Join the new world

Trăim într-o lume în care mai mult cerem decât dăruim. Încă mi-e sete, am gura uscată şi poftesc la doza zilnică de bunătate şi de frumos.

Sunt de acord că dragostea trebuie întreţinută, dar când ea nu se întîmplă cum menţinem în noi o stare de bine? Cum ne menţinem curaţi în aşteptarea copleşitorului sentiment?

Lânga mine s-au mutat doi îndrăgostiţi. Vorbesc până după miezul nopţii, zumzăie ca doi bondari, oftează şi se îmbrăţişează lung. Ea găteşte foarte bine. De căte ori deschid geamul mă muşcă de nas arome de demult: miroase a cartofi prăjiţi, miroase a cafea proaspăt măcinată, miroase a parfumuri de damă, miroase a dragoste cumva (dar e de înţeles). El e un bărbat cu nume scurt şi păr pe piept(ştiu asta pentru că i se reproşează des că-şi lasă blăniţa în cadă).

I-a cumpărat un papagal pe care l-a învăţat să spună: ”Te iubesc!”.

Şi eu am papagal dar al meu nu are cui spune aceste două cuvinte.
Şi e boem.
Şi ascultă jazz.
Şi nu a fost la cules de căpşuni.
Şi fumează. Şi citeşte cărţi.
Şi iubeşte arta.
Şi nu mai pot scăpa de el.

Acum vrea să iubească, vrea îmbrăţişat, vrea pupat, vrea emoţii, vrea să se simtă împlinit.

Vrea să zboare.

Dacă visezi în alb şi negru sau în culori, cu sau fără generic, dacă nu arzi cartofii prăjiţi, dacă râzi cu poftă chiar din dreptul inimii, dacă eşti de pe planeta aceasta şi vrei sa respiri aer curat, deschide afurisitul ăla de geam şi lasă-mă să intru în viaţa ta.

P.S.: Pisică nu vreau. Bătrînii spun: cine nu are papagal, să-şi cumpere! La al meu nu renunţ.