un OM...
Day 1,712, 17:02
•
Published in Romania 
•
by
•
by Mitzoi
Si vous voulez...
exista unii oameni care, prin intermediul unei singure atingeri si fara sa realizezi asta chiar, reusesc sa ti se intipareasca in memorie pentru totdeauna...la fel cum exista altii pe care, chiar daca ii vezi zilnic o perioada indelungata, ajungi sa-i uiti si sa nu-ti amintesti nici numele lor, nici figura, nici ce reprezentau ei pentru lumea ta, oricate eforturi de memorie ai face...
ceva frumos...
a fost odata ca niciodata...sau poate ca uneori...a fost un OM...nu-i vom spune numele pentru ca nu este relevant in scurta noastra povestire...il vom numi simplu: Iocus...si acest OM era fermecat...ca un super-erou din timpurile moderne, avea un dar...acela al diminetilor incepute cu...
ceva frumos...
va amintiti? ne povesteau bunicile in copilarie, iara noi ascultam cu ochii mari si patrundeam vrajiti in lumea acestui OM...lume mirosind a gutui coapte si a mere...infierbantati de dogoarea sobei, ne vedeam trezindu-ne dimineata si primind in dar de la eroul povestilor ascultate de cu seara o...
bucata de frumos...
noh, deci a fost odata ca uneori un OM...complet dezinteresat sau, dimpotriva, egoist in a-si alina sufletul de cine stie ce pacate ale tineretii, in fiecare dimineata batea la usa celorlalti si impartasea acestora din darul sau...nu stim cata lume a reusit sa viziteze astfel si criptologia ne conduce parca mai departe decat am dori, dar stim cu certitudine ca o usa se deschidea mereu cu nerabdare sa primeasca...
acel frumos...
in prima zi in care ineditul oaspete si-a facut aparitia, gazda a zambit ironic...si-o zis, desigur: "voila, inca un creier blondificat, aiurit de cuvintele frumos ordonate"...dara, in ciuda dorintei de a-i tranti usa binisor in nas, ciudatele reguli ale politetii si ale tolerantei fata de semeni i-au dictat sa asculte, sa incerce sa inteleaga si, poate, chiar sa multumeasca...de unde era sa stie ca vizitatorul era chiar acel OM ales intre toti sa-si duca veacul impartasind celorlalti o...
bucata de frumos?...
in prima zi, gazda nu a inteles...a ascultat tampa, oleaca iritata si, catre sfarsit, chiar plictisita, vazandu-si de treburile gospodariei...a ridicat din umeri si a mers la culcare cu un gol in memorie in privinta vizitei de dimineata...
a doua zi, cand a deschis ochii, musafirul era din nou prezent la usa sa...astepta cuminte sa i se deschida pentru a face un nou dar...si gazda l-a primit...mai degraba plictisita, a decis sa-l asculte mai tarziu...si-a vazut de treburi ca o buna gospodina, dar, cand totul fu la locul lui, i-au cazut ochii pe mesaj...din nou a ridicat din umeri si...l-a ascultat...culori si sunete...armonii necunoscute si, prin urmare, de neinteles...pastel si fum...ce sens ar putea sa aiba toate acestea?...
seara, s-a dus la culcare intrebandu-se contrariata daca dimineata va primi o noua vizita...si a primit...din nou zambetul rece i-a intins un mesaj...si, imediat ce a inchis usa, s-a dus sa-l asculte...sa fie oare obisnuinta? oare intr-atat ne dreseaza rutina?...indiferent de motiv, gazda noastra a reusit, in sfarsit, sa simta...a primit in sufletul sau armonia si a dat inapoi...o lacrima, o suta, zece mii...totul...
in urmatoarele zile, vizitele au continuat...mesajul a fost transmis cu regularitate si primit cu nerabdare...intr-o zi chiar, a indraznit sa-l intrebe de unde vine...noh, de regatul acela auzise de la parinti ca s-ar afla peste multi munti si multe rauri, prea multe ca sa-si poata inchipui...
astfel, cu muzica si dimineti de nerabdare, a venit ultima dimineata...timpul acelui OM pe acest taram se sfarsise...nauca, gazda a crezut ca este un joc...stia preabine povestea catelului lui Pavlov si isi imagina ca este subiectul unui experiment similar...dar era ultima data cu adevarat...
