OchiReci | Vreau o ţară ca afară

Day 1,536, 03:51 Published in Romania Romania by OchiReci

În cursul zilei de astăzi, în momentul în care am intrat pe joc am fost plăcut surprins de faptul că partidul din care fac parte, eMiscarea Legionara Verde m-a propus pentru preşedinţia României, alături de acesta primind şi susţinerea partidului Troll Power

Sunt onorat de această susţinere şi o să încerc atât cât îmi stă în putinţă să obţin un număr decent de voturi care să îmi permită să termin alegerile cu capul sus. În mod evident aşa cum mi s-a solicitat şi cum am considerat demn şi corect am luat legătura cu celelalte partide în vederea unor discuţii referitor la subiect, urmând ca în cursul zilei de mâine după acestea consultări să public platforma şi echipa cu care voi intra în cursa prezidenţială.

Recunosc că a trecut multă vreme de la unica mea candidatură la preşedinţia României (decembrie 2009) şi implicit faptul că nu intenţionam să mai repet aceast pas, dar date fiind evenimente de astăzi nu consider corect ca să refuz prezenta candidatură şi mai mult decât atât cred că sunt obligat să îmi asum personal rezultatul scrutinului, pentru mine fiind o bună modalitate de a vedea exact unde mă situez în opinia cetăţenilor României.

Cam atât am avut de spus pentru astăzi şi vă mulţumesc pentru că aţi avut răbdarea şi darea de inimă să citiţi scurta mea prezentare introductivă.

Cu stimă şi respect,
OchiReci