De ce a luptat Armata Română dincolo de Nistru?
A R E S.
Ca să nu mai existe dubii articolul este tot din revista Historia, mai puțin comentariul de la sfârsit.
Odată cu eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, armata română şi-a atins obiectivul pentru care intrase în războiul împotriva Uniunii Sovietice. Ajunse pe malul Nistrului, generalul Ion Antonescu a ordonat trupelor române să continue războiul alături de Germania nazistă. Cum a argumentat generalul Antonescu decizia de continua războiul alături de Hitler? De ce a protestat clasa politică? Era pregătită armata română să continue războiul dincolo de Nistru?
La toate aceste întrebări răspunde istoricul Adrian Cioroianu.
1. Decizia de a continua lupta dincolo de Nistru a fost luată, în mod paradoxal, relativ uşor de Ion Antonescu. S-a consultat cu elita militară, dar, pentru el, decizia a fost preponderent una politică. Cred că acest argument rezistă încă şi astăzi. Este foarte la îndemână să spui că Ion Antonescu putea să se oprească teoretic la Nistru în ideea că armata română recompusese conturul istoric al României, numai că el a judecat din perspectiva unui militar care are şi un rol politic, drept pentru care decizia a fost una mai curând militară. Un aliat nu se poate opri acolo unde vrea. O alianţă nu se întrerupe când unul dintre parteneri «îşi vede sacii în căruţă». Decizia de a trece Nistrul, pe urmele unui adversar care rămânea redutabil, a fost una justificată de evoluţia strategiei militare: nu poţi să duci alianţa doar până unde îţi îndeplineşti tu misiunea şi de acolo să îl laşi singur pe cel care ţi-a fost partener. Din acest punct de vedere, dincolo de calculele politice, mai degrabă egoiste, pe care le facem, trebuie să acceptăm că o alianţă militară (şi în acel moment România era într-o alianţă militară cu Germania lui Hitler), la fel ca şi o alianţă politică (în acel moment România era într-o alianţă politică cu Berlinul) nu se întrerup acolo unde vrea unul dintre parteneri. Probabil vom ajunge să îl judecăm pe Antonescu din această perspectivă, chiar dacă rezultatele continuării acestei campanii nu au fost benefice nici pentru România şi nici pentru armata română.
2. Trebuie să subliniem aici un fapt: Ion Antonescu nu a consultat niciodată opoziţia, pe Iuliu Maniu, asupra evoluţiei frontului, asupra evoluţiilor diplomatice cu Germania, Italia sau cu alte state. În acel moment, Ion Antonescu era Conducătorul statului. Practic, şi în sens pozitiv, dar şi în sens negativ, orice s-ar fi întâmplat cu România cădea în sarcina lui. Sigur, la început, semnele erau mai curând dătătoare de optimism, atât în primele luni ale războiului, dar şi într-o bună parte a anului 1942, lucrurile tindeau să meargă în direcţia dorită, la Bucureşti sau la Berlin. Momentul de ruptură în relaţia dintre Antonescu şi partidele politice din ţară nu a intervenit neapărat în momentul trecerii Nistrului. E drept că Iuliu Maniu l-a avertizat, dar nu a fost o opoziţie categorică din partea niciunui actor politic. Nici nu ar fi putut să o facă, Antonescu fiind Conducătorul statului şi al armatei, regele având în tot acest peisaj o prezenţă mai curând decorativă. Momentul de ruptură intervine după iarna dintre anii 1942-1943. În primul rând, eşecul campaniei germane pentru cucerirea Stalingradului, va urma în vara lui ’43 marea bătălie de tancuri de la Kursk, în care un corp de tancuri german, mândria armatei germane, a fost înfrânt de sovietici. După aceste momente, până şi Antonescu începe să îşi dea seama că promisiunile lui Hitler de a câştiga războiul s-ar putea să fie nefondate. Paradoxal sau nu, asta i-a influenţat atât relaţia cu opoziţia din ţară, dar mai ales i-a influenţat comportamentul în dosarul rasial. Dacă frontul ar fi mers în sensul dorit de Hitler, probabil că şi evreii, şi ţiganii din România ar fi avut o soartă mult mai dură. Aşa, în momentul în care Antonescu şi-a dat seama că lucrurile ar putea să se complice, a fost mai precaut în privinţa soluţionării dosarului evreilor români. De aceea este bine să facem distincţia între cele două moment: trecerea Nistrului (1941) şi eşecul de la Stalingrad (din iarna dintre anii 1942-1943), care a influenţat şi frontul în care se aflau românii. Sunt două moment care au avut ecouri diferite în România. Împotriva trecerii Nistrului nu au fost decât declaraţii conjuncturale, nu au fost acte de opoziţie...
