Lei, vulpi si obiectivele de politica externa ale Romaniei

Day 2,030, 10:29 • Published in Romania Croatia • by Ion Vlahu

Prinsa intre realitatile geopolitice ale elumii noastre si inadecvarea leadershipului la provocarile pe care acestea le astern, preacucernica societate romaneasca s-a avantat in spinoase filosofii pe tema virtutii. Desfraul, pesemne, ne-a adus in postura de azi, si trebuie sa ne caim pentru a resuscita harta galbena. Avem ceva din autismul orientului siriac, chinuit de teologia strazii, tocmai cand hoardele Profetului le napadeau casele si citadele, numai pentru a-si spala, cativa ani mai tarziu, sabiile in apele Mediteranei.

Eu mi-am propus in schimb sa va agasez cu chestiuni mai prozaice. As vrea sa discutam despre politica externa a Romaniei si diplomatie. Nu va ascund ca in aceasta luna am fost solicitat – si am acceptat – sa ocup un rol de consilier pentru KazeSan, vmofa in actuala administratie. Deocamdata actul consilierii s-a produs in prea mica masura, din motive obiective, dar situatia m-a facut sa ma gandesc la situatia in care suntem si cum am ajuns aici. Probabil pentru multi subiectul a devenit indigest, dar avand in vedere noile orientari spiritualizante ale presei romanesti, or mai suporta pixelii si articolul asta.

N-am avut niciodata o strategie de politica externa extrem de articulata sau, cel putin, eu n-am simtit-o astfel. Probabil ca s-ar cere prea mult pentru un joc online. Au fost, insa, niste idei forta, sustinute de niste oameni cu valente diplomatice deosebite. Nu-i mai perii, se stiu ei. Ceea ce respectivii nu au stiut sa faca, dincolo de rezultatele stralucite pe care le-au avut si influenta pe care au capatat-o, a fost institutionarea rezultatelor. Nu au stiu, adica, sa dea forta principiilor pe care le-au sustinut si nu au avut abilitate de mentori. Dar nu asta este discutia, in economia jocului oricum au facut mai mult decat 99% dintre noi (si aici ma includ cu varf si indesat).

Nu vreau sa fac o analiza exhaustiva a cauzelor care ne-au adus in situatia asta, nu discut motivele pentru care EDEN a disparut. As vrea, in schimb, sa vorbim despre modelul de lider necesar eRomaniei si despre felul in care politica sa ar trebui sa arate.

Leu sau vulpe?
In ultimile luni am avut parte de printi care au preferat sa fie lei, fara a cunoaste insa riscurile la care se supun si virtutile de a fi vulpe. Probabil multi dintre voi recunosc deja analogia. Dar ii voi introduce si contextul pentru cei care nu o cunosc. Unul din precursorii realismului politic in relatiile internationale, Machiavelli, considera ca printul trebuie sa fie cand leu, cand vulpe, pentru a-si atinge obiectivele politice. Riscul puternicului leu este ca forta sa sa nu biruie viclesugurile celor care vor sa-l piarda. Vulpea in schimb, abila dar fara forta leului, poate fi infranta prin puterea bruta. Corolarul exemplului machiavellian este ca trasaturile dezirabile ale printului sunt viclenia si puterea, ambele aflate intr-un echilibru.

Intr-un joc ca erepublik, unde nimeni nu poate fi constrans, natura puterii printului leu devine inutila, pentru ca forta este indisolubil legata de coercitie. Si, totusi, ultimii nostri printi au preferat postura leului, in ciudat faptului ca nu au detinut niciodata instrumentele pentru ca politica lor sa aiba succes. Aliante, unilateralism, amenintari, toate au esuat si toate o vor face. Natura unui print de succes in erepublik este cea a vulpii. Doar prin persuasiune si comunicare va puteti, voi ce aspirati la functia prezidentiala, sa va atingeti obiectivele. E dificil, suntem o comunitate recalcitranta, dar asta este singura cale.

Obiectivele: tactice sau strategice
Printul, dupa ce am vazut felul in care poate atinge obiectivele, trebuie sa si fie capabil sa inteleaga realitatea inconjuratoare si sa deceleze din ea concluzii relevante. Asta presupune inteligenta, perspicacitate dar si o latura teoretica. Avand in vedere ca primele doua sunt mai putin educabile, vom vorbi depre teorie. E adevarat ca nu am facut prea mult timp anticamera puterii, dar putini lideri mi-au dat impresia ca disting intre ce e esential si ce nu, care pot face diferenta intre valori perene si obiectivele de etapa.

Erepublik este un joc fluid, in care arareori te poti baza pe constante politice. Dincolo de bipolaritate si de doua centre de influenta, in rest, aliantele s-au reconfigurat constant, cu o multime de natiuni schimband partea in functie de interesele de moment. Avand in vedere realitatile acestui sistem international, trebuie sa intelegem ca intotdeauna damage-ul in plus sau in minus, bonusurile, ofensivele, dezechilibrele de putere si felul in care printul incearca sa le influenteze pentru a maximiza pozitia tarii sale sunt chestiuni de natura tactica. Pentru ca acest tip e obiectiv nu este niciodata menit sa afecteze structurile adanci ale acestui joc ci doar sa amelioreze pozitia de moment a unei tari.

