Globalizare

Day 4,019, 23:21 Published in Romania Republic of Moldova by visator

Bună dimineața, dragi eRepublikani

Din 2007 suntem în Uniunea Europeană.
Se tinde spre uniformizare și globalizare. Globalizarea este un concept mai vechi, l-am întâlnit și în “ Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski
Globalizarea, vom vedea dacă va fi bună sau nu, dar cred că fiecare popor ar fi bine să își păstreze identitatea, să aducă din cultura și tradițiile lui proprii și să nu și le uite.
Sunt lucruri pe care nu le-am învățat la școală, nu aveau interes să ni le spună și nici acum nu au.
Dar tehnologia avansată și legăturile care se realizează prin intermediului internetului sunt posibilități nelimitate sau cel puțin așa par.
Prin perioada 1918-1961, destul de agitată pentru istoria omenirii, statul român a rezistat și el cum a putut.
Mă întreb, acum, dacă a făcut bine că a intervenit în păstrarea românității în Balcani.
Azi, este pus la zid, că a militat pentru drepturile românilor din Macedonia, Albania și Serbia ( state din fosta Yugoslavie) și Bulgaria.
A “ românizat” ceea ce avea deja românitate, dar în altă formă.
Prin 1838 a fost deschisă prima școală românească în Macedonia.
Între 1918-1961, a fondat prin legături diplomatice, școli și biserici românești în țările de mai sus.
Dar într-o perioadă delicată, când omenirea a trecut prin foc și sabie și oamenii se cenzurau reciproc, românii au avut curaj să lupte pentru identitatea lor.
În România, contrar tututror, a existat respectarea celorlalte dialecte ( istro-român, megleno-român, aromân), celorlalte graiuri românești din toate zonele țării( Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina, Moldova și Transilvania).
Continuitatea acestor dialecte și graiuri s-a făcut prin folclorul anonim, literatura populară, cântece și tradiții.
Au fost oameni de cultură din diferite state balcanice și de la noi care au lăsat moștenire, mai multe documente, opere folclorice și literare, Academiei Române care au rezistat până azi.


" Mama l-a zgâlţâit de umeri şi i-a strigat:
- De ce tot taci Lulule? Vorbeşte şi tu ca toţi copii, spune-mi măcar odată mamă. Dragul mamii, tu ești copil mare de acu, va trebui să vorbești. Așa nu se poate. Așa nu mai merge. Azi, mâine, copiii din sat au să spună că ești mut!

- M-am uitat la mama cu aceiași ochi, mereu limpezi, vii, înțelegători. O ascultam, dar nici după această caznă cuvântul meu nu voi să se aleagă numaidecât. A doua zi, după cine știe ce noapte de zbucium, pe care am uitat-o acolo în viața fără grai, m-am dus lângă ea. Și prinsei a vorbi vorbe legate. Țineam mâna, rușinat, peste ochi și vorbeam. De sub strașina degetelor graiul ieșea din gura mea întreg, lămurit, picurat ca argintul strecurat. Cuvintele le rosteam așa cum le culesesem din sat, dialectale, netezite sau roase de-un uz obștesc, dar fără de truncherile sau stâlcirile pe care oricine le-ar fi așteptat de la un copil încă nemuncit de niciun exercițiu al uneltelor comunicative.

Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada făpturii ţine loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
şi până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa "

Text preluat .

P.S - O părere personală