Academia Română de Aviație - Primele 10 săptămâni

Day 5,003, 12:50 Published in Romania Romania by Ministerul Educatiei
Salutare‌ ‌tuturor!
‌ ‌


Programul Academia Română de Aviație Henri Coandă a fost inițiat acum 10 săptămâni și își dorește să continue ideile din cadrul Școlii de Aviație. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea și planificarea Academiei de Aviație, multumim elevilor pentru dedicare și consecvență și de asemenea mulțumim pentru sprijinul comunității.

Acest proiect are ca obiectiv: să ajute jucătorii mici și medii să crească rank-ul aerian, ca împreună să facem diferența printr-o organizare exemplară în luptele importante.

Academia de aviație are în acest moment 42 membri. În decursul a celor 10 săptămâni am avut ocazia să ne reîntâlnim cu membrii din Școala de Aviație, dar și persoane noi pe care ne dorim să le ajutăm cât mai mult având în vedere obiectivul acestui program.

O condiție în cadrul acestui proiect este participarea la un număr minim de lupte la ordin (similare cu defilările) în fiecare săptămână - în general minimul fiind de 2 lupte/săptămână. Acestea sunt anunțate pe parcursul unei runde sau sunt anunțate înaintea rundelor în funcție de necesitățile României și Asteriei în luptele aeriene.

Așa că am decis să sărbătorim acest moment în care împlinim 10 săptămâni de când s-a lansat Academia Română de Aviație Henri Coandă oferind premii pentru membrii care au ajutat cel mai mult în cadrul acestor lupte la ordin. În urma unor discuții între dictatorul și președintele României, guvernatorul BNR și echipa de conducere din Academie am decis să oferim următoarele premii în funcție de numărul de lupte la ordin la care a participat fiecare membru din academie:

- Locurile 1-10 : 15 000 cc
- Locurile 11-20 : 10 000 cc
- Locurile 21-30 : 5 000 cc

Aceste premii sunt sponsorizate de către BNR și de către sponsori cărora le mulțumim pentru donații: BATRANUL99, mariust1, visator si S m 0 k E.

Și acum vom prezenta lista cu cei care au reușit să primească aceste bonusuri de performanță pentru activitatea din primele 10 săptămâni:


Felicitări tuturor membrilor din academie pentru efortul și timpul depus pentru a face parte din acest program și vă așteptăm și în viitoarele lupte la ordin pentru a zbura împreună.


Pe cerul nostru, numai prieteni!


În numele echipei de administrare a Academiei Române de Aviație Henri Coandă: Alina V, S P A W N, S m 0 k E

Vă salută,
KENSHI Rares - Minister of Education