3.În istoria noastră militară există o problemă perpetuă de la războiul de Independenţă până astăzi. Mereu ne întrebăm dacă am fost sau dacă suntem pregătiţi în deschiderea unui conflict. Aceeaşi întrebare ne-am pus-o în Războaiele Balcanice, în Primul Război Mondial, în Al Doilea Război Mondial, şi poate că şi astăzi, dacă răsfoim puţin ziarele, ajungem la concluzia că unităţile pe care le trimitem în Irak sau Afganistan uneori nu au fost pregătite pe cât ar fi trebuit. Dincolo de această lamentaţie, din păcate argumentată, bugetul alocat de România reînarmării a avut o singură perioadă promiţătoare: a doua jumătate anilor ’30, în timpul lui Carol al II-lea. Numai că banii au fost investiţi în lucrări de infrastructură sau în proiecte de reînarmare ce aveau să cadă în 1940, odată cu regele Carol al II-lea. Noi am construit o linie Maginot românească, pe care am pierdut-o prin Dictatul de la Viena, o linie de apărare împotriva Ungariei.
Astfel, ne putem întreba care era starea armatei române în momentul în care treceam Nistrul? Aş face distincţia între starea material şi cea morală. Starea materială era, fără îndoială, perfectibilă; pe de o parte, Hitler însuşi promisese sprijin pentru reînarmarea românilor – o parte s-a confirmat, dar nu s-a dus la îndeplinire tot sprijinul promis. Starea morală era însă mult mai bună decât starea materială, în sensul în care, după eliberarea Basarabiei, se considera că dezideratul naţional a fost îndeplinit şi acum urmează «Campania» pentru creştinătate, pentru cruce, pentru Dumnezeu, împotriva bolşevicilor care nu aveau nici Dumnezeu, nici cruce, nici Biserică. Acesta este unul dintre puţinele momente în istoria noastră în care s-a putut vorbi în presa oficială despre un rol civilizator al românilor în cuprinsul unui război. Noi mergeam spre Est, treceam Nistrul şi până la Nistru fusesem eliberatorii Basarabiei străbune, dar dincolo de Nistru armata română condusă de mareşalul Antonescu era o armată de civilizare, era un factor de civilizaţie împotriva bolşevismului, împotriva comunismului.
