Join the new world

Duminică, o dimineaţă innecată în lumină. Strălucirea soarelui se strecură prin frunziş ca o urzeală subţire de aur.
În lume s-a aruncat o îngrozitoare criză. Oamenii nu mai erau aşa buni ca înainte, prețurile s-au scumpit, iar salariile au scăzut. Unele persoane chiar se aruncau de la etajele mari ale caselor , căci se temeau de foamete.
Din cauza sărăciei, familia mea a decis să ia la gazdă 2 ucraineni.
Aceştia aveau o figură înaltă. Pe faţa lor se putea descifra o viclenie neînţeleasă. Nu ne plăteau mai mult decît 3 euro pe zi , fiecare.
Cunoşteau cît de cît limba română , deşi era greu să-i convingi să vorbească. Aveam totuşi încredere în ei. Ziua s-a scurs foarte repede, pină seara am reuşit să mai aflăm cîteva informaţii despre aceştia. Pe unul îl chema Mih, iar pe celălalt Pet.
În ziua de luni, trebuia să-i lăsăm singuri acasă, deoarece eu şi mama plecasem la şcoală , iar fratele la colegiu. Mama e învăţătoare în clasele primare.
După cîteva ore petrecute la şcoală , mergeam acasă ca să mă odihnesc şi eu un pic..
Eu trăiesc la bloc şi în fiecare zi urc şi cobor cîte 5 etaje .
Sosit acasă , sun la uşă , dar...minune mare , casa era încuiată cu zăvorul , maşina noastră din faţa casei nu mai era. Mai sun eu de 3,4 ,5 ori şi așteptînd cu frică mare văd încet cum se deschide uşa casei.
Cu un pistol fin şi prăfuit , unul dintre ucraineni mă ameninţă cu moartea.
Eram atît de disperat , încît nu îmi dădeam seama cum am coborât deja treptele.
În sufletul meu era un vifor aspru. Fugeam , nu mai vedeam nimic , eram orb.
Încetinind, mă oprisem lingă un pom sărăcăcios.
Vedeam cum lumea o luă razna , era un haos oribil.
Să văzut maşinile , nu ziceai că mergeau , ci că zburau ca şoimii.
Oamenii , unii pe alţii se omorau. După figura feţei , mi se părea că erau mai mulți ucraineni pe acolo.
Deci da , îmi era clar deja , ucrainenii se luptau cu moldovenii. Dar oare de ce ?
Le-am făcut noi lor ceva ? Sau poat doresc să ne vadă pe toţi morţi într-o baltă de sânge.
Foamea şi setea ce se ascundea în trupul meu , nu le mai acordam importanță. Mergeam liniştit înapoi acasă, evintînd oricît puteam de mult luptele de stradă. Da, greu , ajunsem lingă casă. Am urcat repede să văd dacă a mai rămas ceva. Am deschis încet uşa, mi se părea că nu e nimeni. Întru în salonul casei şi văd doi vecini care aveau în mînă 2 cutiţe. Probabil vroiau să-i omoare pe cei 2 ucraineni care ne-au făcut o farsă. Rămâne de văzut. Am intrat în camera mea , nu m-a uimit să-i văd pe cei 2. Am fugit repede în salon , ei după mine. Aşteptam că poate vecinii săi omoare , dar uitindu-mă cu un ochi, capurile vecinilor erau tăiate. NU prea mai aveam ce face. Am plecat repede în camera mea. Mih scoțîndu-şi arma sa , a indreptat-o asupra mea. Singura cale de ieşire era fereastra. Deşi era prea periculos , altceva nu puteam face. Da , m-am aruncat de pe fereastră. În acest timp simţeam cum pluteam în aerul amar al naturii. Vazîndu-mă cum cad, Mih trăgea din arma lui , gloanţe una după alta, dar în zadar.
Se aruncă şi Mih , puţin mai tîrziu decît mine, dorind cu orice preţ să mă vadă mort la picioarele lui.
Spre fericirea mea, am căzut într-o ladă mare cu nisip. Lui Mih îi mai trebuiau încă 10 centimetri pentru a ajunge lingă mine. Degeaba se zbătea cu mîinile şi picioarele, căci a murit.
După cîteva clipe , vine Pet , punîndu-mi pistolul la tîmplă. Nu mai puteam să fug , căci orice mişcare a mea putea fi fatală. Am închis adînc ochii şi am înţeles că ...................................................................
... a fost doar un vis.