LMA CB!

Day 4,109, 09:07 • Published in Romania Hungary • by Hunkakaricum

" Nu vom fi niciodata destul de recunoscatori fata de pamantul care ne-a dat totul.
Eu am fost, întâi de toate, ţăran.
Ţăran am rămas şi azi.
Ţăranul, rumânul, îl ştii.
Unul cântă din frunză, altul din fluier.
Unul coace argilă, altul zugrăveşte oale.
Eu am cioplit. De copil. M-au chemat lemnul şi cuţitul.
Apoi piatra şi dalta… Arama şi ciocanul…
Aveau, pe-semne, să-mi spună ceva. Le-am ascultat.
Şi-am ajuns aşa să am şi eu de spus ceva, prin glasul lor…
Le-am învăţat limba. (…) Am mers şi eu, o bună bucată de vreme, pe căi bătute.(…)
Până când, într-o zi, nu mi-a mai plăcut ce făceam. Deloc. Căci plăcerea cu care lucrează artistul e inima artei lui…
Fără inimă nu-i artă."



"Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n‑o pot afla, m‑am oprit; parcă cineva nevăzut mi‑a dat peste mâini."


S-a născut în Hobița, Gorj, dar și-a petrecut o bună parte din viață la Paris, iar noi ni-l amintim drept sculptorul român cu contribuții uimitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în arta contemporană.



S-a născut în 1876, fiind al șaselea copil al familiei. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Pentru că „superiorii” au considerat de cuviință că ar trebui să își dezvolte aceste abilități, el este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.



După ce a urmat școala în Craiova, până în 1898 vine la București, unde absolvă Școala de bellearte în 1902.



În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint.



Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz.


Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii;



Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933, la Galeria Brummer din New York.



„Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor”



„Drumul din București spre Paris l-a dus mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România.



„La Paris am dus-o greu, la început. Uneori mă ţineam de ziduri ca să nu cad. De foame. De boală“, îşi amintea sculptorul într-un interviu din 1942



Este nevoit din nou să recurgă la slujbe mărunte care, însă, nu-i permit să-şi continue studiile.



„La Paris am lucrat, la început, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălător de vase în restaurante. Eram un soi de paharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor. Am făcut chiar o invenţie pentru spălatul paharelor cu rapiditate.



Până la mine se spăla în două rânduri de ape: un rând de apă caldă şi un rând de apă rece. Eu am suprimat apa rece şi utilizam numai apă fierbinte. Apa fierbinte dizolva automat grăsimile, era higenică şi paharele se uscau mai repede… îmi frigeam buricele degetelor grosolane de sculptor, dar mă resemnam“,


"Muncește ca un sclav, poruncește ca un rege, creează ca un zeu."