Evident, din punct de vedere propagandistic acest lucru a fost folosit destul de bine la sfârşitul anului 1941. Lucrurile au început să se complice în anul următor pentru că această misiune civilizatoare a bătut dintr-odată pasul pe loc în faţa unei rezistenţe reale a cetăţeanului sovietic, cetăţean care nu s-a aruncat în braţele eliberatorilor, aşa cum probabil s-au aşteptat unii exaltaţi de la Berlin sau de la Bucureşti. Cetăţeanul sovietic, de teamă, de frică, manipulat, a luptat cu ferocitate şi îndârjire pentru apărarea maicii Rusii. Stalin a fost suficient de abil încât să le dea sentimentul că, murind pe front împotriva germanilor şi românilor, mor pentru maica Rusie; astfel că misiunea civilizatoare s-a blocat până la urmă în faţa unei imense populaţii trimise la luptă fără niciun sentiment de reţinere de un Stalin care niciodată nu îşi număra victimele. Stalin îşi număra trofeele, niciodată victimele consumate pe altarul jertfei pentru trofee. Şi în momentul în care acest moral al soldaţilor noştri a scăzut în intensitate după iarna dintre anii 1942-1943, a reieşit la lumină slaba pregătire tehnică şi materială a armatei române. Altfel, soldaţii români nu au fost printre cei care să pregete să lupte, disciplina lor era peste medie. Îndurau cele mai grele condiţii pe un front care trecea de la temperatură extrema vara la frig extrem iarna, fără ca pregătirea logistică a unităţilor române să exceleze nici în anotimpul călduros. Cu toate acestea, soldatul roman a îndurat, ofiţerii români au fost foarte bine pregătiţi, ei aveau un sentiment al datoriei notabil, dar în momentul în care a scăzut această putere dată de sentimentul misiunii civilizatoare au apărut dintr-odată punctele nevralgice ale unei campanii insuficient pregătite.
Comentariu.
Nu există nici un exemplu în istorie unde una din părți se oprește din luptă fără sa obțină victoria finală.
Se face mare tam-tam ca Finlanda s-a oprit la graniță.
Finlanda nu a putut merge prea departe pentru ca in Nord frontul era oprit la Leningrad și atenție finlandezii au luat parte activă la asediul Leningradului .
Despre maniera în care din ordinul lui Molotov și Dekanozov s-a înmanat nota ultimatului din iunie 1940 ministrului roman la Moscova ce să mai spunem. S-au tăiat in plin ultimatum comunicația Ambasadei cu Bucureștiul (tăiere de 8 ore din cele 48 date de sovietici). S-au emis pretenții nu numai pentru "Bucovina de Nord" ci pentru toată Bucovina, dar noroc cu oameni de onoare din armată care în retragere au spus doar până aici și când au luat poziție de luptă rușii s-au oprit.
Chiar dacă am fi luptat (nu era cazul căci Hitler l-a asigurat pe Antonescu că totul este provizoriu) am fi avut soarta finlandezilor și pierdeam toată Moldova (până la Carpați) așa cum consideră rușii că ar trebui să fie granița.
Problema nu constă în întrebarea "De ce nu ne-am oprit la graniță?" ci în faptul că nu am fost destul de puternici să câștigăm.
Dacă rușii pierdeau lupta și capitulau altfel ar fi stat lucrurile acum și sunt convins că Transilvania ar fi fost toată tot a României.
Din păcate ... ne-a lipsit un dram de noroc.
Și apropo despre mareșalul Antonescu un erou al neamului.
Iată ce odin a dat "criminalul Antonescu" soldaţilor săi după trecerea Prutului: "Vreau ordine! Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată care aduce cu ea ordinea şi siguranţa şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins furând sau comiţând crime în spatele frontului."
Fac o completare la articol chiar daca unii nu-l vor mai citi.
Nici nu se punea problema ca noi sa invingem rusii.
Cu ajutor da, dar avand in vedere greselile strategice ale lui Hitler au dat-o si ei in bara ajungand sa lupte in n directii.
Ce am vrut eu sa spun a fost ca maresalul Antonescu in nici un caz nu a fost un tradator.
Daca el este considerat tradator atunci politicienii de atunci impreuna cu monarhia (in frunte cu copilandrul Mihai) ce sunt? Au mainile manjite de sange mai mult decat Antonescu caci intre lovitura de stat din 23 august si 12 septembrie zeci de mii de soldati au depus armele caci asa ordonase regele, dar vai regele uitase sa semneze inainte de incetarea focului un armistitiu. Astfel toti militarii au fost considerati prizonieri de razboi si 80% din ei au murit prin Siberia.
