Pe drumuri de munte

Day 5,238, 02:07 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by visator

Calistrat Hogaș prin opera lui ne poartă cu gândul “ Pe drumuri de munte” în natura care devine umană și omul se contopește cu ea.
Într-o lună de vară, personajul principal pleacă într-o călătorie, în “ Amintiri dintr-o călătorie” este însoțit de cineva , iar în a doua parte “ În Munții Neamțului” tovarășul de drum este Pisicuța, o iapă devotată care îi va ține de urât. De fapt, era o mârțoagă, dar cine i-a vândut-o i-a spus că se va întrema pe drumurile de munte , că este învățată cu traiul dur .
În munții, pădurile, și trecătorile descrise mi-am găsit liniștea și cartea te îndeamnă să o citești până la capăt.

“ simpatica natură deschide și răsfață, în aceste locuri, cu atâta nevinovăție sânul său și cu atâta putere varsă un farmec neînțeles în sufletul călătorului, încât ochiul devine visător și gândul zburdalnic își pleacă înaripatul său genunchi înaintea atotputerniciei și sublimei naturi.”

Amintiri dintr-o călătorie

“ Tăcerea își întinse adâncul tainei sale până la hotarele cele mai de pe urmă ale nesfârșitului , iar în adâncul fatal al veșniciei sale pribegii calea oarbă a pamântului...
Sursurul domol prelung și nehotărât al tăcerii mute se ridica peste abisuri, ca o cântare fermecată de leagăn, și lumile dormeau duse pe brațe imense de îmtunerec...Iar peste tot și peste toate, se aprinse la răsărit, ca o candelă de străjuire luna plină a sfârșitului de iuliu și prin rariștea neagră a pădurilor își trimise până la mine întîile luciri fantastice și mișcătoare ale razelor sale argintii, piezișe și răci...”

În Munții Neamțului

“ La răsărit se ivea geana de aur și de purpură a unui soare tânăr, care într-o clipă șterse într-o nemăsurată depărtare umbra de pe fruntea munților neguroși.”

În timpul expediției întâlnește oameni cu temperamente diferite.
De la oameni simpli care l-au găzduit, fie în casele și hanurile lor, ciobani duri care își potoleau cânii și îl pofteau la masă , îi ofereau ghizi să-l scoată din încurcătura potecilor de munte, până la pustnici din schituri care îi ofereau din puținul lor.
Ne familiarizează și cu adâncul neliniștii sufletești, dar care nu poate învinge Natura.
Pentru mine a fost un balsam pentru suflet această creație a lui Calistrat Hogaș.



Pentru

Concurs despre povesti din cărți și filme [Updated]

Poză de pe google

Enjoy the eRepublik