Solonceni, unicul sat în care a existat și funcționat o rută de Troleibuz

Day 3,893, 00:33 Published in Republic of Moldova Cyprus by Domnul Bogdan

În satul Solonceni din r. Rezina, în anii ’90 a existat o rută de troleibuz. Transportul public a fost folosit în special pentru transportul sătenilor din partea de sud a localității, prin centru, spre zona industrială a satului.
Satul Solonceni este situat în nord-estul Republicii Moldova, la 12 km nord de centrul raional Rezina, pe malul vestic al râului Nistru.
La începutul anilor 90 în localitate locuiau aproximativ 3.000 de locuitori. Aici activa gospodăria țărănească colectivă (Sovhoz) „Solonceni” specializată în creșterea vitelor și prelucrarea culturilor cerealiere.

Fosta gospodărie este amplasată în partea de nord a localității, astfel încât pentru transportul muncitorilor din partea de sud și centru a localității implica folosirea unor autobuse de serviciu.




Din 1988 (URSS) până în 1993 (RM), conducător al întreprinderii a fost Zaeț Nicolae. În cadrul gospodăriei agricole (sovhoz) au fost implementate mai multe tehnologii de vârf pentru acea perioadă. Ca urmare, gospodăria agricolă a depășit de mai multe ori planurile impuse de administrația sovietică. Ca rezultat, bunăstarea gospodăriei și a locuitorilor a crescut. Lucrătorii primeau până la 500 de ruble pe lună, cei de la ferma de vite – până la 600 de ruble, în timp ce salariul mediu pentru URSS în 1988 constituia 233 ruble. Gospodăria acumula, de asemenea, un surplus impresionant de resurse financiare în fiecare an.

Ideea proiectării unei linii de troleibuz a fost o inițiativă personală a directorului întreprinderii de stat (conform sursei). Principalul argument în favoarea liniei de troleibuz constituia resurse minime pentru întreținere: pentru autocar se alocau 93-94 de ruble pe zi, în timp ce pentru troleibuz era necesar cca 15 ruble. Acest argument constituia partea superioară a icebergului, motivul real fiind refuzul de a transfera surplus financiar către trezoreria URSS.
[img]http://bodrug.eu/2017/11/17/descopera-moldova-solonceni-unicul-sat-in-care-a-existat-si-functionat-o-ruta-de-troleibuz/solonceni/[/img]