Poate ca timpul trece dar unii nu putem uita ca bunicii nostri au trait acel infern (un bunic de-al meu a evadat din Siberia si a reusit sa ajunga acasa dupa 4 ani, iar cand a ajuns acasa a fost bagat in puscarie pt .... evadare si a mai facut 3 ani. A avut zile si a trait pana in 1986 dar dupa 2 razboaie mondiale traite se enerva cumplit cand auzea ....de rusi si de americanii care ne-au vandut ca iuda)
Asta este realitatea. Iar astazi ce se intampla? Se bate apa in piua pentru revenirea la monarhie ca vezi doamne este singura solutie.
Am jurat ca daca in Romania se trece la monarhie vand tot si plec in alta parte renuntand si la cetatenia romana. Pacat ca nu voi putea lua cu mine si ramasitele inaintasilor mei.
Comments
o7
o7
Un erou al neamului romanesc
Da și din păcate la Academia de Înalte Studii Militare portretul mareșalului Antonescu aflat pe perete a fost dat jos în urma unei vizite a unui aliat din ... SUA !? 🙁, iar ai noștri "ca brazii" s-au executat rapid. Rușine de 3 ori.
Bre, lasand tonul superexcitat al declaratiilor patriotice, si Ion Antenoscu a facut greseli capitale cand a angajat Romania in acel razboi. Una din greseli e reprezentata de lipsa unui acord scris cu Reichul german! Nu poti angaja in actiuni ofensive o armata subechipata, fara antrenament cu ofiteri depasiti numai in urma unor acorduri verbale. E vorba totusi de vieti omenesti, de soarta unei tari si nu de un bun propriu care sa-ti permita sa-l angajezi in baza unui gentelmen agreement. Si mai sunt greseli facute. Trebuie privit totul in ansamblu.
LOL
"Dacă rușii pierdeau lupta și capitulau altfel ar fi stat lucrurile acum și sunt convins că Transilvania ar fi fost toată tot a României."
Greu de crezut aceasta afirmatie. Da, Romania avea mai multe resurse pe care i le-a pus la dispozitie lui Hitler si avea o importanta strategica si militara mult peste cea a Ungariei. Sunt sigur ca Transilvania de Nord a fost folosita de Hitler ca si o moneda de schimb si a fost promisa Romaniei in cazul unei victorii a nazistilor insa de la promisiune pana la infaptuire, e cale lunga. Hitler a atribuit Ungariei regiuni din nenumarate tari si nu a dat semne de remuscare.
Credeti ca daca ne-am fi oprit la Nistru nu ar mai fi venit rusii peste noi ? Hai sa fim seriosi !
"Dacă rușii pierdeau lupta și capitulau altfel ar fi stat lucrurile acum și sunt convins că Transilvania ar fi fost toată tot a României."
In mod diplomatic, dupa o victorie nazista, sansele ar fi tins spre 0.
Daca vorbim de forta, Ungaria semi-reintragita si Romania - Transilvania de Nord eveau cam aceasi putere. De unde probabil si decizia de a ocupa teritorii noi. Ar fi dat sansa Romaniei sa devina mai puternica cu timpul. Si ca un plan B, ar fi fost un loc ideal de a plasa colonisti in cazul necesitatii unui schimb de populatie cu Ungaria, voluntare sau nu (ca nu stiu cat de placut ar fi fost pentru cei ramasi peste granite in cele doua tari fasciste).
"Nu există nici un exemplu în istorie unde una din părți se oprește din luptă fără sa obțină victoria finală."
Fals prin faptul ca in lume nu exista doar o singura tara. Victoriile finale sunt foarte rare de-a lungul istoriei.
Idea unui razboi e sa obtii tu cat mai multe avantaje, si sa creezi cat mai multe posibile coflicte pe viitor. De ex. daca dupa primul razboi mondial granitele Ungariei erau cu 10-50km mai incolo (depinde de zona), azi sunt sigur ca nu ar exista minoritati in Ungaria (exceptand eternii tigani), si foarte probabil nu ar exista maghiari in tarile vecine.
