Moartea lui Scrânciob

Day 4,126, 11:26 • Published in Romania Romania • by IntoOblivion


Să zicem că pe-atunci s-a terminat, oarecum. copilăria, când furtuna a rupt în două bătrânul vișin de pe cărare. Era înflorit deja și probabil căzuse în noapte cu un foșnet abia auzit.

A doua zi, mama s-a dus la el și s-a aplecat către partea căzută la pământ, încă prinsă cu o limba roșie de trunchi. Nu înțelegeam ce face acolo, aplecată, până nu am văzut-o desfăcând florile mari, artificiale, legate chiar de dânsa de sforile scrânciobului. A venit apoi în casă și a luat un cuțit cu care a desprins leagănul de crengile rupte.

O vreme a stat, acolo, în picioare, și a vorbit cu crengile femeieste, asta chiar înainte că tata să le taie, bărbătește, cu drujba. Seva țâșnea în toate părțile și florile i se lipiseră in păr de supărare.

Mama s-a plimbat prin toată curtea cu leagănul în brațe, căutăndu-i alt loc. L-a întins pe lângă un prun, ca pe un văl de mireasă, dar pomul era prea firav. S-a uitat lung, cu gâtul întins, la streașină, dar prea aducea a spânzurătoare.

Ține minte scrănciobul ăsta, copile, mi-a zis, așa cum era înainte, în vișin. Nu mai am unde să îl pun acum.