La ceasul diminetii
unghenidava
La ceasul dimineţii,
cînd stelele-s pe cer,
Cînd toată lumea doarme
şi liniştea-i deplină,
Ne pregătim cu toţii,
şi cu un pas stingher
Plecăm încet spre munte,
spre raza de lumină.
Cu rucsacul în spate
şi dor de drumeţie,
Urcăm spre norii tainici,
cu pasul apăsat,
Şi zarea-ndepărtată
e neagră şi pustie,
Doar dorul de-nălţime
e veşnic ne’ntinat.
Cînd seara iar se lasă
şi-i linişte deplină,
Noi zăbovim o clipă
în jurul focului,
Privind un dans sălbatic
de flăcări şi lumină
În tabăra de corturi,
sub poala muntelui.
Cînd soarele răsare
şi-ncepe-o nouă zi,
Spre crestele cărunte
porni-vom împreună,
Vom fi mereu prieteni,
nedespărţiţi vom fi,
Cînd este greu şi-n viaţă,
şi-n munte, şi-n furtună.
La cumpănă de drumuri,
cînd soarta ne desparte,
Cînd inutil se pare
a fi un ţel sublim,
Vom încerca prin viaţă
să mergem mai departe,
Cu muntele în suflet
în pace să trăim
Comments
Poezia e frumoasa, te felicit! Ce am de criticat: curentul literar in care s-ar incadra poezia ta este cel romantic care era in voga pe la inceputul anilor 1900. Si eu scriu poezie, sau incerc, si te-as sfatui intai sa studiezi si sa incerci sa-ti adaptezi mesajul in conformitate cu simtirile tale dar si cu stilul influent in timpul nostru. Multa bafta!
E o poezie care lui i-a placut. Deci e ok.
Poate macar in acest domeniu ar fi de preferat sa o lasam mai usor cu trendul, moda.
Credeam ca e scrisa de el, de asta am comentat. Daca e o poezie scrisa de altcineva, retrag si chiar vreau sa apreciez alegerea.
Ar fi corect să menționăm că versurile aparțin lui Daniel-Dumitru Darie.
Multumesc Open_Minded, multumesc unghenidava și multumesc si tie The Rohirrim. Cat priveste ideea ta cu moda, treduri si curent literar, nu doar ca nu pot fi de acord cu tine, insa cred ca te plasezi intr-o alta directie. Vorbesti oare de versul clasic al poeziei? Cu ce este Eminescu, Esenin, perimat? Ca nu au scris fara a tine cont de forma, ca au lasat poezia cântecului? Pictura bizantina, atat de veche, si-a pierdut esenta doar pentru ca e asemenea pana la identitate cu cea din 1400?