Si dace e sa dau un exemplu recent, unde poate sunt mai impartial, sa luam Kosovo. Daca nordul regiunii ar putea sa se reuneasca cu Serbia, in 10-15 ani mai nimeni din Serbia nu ar planga dupa regiunea respectiva.
Intrebat de rusi de ce nu s-a oprit la Nistru, Antonescu a replicat: - dvs ce ati cautat la Berlin ?
Corect M Sorin.
La ruși circulă un banc.
Care este cea mai tare armata din lume?
Armata româna ca a fost pana pana in caucaz si apoi pana in tatra.
La finalul razboiului trupele romane aveau un nivel deosebit de ridicat de combativitate; fapt recunoscut in diverse moduri de aliati si nu numai. Bancul e si nu e banc !!
Am luptat si in est si in vest - am fost capabili de asta - altfel poate azi nu eram Romania ci niste statulete cu denumiri ciudate sau bucati incorporate pe la altii ...
Si daca ,,nebunul" de Antonescu stabiliza frontul pe Focsani_Namoloasa_Galati ?
o7
stalingrad a atins atunci cote psihologice , pentru prima oara recunoscute, vorbesc pentru ca ma ocup de asta, imi cer scuze ca imi expun parerea , !
1.Stalingrad era orasul care purta numele "tatucului "....si hitler stia asta...impactul....etc.....nu stia meteo 😃
2..Pana in zilele noastre regiunea prezinta aceeasi importanta...ceea ce denota ca nu erau straini de strategie !!!
3. ANTONESCU a incercat re-resuscitarea Romaniei...a jucat o carte pe care o platim si astazi...dar trebuie inteles, nu a mizat pe o pierzanie..ma rog , istoria...specialistilor imi da dreptate...sensibil subiect...
o7
M Sorin ,in vest in 44 avea lok ziua D /day ,debarcare in normandia ,nu cred ca germanii ar fi putut sa/si miste trupe de pe un front pe altu din moment ce ei nu aveau suficiente trupe akolo in franta ,am fi rezistat un pic daca am fi reusit sa stabilizam frontu pe respectiva linie ,dar daca ne retrageam impreuna cu nemtii si bulgarii si ungurii pe linia carpatilor ,ar fi fost alta povestea , am fi rezistat sa zicem 6 luni ,dupa cea ar fi trebuit sa isi miste trupe din polonia in franta ,unitatile germane sar duce sa acopere golu lasat de trupele plecate ,linia sar fi slabit si pana la urma tot ar fi patruns ....My oppinion....
te contrazic camarade, arunca o privire in ultimul meu articol, este o scrisoare a lui Antonescu catre Maniu si Bratianu, liberalii si taranisti nu au vrut sa-si asume responsabilitatea frontului
Armata Romana nu era capabila sa reziste in fata URSS-ului. Nu le-am fi putut tine piept nici cu ajutorul nemtilor si oricat am fi vrut noi sa rezistam in Carpati, nu am fi facut fata numarului imens al soldatilor rusi. Rusii au fost cei care au promis ceva, iar SUA si UK nu aveau nicio influenta in aceasta zona, lucru acceptat si de ei. Sa nu uitam ca marile democratii, la care ne uitam si acum ca si la soare, ne-au vandut pe o bucata de servetel. Si acum tot ei au ifose si parfum de virgina. Asta e, lumea e plina de ipocrizie si ipocriti ce se dau garanti ai libertatii.
Nu stiu de unde vine ideea asta cu vandutul de catre vest ca pe un servetel. Roosvelt in ultimul an al razboiului era mai mult o fantoma. Daca nu ma insel a murit cu vreo luna inainte de victoria din Europa. Churchil a incercat sa se opuna lui Stalin la Yalta dar fara sprijinul presedintelui american nu s-a putut impotrivi cu succes lui Stalin.
Sunt abonat la Historia de 4 ani 🙂
Felicitari.
Tata avea toata colectia de magazin istoric si acum eu continui traditia, dar cumpar in plus si Historia.