Join the new world

Pentru: Concurs - Elibereaza copilul din tine!

< partea a doua

Vreo 20 de inși aprovizionează niște mașini, alt grup de 5 șușotesc și arată spre pădurea din deal, spre valea de la picioarele noastre și spre orașul din zare. La câțiva pași de cei 5 îl văd și pe 'nea Florin, care pare să transmită niște coduri printr-o stație de emisie-recepție. Apoi a scos un carnețel, și-a notat ceva și l-a pus înapoi la piept.

Parcă mă uit la un film de acțiune. Privind de pe margine cu merge totul cursiv, fără ezitări, îmi dau seama că oamenii ăștia nu doar că-s bine organizați dar sigur fac asta de ceva timp. Nu seamănă deloc cu jegurile regimului. Ăia-s niște lepre care fac totul la vedere, ostentativ chiar, în numele noii puteri. La cât de rău s-a ajuns nici nu mai știi câte mizerii fac la ordin și câte din proprie inițiativă. Însă le merge.

Mă apropii la vreo 3 metri de 'nea Florin și-l întreb prin gesturi dacă putem discuta. Dă din cap că da, așa că trag aer în piept și merg să mai aflu una-alta despre ce-mi văd ochii aici. Văzând că nu-s pregătit să dau drumul discuției, m-a abordat imediat.

- Ei, ți-ai făcut o părere?
- Mdaa... mă tot uit și mi-e greu să cred ce se întâmplă.
- Partea proastă e că n-avem mult timp să ne dezmeticim, ci trebuie să acționăm cât mai repede și mai eficient ca să reușim să deturnăm regimul.
- La cum văd că merge treaba aici, îmi dau seama că faceți asta de ceva timp. N-a fost la fel de urgent să scăpăm de regim și până acum?
- Noi ne desfășurăm activitatea în cea mai mare discreție posibilă, iar regimul are grijă destul de bine să-și acopere mizeriile. Doar propaganda și teroarea sunt vizibile de la o poștă. Dar ca să reușim să dăm jos regimul trebuie să ai și cu cine, că vezi și tu că e nevoie de forță de muncă și oameni convinși că singura opțiune logică e să sprijine rezistența. Și nu-i convingem noi, ci chiar regimul, însă asta durează.
- Aveam planurile mele, mă gândeam la ceva îndrăzneț dar mă uit în jur și îmi vine să tac - eu cu pistolul meu.

Mai-mai că l-a bufnit râsul pe 'nea Florin. Zâmbind, a oftat zdravăn și a început:
- Mihai, uite cum stă treaba...
- De unde-mi știți numele?
- „Știi”, te rog. Chiar nu-s moș și ai și tu o vârstă.
- OK, ăăă...?!
- O patrulă era în trecere prin pădurea din spatele casei tale și au auzit zarva. Pentru că nu aveau nicio urgență, s-au oprit și au asistat la tot ce s-a întâmplat în curte. Au profitat de neatenția jegoșilor, te-au luat, au luat din casă și actele pe care le-au găsit și te-au adus aici. Că tot veni vorba, poftim noile tale acte, că alea vechi îți garantează moartea.

Cu ochii mari și cu o jumătate de gură îi mulțumesc și mă uit la noul nume: Dumitru Georgian. Îmi suna ca nuca-n perete dar cui îi mai păsa dacă asta mă ajuta să rămân în viață?

- Partea bună e că s-ar putea să revii foarte curând la vechiul act de identitate.
Cu o privire neîncrezătoare, suspectă, întreb:
- Cât de curând?
- Ți-am spus că în câteva zile începe prima ofensivă. Conform celor mai noi informații s-ar putea să fie și ultima.

Mă uit din nou chiorâș la el și întreb:
- Și e de bine?
- Evident că-i de bine. Ceea ce vezi aici e mai nimic față de tot ce se întâmplă în rezistență, doar că fiecare grup joacă un rol important. Mișcarea de rezistență s-a născut înainte să ajungă la putere noul regim.
- Cum așa?
- Ca orice țară care se respectă, oricât de prost ai duce-o tot ai un serviciu de informații. Deși la scurt timp după ce au ajuns la putere i-au mazilit pe șefii vechiului serviciu de informații, aceștia au avut timp berechet să activeze niște agenți și celule de rezistență în țară și în străinătate.

Ușor încruntat, printre ochii strânși mă uitam perplex la interlocutorul meu, care deodată nu mai avea nume, nici măcar fals. A devenit naratorul unui documentar de genul Discovery/History Channel, iar eu vizualizam scene, persoane și situații.

