Join the new world

Anul II, Numărul XLVIII (Ziua erepublik: MMXXXI😵

Arcoria - episodul 1


- Relaxează-ţi muşchii, căpitane, şi ţine ochii închişi! au fost primele cuvinte pe care Tromor Rodan le-a auzit. Încă nu îşi dădea seama unde era, dar cumplita durere de cap îl făcu să îşi dorească să audă muzica pe care doctorul Steriam o recomandase la trezire. Vocea care îi dădu sfaturi i se păru extrem de cunoscută, astfel ca încercă să deschidă ochii, dar o altă durere îl făcu să se răzgândească. Ţi-am spus să nu deschizi ochii, căpitane!

“Cum naiba ştie că am vrut să deschid ochii?” se întrebă căpitanul.

- Mda, asta e o întrebare foarte bună, îi răspunse aceeaşi voce, răspuns căruia îi urmă un râs sarcastic.

- Doctorul Steriam??

- E bine, îţi dai seama repede cu cine vorbeşti. Înseamnă că nu ai fost afectat atât de tare de explozie. Eşti conectat la aparate şi ţi se monitorizează orice mişcare, orice intenţie de mişcare şi chiar şi gândurile.

- Explozie, care explozie? întrebă Rodan încercând să-şi aducă aminte ce “discutase” cu Rebecca Sand.

- Explozia planetei Arcoria, desigur. Presupun că nu îţi mai aduci aminte, dar după ce nava noastră a trecut şi de ultimul inel şi s-a îndepărtat la o distanţă apreciabilă de planetă, Arcoria a oferit universului un spectacol absolut fabulos. Ceva ce nu vezi de prea multe ori într-o viaţă de om.
“Oh, nu! Protocolul a fost inţializat şi dus la bun sfârşit!”, îşi spuse Tromor.

- Când s-a petrecut asta? întrebă precipitat Tromor învingând orice durere posibila şi deschizând ochii.

- Acum 5 ore, răspunse doctorul după o scurtă ezitare. Suflul exploziei a ajuns şi la noi, avariind destul de serios nava. Avem mulţi răniţi şi chiar vreo 10 morţi.

Tromor începu să se deconecteze singur de la aparate, spre disperarea doctorului Steriam care vedea cum toate încep să dea semnale că pacientul este decedat.

- Încet, căpitane, că îmi distrugi aparatura! sări doctorul încercând să îl oprească.

- O planetă cu milioane de fiinţe pe ea a fost distrusă din cauza noastră şi pe tine te interesează aparatura de la bordul navei noastre? îl fulgeră pe doctor care alerga disperat de la un aparat la altul.

- Planeta aia, îi urlă doctorul încercând să se facă înţeles în hărmălaia începută, e oricum distrusă, iar tu, căpitane, nu ai avut până acum ocazia să dai explicaţii în faţa unei comisii a Consiliului Mondial Tehnic despre toate pagubele survenite, despre toate aparatele distruse, despre fiecare prostie care nu mai e conformă cu specificaţiile tehnice aşa cum era la început. E un coşmar care poate dura luni întregi.

Tromor Rodan însă nu îl mai asculta. Ieşi în grabă din cabinetul medical. Trebuia să ajungă rapid în camera sa pentru că în curand trebuia să o contacteze pe Rebecca Sand. Avea să îi ceară socoteala pentru distrugerea planetei, şi un lucru ştia foarte clar: NU EL ERA CEL CARE DĂDUSE COMANDA DE DISTRUGERE, deşi i se ceruse asta. Încă nu ştia ce avea să facă şi cum să acţioneze mai departe, dar avea să le descurce pe rând.

Se îndreptă spre camera sa. Ştia foarte bine care era drumul dinspre cabinetul medical spre camera sa, dar disturgerile provocate navei de explozia Arcoriei îl făcură să se rătăcească. În mai puţin de un sfert de oră, deşi în mod normal, nu dura mai mult de zece minute, reuşi să ajungă la blestematul hol galben. Uşa camerei sale culisă şi intră.

Sala Tronului de pe Arcoria i se desfăşura în faţa ochilor în toată splendoarea, iar Arcor al XX-lea îl aştepta în mijlocul ei aşa cum o făcuse de câte ori avusese întrevederi cu el. Sala Tronului de pe Arcoria????? Sigur avea halucinaţii. Poate medicamentele administrate de doctorul Steriam încă îi diminuau capacităţile de a distinge clar realitatea, aşa că nu trebuia decât să închidă ochii, să tragă adânc aer în piept, să îi deschida şi să se întindă câteva minute în patul care îl aşteptase în fiecare zi de când devenise comandantul navei Anhur. Închise ochii şi trase adânc aer în piept de câteva ori. Era bine, era din ce în ce mai bine. Simţurile îi reveneau încet-încet, deci era pe drumul cel bun. Deschise ochii. Nici urmă de pat. Se afla în continuare în Sala Tronului de pe Arcoria.

