eCarmen Miserabile

Day 4,403, 12:03 • Published in Romania Hungary • by Hunkakaricum

Dragă ecititorule cetatean in Erepublik cel mai frumos si menunat joc din Erepublik ...jucat de cei mai frumosi si destepti ecetateni de pe aici de cand so' infintat lumea si pamantu si de cand Plato si Lana au savarsit calatoria... ,



azi continuiam povestirea din ecetatea Oradiei tot sub ocopatie..



Cucerirea cetăţii eOradea in lupta fantastica din eCrisana ..regiunea unde nu creste nimic bun si recoltam furtuna...

La acea vreme, eOradea era un oraș protejat de o cetate și o puternică fortăreață. Considerând-o inexpugnabilă, majoritatea nobililor maghiari și români și-au adăpostit aici familiile. Conducerea apărării orașului a fost pusă în mâinile Episcopului Benedict. Încă înainte de venirea tătarilor, Benedict, împreună cu comitele Bochi, va începe formarea unei oști cu scopul de a se deplasa la Buda, in ajutorul regelui maghiar. Auzind însă de pierderea cetății Eger și fiind pus față în față cu armatele lui Kadan și Buri, cei doi vor organiza apărarea orașului.




Tătarii, după modelul lor preferat, le vor juca o festă ca să le abată atenția de la mișcările trupelor lor: vor confecționa un număr mare de manechine din paie și îmbrăcate, pe care le vor așeza călare pe caii de rezervă și le vor plasa la liziera pădurii ce limita șesul, sub grija a câțiva ostași.
Necunoscând tactica de luptă a tătarilor, Benedict și comitele Bochi vor organiza o șarjă de cavalerie asupra acestora, fără să fie sprijiniți de grosul trupelor. În urma atacului, mongolii, conform vechiului lor obicei, se vor retrage spre locul unde erau pregătite manechinele.



Urmărindu-i, maghiarii și românii au rămas surprinși de apariția acestei noi forțe și s-au panicat, rupând rândurile. În această situație, mongolii atacă în forță și reușesc o victorie deplină. Benedict a scăpat cu greu în viață, reușind să se refugieze în cetate; își adună o mică trupă de oșteni și fuge în Ungaria, lăsându-l la conducere pe canonicul Rogerius.



Urmare acestei înfrângeri, tătarii au atacat orașul și-l devastează, ucigând toți oamenii întâlniți pe străzi, după care i-au dat foc. În tot acest timp, trupele cazarmate în cetate nu au intervenit în ajutorul semenilor lor.



Terminând cucerirea oraşului, tătarii se retrag spre șes, reorganizându-se pentru asedierea cetății. În scurt timp, vor reveni cu șapte mașini de război (pentru aruncat bolovani) cu care vor începe asediul. După câteva zile de bombardament, zidul cetății va ceda, tătarii vor năvăli în incintă și-i vor obliga pe nobili și clerici să se predea. Însă cei care s-au predat au fost scoși în câmp și tătarii i-au ucis unul câte unul.



„Căci zăceau pe câmpii şi pe drumuri cadavrele multor morţi, unele eu capul tăiat, altele sfârtecate în bucăți; în vile şi în biserici, în care se refugiaseră cei mai mulţi. Şi steteau leşurile pe pamânt, cum stau la păşune în câmpiile nelucrate, turmele de vite, de oi şi de porci, şi cum stau în carierele de piatră, blocurile tăiate pentru construcţie”.



O imagine de coşmar pe care canonicul de Oradea, Rogerius (Rugiero di Puglia), o descrie în Carmen Miserabile super Destructione Regni Hungariae per Tartaros:

Rogerius (Rugiero di Puglia)
Carmen Miserabile
-Cântec de Jale-
(Epistola magistri Rogerii in miserabile carmen supra destructione regni Hungariae per tartaros facta-
Epistola magistrului Rogerius sub forma unui cantec de jale cu privire la distrugerea de catre tatari a regatului Ungariei)
-fragmente-

Aşa cum au fost vremurile:

„Şi să afle toţi că eu nu vorbesc nebuneşte, fiindcă oricine va fi ajuns în mâinile tătarilor, ar fi fost mai bine de el să nu se fi născut; căci va simţi că el nu este deţinut de tătari ci de însuşi Tartarul.



