Aflaţi pe cine alegeţi - profil de candidat

Day 655, 08:29 Published in Romania Republic of Moldova by Open_Minded

Înaintea alegerilor pentru Congress am scris un articol în care demonstam cât de puţin importante sunt acele alegeri pentru ceea ce înseamnă guvernarea ţării. Unii consideră că forma de organizare statală in eRepublik este republica parlamentară iar alţii o consideră chiar dictatura parlamentară doar pentru faptul că preşedintele poate fi demis de către Congress ( este doar o formă democratică si limitativă de blocare a exceselor în actul de guvernare). In fapt forma de organizare este cea de republică prezidenţială atât timp cât presedintele este singurul care poate avea iniţiativele legislative importante, stabileşte guvernul ( pe care Congress-ul nici nu are măcar posibilitatea de a se exprima prin vot) si practic are la îndemână pârghiile de administrare a bugetului.
Aşadar alegerea preşedintelui este o chestiune de cea mai mare importanţă pentru modul în care se va dezvolta sau nu eRomania în urmatoarea lună, iar în funcţie de unele decizii – în mod special de politică externă şi politică economică – se poate infuenţa evoluţia ţării pentru o perioadă mult mai lungă.
Să analizăm candidaturile la presidenţie pentru următoarea luna. O voi face in ordine listei de vot.
1. Andrew McWilliams din partea partidului liberal si susţinut de echivalentul UDMR-ului din real life. Andrew McWilliams este un ecetatean foarte experimentat si activ, probabil cel mai votat cetăţean din ultimele luni –şi ca urmare a unei poziţii favorizante pe lista celui mai mare partid -, congressman de 10 ori dar nici o dată preşedinte, aflat in mai multe echipe guvernamentale si cu o vasta experinta in diplomatie (din păcate cu un comportament mai puţin diplomatic faţă de alti cetaţeni şi din acest motiv şi antipatizat de mulţi). McWilliams are o sarcina foarte grea. Practic fiind reprezentatul partidului care a obţinut 65% la ultimile alegeri este condamnat sa câştige altfel tot condamnat va fi, de partid. Mai mult, orice scor sub scorul partidului va fi o palmă pe obrazul PNL iar un scor sub 50% va trage partidul in jos. Referitor la platforma program îşi doreşte o continuare a politicii lui sebahmah. E normală o astfel de declaraţie având in vedere popularitatea preşedintelui al cărui mandat se încheie. Nu convinge deloc în ceea ce priveşte programul economic demonstrând lipsa de experiţă in acest domeniu. Un alt downgrade ar fi acceptarea sprijinului unui partid de sorginte maghiară. Se pare că daca ajuge preşedinte îşi depăşeşte competenţele şi riscă sa piardă din aura de congressman de vază şi diplomat de carieră.
2. Alex Craciun din partea eUniunea Gamerilor Democraţi şi susţinut de alte două partide care insă nu-I pot oferi un plus: Braga’s Party si Force of Freedom. Alex Craciun este de asemnea unul dintre cei mai vechi cetateni având National Rank 5. Membru in Congress de 3 ori şi preşedinte de două ori este foarte experimentat în domeniul economic si militar. Este însă şi unul dintre cei mai controversaţi foşti preşedinti, blamat pentru lipsa de implicare şi chiar de alocare preferenţială a resurselor către membrii propriului partid. Îşi doreşte prezentul mandat ca o revanşă – cum singur declară – la activitatea din precedentele mandate şi pentru a demonstra că poate mai mult. A avut şi a doua şansă cu rezultate care se mai vor încă o dată îmbunatăţite. Probabil că va avea de câştigat voturi cu o promisiune electorală foarte populistă. Aceea de a lăsa în conturile ţării suma de 10.000 GOLD. Este populist prin faptul că declară că dacă nu reuşeşte sa facă acest lucru va pune diferenţa din buzunarul propriu. Lucru de apreciat, evident. Ce trebuie să facă pentru asta? Nimic, absolut nimic, chiar nimic. Nu precizează ca pleacă déjà de la un cont de cca. 5,000 GOLD sumă obţinută în mandatul lui sebahmah care a ajuns la această performanţă plecând chiar de la o gaura existent la buget. Astfel neschimbînnd nimic în politica fiscală şi economică stabilită în precedenta guvernare la sfârşitul mandatului ar trebui să avem în conturi mai mult de 10,000 GOLD. Cum ar spune un prieten de-al meu hâtru: “Thanks for nothing”. Incercarea este însă bună, demnă de experinta politică a lui Alex Crăciun. Demostrează însă prin programul economic experienţa lui în acest domeniul, unele dintre propuneri (nu toate) ar putea fi avute în vedere de viitorul preşedinte, oricare ar fi acela. Problema cea mare a lui Alex Craciun este însă politica externă. Este un susţinator al ideii de Romanie imperialistă. Sper ca ne-am învăţat lectia şi din trecutul mai îndepartat al eRomaniei si din cel prezent al eUngariei si chiar din istoria mondiala: naţiunile răman, imperiile se cad. Dacă trecem la o politică externă expansionistă si cu războaie de cucerire pe mai multe fronturi va trebui să aduca foarte mult GOLD din buzunarul propriu pentru aţi păstra promisiunea şi vom deveni iarăşi o naţiune detestată (şi poate temută) în loc să devenim una respectată.
