Abuz de sărbători

Day 4,420, 23:08 Published in Romania Romania by Nicolae Crefelean

Abuzul culinar de sărbători ne e tare familiar dar uite că anul ăsta Plato mi-a dat ocazia să fac un abuz militar. 😁

Am prins „din zbor” ocazia să particip la deschiderea unui război de rezistență. Și pentru că am ajuns ultimul la distracție, imediat am văzut notificarea că a început agitația:


Și ce-am zis... haide să dau de-o medalie, că și-așa nu pup des. Chestia e că mi-a venit ideea să folosesc niște jucărele de prestigiu dacă tot lupt, ca să și avansez mai repede în competiția săptămânală. Și dacă tot am băgat de-alea, am băgat și un ghost booster și o bulgăreală pe lângă tradiționalul booster de daune.


După cum se vede, m-a cam luat valul. 😁 Și pentru că mă furnicau deștele, mă gândeam dacă să nu cumva să dau și de partea cealaltă, că erau ridicol de mici daunele și cu așa ceva eu de obicei nu iau medalii, că mă sare ba X, ba Y, și nu-mi place să mă agit fugind după prima poziție. Dar cu cei doi din imagine, ambii mult mai zdraveni decât mine, m-am gândit că n-are rost să risc să par hrăpăreț. Așa că am tras un pui de somn și dup-aia mi-am suflecat mânecile:


Super! A fost prima mea dublă la medalia BH, iar din momentul ăla m-am gândit serios și la o dublă CH. 😁 Că poate-poate... Așa că-n runda 7 am mai tras o dublă BH și am tras linia de final, înainte de runda finală - aeriană.


Fără daune uimitoare, fără nevoia să dau atât de multe daune într-o campanie fără mare importanță, dar cu efectul secundar de a avansa în gradul militar și în experiență, am ajuns la un bilanț de 20 de medalii:
- 12 True Patriot
- 5 Battle Hero
- 2 Campaign Hero
- 1 Resistance Hero


Știu că avem câteva zeci de jucători pentru care chestia asta nu-i raritate, dar pentru modul meu de joc ăsta e curat abuz. 😁 Evident, îi mulțumesc lui Plato. Am putut face asta fără să sărăcesc, doar pentru că:
- am avut boostere de prestigiu din cadouri;
- am avut bomboane pe lângă EB-urile obișnuite;
- am avut stoc proaspăt de batoane, de la Misiunea IV - din care oricum n-am consumat decât vreo 100, probabil.

Mulțumesc, Plato! 😁 Și le mulțumesc și celor care m-au lăsat să mă bucur liniștit de pixeli, fără să se bage peste mine. 👍 Iar pentru că așa ceva e mai degrabă o anomalie la mine, am imortalizat campania de pomină, s-o regăsesc cândva, când vreau să văd ce năzdrăvănii am mai făcut în joc. Cât o mai fi în viață, desigur. 😛

Practic am scăpat ca porcu-n cucuruz. 😁 Că eu nu prea iau BH-uri și nici seara nu mânc. 😁 Ce-i drept, anul ăsta nu-s sigur că am luat vreun CH.


Sărbători și abuzuri fericite! 😁

P.S. 1300 de medalii TP și 130 RH! +Weekly Challenge completed


Abuz de sărbători: https://www.erepublik.com/en/article/2710411