu, ori să-şi schimbe temporar numele Rexu).
Din păcate, răspunsul lui a fost negativ, ceea ce mi-a revelat din nou marea supărare pe care o ţine Rexu pentru o parte a eMoldovei, ştiind cât de altruist este din fire.
De aceea m-am hotărât să pornesc o campanie de idei şi fapte mai ales, prin care să-l întoarcem pe Rexu înapoi printre noi din „turnul lui de fildeş”, cum ar spune un Mare Scriitor drag mie.
Vă rog să spuneţi fiecare ce credeţi că am putea face să-l îmbunăm pe cel mai important luptător al eMoldovei, iar dacă îmi va face onoarea să-mi citească şi poate să-mi şi răspundă chiar subiectul articolului, am afla la sigur dacă e în puterile noastre să schimbăm starea actuală de fapt.
Rexule, să nu te superi pe mine pentru acest articol, încerc să „mişc” lucrurile care s-au cam blocat în draga noastră Basarabie...
Cu respect, al vostru
Mentalist
Răpciune, MMXV
Comments
pace!
respect, respect, respect ... respect!
Mie-mi place sa-i spun NoOnexRo sau Gabi.
Lista lui de prieteni este redusa. Asa e. Dar daca avem un friends list mai mare, inseamna asta ca avem multi prieteni?
De cate ori e jignit cineva din acel friends list sarim imediat in apararea lui? Ne pasa noua de problemele si greutatile fiecarua din acel friends list? Si invers...
Alcide, este o pierere regretabila pentru comunitatea eMoldava, ca si multe altele. Si piererile astea sunt cu atat mai grave cu cat "natalitatea" in eMoldova este in scadere! In plus, din cei noi aparuti in eMoldova putini sunt din cei, pentru care sa te bucuri ca ii avem.
dstrurzoiu a luat o decizie, neinfluientat si din proprie initiativa. pana ajunge legenda poate se razgandeste si isi mai schimba numele. 😉
Gabi îi spun și eu când vorbim direct, dar cand e vorba de un articol "oficial" și trebuie folosit nick-ul complet riști să-l greșești, și atunci numele de Rexu mi-e mai drag (cred ca cineva mai vechi i-a spus primul așa și mi-a plăcut)
În ce privește decizia lui, nu-i bai așa mare, pe mine m-a întristat doar solitudinea lui ce persista de ceva vreme...
Mentalist, tot ma gandeam ce sa-ti raspund la demersul de mai sus.
Dar cu ce drept cineva trebuie sa-i indice altcuiva cum sa joace acest joc?
Tu, de exemplu, te-ai specializat pe venirea in eMD pentru ati atribui niste medalii, poate si NoOnexRo doreste sa lase o amprenta in eMD prin denumirea Batalionului I cu un nume drag lui. Pe langa aceasta amprenta, NoOnex a facut lucruri mult mai importante pentru aceasta comunitate pohuistă, decat denumirea careiva Legende intr-un spatiu virtual.
Cezi ca numele de Păcală, Tândală, Sforăilă etc. sunt mai puțin importante decat Stefan cel Mare, in acest joc? Sau cuiva ii pasa de careva nume virtuale?
Da-mi 50 de gold si imi schimb numele user-lui in oricare doresti si astfel sa ridicam in slavi importanta noastra interplanetara.
Shi rau esti! 🙂
Păstorule, am impresia că tu încercai să mă tragi cumva de urechi, sau mi se pare mie?
Ţi-a trebuit mult ca să te gândeşti şi n-a ieşit mai nimica.
Ori nu ai citit tot articolul, ori n-ai înţeles nimic, sau amândouă.
Hai să-ţi explic, ca să pricepi: scopul articolului nu e să te dai tu cu fundul de pământ că nu-ţi convine de mine, ci era un demers cum să facem să ni-l întoarcem pe Rexu înapoi printre noi, aşa cum era când a venit în eMoldova, plin de vervă şi dornic să mute munţii.
În privinţa mea, cred că te-ai hazardat cam peste lungul nasului, sau n-ai observat că aproape în fiecare săptămână mă grăbesc să-ţi îndes în hambare mâncare şi arme strânse cu ceva strădanii de pe la câţiva români de treabă? Chiar dacă am auzit ceva zvonuri că ai fi o clonă mică (poate de aia ţi-a şi trebuit atâta să te “gândeşti”), am zis “treacă de la mine, personajul e activ, dă ceva damage pt eMD, îl trec pe liste”. Sau poate te deranjează că fac donaţii în general către jucătorii din eMoldova? În creieraşul tău, e mai importantă o cetăţenie decât orele mele pierdute din timpul liber ca să strâng, să contabilizez, să fac donaţii, să scriu articole...
Şi ca să lămuresc încă o dată ceea ce-mi tot reproşezi tu (şi poate şi alţii): eu joc eRep cum consider eu, adică scopul acestui joc trebuie să fie finit (de exemplu obţinerea tuturor medaliilor disponibile), şi am de gând să-l duc până la sfârşit, după care nu o să vă mai încurc pe-aici, mă voi retrage posibil în eMD şi poate într-o zi când o să daţi din greşeală peste contul meu, veţi vedea că “Game is over”. Dacă tu (sau clona ta, ce-oi fi) vrei să joci până la pensie eRep, treaba ta! Nu trebuie toţi să-ţi dea dreptate.
Din cauza unora ca tine a ajuns Rexu să fie solitar!
Şi-n final, Rexu ar merita cei 50 de gold indubitabil (chiar i-am propus asta), tu – nici într-o mie de ani!
P.S. NuRupeNik – nu îi rău, doar latră dijeaba 🙂
am inceput sa scriu un articol pe baza comportamentului tau nesimtit, dupa care mi-am dat seama ca nu meriti efortul.
stragetia de a te apara prin atac este bine cunoscuta asa ca nu ma mira aiurelile insirate in commentul de mai sus.
la capitolul "clone" nici nu stiu ce sa zic, majoritatea celor care m-au acuzat de acest pacat, pe parcutsul ultimilor 6 ani, sunt deja banati pentru detinerea de clone.
Iar tu? un clonar cu acte in regula, cel care ai ajuns la al treilea cont principal, indrazneste sa ma acuze!? 😃
rusinica mai bucovinene
http://www.erepublik.com/en/citizen/profile/3899636
Ma tu esti Norman Asante, dupa cat de prostanac esti si dupa cate aberatii indrugi!
Ia vezi-ti tu de drumul tau si nu mai intreba de mine ca esti praf facut-gramada.
Desi nu meriti sa-ti raspund, hai sa-ti demontez tampeniile de mai sus:
1.cei care au afirmat ca ai fi clona e-traiesc, sunt bine, chiar activi;
2.daca as fi "clonar dovedit", de ce nu-s banat pana acum? Si de ce nu ma raportezi la admini? Nu te duce capul sau ti-e frica de mine?