Minunata istorie a numelor de familie

Day 3,004, 07:29 Published in Romania Romania by A R E S.
Minunata istorie a numelor de familie

Un nume de familie este o parte a numelui compus unei persoane care indica apartenenta sa la o familie. Folosit alaturi de prenume, care este conferit pentru a distinge individual un membru al familiei de ceilalti, utilizarea numelui de familie este o practica foarte raspîndita în toate culturile umane, dar fiecare are regulile sale de aplicare si folosire.

Numele de familie au început sa fie folosite în Europa în momentul în care familiile nobile venetiene si-au transmis un al doilea nume din tata în fiu, în secolul al XI-lea. Populatia în crestere, migratiile masive ale oamenilor de diferite natii si triburi, precum si comunicarea greoaie au determinat insuficienta numelor de botez. Anterior secolului al XI-lea, numele de familie, în cazul în care era folosit, reprezenta de obicei numele unui clan sau trib primitiv. Însa dupa caderea Imperiului Roman s-a renuntat chiar si la aceasta utilizare rarisima a celui de-al doilea nume, acesta nefiind reintrodus decît dupa aproape o mie de ani.

Primele trei feluri de nume proprii au fost: patronimice, de genul "Michael, John's son" ("Michael, fiul lui John"), ce a evoluat ulterior în Michael Johnson; nume de breasla, precum "Thomas the Baker" ("Thomas brutarul"), din care s-a ajuns la Thomas Baker; si nume de locuri, ca "Charles-at-the-well" ("Charles de la fîntîna"), devenit în final Charles Atwell.

Alte nume de familie, cu mult mai plastice, au eclipsat aceste exemple prin descrieri ale trasaturilor de caracter sau ale obiceiurilor stramosilor familiei respective. Drinkwater - bautor de apa (în franceza, Boileau; în italiana, Bevilaqua) era numele folosit pentru un membru al familiei ce se lasase de baut. White (în franceza, Leblanc; în italiana, Bianchi; în germana, Weiss; în galeza, Gwynne) însemna de obicei ca familia respectiva avea un membru cu pielea extrem de deschisa la culoare sau care albise prematur.

În ciuda nevoii de folosire a numelor de familie si a extinderii lor în întreaga lume, în secolul al XV-lea multi englezi, si practic toti irlandezii, n-aveau un al doilea nume. În anul 1465, regele Eduard al IV-lea a decretat ca toti irlandezii vor trebui sa "îsi ia un nume de familie englez, al unui oras ca Sutton, Chester, Trym, Skryne, Crok, Kinsale; sau al unei culori ca White (alb), Black (negru), Brown (cafeniu); sau al unei meserii, ca Smith (fierar) sau Carpenter (dulgher); sau al unei îndeletniciri, cum ar fi bunaoara Cook (bucatar) sau Butler (valet), iar el si urmasii sai vor purta acest nume".

Fiecare cultura a avut un mod propriu de a repartiza numele patronimice. În secolul al XV-lea, irlandezii au adoptat prefixul "O" pentru a indica "descendentul lui"; în general, acesta era folosit pentru desemnarea nepotilor celui în cauza. Astfel, primul O'Dwyer era nepotul lui Dwyer. Iar David, fiul lui Patrick, a devenit David Fitzpatrick, "fitz" fiind forma engleza a cuvîntului ce însemna "fiu" în franceza veche, introdusa în Anglia de catre normanzi.

Italienii foloseau adesea particula "di", ca în di Giovanni, varianta italiana pentru Ionescu. Rusii utilizau sufixele patronimice "viei" sau "ici"; de asemenea, mai foloseau si "ov" sau "ev", astfel ca Petrov înseamna "al lui Petru", iar Ivanov înseamna "al lui Ivan". Adeseori, foloseau si un sufix patronimic secundar, "ski", pentru a se obtine Ivanovski, ce înseamna "din familia descendentilor lui Ivan". Numele marelui romancier rus Feodor Mihailovici Dostoievski înseamna "Feodor, fiul lui Mihai din neamul lui Dostoi" si spune multe despre genealogia sa.

Alte nume de familie au aparut prin simpla adaugare a consoanei s la sfirsitul numelui tatalui: Abrahams, Clements, Edwards, Franks, Hawkins, Jacobs, Phillips, Roberts, Samuels sau Waters. Totodata, alte nume de familie din ziua de astazi au aparut ca matronimice: Nelson este "Nell's son" (fiul lui Nell), Allison este "Alice's son" (fiul lui Alice), Babson este "Barbara's son" (fiul Barbarei). Aparent, la formarea numelor de familie nu au existat prea multe semne de misoginism.

