Basarabia NU e România
Tudor Jianu
Numele Basarabia desemnează numai partea de sud a acestui teritoriu. Pentru români, termenul ar putea avea chiar nuanţe „neplăcute”, întrucât de la 16/28 mai 1812, odată cu ocupaţia rusă, termenul moldovean a început să fie alungat treptat şi schimbat cu cel de basarabean. Nu-mi face plăcere să-mi numesc fraţii aşa cum le plăcea duşmanilor mei să le spună.
Să nu uităm că Sfatul Ţării din Republica Democratică Moldovenească a refuzat în mai multe rânduri Unirea cu România. Culmea, în condiţiile în care această formă parlamentară nu era tocmai populată cu filoruşi, aşa cum este acum. Intrarea trupelor române în teritoriu din ianuarie 1918, nu s-a datorat „chemării fraţilor”. Iniţial, conducătorii Republicii Democratice Moldovenești i-au cerut generalului rus D.G. Scerbacev să „pună ordine în provincie”. Din fericire, ruşii erau deja în degringoladă, iar Scerbacev a fost cel care a înaintat către armata română cererea de a trece dincolo de Prut.
Atât de mult au tergiversat factorii de decizie moldoveneşti Unirea, încât Constantin Stere a încercat să determine populaţia să intre peste cei din Sfat şi să-i oblige la vot. Oamenii au refuzat. Apoi, a vrut chiar să-i mituiască cu aur pe deputaţi. Nu a reuşit.
De ce? Pentru că minţile moldovenilor au fost răvăşite. Până şi aşa-zisul „om al Unirii”, Ion Inculeţ, nu a agreat Unirea. De fapt, Inculeţ era deputat al Sovietului din Petrograd, iar când a coborât pe peronul gării din Chişinău, s-a așezat cu faţa spre vest şi a început să strige: „Acolo, la Iași şi București, se află dușmanul ereditar al Basarabiei, dușmanul de moarte al nostru de care trebuie să ne apărăm!” Pe urmă s-a întors cu fata spre est şi a arătat spre Moscova: „Acolo este mama noastră protectoare, Moscova, buna noastră mamă!”. Purta pe cap o şapcă muncitorească şi era îmbrăcat în salopetă. Puţin timp mai târziu a sucit-o. De ce? Pentru că la Moscova nu mai era Kerenschi, iar bolşevicii ar fi urmat să-l epureze. Acesta este Omul Unirii, despre care Constantin Argetoianu spunea: „Inculeț mi s-a arătat ce era, de la prima întâlnire, o râmă, în neantul căreia un făcător de minuni umflase un stomac și proiectase o pereche de urechi și un nas formidabil, un nas menit să miroase la distanță și să descurce în tufișul vieții poteca cea bună.”
Fraţilor, Basarabia NU e România! Nu văd de ce am continua să propagăm ticăloşia Imperiului Rus prin termeni impuşi. Culmea, asta la o distanţă de peste 200 de ani. România e mai mult de atât, iar fraţii moldoveni ar trebui să vină cu minţile acasă, iar apoi la trupul ţării.
Comments
Székelyföld nem Románia 🙂
cu cine vorbesti bre?
mars in Mongolia!
Mars de aici
Szempy fii cuminte 😁
Lasa-l sa se oftice: e gratis. 🙂
Mai bine-zis: lasati-i sa se oftice. Si nici macar nu sunt urmasii hunilor: testele adn demonstreaza asta.
Pai e simplu de observat: nu au ochii oblici 😉 astia sunt tot romani si alte natii ce au trecut pe acolo ce au fost sclavagite si pervertite pana au ajuns sa se creada descendentii unui trib de mongoli
Pana la oftica e gratis si sfatul pentru care as fi recunoscatoe sa mi-l dati : eu ce vizitez in R.Moldova, dincolo de oficial ?
http://www.erepublik.com/en/article/salve-republica-moldova--2588652/1/20
mi-ar plăcea niște note de subsol/bibliografie pentru partea cu Ion Inculeț.
În rest, felicitări.
Memoriile lui C. Arghetoianu.
Scuze, Argetoianu.
bun, mulțumesc!
v
O7
Moldova e Romania e un pleonasm. Trebuie sa se inteleaga ca si Basarabia e Romania e un alt pleonasm. Deci Basarabia e Romania este miza deci expresia este corecta.
Hmmm... Voturi cumparate de pe VC...
o7
Basarabia nu e Romania! Romania este si Basarabia! Deci...mai stati mult acolo?
Numele de BASARABIA vine de pe vremea cand Moldova era numita BOGDANIA. Cred ca e destul de clar ca numele astea vin de la domnitorii intemeietori ai acestor tari.
Spre deosebire de Bogdania, nume care a rezistat vreo 250-300 de ani, numele de Basarabia rezista cam de 700 de ani si nu da semne sa se stinga in viitorul apropiat. E adevarat insa, Basarabia a migrat de-a lungul anilor spre est si nord-est.
Totusi, eu cred ca este cazul nu doar sa fim mandri de numele de basarabean ai fratilor de peste Prut, ba chiar am putea noi muntenii sa ne mandrim cu numele asta.
De ce sa nu-i spunem "Romania, aceasta Basarabie Mare, de la neamul lui Basarab incoace recunoscuti oficial in istoria lumii" !? Regalianus, Gepidia, Tribalia, Regatul Daco-Gepid de la Nord de Vidin, Craiatul Blahia (Vlachia), Provincialii guvernatori pecenego-cumani, Taratul Nord Dunarean vlaho-bulgar, au fost scoase din manuale.
Numele corect pentru intreaga patrie ar fi de fapt Dacoromania ! Si sa nu uitam ca o parte din Transnistria a fost sub suzeranitate Moldoveneasca, de ce credeti ca Maresalul de "pomenire stralucita" a cerut-o la Romania? a vrut sa se opreasca acolo la Est, dar germanii nu l-au lasat in pace. Si sa nu uitam ca germanii la un moment dat au persecutat "miscarea"... deci? Daco-Romanii din afara granitelor azi sunt la circa 15% din numarul total dinainte de "marele razboi"... In scandinavia orfanii sunt invatati sa fie capabili a munci la o meserie, pe cand in Ro pare ca din spatele "gratiilor" se califica false personalitati ... stiti voi care... Cine se implica pentru patria Ro sa o salveze? ca nu mai merge cu "utopiile rasiste", iar "nationalismul" extrem dus in defavoarea noastra a fost ca un imbold de a trece la "toleranta a-traditionalista"... uneori parca "non-nationala"... voi ce parere aveti? ca daca nu se mai ridica cineva, prin noi insine si nu la indemana ideologiilor straine efemere, atunci nimeni nu se va mai ridica vreodata, istoria nu asteapta pe nimeni, oricat de falsa este scrisa..