Cine e ROMÂN

Day 1,971, 12:16 • Published in Romania Hungary • by Anticomunistul


Cine e ROMÂN

O intrebare,exclamatie sau o afirmatie?
Precizari:
cei plecati=Cetateni sau e-cetateni (romani) care au atat o alta cetatenie cat si o alta resedinta.
daco-roman= Termen folosit pentru a denumi nu neaparat populatia romanică din nordul Dunării ci cu sensul de autohton,bastinas.
etos=Ansamblu de trăsături specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morală, moralitate.
Chiar daca unele nume am vrut sa le anagramez, orice asemanare cu realitatea istorica sau actuala(atat RL cat si ER) este pur...intentionata.

Am observat în cursul confruntarilor de opinii mai ales printre ,,cei plecati'' dar nu numai, cum, unii autori, nemaiavând alte argumente pentru a-si combate adversarul, se leaga de originea etnica a celui in cauza, azvârlindu-i in fata acuzatia ca ar fi strain.

Nimic mai gresit si mai lipsit de fundament real. Acei ce se servesc de astfel de argumente, mai întâi trebue sa stie ce e o natiune, caci de la aceasta entitate trebuie sa pornim ca sa distingem pe un strain de un român.

Natiunea este in primul rând o realitate spirituala. Are un suflet colectiv, un suflet national, si numai cine simte vapaia lui poate fi sigur ca e român. Aceasta întrepatrundere între individ si neam se realizeaza pe cai misterioase, care nu sunt accesibile din afara eului sau.

Cine e român, traieste într-o stare de tensiune si de suferinta permanenta pentru soarta neamului sau, pe care Capitanul o defineste ca o stare de “mistica nationala”.

Dat fiind caracterul supranatural al unui neam, in componenta lui fizica pot sa participe tot felul de etnii. Fragmente de popoare se pot contopi in albia straveche a unui popor. Deci, pot exista români coborîtori direct din trunchiul ,,daco-roman'', dupa cum pot exista români de data mai recenta, care s-au desprins din alte neamuri si s-au asezat in mijlocul nostru. Limitele unui neam sunt determinate de stralucirea spiritualitatii lui. Sufletul unei natiuni se extinde in spatiu si in timp pâna unde îi îngaduie forta lui creatoare.

Si atunci care e criteriul obiectiv dupa care putem distinge pe un român de un neromân? Nu e recenta lui încorporare in natiune, declarând pe unul grec, pe altul rus, pe altul ucrainian, pe altul polonez, pe altul bulgar, pe altul sârb, ungur, etc., ci gradul in care se reflecta in existenta lui etosul national. Acest etos nu poate fi definit. E ceva trait. Apartine insondabilului persoanei umane. Esti român nu pentruca vrei, nu pentruca ai luat aceasta decizie, nu pentruca ai facut un act de adeziune la comunitatea româneasca sau ai cartea de cetatenie, ci pentruca o pornire interioara îti spune ca aici e locul tau, în mijlocul românilor. Exista o nastere individuala, dar exista si o nastere nationala, momentul in care simti cum patrund in tine duiosiile si mândria de a fi Român.

Acest proces e înlesnit si oarecum natural când cineva se trage din mosi-stramosi autohtoni. Dar nu e un indiciu exclusivist. Tot asa de bine un strain poate sa simta vraja românismului si sa devina un exemplar superb al neamului nostru.

Când judecam conduita unui individ, trebuie sa ne referim permanent la acest criteriu infailibil, al etosului national. Trebue sa cercetam cum îl reflecta si cum îl serveste acel individ? Actele lui, sunt inspirate de etosul national si sunt in concordanta cu indicatiile lui. Sfera vietii unui român in carne si oase emana din sfera vietii lui spirituale? Daca constatam ca un individ, indiferent de presupusa lui origine etnica, corespunde acestei imagini spirituale a românismului, el e român. Si invers, daca un român, presupus de sânge, îsi reneaga structura interioara si serveste altar conceptii de viata, nu mai e român.

Ajungem, evident, la situatii paradoxale. Un Ionescu un Popescu, etc., in vinele caruia nu curge de peste 2000 de ani nicio picatura de sânge strain, poate aluneca in sfera altor arii de spiritualitate, mergând chiar pana a se asocia cu inamicii propriului sau neam. In timp ce un Polihroniade, care nu poseda aceasta ireprosabila descendenta ,,daco-romana'', poate urca pe cele mai înalte culmi ale românismului.

Ne aducem aminte ce campanie s-a dus contra Capitanului, in prigoana din 1938, ca ar fi de origine straina, deoarece tatal lui s-ar fi numit Zelinski. Nu stiu in ce masura e adevarata aceasta informatie, dar e un lucru bine stiut ca in Bucovina administratia austriaca a schimbat numele românilor, adaugându-le câte un ski sau iuc la urma, pentru a înlesni asimilarea lor cu rutenii. Avem atâtia camarazi care poarta nume cu sufixe straine, când in realitate ei sunt români de cea mai veche spita.

