Join the new world

Mentionez inca de la inceput ca am dat copy/paste ne pe net dar este un articol care merita citit! Nu ma intereseaza neaparat voturi sau mai stiu eu ce.
Trebuie sa stai bine cu psihicul daca vrei sa citesti tot articolul.
Merita!

Unul din subiectele controversate de pe Internet și care a reintrat în colimatorul viralului din lumea virutală este experimentul rusesc al somnului care ar fi avut loc cândva după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Acest articol povestește experimentul așa cum a fost el menționat în jurnalele cercetătorilor, bucăți din acestea ajungând să fie făcute publice acum câțiva zeci de ani, devenind deja un fel de miraj al tenebrelor rămase în urma războiului. Evenimentele relatate sunt rezultatul a ceea ce au documentat oamenii de știință care au fugit în anii 1940-1950 de serviciul secret rusesc KGB.

Acest articol povestește despre începuturile experimentelor privitoare la tehnologiile de război, cu precădere cele de creare a unui ser sau gaz care să îi facă pe soldați mult mai rezistenți si utili în războaie prin prisma faptului ca aceștia ar putea să rămână treji mult mai mult timp. Se spune ca acest experiment ar fi primul dintr-o serie largă de testări care ar fi dus la crearea gazului Nikolayev, o substanță gazoasă menită să țină soldații treji zile întregi pe câmpurile de bătălie. Astfel, soldații ar fi devenit o armată mult mai puternică; nu ar mai fi fost necesar un număr atât de mare de indivizi pe câmpul de bătălie pentru a învinge oponentul. Gazul a fost numit după un soldat stimat pe nume Felix Nikolayev care a descris într-o oarecare măsură ceea ce veți citi mai jos.

Cercetătorii ruși ar fi ținut în anii 1940 cinci oameni treji timp de 15 zile într-un buncăr sigilat drept experiment al unui stimulant gazos menit a fi folosit în război. Cei cinci cobai au fost închiși, iar nivelul lor de oxigen a fost monitorizat mereu pentru ca gazul să nu îi ucidă, căci era extrem de toxic în concentrații mai mari. Cei cinci erau monitorizați cu ajutorul unor microfoane și prin geamuri groase de sticlă, având în interiorul camerei cărți, locuri de dormit și mâncare uscată care să le ajungă pentru cel puțin o lună de izolare. Nu aveau însă apă curentă sau toaletă și nici paturi propriu-zise pe care să doarmă. Erau cinci prizonieri politici din pușcăriile socialiste ale epocii, cinci criminali de război care au acceptat să participe la experiment pentru ca li s-a promis libertatea la finele acestuia.

Experimentul rusesc al somnului i-a tentat pe cei cinci condamnați politici pentru că aceștia primiseră promisiunea că dacă vor sta treji 30 de zile vor fi eliberați. În primele cinci zile subiecții s-au comportat normal, conversând unii cu ceilalți. Însă din a patra zi conversațiile și evenimentele povestite au devenit din ce în ce mai întunecate și traumatice. După aceste zile cei cinci au început să se plângă de motivele care au dus la prezența lor în cadrul experimentului și au început să dea semne de paranoia severă. Au încetat să mai vorbească unul cu celălalt și au început în schimb să șoptească la microfoane și la oglinda-geam, crezând că pot câștiga încrederea oamenilor de știință de la cârma experimentului de deprivare a somnului prin turnarea camarazilor lor.

Inițial, oamenii de știință au crezut ca acestea sunt efecte secundare ale gazului, însă din ziua a noua lucrurile au început să se schimbe. Unul din ei a început să țipe, alergând haotic prin buncăr; a țipat constant trei ore în șir. După acest timp, prizonierul nu a mai putut țipa, deși a încercat în continuare, rupându-și corzile vocale. În tot acest timp, ceilalți nu au reacționat la schimbarea sa violentă, ba chiar au continuat să șoptească la microfoane, până când și al doilea captiv a început să țipe. Doi subiecți au început să rupă cărți și să le murdărească cu propriile fecale, lipindu-le calmi de geam. Mai apoi țipetele s-au oprit, ca și șoptitul la microfoane.

După alte trei zile în care oamenii de știință nu au mai văzut nimic, au verificat în fiecare oră microfoanele pentru a fi siguri că acestea funcționează, având în vedere că nimeni nu scotea nici un sunet. Indicele oxigenului sugera ca cei cinci sunt în viață, ba chiar că sunt supuși la exercițiu fizic îndelungat. În dimineața zilei a 14-a a testului, oamenii de știință au făcut ceva ce au spus că nu vor face niciodată: au folosit difuzoarele din buncăr pentru a vorbi cu subiecții, spunându-le acestora ca vor deschide camera pentru a verifica microfoanele. Subiecții trebuiau să se întindă pe podea și să stea liniștiți, unul din ei putându-și chiar câștiga libertatea în urma acestei intervenții.

