Reflectie asupra razboiului civil din Romania. Si de ce greseste FAR-ul.

Day 2,022, 10:58 Published in Romania Croatia by Ion Vlahu
Citeam articolul lui Raul Doru, scris pe un ton moderat, pe tema pozitiei politice a FAR din aceste momente, si m-am mahnit cand am citit o parte a comentariilor critice, care sufera, din pacate, de aceeasi atitudine monomana pe care o reprosez partizanilor noii directii politice a Romaniei. Nu oricine te critica o face cu malitiozitate si o atitudine politica nu este niciodata dincolo de critica legitima. Te uiti la ton, la felul in care e calibrata si argumentata pozitia si te gandesti daca merita lansata o dezbatere pe tema. Iar articolul lui Raul Doru merita, din punctul meu de vedere, o reactie onesta.

Desi nu-s FAR-ist si nici nu pot spune ca am avut vreodata o relatie personala cu leadership-ul FAR, ma gasesc de aceeasi parte a baricadei cu ei in perioada curenta, si poate de aia ma simt dator sa-mi explic pozitia. Sunt convins ca motivatia nu poate fi identica, dar cu siguranta o parte din cei ostili activ politicii externe a Romaniei se vor regasi in frustrarile mele.

De ce pentru mine si altii ca mine, Cromania will live forever?
Cand se vorbeste despre vechiul EDEN, toti vorbim despre prietenie. Recunosc ca am folosit si eu ca vector mediatic prietenia cand mi-am sustinut optiunea procroata. Ei bine, nu am niciun prieten croat, sau, cel putin, in momentul de fata, nu-mi vine niciunul in minte. N-am petrecut noptile pe chaturile EDEN, n-am facut bisnita cu grecii si cu croatii in V1 si nici macar n-am facut parte din EDEN Corps. As putea spune ca am fost un soldat mediocru al EDEN. Am luptat pentru Romania in 90% din timp si in presa croata am publicat o singura data un articol cand le ceream ajutorul pentru o campanie MM, la care m-am alaturat lui Musashi, destinata sa umple cuferele goale de razboi ale Romaniei. De unde atunci pozitia asta atat de indarjita in apararea Croatiei si a fostilor aliati din EDEN?

Evident, nu prietenia. Sau, cel putin, nu comprehensiunea standard a conceptului. In realitate, prietenia cu o tara cum e Croatia nu e intuitiva. Nu apeleaza la sentimentele pravoslavnice, nu am fost aliati istorici, iar in conflictul care a macinat fosta Iugoslavie romanii au tendinta de a empatiza cu sarbii. Deci prietenia asta nu are samburele predestinarii, cum are inamicitia cu Ungaria spre exemplu. Si nu e o prietenie intre oameni. O fi, intre unii, nu neg, dar numarul celor care au avut o relatie activa de colaborare si dialog concret a fost foarte mic. La nivel de grup legatura dintre cele doua tari s-a creat altfel. S-a forjat in timp, printr-o experienta comuna, prin loialitate si respect. Contrar opiniilor celor care ne vad niste nostalgici zaharisiti, noi, astia, care am prins EDENu-n glorie si Cromania mare, ne-am construit loialitatile in cel mai pragmatic mod posibil. I-am tinut aproape de noi pe cei care au dovedit ca merita tinuti si am fost mandrii ca si ei ne-au tinut alaturi din aceleasi motive. O sa fac o acolada: imaginati-va cum ne simtim noi, astia despre care vorbeam adineauri, cand vedem ca si in numele nostru se iau decizii unilaterale care ne spulbera una din dimensiunile identitare: orgoliul de a fi un aliat pe al carui umar te poti sprijini. Naiv poate, dar o perioada de timp multi dintre noi ne-am considerat a fi un soi de falanga hoplitica care rezista indarjit hoardelor numeroase ale Phoenix. Naiv, stiu, dar de cele mai multe ori viziunea asta romantata si exaltata te face sa mergi inainte intr-un joc in care climaxul s-a atins cand luptam in Marmara, adica la o regiune si jumatate de Giurgiu.

Ca sa pun capat ideii, e facil sa ne expediezi ca fiind emotivi si emotional instabili, dar realitatea e alta. Pragmatismul ne-a facut sa fim Cromania si de aceea, oricat de neproductiv este, suntem atat de indarjiti. Daca ati stii doar cate „Hail”-uri reciproce s-au spus in jocul asta intre inamici astazi iriducibi, v-ati da seama cat de mult a insemnat pentru unii sa-si zica, citind, in barba: Eu niciodata n-am sa fac asta.