nu a plans...a preferat sa uite...sa smulga amintirea muzicii si sa inceapa noi dimineti...dar nu stia ca, din cand in cand, mult timp dupa aceea, naluca diminetilor de demult o va bantui facand-o sa inteleaga ca nu mesajul in sine era vraja, ci generozitatea unui necunoscut in diminetile de primavara, generozitate iscata dintr-un suflet ciudat faurit care-l facea pe acel OM sa imparta cu ceilalti...
ceva frumos...
da, exista unii oameni care, desi nu ii cunosti, desi nu ai idee cum se numesc, ce viata au sau ce dureri, te hartuiesc o viata intreaga cu armonii minunate care iti fac sufletul sa sangereze...un astfel de OM a fost Iocus...
un OM frumos...
exista unii oameni care, prin intermediul unei singure atingeri si fara sa realizezi asta chiar, reusesc sa ti se intipareasca in memorie pentru totdeauna...la fel cum exista altii pe care, chiar daca ii vezi zilnic o perioada indelungata, ajungi sa-i uiti si sa nu-ti amintesti nici numele lor, nici figura, nici ce reprezentau ei pentru lumea ta, oricate eforturi de memorie ai face...
ceva frumos...
a fost odata ca niciodata...sau poate ca uneori...a fost un OM...nu-i vom spune numele pentru ca nu este relevant in scurta noastra povestire...il vom numi simplu: Iocus...si acest OM era fermecat...ca un super-erou din timpurile moderne, avea un dar...acela al diminetilor incepute cu...
ceva frumos...
va amintiti? ne povesteau bunicile in copilarie, iara noi ascultam cu ochii mari si patrundeam vrajiti in lumea acestui OM...lume mirosind a gutui coapte si a mere...infierbantati de dogoarea sobei, ne vedeam trezindu-ne dimineata si primind in dar de la eroul povestilor ascultate de cu seara o...
bucata de frumos...
noh, deci a fost odata ca uneori un OM...complet dezinteresat sau, dimpotriva, egoist in a-si alina sufletul de cine stie ce pacate ale tineretii, in fiecare dimineata batea la usa celorlalti si impartasea acestora din darul sau...nu stim cata lume a reusit sa viziteze astfel si criptologia ne conduce parca mai departe decat am dori, dar stim cu certitudine ca o usa se deschidea mereu cu nerabdare sa primeasca...
acel frumos...
in prima zi in care ineditul oaspete si-a facut aparitia, gazda a zambit ironic...si-o zis, desigur: "voila, inca un creier blondificat, aiurit de cuvintele frumos ordonate"...dara, in ciuda dorintei de a-i tranti usa binisor in nas, ciudatele reguli ale politetii si ale tolerantei fata de semeni i-au dictat sa asculte, sa incerce sa inteleaga si, poate, chiar sa multumeasca...de unde era sa stie ca vizitatorul era chiar acel OM ales intre toti sa-si duca veacul impartasind celorlalti o...
bucata de frumos?...
in prima zi, gazda nu a inteles...a ascultat tampa, oleaca iritata si, catre sfarsit, chiar plictisita, vazandu-si de treburile gospodariei...a ridicat din umeri si a mers la culcare cu un gol in memorie in privinta vizitei de dimineata...
a doua zi, cand a deschis ochii, musafirul era din nou prezent la usa sa...astepta cuminte sa i se deschida pentru a face un nou dar...si gazda l-a primit...mai degraba plictisita, a decis sa-l asculte mai tarziu...si-a vazut de treburi ca o buna gospodina, dar, cand totul fu la locul lui, i-au cazut ochii pe mesaj...din nou a ridicat din umeri si...l-a ascultat...culori si sunete...armonii necunoscute si, prin urmare, de neinteles...pastel si fum...ce sens ar putea sa aiba toate acestea?...
seara, s-a dus la culcare intrebandu-se contrariata daca dimineata va primi o noua vizita...si a primit...din nou zambetul rece i-a intins un mesaj...si, imediat ce a inchis usa, s-a dus sa-l asculte...sa fie oare obisnuinta? oare intr-atat ne dreseaza rutina?...indiferent de motiv, gazda noastra a reusit, in sfarsit, sa simta...a primit in sufletul sau armonia si a dat inapoi...o lacrima, o suta, zece mii...totul...
