Yin-yangul balcanic

Day 1,562, 05:49 Published in Romania Romania by 8-3=1

In viziunea noastra luna martie este asimilata in mod normal inceputului. Dupa o iarna grea vine primavara, iarba incolteste, pasarile canta. Cu toate astea 1 martie nu e inceputul, ci chiar mijlocul anului sacru (bisericesc) inceput la 1 septembrie.

Luna martie marcheaza si un inceput, este acela al creatiei vizibile. Ascunse sub zapada, semintele au incoltit nevazute dar o data cu topirea zapezii apar la suprafata. Inceputul lor a fost demult, insa acum potentialul devine manifest. Dupa jumatate de an de tatonari spirituale are loc explozia creativa care acopera toata luna martie si care isi are apogeul in conceptia suprema in 25 ale lunii (imediat dupa echinoctiul de primavara).

Oricarui inceput insa ii corespunde si un sfarsit. Din punct de vedere spiritual luna martie marcheaza sfarsitul perioadei adamice, primare, spirituale. Adam este izgonit din rai impreuna cu Eva si trimis pe pamant, unde au fii care au fii si fiice ce ajung sa impanzeasca pamantul.

Martisorul este un simbol al primaverii si al lui martie. Dar mai presus de atat este un simbol al echilibrului si al intrepatrunderii elementelor complementare. Marcheaza in acelasi timp un inceput, un mijloc si un sfarsit. Snurul martisorului se onduleaza in spirale infinite si in bucle sublime care converg intr-un singur punct.

La fel ca si yin/yang (primele martisoare erau si alb-negru, nu doar alb-rosu), martisorul romanesc si balcanic exprima echilibrul intre masculin si feminin, intre spiritual si lumea fizica, intre lumina si intuneric, intre energie si materie, intre cer si pamant. Creatia vizibila implica intotdeauna interactiunea, intrepatrunderea si echilibrul complementaritatilor universale (la fel ca in spirala ADN).

Primele artefacte umane asimilate martisoarelor (sau cu o simbolistica similara) au fost descoperite in Romania si dateaza de acum 8000 de ani. Mesajul lor este insa acelasi si astazi, neschimbat peste timp.

Sa aveti o primavara minunata si creativa, fete si baieti deopotriva!