Numele la români
În dezvoltarea antroponimiei distingem patru mari perioade.
1. Epoca de formare a poporului si a limbii române, epoca in care au circulat nume daco-romane, ca cele întîlnite în inscriptiile din provinciile dunarene romanizate, nume de sfinti (Paul, Toader), precum si numele laice formate din cuvinte de origine traca (Brad, Bucur, Murg, Mos) sau din limba latina, privind culoarea ca (Albu, Caruntu, Negrea), rudenia (Fecior, Fratu, Sora etc), sau nume explicatile prin cauze (Aura, Bunea, Corbu, Cucu, Soare, Ursu).

2. Faza a doua începe dupa asezarea slavilor în Dacia si cele doua Moesii, cînd românii au împrumutat de la slavi, pe lînga toponimie, si nume de persoana de origine veche slava ca: Bogdan, Branu, Cernea, Dragu, Neagu, Preda, Radu, Vlad. Tot acum s-au primit de la percenegi si cumani o serie de toponime sau nume de persoana ca: Basarab, Coman, Talaba etc. Mai tîrziu au patruns nume de la unguri si ucranieni.

3. A treia perioada este marcata de influenta culta a bisericii ortodoxe de limba slavona în statele române, dupa întemeierea lor în anul 1185. În acest timp, biserica ortodoxa impune onomasticii o forma greco-slava. De la începutul secolului al XIX-lea circulau asa-zisele nume-biblice sau nume calendaristice (Dimitrie, Ioan, Gheorghie, Vasile). Începînd din secolul al XII-lea si pîna în secolul al XIX-lea, în antroponimia româna predomina numele de aspect hagiografic în defavoarea numelor laice de creatie româneasca sau împrumutate de la vecini.

4. Perioada moderna se caracterizeaza prin nume luate din istoria româneasca, sub infuenta Scolii Ardelene, urmate de un "val de nume exotice", aduse de moda în decursul epocii capitaliste, sub influenta culturii apusene, dupa 1848, val care a sporit necontenit pîna la alterarea majoritatii numelor de botez ale burgheziei de la orase, extinzîndu-se progresiv în satele supuse influentei urbane. În aceasta perioada se observa o reluare a numelor istorice: Decebal, Bogdan, Mircea, Anibal, nume care, la origini , au fost nume de botez, dar care, cu timpul, macar unele dintre ele, au devenit nume de familie .

Multe din numele de familie din onomastica româneasca sînt compuse, avînd sufixe traditionale, asa cum ar fi -escu, -ascu, -eanu, -an, -aru, -atu, -ir sau -oiu, ta, care sînt cele mai frecvent întîlnite. Aceste sufixe sînt specifice limbii române, constituind un semn de recunoastere al apartenentei respectivelor nume la familia onomasticii limbii române.

De obicei, sufixul -escu este atasat unui prenume masculin, cu semnificatia fiul lui prenumele tatalui. Spre exemplificare, nume de familie precum Anghelescu, Danescu, Georgescu, Ionescu, Popescu, Savescu, Stanescu si Udrescu respecta modalitatea de formare descrisa. Sufixul usor schimbat, -ascu, este mai rar întîlnit, corespunzînd unei faze mai vechi a limbii române. În acest caz, procesul de fuziune a fost diferit, semnificatia fiind diferita. Un alt nume propriu, de obicei ne-uman, a fost folosit prin compunere. Nume precum Borascu, Darascu, Marascu, Orascu si Zarascu se încriu în aceasta categorie.

Sufixul -eanu, sau varianta simplificata -anu, este, de obicei, atasat numelui unui loc, rîu, deal, munte, zona sau chiar al unui oras sau al unei regiuni traditionale românesti. Astfel, nume de familie, precum Argesanu, Ardeleanu, Banatanu, Constanteanu, Deleanu, Dobrogeanu, Faleanu, Hateganu, Moldoveanu, Munteanu, Prahoveanu, Oroveanu, Racoveanu, Sadoveanu, Timoceanu, Vrânceanu, Urleanu si Zogreanu sînt de aceasta factura.

Alte nume de familie românesti sînt descriptive, derivînd din ocupatii, diminutive sau evenimente - Botezatu, Barbu, Balan, Croitoru, Fieraru, Galasescu, Lemnaru, Moraru, Prodan, Olaru, ~aranu, Tutunaru sau Vînatoru.

Exista o serie de nume de familie românesti care desemneaza numele unui animal sau al unei plante la care s-a atasat sau nu un sufix - Bourean(u), Capreanu, Ciubotea, Florean(u), Jderoiu, Lupu, Oieru, Ursu, Vacaru, Zimbrean.