in urmatoarele zile, vizitele au continuat...mesajul a fost transmis cu regularitate si primit cu nerabdare...intr-o zi chiar, a indraznit sa-l intrebe de unde vine...noh, de regatul acela auzise de la parinti ca s-ar afla peste multi munti si multe rauri, prea multe ca sa-si poata inchipui...
astfel, cu muzica si dimineti de nerabdare, a venit ultima dimineata...timpul acelui OM pe acest taram se sfarsise...nauca, gazda a crezut ca este un joc...stia preabine povestea catelului lui Pavlov si isi imagina ca este subiectul unui experiment similar...dar era ultima data cu adevarat...
nu a plans...a preferat sa uite...sa smulga amintirea muzicii si sa inceapa noi dimineti...dar nu stia ca, din cand in cand, mult timp dupa aceea, naluca diminetilor de demult o va bantui facand-o sa inteleaga ca nu mesajul in sine era vraja, ci generozitatea unui necunoscut in diminetile de primavara, generozitate iscata dintr-un suflet ciudat faurit care-l facea pe acel OM sa imparta cu ceilalti...
ceva frumos...
da, exista unii oameni care, desi nu ii cunosti, desi nu ai idee cum se numesc, ce viata au sau ce dureri, te hartuiesc o viata intreaga cu armonii minunate care iti fac sufletul sa sangereze...un astfel de OM a fost Iocus...
un OM frumos...
Facebook
Twitter
Discord
Comments
As vrea sa scriu ceva destept, sa te incurajez, sa te compatimesc, sa te felicit pentru aceasta dragoste ne e-reala 🙂 Dar ma abtin; ca sa nu cad in banal, derizoriu, sau chiar ... dizgratie. 🙂
Efectul etnobotanicelor? Iar?!
... vot
tanti, nu mai esti cea dinainte ...
AA, dar nu este vorba de dragoste...cel putin nu din aceea la care se gandeste non-stop musiu cronoss...este vorba de dragoste de semeni, dar pe care prea putini il au si care ne este inabusit atunci cand traim in marile orase....
Florys, gresesti...exista fata si revers in tot...exista dualitate in orice masca... : )
si, sigur, mai exista si jocul de-a cuvintele... ; )
votez cu speranta
ca vei scrie in continuare la fel de frumos ca'n trecut,
Aham. OK. Sigur. No problem. Intelegem. : )
... e mare nevoie de "oameni frumosi" ...
nomadu...huggies... : D
Frumos
: )
De ce trebuie sa scriem ca inainte, nu stiu : ) scrisul ne reprezinta, reflecta etape prin care trecem. Iar Mitzoi nu e cea care sa scrie ca inainte pentru ca asa ne-am dori noi, ci doar daca si ea se va simti ca inainte. Or, stim ca asta devine tot mai greu.
draguta si profunda vampirita...ca intotdeauna...mnoh, se stie ca domnitele au o intelepciune aparte... ; )
in fapt, sper sa nu scriem niciodata la fel...evolutia este idealul spre care ar trebui sa tindem toti...oricate schimbari ar presupune....nu m-as supara daca cineva mi-ar spune ca scriu urat...ar insemna ca am scris altfel si m-ar bucura... : )
Mitzoi, adevaru-i ca ai scris urat.
multumesc... : ]
Hoo!!...eu v-am aratat un spic si voi ati luat-o peste campuri...
nu-i mare bai,mie imi place mult
http://www.youtube.com/watch?v=pEoXSvPzNhE&feature=related
dar totusi...ma refeream la Mitzoi cea din trecut,sensibila si luminoasa, cu o mare forta interioara ,spre deosebire de ceea de acum, inteligenta ,subtila dar obosita,trista si ceva mai cenusie in suflet.
Scuze! dar asa o simt eu si nu pot numi asta o evolutie.
millefleurs, asa cum i-am spus si lui florys: exista doua fete ale mastii in timp ce este purtata...nu exista convex fara concav, cum nici lumina fara intuneric... 😉
v
bv
: )
v+s