3. Grinch85 susţinut de eRomania Brainstorming Party, eRomania Unită şi Partidul verde. Este singurul candidat cu şanse care nu este suţinut de nici unul dintre partidele mamut care au guvernat Romania. eRomania Brainstorming Party este un partid care se conduce dupa principiul dezbaterii de idei si promovării acestor idei indiferent de unde provin. eRomania Unită un partid condus de vasir şi care se ghidează după principii de onestitate şi pledează pentru o Românie unita după cum ii spune şi numele. Din păcate – probabil si din cauza principiilor – nu a avut mare success la public nefiind in primele 5 partide. Partidul Verde, ca si in real life în ţările în care există, nu are inca o mare priză la alegători. Lucrurile se vor schimba însă. Credinţa mea este – fără să fiu un prozelit al acestui partid dar ca idee de politică existenţială – că dacă nu vom începe să gândim profund verde, nu vom ajunge neapărat la o Apocalipsă neagră, însă ne vom zbate într-un ocean cenuşiu, evident în real life, aici implicaţiile de acest tip fiind neimportante. Grinch este de asemenea unul dintre cei mai experimentaţi cetateni, congresman de 8 ori deşi a lipsit o perioadă din viaţa politică şi a revenit în politică după ce a săracit în campaniile militare la care a participat, fiind de asemenea un exeprimentat Field Maresal. De altfel eticheta de bun militar se poate aplica la 4 din 5 candidati, România fiind o ţară cu o vastă experintă militară şi soldaţi temuţi. Dintre toti candidaţii care îşi revendică apartenenţa la modul de guvernare a lui sebagmah Grinch este singurul care este credibil în această postură, el fiind cel care a încercat în mai multe rânduri să-l convingă pe sebahmanh să participe la alegeri pentru preşedinte pe cand era membru al eRomania Brainstorming Party. Probabil ca este şi cel care are cele mai multe şanse sa-l atragă pe sebahmah în echipa de guvernare. Handicapul lui Grinch este ca nu este sustinut de un partid mare, insă tot acest lucru este şi un avantaj pentru că nu are de plătit poliţe şi nici nu are obligaţii politice. Poate că şi de aceea se intitulează pentru aceste alegeri un candidat independent.
4. Roscatul sustinut de eLegiunea Arhanghelului Mihail, Anarhiştii Ipocriţi si Partidul Forţei de Dreapta, partide teoretic de extremă dreaptă. Legiunea este un partid in crestere in ultima perioada avand si conotatie militara. Roscatul este de asemenea unul dintre cei mai vechi cetateni, fiind de 4 ori ales in Congress. Participarea la alegerile pentru presidenţie este motivată în primul rând de nevoia de a da curs creşterii partidului din ultima vreme şi a se prezenta ca un partid cu aspiraţii la guvernare. Cred ca pentru momet acest lucru ar fi mai mult o povară decât o reusită pentru ei. Programul politic economic şi social propus este mai mult un mixt între dorinţa de a continua pe acceaşi linie şi câteva nazuinţe sau idealuri - cum ar fi realizarea unui baby boom – fără detaliere cum pot fi acestea realizate. Se doreşte schimbarea organigramei guvernamentale care ar devein mai stufoasă şi nu se precizează la politică externă decat iaraşi o nazuinţă – regiune cu iron high – din nou fără un suport de actiune. Un punct diferite faţă de toţi ceilalţi candidaţi ar fi propunerea ca membrii conducerii (miniştri, comandanţi ai armatei, ambasadori) să fie salarizaţi. Deşi, în sine idea nu e lipsită de logică, nu cred ca va fi deloc apreciată de cetăţeni obişnuiţi cu munca voluntară a tuturor celor implicaţi în actul de guvernare, mai ales ca nu există suficientă forţă de control asupra administrării resurselor şi a nici unui control asupra accesului la funcţiile de conducere menţionate şi mai ales fără a menţiona implicaţiile asupra bugetului.
5. Marius Bratianu susţinut de OSL. Marius Bratianu este cel mai tanăr dintre participanţii la aceste alegeri. Backgrandul nu-l poate recomanda. S-a vazut pus in postura de a candida prin retragerea lui resita2009. Nu am să comentez programul lui politic însă Ii urez success în viitor.

Vote with brain!