Surpriza sinistră a venit de la răspunsul subiecților, unul din aceștia spunând calm că nu mai vor să fie eliberați.

Oamenii de știință și soldații participanți la experiment au început să se îndoiască unii de alții și au decis în cele din urmă să deschidă ușile buncărului la miezul nopții celei de-a 15-a zile. Au scos gazul stimulant din cameră și au împrospătat camera cu aer curat, moment în care obiecțiile celor dinăuntru au început să fie auzite. Trei voci disperate cereau pe ce au mai scump ca gazul să fie repornit, deși camera a fost deschisă iar soldații au fost trimiși înăuntru pentru a scoate subiecții de teste de acolo.

Atât subiecții, cât și soldații au început să țipe, mai ales descoperind că doar patru din cei cinci cobai mai erau în viață, dacă se poate spune așa. Rațiile de mâncare nu mai fuseseră atinse de vreo 10 zile iar bucăți de carne din cadavrul subiectului mort erau îndesate la țeava de scurgere, astfel încât în buncăr erau depuneri de apă de vreo 4 cm înălțime. Nu se știe cât din lichidul de pe jos era apă și cât era sânge.

Experimente ciudate, foto debate org
Experimente ciudate, foto debate org
Cei patru supraviețuitori aveau bucăți de carne și mușchi rupte prin care se vedeau oase, iar din testele ulterioare s-a descoperit ca rănile de pe degetele lor arătau că și-au provocat singuri respectivele daune. Organele de sub coaste ale tuturor subiectilor erau smulse, iar pielea și mușchii de pe coaste erau smulse și ele, lăsând să se vadă cum funcționează inima, plămânii și diafragma. Vasele de sânge și organele erau intacte, însă fusesera scoase și puse pe caldarâm, ținând încă în viață corpurile emaciate ale subiecților. Părea că cei patru supraviețuitori își digerau propria carne pe care o sfâșiaseră de pe ei.

Majoritatea soldaților erau ruși experimentați în tainele și ororile războiului, însă aceștia au refuzat să se întoarcă în buncăr pentru a ridica subiecții după ce i-au văzut. Aceștia din urmă au strigat încontinuu că vor să rămână în cameră și chiar au rugat din toți rărunchii ca gazul anti-somn să fie repornit pentru a nu adormi.

Spre surprinderea tuturor, subiecții de teste au luptat din greu cu soldații când aceștia au încercat să îi scoată din buncăr, un soldat fiind chiar sfâșiat la gât de dinții unui subiect de teste, în timp ce altuia i-au fost rupte testiculele cu dinții. Alți cinci soldați și-au pierdut viața mai târziu, când s-au sinucis la câteva săptămâni după incident.

Unul din subiecții experimentului rusesc al somnului și-a rupt splina încercând să scape din mâinile soldaților și a sângerat imediat, oamenii de știință încercând să îl sedeze folosind de zece ori doza necesară sedării unui om; însă acesta a rămas conștient și alert! Inima i-a bătut timp de două minute și după ce corpul său rămăsese fără sânge, iar după aceea acesta încă a mai țipat și s-a auto-mutilat timp de trei minute. Încerca să atace pe toți cei din jurul lui, țipând încontinuu “Mai mult! Mai mult!” până când a tăcut pentru totdeauna.

Ultimii trei supraviețuitori au fost legati și mutați într-o încăpere medicală unde cei doi care puteau vorbi au rugat constant să fie puși din nou la gaz. Cel mai rănit dintre ei a fost dus într-o cameră unde a fost operat pe viu pentru că sedativele nu au produs nici un efect, acesta încercând să scape din strânsorile puternice. Doar o doză mai mare de anestezic a reușit să îl liniștească, producând instantaneu închiderea ochilor lui și oprirea inimii. La autopsie s-a descoperit că subiectul de teste murise pentru că în sângele său se afla de trei ori mai mult oxigen decât în mod normal, mușchii fuseseră rupți iar nouă oase rupte deveniseră produsul stresului pus de mușchii atrofiați pe ele.

Cel de-al doilea cobai asupra căruia medicii au încercat să lucreze era cel care a început să țipe primul, având corzile vocale rupte. Acesta a reacționat violent, încercând să scape și dând din cap negativ când medicii au adus gazul anestezic lângă el. Când cineva a sugerat ca operația să decurgă fără anestezie, pacientul de ocazie a dat din cap în semn de da. Nu a reacționat în nici un fel în timpul celor șase ore de operație pe viu, uitându-se din când in când cu un rânjet sinistru la asistenta care se afla în operație. Medicii au încercat să îi acopere abdomenul cu ce a mai rămas din piele, punând la loc și intestinele și organele abdominale în tot acest timp, operație din care nimeni nu ar fi putut să iasă viu, cel puțin nu fără anestezie severă.