De aceea Cromania va dainui pentru o parte din noi, chiar daca majoritatea dintre ei vor lupta impotriva noastra. Pentru ca, in grila noastra axiologica, acolo rezida onoarea. Acceptati-ne asta, daca vreti sa mentinem canalele de comunicare deschise. Intelegeti-ne sensibilitatile, valorile. Nu va plangeti de ce se intampla in Saxonia, cand luati decizii unilaterale, pentru ca mecanica jocului o permite.

Despre profunzimea razboiului romano-roman
A existat impresia, intr-o zona a conducerii executive a Romaniei, ca populatia ostila deciziei de alianta cu Serbia si a iesirii din EDEN va reactiona initial si apoi va intra, implacabil, in matca. Asta denota o citire superficiala a comunitatii romanesti si a motivatiei sale. Suntem o natiune individualista, coagulam putin si doar la suprafata. Sunt metehne cu care venim toti in fata ecranului. Si, totusi, Romania erepublikana a sfidat aceasta axioma pentru o buna perioada. Mai mult sau mai putin, in politica externa ne-am sincronizat. Chiar diferendele din politica interna n-au afectat considerabil linia diplomatica a Romaniei. S-au creat unitati militare cu o coeziune de invidiat. Era o vreme cand eram invidiati pentru organizare, si nu doar cea de la alegeri. Si aici trebuie sa vorbesc despre FAR. Va place sau nu, FAR e un fenomen. O unitate care de cinci ani de zile se mentine in elita militara a lumii. O comunitate care nu a pierdut membrii, care nu a cunoscut perioade de mediocritate – ca majoritatea celorlalte – sau care au disparut (ca iubitul meu The Group, o unitate care a facut Romania mandra). FAR este puternica, omogena si loiala. Corolarul militar a ceea ce a putut da eRomania in primii sai ani de existenta.

Vechimea in joc nu este un etalon de judecare a unui membru al comunitatii. Ignoranta, da. Cand spui ca experienta acestei tari, ca luptele si aliantele sale, ca suferintele si victoriile sale nu conteaza pentru tine, pentru ca tu ai apasat butonul de join ieri, nu te astepta la respect. Cei vechi merita respectati pentru ca au vazut zeci de generatii care au venit, s-au batut cu pumnul in piept, si au disparut implacabil, si ei au ramas aici si vor mai ramane inca pentru multi ani. De ce crezi ca-ti poti permite sa determini viitorul cuiva, cand tu probabil nu vei fi in el? Sunt nedrept, probabil. Dar poate o reflectie merita intrebarile astea.

Razboiul romano-roman nu se va incheia atata timp cat nu va exista un mecanism de acomodare a minoritatii. Si trebuie sa va ganditi ca ambele tabere sunt minoritare: unii minoritari politic, altii minoritari militar. Credeti ca ne puteti determina prin actiuni unilaterale sa va urmam? Nu veti reusi, cum nici noi nu va vom convinge sa ne votati. Dar realitatea din teren arata ca vorbele presedintelui, a politicienilor, trebuie sa fie acoperite de damage pentru a avea credibilitate. Un politician care nu livreaza rezultate va deveni ridicol. Si de ridicol ar trebui sa va fie teama.

Unde greseste FAR-ul?
Sau, ma rog, reprezentantii FAR-ului. S-au plictisit si nu mai vor sa explice. Devin ironici, sarcastici, nervosi, aroganti. Trezesc in cititor un sentiment iritant de elitism. Nimeni nu vrea sa vada imbuibati aroganti care nu respecta regulile doar pentru ca pot. Si sarcasmul arogant alimenteaza aceasta narativa falsa pe care unii incearca sa o construiasca. Realitatea este ca FAR-ul lupta acum impotriva unor decizii ilegitime, lupta impotriva celor care, ascunsi in spatele catorva voturi – si aici e o discutie lunga – au calcat in picioare cutumele politice interne si statutul international al Romaniei. Cand cineva ca Raul Doru pune o intrebare, nu este firesc sa i se raspunda ratoit: tu nu te pricepi, ma, noi stim mai bine. Trebuie explicat, explicat, explicat, pentru ca la noi este adevarul. Noi avem dreptate si nu trebuie sa permitem partidelor militarizate sa ne acuze de lipsa de respect pentru democratie. Argumentele sunt cea mai taioasa replica, nu uitati asta.

Concluzii
Nu-mi inchipui ca articolul asta va schimba multe. Vor urma trolling, sarcasm, flaming si jigniri fara perdea. Dar imi doresc sa cred ca o parte a celor care nu-s in asentimentul meu, pot vedea in noi, partizanii Cromaniei si ai EDEN-ului, un partener de dialog sau, daca nu, macar de dezbatere. Totul e negociabil, dar Cromania nu va muri.