Sfatul Țării 2
Acid Jazz
Așadar, pe 27 martie sărbătorim oficial (deocamdată doar în România), 99 de ani de la istorica Unire a Republicii Democratice Moldovenești cu țara mamă România, prin decizia Sfatului Țării. Singura structură unionistă din eRepublik (Unitatea militară Basarabia e România) organizează cu acest prilej acțiunea
"Sfatul Țării 2"
Pentru a putea evidenția prezența curentului unionist chiar printre jucătorii de pe ambele maluri ale Prutului din acest joc, vă rog să faceți efortul de vă muta, provizoriu sau definitiv dacă doriți 😉
în unitatea noastră , până pe data de 27 martie, iar pe 28 martie să luptați pentru a putea apărea în clasamentul unității.
Cei prezenți în acest clasament vor fi incluși în "Sfatul Țării 2", adică au onoarea de a fi nominalizați printre demnii urmași ai unionistilor de la 1918, care țin în inima lor încă nestinsă flacăra neamului românesc.
Invitați de onoare: Mentalist de Bucovina, mcatalin, gbr_blue, Cristi Niculescu.
Reiau partea istorică pentru cei care n-au fost atenți la școală sau, și mai rău, au fost manipulați de propaganda sovietică cu teoria moldovenismului.
“Nu există un fenomen mai înălţător în toată istoria milenară a Basarabiei decât actul revenirii, în anul 1918, a mult pătimitei jumătăţi estice a moşiei Muşatinilor la străvechea matcă românească, după anexarea ei tâlhărească de către Rusia ţaristă în anul 1812. Acest eveniment constituie, totodată, şi una din cele mai frumoase pagini din istoria românilor, prin contribuţia pe care a avut-o la definitivarea unităţii naţionale româneşti la sfârşitul Primului Război Mondial.” Gheorghe CERNEA
“În condiţiile primejdiei reprezentate de pretenţiile Ucrainei de a anexa teritoriul dintre Prut şi Nistru şi folosindu-se de prevederile Declaraţiei drepturilor popoarelor din Rusia, în decembrie 1917 s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească.
Tulburările provocate de bolşevici în urma destrămării unităţilor militare ruse odată cu lovitura de stat bolşevică din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, au creat noi agitaţii în Basarabia.
Conducătorii Republicii Democratice Moldoveneşti au cerut sprijinul armatei române, care a pătruns, în aceste condiţii, în provincie. La 13/26 ianuarie 1918, guvernul Rusiei sovietice a întrerupt relaţiile diplomatice cu România iar la 24 ianuarie 1918 Republica Moldovenească şi-a proclamat independenţa.
La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a votat în favoarea Unirii Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabiei) cu România.
Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!” Despre acest eveniment, Anton Mărgărit spunea că „fără dorinţa, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.
Actul Unirii votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
În Decretul regal promulgat de Regele Ferdinand I al României la data de 9 aprilie 1918 se menţiona printre altele că: „un vis frumos” s-a îndeplinit. “ Melidonium
Comments
om mai prinde noi asa ceva??? sau ramane doar pt cartile de istorie?
Exista speranța că la împlinirea celor 100 de ani de la unirea din 1918 să se organizeze un referendum în Republica Moldova, dar după alegerea președintelui prorus, entuziasmul a scăzut. Adevărul este că media din R. Moldova este acaparată de propaganda rusă și oamenii nu cunosc România, pentru că n-au vizitat-o și nu află că de aici vin fonduri pentru renovarea grădinițelor, microbuze școlare, refacerea clădirilor degradate, plus bani pentru interconectarea energetică a celor două țări surori. Dodon a avut de curând tupeul să spună că a donat bani pentru o grădiniță din nu știu ce comună. Primarul de acolo l-a contrazis, spunând că de fapt banii au venit din România.
Trăiască România dodoloaţă!
Chișinău și București, două inimi românești!
Trăiască România dodoloaţă!
Traiasca!
O initiativa buna! Veniti la noi in unitate, macar pana pe 28 martie!
Multumesc pentru sustinere!
o7
o7
o7
o7
Romania n-a avut
granita pe Prut!
Bucuresti si Chisinau,
Sa ne-ajute Dumnezeu!
Pe maine, 27.03.2017.
Multumesc pentru invitatie!
Sunt onorat!
o7
Am aflat tarziu despre initiativa; dar pe viitor voi fi mai vigilent. Oricum, felicitari pentru initiativa si efort. Sa ne ajute Dumnezeu sa vedem Romania Mare cea adevarata cu ochii nostri.