Românce de poveste (partea 2)

Day 3,233, 01:51 Published in Romania Romania by kmykzou

Prima femeie neurochirurg din lume: Sofia Ionescu-Ogrezeanu (25.04.1920 - 21.04.200😎

A realizat cea dintâi operație pe creier asupra unui copil victimă a unui bombardament în al doilea război mondial. Era atunci studentă, iar operația care a scris istorie a fost salvatoare pentru micuța victimă. „Această operație mi-a decis viața pentru 47 de ani înainte, cât am stat în neurochirurgie, și mi-a adus-o la 180 de grade față de ceea ce îmi propusesem eu, o viață liniștită de medic internist în orașul meu natal, Fălticeni”, avea să spună mai târziu Sofia Ionescu-Ogrezeanu.

În 1945 își susține doctoratul în medicină și chirurgie. În același an se căsătorește cu doctorul Ionel Ionescu, secundar neurochirurg, cu care a avut doi copii, Constantin (n. 26 februarie 1946) și Ioana (n. 27 iulie 1953). În 1946 participă la concursul de secundariat, în 1954 este încadrată medic primar la Clinica Spitalului „Dr. Gh. Marinescu”, iar în 1976 obține gradul de medic primar neurochirurg II.

Numărul articolelor și comunicărilor prezentate în țară și în străinătate se ridică la aproape 120.

Pentru meritele deosebite dovedite încă din anii studenției, Sofia Ionescu a fost răsplătită cu Semnul de Distincție al Crucii Roșii (1943), cu insigna „Evidențiată în Munca Medico-Sanitară (1957), cu medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei” (1964), cu medalia „25 de ani de la Proclamarea Republicii” (1972).

În 1996 primește Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepție, Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” și Diploma de Onoare a Confederației Naționale a Femeilor din România. Tot în acel an, 1996, devine membru al Societății Române de Istoria Medicinii, iar în 29 martie 1997, Membru Emerit al Academiei de Științe Medicale. I s-a decernat Diploma de Onoare a A.N.F.D.U.R., Premiul “Inginer Elisa Leonida Zamfirescu”, Diploma de Onoare pentru merite deosebite în promovarea științei și tehnicii în România, Diploma de Onoare a Societății de Istoria Medicinei, Diploma de Cetățean de Onoare al Municipilui Fălticeni și Medalia de Onoare a aceluiași municipiu, culminând cu acordarea celei mai înalte distincții din România, Steaua Republicii, în grad de cavaler, pe care a primit-o la începutul lunii martie 2008.


Notă:
Într-un interviu acordat TVR (emisiune cu Eugenia Vodă), a afirmat că este doar prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei.
Surse:
Românce de poveste (Partea II)
Sofia Ionescu-Ogrezeanu (Wikipedia)
Alte articole în serie:
Maria-Virginia Andreescu-Haret