Obiectivele strategice, in schimb, au o natura complet diferita. Ele nu tin, din punctul meu de vedere, de schimbarea unei situatii materiale a comunitatii. Ci au o insemnatate mult mai profunda, psihologica, si influenteaza – daca sunt implementate eficient – intreaga comunitate de jucatori.
Sa vorbim concret. Romania se afla, nu de azi, de ieri, intr-o cusca. Intotdeauna incercarile noastre de evadare au fost reprimate brutal. Cand am luat-o spre sud, am fost opriti in Turcia. Cand am luat-o spre nord, am fost opriti in Ucraina. Cand am luat-o spre vest, ne-am oprit la granita Poloniei. Cand am incercat airstrike-uri, well, ati inteles ideea... Realitatea este ca suntem pozitionati prost si nu avem puterea de a obtine bonusuri si imperii. Exact ideea care ne-a impins spre o noua pozitionare in politica internationala s-a bazat pe o intelegere superficiala a geopoliticii europene. Schimbarea aliantelor, pe coordonatele de astazi, nu schimba nimic. Sacrifica doar obiectivele strategice pe unele obiective tactice, care nu vor fi insa atinse niciodata.

Obiectivul strategic al Romaniei, din perspectiva mea, decurge din felul in care comunitatea noastra s-a lansat in joc. Romania a creat un imperiu, a inceput razboiul romano-maghiar, care s-a dovedit a fi pivotal pentru articularea sistemelor de aliante pentru cinci ani de zile si a fost vectorul principal al crearii celei mai de succes aliante militare din joc. Pentru mult timp, Romania a reprezentat cel mai important inamic al Peace si al avatarurilor sale si a dus o politica disproportionata fata de puterea sa reala. O politica de prestigiu.

Prestigiul este un capital esential in politica externa. Si el trebuie cheltuit cu maxima parcimonie, pentru ca, odata cheltuit, el nu se mai intoarce. Statutul Romaniei a fost unul de prim rang in sistemul sau de aliante. Polonezii au plecat din cauza umbrei noastre lungi din EDEN, americanii ne-au subminat in unele momente din aceleasi motive. Totusi, unele relatii s-au pastrat, au rezistat timpului si trollului si au devenit constante politice. De aici am plecat, de la fondatori si tartori ai unui sistem de aliante. TOTUL, dar absolut tot acest statut psihologic s-a naruit in momentul in care, dintr-o miscare, am semnat alianta cu Serbia si am parasit unilateral EDEN-ul.

Prima consecinta a acestei abdicari, pe care nimeni n-a exprimat-o articulat pana acum, este pierderea, de facto, a razboiului cu Ungaria. In ciuda faptului ca i-am sters mai mult si mai eficient pe unguri decat au facut-o ei, noi am fost cei care am pierdut razboiul. De ce? Pentru ca un razboi il pierzi doar atunci cand ai capitulat. In momentul in care renunti la orbita ta politica si ceri acceptul vechiului inamic pentru a fi primit in alianta a carui motor a fost dintotdeauna (lecturati reverentele pe care sarbii le fac maghiarilor). In ciuda nenorocului de a fi stersi de o multime de ori, stiti ce, Ungaria n-a parasit niciodata sistemul sau de aliante pentru a cere calitatea de membru in EDEN. By the way, va imaginati Ungaria cerand azil politic in EDEN? Eu nu, si asta spune ceva despre ei, cum incearcarea noastra de a intra in TWO spune ceva despre noi.

A doua consecinta este punerea la dispozitia vechilor inamici a unui leverage asupra viitorului eRomaniei. Sa zicem ca sustinuti de sarbi si de greci ocupam Bulgaria. Cat o putem tine de unii singuri? Nu prea mult, nu? Din momentul in care suntem in aceasta postura devenim dependenti de aportul de damage al sarbilor si al TWO. Asta ne face, de facto, un partener inferior in relatia cu Serbia si cu TWO. Simplu spus, pretul acestei aliante este intrarea intr-o relatie de servitute.

A treia consecinta este disparitia Romaniei dintre tarile esentiale pe scena internationala. O tara care e dispusa sa se avante intr-o relatie cu dusmanul pe care ea insasi, cu mult timp in urma, l-a creat, nu valoreaza mai mult decat aportul sau de damage. Sa va fie clar, suntem egali cu damage-ul pe care il dam, statutul nostru simbolic s-a diminuat. Nimeni nu ne va mai urma nicaieri, pentru ca am dovedit ca nu putem fi lideri.

Toate aceste lucruri s-au pierdut pentru ca leadershipul romanesc nu a fost capabil sa distinga intre obiectivele tactice (adaptarea la realitati cotidiene) si obiectivele strategice (prezervarea capitalului simbolic, de prestigiu, al tarii).

Acestea fiind zise, va urez o seara placuta, lei cu mintea brici si vulpi cu dintii ascutiti. Maine-i miercuri, se posteste. 🙂