NU TRAGETI IN MOS CRACIUN

Day 396, 14:35 Published in Romania Romania by ovidiu303

Am fost acuzat,
ca impreuna cu mai multi colegi,
fac campanie electorala la MOS CRACIUN!!!


Cine s-a jurat pe barba lui Moş Craciun nu s-a asigurat îndeajuns.
Cei din congres ne cer sa il chemam pe Mos Craciun in ianuarie cand nu este campanie electorala, ca ei nu au timp de el ca e mai importanta campania de alegeri pentru congres.
Guru al oamenilor de pretutindeni, Moş Craciun e un titan care a răsturnat tirania Olimpului creştin,
dar aflam ca se va emite in curand in congres o lege in care se interzic sarbatorile pe timpul alegerilor, ca sa nu primeasca unii cadou ca se considera ca Mos Craciun, ne mitueste.
Câte feţe rumene de copii n-a strâns la pieptul lui si câte caractere n-a călit cu sărutul bărbii lui din vată de sticlă! Sub purpura lui anti-scame rănile din război zâmbesc fosforescent, cicatrizate. Ştie pe de rost cerul lui Gagarin, iar pe Laika a dresat-o să mănânce chiar şi troscot selenar.
În sacul personal e vraişte ca în prima zi a lumii: o barbă de rezervă, un pumn de mentosane,
o petardă chinezească şi un jurnal inter-galactic.

Anul acesta va poposi în Erepublik. La căminul cultural intrarea este liberă şi forţată, construim la eRomania şi pe timp de iarnă. O lună creponată, agăţată de tavan, se mişcă-n sensul curentului din sală. Pomul de Crăciun, convertit în brad muncitoresc cu becuri de baracă, tronează ca un Sputnik printre sateliţi. Fanfara regională verifică strident starea instrumentelor, oricum cei mici dorm regulamentar, pe dreapta, visând paraşutişti din FAR cu torturi în braţe. Cei mari se chinuie
s-aprindă un chiştoc cu care vor puncta şuba vreunui politician. FUNDATIA PRO ROMANIA incearca lecţia chetei, ca sa aduca putina lumina in casele ecetatenilor. Fiecare pune-n urnă cât îl lasă inima, deranjul Moşului trebuie musai răsplătit. Pe unii zelul i-a-mpins de şi-au extras din perne lână moale drept beteală, alţii şi-au ciuntit caii de cozi pentru concursul de buhaie.
Profitând de coincidenţa onomastică, badea Titulescu, brigadier silvic, şi-a compus un imn de slavă, pe care intenţionează să-l dedice, din frunză, conducătorului suprem.

Triplu salt peste aşteptări! Moşul pluteşte peste zăpezi ca telefericul peste Carpaţii seculari. Căminul cultural se bucură din temelii, sabotorii tremură ca şcolari în faţa vaccinului. Moş Craciun soseşte la volanul unui camion cu portocale verzi, parcat expert în maşinile primăriei. Cetatenilor le bate inima cu putere ca si in copilarie. Prohibiţie la pocnitori, restricţii la beculeţe, artificii atent supravegheate. Moşul debarcă greu de saci cu bunătăţi, este luat pe sus şi pus acolo unde-i este locul. Ia cuvântul, face o microfonie grozavă, stelele de hârtie cad de pe pereţi. A venit de prin nămeţi, la fetiţe şi băieţi. Tinerele vlăstare ale patriei raportează cu zel suta de poezii la hectar, dintre care, bineînţeles, nu se vor recita decât trei, aceleaşi. Bravoo, dragii moşului!
Se trece ritualic la etapa pupături. Moşul miroase tot a sâmburi de măr, alt lipici de barbă n-a găsit. Carierist de profesie, el ştie că reuşita e un sac cât mai umplut, nu contează cu ce, va da vina pe cei de la poştă. Grămada cere vârf.
Congresmani glorifică cultura de grau, după perdea, cu Moşul, la o ţigară imperialistă. Bătrânelul e atât de simpatic, câte n-a păţit la viaţa lui de fochist, care n-ajungea defel la maneta de urgenţă… Se supune benevol criticii tovărăşeşti pe care i-o face, cu aplomb constructiv, tovarasa congresmana. Şarja de artilerie vine, însă, din partea trimisului special al revistei „Cutezătorii”.

Moşul îşi scoate, în sfârşit, dopurile de Cotnari din urechi. Tovarăşa congresmana gândeşte cu intonaţie, dar emite şters, ca pe podium. Îi impută tovarăşului Moş o anume lipsă de motivare în datoria lui cetăţenească: „statica e evidentă, rămâne de demonstrat dinamica, tovarăşe!”.

Moşul se plânge de şale, de gută şi de reumatism, în tinereţea lui ilegalistă.
Congresmana e îmbrobodită repede, oficialităţile pregătesc elementul surpriză. Cortina se dă-n lături şi un pluton de executie si ii canta un sfarsit lui Mos Craciun. Sala-ncremeneşte, ca la minutul de reculegere: Moş Craciun, pica ca secerat. Un congresman se apropie sfios, şi, aplecat, cu mâna pe cravată şi cu zâmbet activist, îi şopteşte ceva Moşului:„Pa Mosule o sa te inlocuim si o sa aducem un alt Mos Gherla in Ianuarie!”

Moşul e nemuritor atat timp ca noi credem in el si acum e foc şi pară, vrea să se răzbune ca-n desenele cu Rahan. Contestatari se opresc din cântec, sala e-n picioare. Nimeni nu ştie ce l-a făcut pe moş să pufăie ca un samovar. Provocând o nouă microfonie, bătrânelul se plânge-n difuzoare: „Ruşine, tovarăşi, ruşine! N-aş fi crezut că aici, in Erepublik, voi avea parte de o aşa păţanie. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înăuntrul meu. Mă voi plânge la admini, aţi jignit imaginea lui Mos Craciun! Se vede bine că ori a fost o glumă de prost gust, ori, tovarăşi, şi aceasta o spun cu tristeţe, la partid nu s-a făcut destulă instruire. Plec de pe aceste meleaguri cu nădejdea că veţi înţelege mustrarea mea frăţească. Pace şi prosperitate!”.

Părăsind urgent adunarea, Moş Craciun îşi ridică stăreţeşte poalele şi suie treptele camionului, pierzându-se spre oraş, cu tot cu portocalele lui verzi, nebasculate. Ecetateni rămânea cu mâinile-n jos, adunată pe uliţă, cu ochii după stopurile mici ale camionului, care se pierd în noapte. Deasupra, cerul înstelat îşi contabilizează atent avioanele şi sateliţii. Numai printr-o spărtură a lui, îndepărtată, îngerii coboară în divizii pentru a sărbători minunea din Betleem.


Dragi congresmani , nu mai trageti in Mos Craciun!!!!!!!
(Ptr. unii congresmani http://www.scenta.co.uk/games/santa_slay.html)
Donati la FUNDATIA PRO ROMANIA,
ptr Festivalul Craciunului, daca credeti in puterea craciunului!


Craciun Fericit! Feliz Navidad Gun Tso Sun Tan'Gung Haw Sun Merry Christmas Idah Saidan Wa Sanah Jadidah Joyeux Noel Froehliche Weihnachten Kala Christouyenna! Mele Kalikimaka Kellemes Karacsonyi unnepeket Buone Feste Natalizie Heughliche Winachten un 'n moi Nijaar God Jul and (Och) Ett Gott Nytt År Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun Hyvaa joulua Zalig Kerstfeest en Gelukkig nieuw jaar

semnat ovidiu303