- Celulele astea se ocupă de organizarea la nivel macro și acum urmăresc desfășurarea planului. În primă fază s-au ocupat de recrutări, pentru crearea microstructurilor necesare pentru realizarea obiectivului. Noi, cei mici, știm doar cât trebuie să știm - plus câte ceva din imaginea de ansamblu, cât să înțelegem importanța etapelor din plan și a oamenilor care se ocupă de fiecare piesă de puzzle.
- Înțeleg și nu înțeleg...
- Știu, fără detalii e foarte abstract ce zic aici. Ceea ce-ți spun acum nu ne-ar afecta cu nimic nici dacă ai fi de-al lor, deși deja știu că nu ești. Uite cum stă treaba. De îndată ce s-a aflat că alegerile vor fi fraudate s-au declanșat două operațiuni: prima a fost de contracarare a fraudării, încercare evident eșuată, iar a doua a fost mișcarea de rezistență. Nu doar că avem destui diplomați și agenți în străinătate cât să nu ne fi lipsit linia întâi în informații, contra-informații și organizare, dar avem și mult tineret extrem de talentat peste hotare. Știe mai toată lumea că olimpicii și alții ca ei nu s-au uitat în urmă și au urmat cariere sau și-au făcut afaceri în străinătate. Am reușit să recrutăm câteva zeci de oameni foarte talentați în cibernetică, inteligență artificială, telecomunicații, criptologie, arhitectură și altele, în așa fel încât ne-am făcut o rețea de comunicații imposibil de depistat și un centru de control bazat pe inteligență artificială, care analizează toate informațiile pe care le adunăm și ne calculează șansele de reușită în funcție de planurile propuse. Mă depășește cumplit sistemul ăsta dar mi s-a părut foarte interesant cum l-au gândit. În schimb și eu ca psiholog am un rol important.
- Aha! De-asta trebuia să discutăm înainte de orice, să mă evaluezi.
- Nu din motive de securitate, că deja îți știam povestea, dar trebuia să fii luat în primire cum trebuie, să poți „digera” mai ușor realitatea din umbră.
- Îmi vâjâie capul și nu de la împușcătură.

Cu zâmbetul pe buze, Florin continuă povestea care m-a lăsat mască.
- Vezi tu, fiecare a jucat un rol important aici. În anul care a trecut am reușit să ajungem de la șanse de reușită de 25% la 94%. Centrul de comandă e bazat pe inteligență artificială dar toate calculele se verifică manual de agenți cu zeci de ani de experiență și după ce mai ajustează câte un parametru pe-aici, pe-acolo, șansele cresc.
- Dar dacă cineva preia o stație și comunică informații false?
- S-a întâmplat de 2 ori până acum, dar informațiile sunt introduse în sistem abia după ce le verificăm de minim 5 ori. Ai zice că i s-a pus pata cuiva pe cifra 5, dar băieții care s-au ocupat de inteligența artificială și probabilistică au spus că dacă vrem să facem treabă bună nu trebuie să avem marjă mare de eroare. Ce-i drept nici nu vrem să mergem ca vitele la tăiat, așa că adunăm informații și le răs-verificăm, numai să fim siguri că-s bune. Iar dacă cineva preia stația unuia ca mine sau mai înalt în funcție, ordinele nu se execută decât dacă confirmă minim 4 din 5 de la același nivel. Adică-i greu să compromiți 80% din ierarhia superioară, și cu atât mai greu cu cât unii nici nu-s în țară și nici nu pot fi identificați în rețeaua de comunicații pe care-o folosim.
- Nu pot să cred că atâți oameni deștepți au lăsat lucrurile să ajungă aici!
- Cândva credeam că doar românului trebuie să-i ajungă cuțitul la os să facă ceva, dar după experiența asta mi-am dat seama că așa e omul în general. Atât timp cât ne putem complace într-un confort relativ, mergem înainte chiar și conștientizând că avem obloane la ochi.

Nu apucase să-și termine vorbele, că i-a bâzâit stația. Îi licăreau ochii, mai-mai să verse câte-o lacrimă, și îl văd cum trage aer adânc și expiră lent. Eram încremenit și îmi era groază să nu fie o veste teribilă, dar mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat imediat ce fel de vești a primit. A preferat să-mi arate stația. Pe ecran scria 97%.

- Dar abia au trecut câteva minute. Se pot verifica atât de repede variabilele?
- Uneori da, zise Florin cu o lacrimă în colțul ochiului drept. Știi ce înseamnă asta?
- Ce?
- Înseamnă că în exact 2 zile vom reveni acasă. N-o mai am pe nevastă-mea dar mor de dragul copiilor. În sfârșit se termină calvarul.