După ce operația s-a încheiat, pacientul a încercat să spună ceva medicului chirurg scoțând un sunet fad, astfel încât medicul i-a dat un caiet pe care acesta să își scrie dorința. Subiectul de teste nu a scris decât cuvintele “Taie în continuare”.

Ceilalți subiecți de teste au fost operați fără anestezie, injectându-li-se un paralizant pe durata operației. Chirurgii au găsit imposibil să lucreze în condițiile în care subiecții râdeau încontinuu; a trebuit să fie paralizați, doar privind oamenii care operau pe ei. Paralizantul a părăsit sistemul imunitar al subiecților anormal de repede; aceștia chiar au încercat să scape de legăturile de la membre, cerând imediat gazul stimulant anti-somn. Cercetătorii au încercat să îi întrebe de ce au recurs la auto-mutilare, iar răspunsul primit a fost unul sinistru: Trebuie să rămân treaz!

Primele reacții ale oamenilor de știință au fost eutanasierea subiecților, dat fiind faptul că experimentul lor, finanțat de forțele militare sovietice răzbunătoare, a eșuat. Un ofițer comandant a văzut însă o oportunitate de experimentare, dorind să încerce să bage subiecții înapoi în buncăr, unde ar fi fost expuși din nou la gaz, în ciuda protestelor oamenilor de știință. Înainte de a fi băgați în buncăr, subiecții au fost legați strâns de paturi și legați la monitoare EEG, iar în momentul în care cei trei au auzit șoapte cum că vor ajunge înapoi sub influența gazului, au încetat să mai protesteze.

Cei trei subiecți ai experimentului rusesc de somn abia se mai puteau ține treji, unul din ei murmurând încontinuu, în timp ce altul își ținea capul dezlipit de pernă și clipea încontinuu. Subiectul mut încerca să își rezeme picioarele și mâinile de legăturile ce îl țineau strâns pentru a avea ceva de care să se țină treaz. Cobaiul ce își ținea capul departe de pernă fusese primul legat la aparatul EEG astfel încât cercetătorii vedeau ce se întâmplă cu el; deși de obicei creierul îi funcționa consecvent, în anumite momente acesta se oprea, părând că subiectul a intrat în moarte cerebrală. Deodată ochii acestuia s-au închis iar capul i-a atins perna, citirile sugerând că a atins un somn adânc – o comă – după care și inima i s-a oprit.

Singurul cobai care putea vorbi a început să țipe și a cerut să fie băgat în buncărul cu gaz anti-somn, în timp ce citirile creierului său arătau aceleași căderi ca și în cazul subiectului care a murit adormind. Comandantul a dat atunci ordinul pentru închiderea subiecților înăuntrul buncărului cu cei trei cercetători care se aflau atunci cu ei. Unul din cei trei a luat imediat pistolul pe care îl avea la el și l-a împușcat pe comandant între ochi, întorcându-se spre cobaiul mut și împușcându-l și pe acesta.

Apoi cercetătorul și-a îndreptat arma spre ultimul cobai care era încă legat de pat, în timp ce ceilalți oameni aflați în cameră fugiseră. Cercetătorul l-a întrebat pe subiectul său de teste ce este el, primind un zâmbet macabru pe buze și răspunsul următor:

Ai uitat atât de ușor? Noi suntem voi. Noi suntem nebunia care sălăsluiește în voi toți, cerând să fie eliberată în fiecare moment din mintea voastră animalică. Noi suntem ceea ce ascundeți în fiecare noapte. Noi suntem ceea ce voi sedați în paralizie și tăcere când vă aflați în raiul nocturn unde nu vă putem ajunge.

Atunci cercetătorul a țintit inima cobaiului uman și a tras. EEG-ul s-a oprit în timp ce cobaiul a șoptit sfârșit “ atât de aproape liber…”.

Posibil ca acest experiment sa fie o inventie?...un test...o poveste?...
Mai jos si o mica explicatie!

Această poveste sinistră, sau experimentul rusesc anti-somn, reprezintă un mini-experiment al unui scriitor pe un site de pe domeniul wikia.com, care și-a încercat norocul în a îi speria pe cititorii în căutare de povești horror. Mulți cred însă că acest experiment a fost unul real, întreaga poveste scoțând un adevărat val de întrebări și teorii virale pe internet. Este sigur să presupunem că un astfel de experiment nu a existat niciodată, deși atrocitățile de dinainte, din timpul și de după război pot fi chiar mai îngrozitoare decât povestea de mai sus. Ce credeți, ar putea fi povestea experimentului deprivării de somn prin folosirea de către ruși a unui gaz sinistru reală?