Numele de familie românesti sînt invariante, indiferent ca se refera la femei sau la barbati. Desi ordinea obisnuita de prezentare a numelui oricarei persoane este prenume, urmat de numele de familie, în catalogarea oficiala se foloseste, pentru motive evidente de ordonare alfabetica, ordinea nume de familie urmat de prenume. Similar, de multe ori, românii se prezinta în situatii diferite mentionînd numele de familie ca prim nume sau doar numele de familie.

Cum se adopta un nume?
Nu este nimic gresit cînd un barbat îsi doreste ca sotia lui sa adopte numele sau de familie odata ce se casatoresc. Totusi, desi aceasta este o practica foarte comuna în întreaga lume, istoria numelui de familie este una legata de paternalism, discriminare si tratarea femeii într-o maniera asemanatoare cu proprietatea.

În Conventia Natiunilor Unite cu privire la "Eliminarea discriminarii de orice forma asupra femeilor", din 7 aprilie 1986, se afirma în articolul 5(a) ca "se vor lua masuri adecvate pentru a modifica tiparele sociale si culturale în scopul eliminarii prejudiciilor si obiceiului bazat pe ideea superioritatii sau inferioritatii sexelor", iar în articolul 16 (g) ca "ne vom asigura ca sub premisa egalitatii dintre barbati si femei, sotul si sotia au aceleasi drepturi, inclusiv cel de a-si alege numele de familie".

Numele de familie traseaza atît identitatea personala, cît si cea de grup. În plus, deosebeste un Andrei sau o Maria de ceilalti cu acelasi nume. Indicatorul care deosebeste o femeie singura de o familista este chiar trecerea de la "numele de domnisoara" la numele sotului. Obiceiul islandez de a pune numele unei persoane dupa parintele acesteia, precum Magnus- Magnusson (fiul lui Magnus), duce mai departe traditia generatiei, ceea ce pentru unii oameni este important. Poate te simti indiferent sau jenat de descendentii tai, dar multe persoane sînt foarte interesate de ai lor. Traditia islandeza presupune totusi alegerea între numele mamei si cel al tatalui. O varianta care împaca ambele parti este practica numelor asociate prin cratima, care poate fi utila, iar unele combinatii sînt chiar reusite. Totusi, care ar fi sfîrsitul? Dupa douazeci de astfel de combinatii, cineva rational si-ar scurta din nou numele!

Familia, ca grup social, este un factor motivant puternic, si cu certitudine oamenii încearca sa formeze asocieri cu intentia ca ele sa dureze. Dilema este de fapt alegerea între identificarea cu originea si familia initiala sau cu familia pe cale sa fie întemeiata, decizie care ar trebui sa priveasca si barbatii. Este o certitudine ca doi oameni sînt egali într-o casnicie, dar sînt predispusi sa aiba prioritati diferite. Totusi, barbatii, în marea lor majoritate, si-au exprimat dorinta ca femeile sa preia numele lor de familie. În timp ce, în teorie, alegerea între numele de familie al barbatului si cel al femeii ar trebui sa fie una rationala, preferintele sînt dictate de nenumarati factori, cum ar fi caracteristicile masculine - mîndria, marcarea teritoriului, dorinta de a avea o familie, chiar gelozia si posesivitatea. Chiar si în ziua de astazi, disputa numelui de familie este în mare masura cîstigata de barbati, dar asta nu înseamna ca traim într-o societate exclusiv masculina. Se pare doar ca este o dilema în care barbatii au o pozitie mai ferma decât femeile. Hillary Clinton a renuntat la numele "Rodham" cînd a candidat pentru presedintie, iar sondajele de opinie au demonstrat ca a fost în asentimentul multor barbati, dar si femei cu drept de vot.

În general, barbatii sînt mai preocupati ca femeile sa le ia numele decât sînt femeile dornice sa caute alternative. Asta explica si practica larg raspîndita de preluare a numelui barbatului: avînd în vedere egalitatea dintre sexe si sansa unei alternative, sotii îsi doresc acest lucru mai mult decît feministele care îl resping.

În România, similar cu aproape întreaga Europa, se obisnuieste ca sotia si, respectiv copiii unei familii sa mosteneasca numele de familie al tatalui. Exista si exceptii, depinzînd de o anumita situatie specifica. Spre exemplu, daca parintii nu sînt casatoriti si/sau tatal copilului este necunoscut ori refuza recunoasterea copilului, numele de familie al mamei devine numele de familie al copilului. Modern si democratic, actuala lege a casatoriilor din România permite alegerea numelui de familie al unui cuplu prin selectionarea "traditionala" a numelui de familie al barbatului, al femeii sau al amândoura, sub forma unei a doua nume separate sau chiar unite printr-o liniuta de unire.

Acest minunat articol l-am găsit aici ..... http://amfms.ro/din_presa/6759.html