Cu inima-n gât întreb:
- De ce exact 2 zile? Cum știți asta?
- Conform calculelor, pragul minim de reușită e de 96%. Cele 4 procente includ variabile precum „planul nu reușește pentru că regimul cade singur” sau „planul nu reușește pentru că murim toți”. Inteligența artificială trebuie să ia în calcul obligatoriu toate variabilele, dar tocmai aici e rolul oamenilor - să spună care șanse sunt plauzibile și care nu. Mâine e ziua cea mare, iar noaptea de după, va fi noaptea reintrării în normalitate. O noapte albă pentru românii care în loc să doarmă... se vor trezi din coșmar.
- Zi-mi că vorbești serios.
- Mâine vom organiza simultan niște diversiuni în forță, vom zdrobi instantaneu câteva obiective cheie și vom executa liderii regimului. Restul șobolanilor vor părăsi singuri corabia sau îi vom elimina.
- Dar cum puteți fi atât de siguri?
- Multă muncă și sacrificii.
- Și-acum noi ce facem?
- Noi știm bine ce avem de făcut. Tu ar fi bine să ai răbdare până mâine seară. Familia ta oricum e monitorizată și le-ai face rău dacă i-ai contacta acum. Mai avem puțin și scăpăm de necaz. Mi s-au lungit urechile la cât am așteptat și muncit pentru ziua asta, dar am reușit. Hai, mergi și mai întinde-te. Nu mai ai timp să devii nou-nouț pe când îți vei revedea familia, dar măcar pune-te pe picioare. Noi trecem la treabă.

Mut din pricina veștilor, dau ușor din cap și mă-ndrept lent spre salteaua mea pătată cu sângele dușmanilor regimului. De mâine se pare că vom reintra în normal. Totul devenise ciudat după alegeri și mergea predictibil din ce în ce mai rău, așa că nu te lua mai nimic prin surprindere. De data asta însă, eram perplex. Totul se va schimba. Oare cum vom fi după înlăturarea regimului? În cât timp ne vom dezvăța să ne mai uităm peste umăr? Măcar vom reuși? Mizeria asta a lăsat o amprentă puternică pe toți.

Aș vrea să pot da timpul înapoi și să fi mers la toate alegerile, să-i sec pe toți prietenii și pe toate cunoștințele să meargă la vot, ca frauda asta să nu fi avut cum să se întâmple. Imposibil însă. Mă întind pe saltea, închid ochii și revăd succesiv episoadele prin care am trecut până să iau un glonț în cap. Aș vrea să mă trezesc și toate astea să fie un coșmar pe care să-l povestesc în glumă prietenilor, la o bere. La câte-am pătimit mă simt sfârșit, epuizat.

- Te simți mai bine? mă întreabă Irina.
- Da, dar copleșit.
- Suntem în siguranță aici și ești pe mâini bune. Odihnește-te, că terminăm o dată și cu asta.

Tocmai am realizat că e posibil să fi aflat primul veștile. Sunt bulversat.

[...]
- 2 și 3 confirmate!
- Susțineți echipajele 4 și 7 încă 3 minute! Repet, susțineți 4 și 7 încă 3 minute! Ajunge și 8 cam într-un minut.
[...]

Nu visam. Îmi deschid ochii și văd agitație în jur. Se pare că acțiunea era programată pe dimineață. Mă simt mai bine dar mi-e foame și am fluturi în stomac. Ieri am uitat să mai mănânc ceva înainte să mă culc și acum parcă mă zgârie o gheară în stomac. Dau să o strig pe Irina și văd o farfurie lângă mine. Sărăcăcios meniul, ca-n armată, deși hrănitor: 3 felii de pâine, o bucată de unt, o lingură de gem, 2 felii sa salam și un ceai alături. Și în copilărie mai mâncam de-astea, așa că mă simțeam ca acasă cu farfuria aia sub nas. Nici nu știu cum am terminat-o atât de repede, că mai ascultam câteva replici din afara cortului și mai luam câteva mușcături.

[...]
- 4 și 7 confirmate!
- 11, raportează.
- Confirmat! Dictatorul a căzut! Ultimul obiectiv la 2 minute.
- 11, repetă!
- Dictatorul a căzut! Ultimul obiectiv la 2 minute.
[...]

N-am mai înțeles mare lucru. Împușcații și schilozii au învins și își strigau victoria printre lacrimi. Nu-i vedeam bine de ale mele. Diseară o să-mi strâng familia-n brațe. Am fost la un pas să-i pierd, să mă piardă. Iar dacă îmi puneam planul în aplicare aproape sigur m-ar fi pierdut. Așa am asistat de pe margine la lovitura decisivă și sper din tot sufletul să fie totul real, cu tot ce s-a întâmplat, dar să fie 100% real, să-mi recuperez familia și să ne refacem viețile. N-am niciun plan, decât viitorul.

[...]
- 11 raportează, ultimul obiectiv confirmat. Victorieee!
- Recepționat, 11.


Planul de aur: http://www.erepublik.com/en/article/2568940