Aceasta o spun ca un om păţit, căci am fost un an şi jumătate în mijlocul lor, în care timp ar fi fost moartea o mângâiere, precum un chin a fost viaţa

Deci, către sfârşitul anului, în vreme ce ungurii se găseau rău dispuşi faţă de rege, s-a răspândit svonul, pe la Crăciun, ca tătarii au început să pustiească hotarele Ungariei, învecinate cu Rusia.

După ce aceştia au distrus deodată şi în întregime şi Rusia şi Cumania, s-au retras cale de patru-cinci zile, lăsând neatinse hotarele învecinate cu Ungaria, pentru ca atunci când se vor întoarce din nou să găsească de ale hranei atât pentru ei cât şi pentru cai şi pentru ca svonurile despre ei să nu ajungă până la unguri.



În Ungaria această cetate era foarte vestită [Oradea], se strânseseră aici nunumărate femei nobile, atât doamne cât şi femei din popor. Şi, cu toate că episcopul se retrăsese de aici împreună cu caţiva canonici, eu totuşi eram aici cu cei ce mai rămăseseră. Când am observat că fortăreaţa este dărâmată dintr-o parte ne-am pus să o reparam cu un zid gros, pentru ca, dacă n-am fi putut să rezistăm în cetate să avem un refugiu în fortăreaţa şi fiindcă tătarii sosiră pe neaşteptate într-una din zile şi fiindcă rămânerea mea în cetate era oarecum îndoielnică, n-am vrut să intru în fortăreaţă, ci am fugit într-o pădure, în care am stat ascuns mai mult timp; atât cât am putut. Ei însă după ce au cucerit cetatea pe repezeală, i-au dat foc în mare parte. În cele din urmă n-au lasat, în general, nimic, în afară de zidurile fortăreţii şi după ce au ridicat prăzile au omorît atât pe bărbaţi cât şi pe femei, mai mari şi mai mici, pe strazi, în case, şi în câmpuri.



Ce să mai spun? N-au cruţat nici sexul, nici vârsta. După ce au făcut aceste isprăvi s-au retras pe neaşteptate de aici şi în retragerea lor au luat totul şi s-au aşezat departe de fortăreaţă, ca la cinci mile şi mai multe zile, nu s-au mai apropiat de loc de fortăreaţă. Astfel, cei din fortăreaţă credeau că s-au retras din cauza tăriei castrului lor. Căci era întărit acest castru cu şanţuri adânci şi deasupra zidurilor cu turnuri de lemn şi se găseau înlăuntru mulţi soldaţi prevazuţi cu platoşe; aşa că de câte ori tătarii se apropiau ca să observe, soldaţii unguri în goana mare se puneau pe urma lor. Dar, când odată tătarii nu s-au mai apropiat de fortăreaţă, mai multe zile, fiindcă s-a născut credinţă că au plecat cu totul de aici, soldaţii şi alţii care se mai găseau prin fortareaţă, în credinţă că s-au retras cu totul, au ieşit din fortăreaţă foarte mulţi şi au început să se stabilească prin casele lor, ce rămaseseră afară din fortăreaţă.



În zorii unei zile însă, tătarii, despre care nu se putea şti unde sunt, dând buzna peste ei, i-au măcelărit pe toţi câţi n-au putut să se refugieze în fortăreaţă. Şi după ce au înconjurat în grabă şi din toate părţile fortăreaţa, au aşezat în faţa zidului celui nou şapte maşini de război şi n-au încetat de a arunca în zidul cel nou pietre, şi ziua şi noaptea, până ce el a fost cu totul dărâmat.

Şi după dărâmarea turnurilor şi a zidului, făcându-se loc de intrare,s-au năpustit în fortăreaţă, unde au prins şi pe soldati, pe canonici şi pe toti câţi nu fusesera ucişi în timpul cuceririi fortăreţii. Doamnele însă şi domnişoarele şi fetele nobililor au voit să se retragă în biserica lor catedrală.”.




Betz on ciai de mienta ka da la mine pantru tot Erepublikuku!!!.. dak aveti cc so platitz!