Ghilotina prezidențială

Day 1,754, 00:54 Published in Romania Romania by Bogdan Armand Sibrand

Buna ziua, stimati cetateni.
In acest articol va voi prezenta cateva scurte precizari cu privire la administratia Romaniei de pana acum din aceasta luna, urmand ca alte informatii sa va fie aduse la cunostinta pe parcurs, pe masura ce planurile noastre prind forma.

In primul rand as vrea sa multumesc tuturor cetatenilor care m-au votat si si-au exprimat increderea in mine pentru a carmui Romania in aceasta luna. Vreau sa-l felicit si pe elbandido pentru o campanie electorala curata iar pe ceilalti cetateni care nu m-au votat sper sa-i conving de aptitudinile mele si ale echipei pana la sfarsitul acestei luni.

Pentru inceput, as vrea sa va comunic cateva schimbari legate de echipa de guvernare.
Pentru postul de Ministru al Afacerilor Externe am numit un ministru de externe strain, probabil primul ministru de externe strain din istoria Romaniei in acest joc. Pe numele ei mittekemuis, este o jucatoare belgianca avand o solida experienta in acest domeniu.
Ministerul Apararii va fi format luna aceasta dintr-o echipa formata din doi soldati experimentati, unul este SantaAndrei, pe care l-am prezentat si in articolul de candidatura, iar celalalt este Didey. Ambii au trecut cu unanimitate de voturi de girul Statului Major Roman si au inceput deja sa-si faca datoria fata de tara.

Pentru postul de Ministru Media, un minister atat de drag mie, dupa ce am activat timp de patru luni la el, am facut o propunere care sper ca se va dovedi inspirata, si anume Vic of Thor. Chiar daca face parte din opozitie, calitatile sale media si faptul ca este o oarecare lipsa de oameni apti pentru acest departament m-au facut sa ii fac aceasta propunere pe care a si acceptat-o.

Pentru postul de Ministru al Educatiei l-am numit pe Mlendea Horatiu, a carui experienta in acest minister este indubitabila. Ma bucur ca am reusit sa intregesc guvernul la aceste doua ministere (Media si Educatie), ministere a carui importanta a fost recunoscuta de catre voi in comentariile din aceasta perioada.

Inca un nou membru al guvernului este si Mihai Daneil, care va ocupa postul de vice-Ministru al Apararii.



Nu in ultimul rand, as mai vrea sa va informez in legatura cu cooptarea in echipa a inca doi consilieri, un consilier militar si un alt consilier pe probleme de externe, consilieri ale caror nume nu le fac cunoscute publicitatii. Tin insa sa precizez ca ambii sunt experimentati in domeniul lor si indraznesc sa spun ca au o imagine ireprosabila in comunitatea eromaneasca.

Privitor la externe si militar, am cazut de acord cu reprezentantii guvernului maghiar pentru a prelungi NAP-ul cu dusmanii nostri, cunoscut sub numele de Tratatul de la Timisoasa. Un mesaj asemanator a fost inaintat si guvernului sarb, urmand a primi un raspuns curand, sper in cursul zilei de azi.

Cunosc dorinta voastra de a va pune in folosinta armele pentru Romania, mai ales dupa o perioada de seceta si lupte doar pentru aliati, insa va asigur ca avem in vedere un plan care sa mai dezmorteasca populatia, un plan ce nu prevede ping-pong-ul cu ungurii, dupa cum reiese din paragraful anterior.

Inchei facand referire la o alta decizie guvernamentala, anume faptul ca am fost sesizati pentru a finanta de la stat o initiativa pentru ajutorarea 'piticilor', proiect ce a functionat si in mandatul lui 9Stars. Finantarea a fost, din pacate, refuzata de catre Ministerul Economiei. Motivul invocat a fost faptul ca exista deja un proiect national destinat celor de nivel si strength mic, si anume Garda Nationala, care primeste periodic fonduri din finantele statului. Informatii despre Garda Nationala puteti gasi aici sau de pe canalul de recrutare, #GN-recrutare.

Un alt proiect national ce as vrea sa-l reimplementez este Comitetul de Intampinare, un departament al congresului ce se ocupa cu informarea cetatenilor nou intrati in joc. O sa va informez in prealabil daca aceasta dorinta a mea va fi dusa la bun sfarsit.

Cu respect,
Bogdan Armand Sibrand,
intretinatorul ghilotinei,
Presedinte al Romaniei.