Dar e suficient sa contemplam opera Capitanului, ca sa ne dam seama de infamia unei atari acuzatii. Capitanul nu numai ca e întemeietor de miscare, dar a interpretat ca nimeni altul in istorie si cultura etosul national. Singurul gânditor ce-l poate egala este Mihai Eminescu.

In timpul aceleiasi prigoane, Marand Licanescu se indeletnicea cu cercetarea “originei etnice” a capeteniilor legionare destinate sa fie suprimate. Dupa ancheta lui, erau putini români adevarati printre ei. Majoritatea erau polonezi, greci, unguri, bulgari, etc. Parea ca toate viiturile din Romania si-au dat întâlnire în miscare si asa se explica “crimele” savârsite si caracterul ei “anarhic”. Iata cine voia sa conduca Romania!

De cealalalta parte a baricadei, erau aparatorii Statului, românii de cea mai veche obârsie! Nu ne ocupam acum daca un Ngbeliu, un Roghevici, un Marand Licanescu , un Brigael Rimanescu, un Geraseanu si alti calai ai acelei generatii aveau certificate de nobleta rasiala. Dar e suficient sa-i judecam dupa faptele lor, ca sa ne dam seama ca nu erau români. Niciodata niste români adevarati n-ar fi savârsit faptele lor, nimicind floarea unei generatii. Tocmai românismul lor interior, daca l-ar fi avut, i-ar fi oprit de la aceasta grozavie. Dar ei nu mai traiau pe traiectoria neamului si, in consecinta, nu mai simteau nicio repulsie pentru rolul odios ce li s-a încredintat de camarila.

Nici in Tonanescu nu vibra etosul national, desi el mereu se lauda cu românismul sau imaculat. De ar fi trait pe coordonatele neamului, n-ar fi pornit razboiul cu închisorile pline de tineret si nu si-ar fi legat numele de Sarata. Lipsit de calauza etosului national, si-a anulat propria lui opera si a târît si tara in nenorocire. Ii lipsea criteriul fundamental ca sa distinga între prieteni si dusmani si sa vada clar câmpul de batalie.

Autorii actului de la 23 August au suferit, cel putin in acel moment tragic, o eclipsa de românism. Nu poti sa-ti cauti salvarea la cei mai mari inamici ai natiunii române. E un lucru de neconceput nu la un român de talia lui Nimau sau Tibaranu, ci la orice om din popor. Etosul national privea, de undeva dintr-un ungher ascuns al sufletului lor, la fapta lor nesocotita. Mai târziu si-au dat seama de eroare, când nu mai dispuneau de mijloace ca sa o îndrepte.

De atatia ani, poporul român zace inca in robia comunista. Sa nu ne miram ce s-a întâmplat cu el. E in natura comunismului sa ii chinuie pe oameni. Comunismul e o proiectie satanica in lume, iar Satana nu are alta placere mai mare decât sa darâme tot ce-i sta in cale: cetati, popoare, civilizatii. Foarte multi fosti sau actuali Vergunanti nu sunt români, desi poarta nume românesti si par sa fie (unii cel putin) de origine româneasca neaose. Ei s-au rupt de etosul national si servesc unei conceptii de viata ostile aspiratiilor neamului nostru. Ei lupta ca sa stinga in neam si cele din urma vibratii de românism. Se mai pastreaza numele patriei noastre, dar substanta nationala e atacata cu ferocitate.

Toti ,,cei plecati'' care colaboreaza cu inamicii natiunii romane, nu mai sunt români in sensul autentic al cuvântului. Etosul lor national s-a alterat. Altminteri e inexplicabil cum de nu simt oroarea de a sta alaturi de cei mai mari asupritori ai neamului nostru. Sunt suflete stinse, golite de seva nationala, si ca atare insensibile la drama natiunii.

Cei ce se proclama români si continua sa creada in destinele neamului, sa nu judece pe altii cu argumentul originii lor, ci sa se orienteze dupa faptele lor, dupa reflexele personalitatii lor. Sunt aceste fapte in conformitate cu exigentele etosului national, acei indivizi sunt români indiferent cât de mult sau de putin sânge românesc curge in vinele lor.

Trebue sa privim cu infinita simpatie la acei ,,plecati'', care desi n-au fost înradacinati de secole pe plaiurile noastre, stau alaturi de noi in aceste ceasuri grele. Iar românii ce se considera descendenti puri ai ,,daco-romanilor'' sa faca bine sa onoreze ei in primul rând nobila lor origine. Sa stea ei in fruntea sacrificiilor pentru neam. Sa nu devina ei pleava ,,celor plecati'', oameni de nimica, secaturi; sa nu-si vânda ei constiinta nu numai pentru un ,,blid de linte'', ci pentru toate comorile pamântului. Sa se lepede ei mai întâi de complexul iobagului in fata strainilor si sa stea ei mândri si neînfricati in transeele românismului.



Acestea fiind spuse GdF-eLAM va prezinta cinstea, corectitudinea, seriozitatea, disciplina si mai presus de toate, iubirea lui Hristos intruchipate de romanca alia58, candidatul nostru oficial la functia de presedinte al partidului e-LAM.