Join the new world

"Zău dacă înţeleg de ce se supără nebunii când îi opreşte acolo. Acolo poate omul să se tăvălească în pielea goală pe podea, să urle ca un şacal, să se înfurie şi să muşte. Dacă ar face una ca asta pe promenadă, s-ar cruci lumea; acolo, însă, e un lucru foarte firesc! E o libertate cum n-au visat-o nicicând socialiştii. Omul se poate da drept Dumnezeu, ori Maica Domnului, drept regele Angliei, ori Papa de la Roma, sau drept împăratul Austriei, sau Sfântul Vaclav, cu toate că ăsta a fost întotdeauna legat şi despuiat şi a zăcut într-o chilie uitată. Era acolo unul care striga în gura mare că e arhiepiscop; şi ce credeţi că făcea? Se ghiftuia! Şi mai ceva, ceva prea-prea, nu-mi vine să spun, că-i de ruşine, dar nimeni nu se ruşina. Unul a mers până acolo că se dădea drept sfinţii Chiril şi Metodiu, ca să i se dea porţie dublă. (Nu lipsea nici domnul însărcinat care ne poftea pe toţi la botez. Mai erau închişi acolo o droaie de şahişti, politicieni, pescari şi cercetaşi, colecţionari de mărci, fotografi amatori. Era şi un colecţionar de ţucale vechi pe care le numea scrumiere. Unul stătea mereu în cămaşă de forţă, ca să nu poată socoti când o să fie sfârşitul lumii. M-am mai întâlnit acolo cu nişte profesori. Unul dintre ei s-a ţinut tot timpul după mine şi mi-a spus că leagănul ţiganilor a fost în munţii Krkonoše, iar altul m-a încredinţat că înăuntrul globului pământesc mai este un glob mult mai mare ca acela de deasupra. Fiecare spunea ce-i place şi tot ce îi venea la gură, întocmai ca în Parlament. Uneori îşi spuneau basme şi, dacă se întâmpla ca prinţesa din poveste să o sfârşească rău, se încăierau. Cel mai furios era un domn, care se dădea drept al 16-lea volum al dicţionarului ştiinţific al lui Otto şi ruga pe toţi să-l deschidă şi să găsească expresia „cusătoare de cartonaje”, pentru că altfel – zicea el – e pierdut. Se liniştea abia după ce îl băgau în cămaşa de forţă. Atunci se bucura că a intrat în presa legătorului de cărţi şi se ruga să-l rotunjească modern. Ce să vă mai spun, trăiam ca-n sânul lui Avraam. Poţi să răcneşti, să urli, să cânţi, să plângi, să behăi, să munceşti, să ţopăi,să te închini, să te dai de-a berbeleacul, să umbli în patru labe, să ţopăi într-un picior, să alergi roată împrejur, să joci, să te zbengui, să stai toată ziua pe vine ori să te caţări pe pereţi. Nimeni nu vine să-ţi spună: „N-aveţi voie să faceţi una ca asta, nu-i frumos, domnule, ar trebui să vă fie ruşine; şi mai ziceţi că sunteţi om învăţat.” E adevărat că sunt şi nebuni liniştiţi de tot. Aşa era un inventator, care se scobea întruna în nas şi numai o dată pe zi zicea: „Uite, chiar acum am inventat electricitatea!” Cum vă spun, era foarte frumos pe acolo şi cele câteva zile pe care le-am petrecut în balamuc sunt clipele cele mai fericite din viaţa mea."

(Jaroslav Hašek -fragment din "Peripeţiile bravului soldat Švejk în Războiul Mondial")