Join the new world

Mândru de funcţia în care m-aţi investit, Congresman al eRep Moldova, vreau să vă mulţumesc şi să vă dau înapoi însutit încrederea pe care mi-aţi acordat-o.
După cum ştiţi, sunt român. Cred însă că mare parte a basarabenilor sunt mai români decât majoritatea celor care au această cetăţenie: graiul li-e mai dulce, crezul mai aproape de Dumnezeu, inima mai neîntinată. Sunteţi ceea ce eram noi la obârşie – adevăraţi Români.
De aceea îmi voi închina activitatea mea politică susţinerii şi apărării intereselor eMoldovei şi cetăţenilor ei. Ceea ce vă promit este că voi fi un Congresman echilibrat ce se va strădui să crească calitatea e-vieţii în eMoldova.
Şi acum, gata cu politica!
Mă voi întoarce de azi la ceea ce ştiu eu mai bine: să scriu. Şi cum toată lumea e de acord că se scrie puţin spre foarte puţin în eMD, eu voi scrie de acum. Voi fi congresmanul-poet 🙂
Şi pentru că demult nu am mai văzut un poem, am onoarea să vă prezint:



DURERE (III)

Afară norii plâng
Şi-n casă ura iar miroase.
Nici nu mai pot să-mi frâng
Durerea...
Lacrimile-mi dese
S-au mistuit în tonuri joase:
Aplatizat fiind, nici n-are cum să-mi pese.

O zi în care şi lumina-i neagră
Şi ura încă se-nteţeşte,
De dimineaţă simt pelagră
Prea dureroasă...
Şi cum încearcă să-nvrăjbească,
Şi cum dospeşte,
Cu grandioasă putrefacţie să se împodobească.

Tu, căutând frustrat acele două flori
Decolorate, prăfuite,
`Ndurerate,
Iar uiţi de crudele orori
Din vise măsluite...

* * *

…Dar din durere iar m-am înfruptat
Şi dintr-o dată chiar cuvintele au devenit puţine
Nemaigăsind putere, nădejdea în mai rău
Să îmi exprim mai bine.
Eu cred din nou că viaţa m-a furat.

Calvarul zilelor mereu creşte în mine
Şi vreau dorinţa să mi-o transmit dormind;
Credinţa năpârlită sub balconul tău se vinde
Şi eu visez că mă incinerez trăind.
Eu vreau să râd, eu vreau să râd în fine.

Acum aştept înfrigurat ca presiunea urii să-mi explodeze-n creier
Şi mii de aşchii din suflet crud să-mi sară
Pe coarda-ntinsă a durerii;
Prea comprehensibilii mei nervi să piară:
Pervers eu tot încerc de vrajbă să îi treier.

„Eu“-
Îmi sun-acum ciudat, părând un trosnet alterat,
Mai bine „Foc“, „Preadureros“ sau chiar „Noroi“-
Cuvinte-nţelegând „păcat“, cuvinte pe-nţeles curat.
Mi-s rău, o cât de rău!

Trudesc să scot din mine cu forcepsul cuvinte,
Credul, boeme poeme încerc să zămislesc
Să nu te sperii de complex-alcătuire, tu, străine,
A cântului acesta – eu timorat zoresc
Să preamăresc durerea, din inimă s-o scot şi s-o închid în minte.

Robotizat, cu narcisism creez palavre,
Le-adun în ghem şi le stâlcesc,
Le pun să sufere cu mine
Şi iar de mine mă-ndoiesc:
La mine cándid mârâiesc – duioase JAVRE!

Şochez prin fapte – mă preling
Pe lângă cotidiana viaţă
Şi mă mai uit de 3 ori peste umăr
De câte ori pisica neagră mă răsfaţă.
Descurcăreţ, cu foc rănile-mi sting.

Mărinimos, la braţ cu-o hârcă eu mă plimb
Şi cat să fug, să fug, să fug, să fug, să fug.
Sunt speriat – durerea am văzut
Şi-n mine mamuţii ancestrali iar mug.
Eu razele stelare-amuşinez să prind.

Sunt iremediabil dus (pierdut)
Cu pluta (pentru-a noastră societate),
Eu urc
Un munte ca o vietate
În valuri agitându-se, ca un nedesluşit sărut.

Îmi pare rău că trebuie să plec,
Să lăs mirate vorbe să dispară –
Dar vreau
Paşii din doi în doi să mi se pară
Şi multele persoane NU în convoi că mă petrec.

DUREREA-am uzitat-o pân` la Dumnezeu şi-ntors,
E un furuncul care-n veci nu se mai lasă stors,
Ce creşte, creşte monstruos,
M-acoperă, mă-nec cu ochii-n jos;
Plecat mă rog, mă rog frumos
Să mă mai pot ruga la Bunul Domn Hristos!
Să nu mai rod al urii os
Zelos.

*

Cred...
În Domnul nostru Iisus Hristos.

Mentalist de Bucovina
Cuptor 26, MMXII



*Explicaţie: cam asta simţeam acum un an când am „plecat” din eRep 🙁