- Bine ai venit, căpitane Rodan! îi spuse zâmbind regele.


********


- Hai, Tromi, trezeşte-te! auzi ca prin vis vocea mamei sale. E timpul să mergi la şcoală.

- Şcoală, azi? mormăi Rodan. În nici un caz, mamă. Nu am chef deloc de şcoală.

- Tromi, îi spuse dojenitor mama sa, ştii bine că nu se accepta nici o absenţă, tatăl tău a trecut prin multe pentru a obţine intrarea ta la Academia Stelară, ar fi foarte trist dacă ar auzi că nu vrei să mergi la şcoală.

- Mamă, tata a murit acum un an, ai uitat? spuse Rodan ridicându-se în şezut. În revolta deţinuţilor de la închisoarea unde era director? Mai ţii minte?
Eva Rodan îşi aducea perfect aminte de ziua în care urmărise la televizor linşajul la care era supus soţul său, alături de ceilalţi gardieni ai închisorii de maximă securitate (ce ironie!). Mii de deţinuţi au evadat în acea zi, majoritatea dintre ei, aduşi de pe alte planete pentru a executa anii grei de inchisoare la care fusesera condamnaţi la ei acasă. Vânătoarea umană declanşată de Primul Cancelar imediat dupa evadare a fost crâncenă. Ferocitatea cu care populaţia s-a angajat în Marea Vânătoare, a fost imposibil de stăvilit. Tromor era în primul an la Academia Stelară şi, conform protocolului, nu avea voie să părăsească acel campus. Altfel, Eva era sigură că Tromor ar fi participat la vânătoare, şi chiar cu foarte mare succes. Acum era liniştită că fiul său nu avusese ocazia să-şi mânjească mâinile în acel măcel.

- Nu voi uita niciodată asta, Tromi, dar mai ştiu şi că tatăl tău ar fi fost mâhnit să nu mergi la şcoală.

Asta a fost tot ce i-a zis, dar a fost de ajuns pentru ca Tromor să simtă vina o perioadă. Însă, totul urma să se şteargă cu buretele pentru că finalul zilei avea să îi aducă o veste mult mai importantă pentru viitorul său decât o eventuală piatră pe suflet. La finalul cursurilor, decanul a sosit în sala în care profesorul de tactică, Mars Volten, îşi ţinuse prelegerea şi le-a cerut îngăduinţa să le facă un anunţ.

- În câteva zile, căpitanul Balion Amir urmează să plece într-o călătorie spaţială care are ca scop extinderea cunoştintelor pe care Planetele Unite le au despre univers. Cu această ocazie, pe lângă echipajul pe care şi l-a ales deja, echipaj alcătuit din cei mai buni oameni pe care Academia noastra îi are, căpitanul Amir a decis să mai aleagă trei cadeţi care să îl însoţească. Decanul făcu o pauză şi văzu cu încântare freamătul care îi pătrunse pe toţi cadeţii prezenţi la curs, apoi continuă. Cu ajutorul profesorilor dumneavoastră, următorii cadeţi au fost selectaţi de căpitanul Balion Amir: Sara Maron, Lars Ten Dam şi Tromor Rodan. Deşi cu invidie, cei trei erau felicitaţi de toţi colegii care şi-ar fi dorit să fie în locul lor. Aveţi la dispoziţie o zi, să vă luaţi la revedere de la colegi, părinţi, fraţi, surori şi să vă îndreptaţi spre Baza Aeriană din Paris, de unde veţi pleca în cel mai scurt timp spre Cosomportul din Libreville. Căpitanul Amir vă aşteaptă deja.

Tromor plecă spre casă cu inima îndoită. El era singura ruda pe care mama lui o mai avea. Se vedea nevoit să refuze plecarea alături de căpitanul Amir, deşi o astfel de ocazie nu avea să mai apară prea curând. Poate niciodată. Dar nu putea să o lase pe mama lui singură. Pierderea, pentru că şi plecarea lui tot un fel de pierdere era, a două fiinţe dragi într-un an de zile, nu era un lucru tocmai uşor de suportat.

- Felicitări, puiule! au fost primele cuvinte ale mamei sale în momentul în care a intrat pe uşă. Ştiam eu că vei reuşi. Ţi-am pregătit deja bagajele, mâine va veni o maşină să te ducă la baza aeriană. Abia aştept să îmi trimiţi videograme în care să îmi spui cum e în spatiu, pe cine ai mai întâlnit…

Tromor era surprins. Nu se aştepta la o astfel de reacţie din partea mamei sale. Entuziasmul ei ar fi trebuit să îi uşureze puţin decizia, dar îi îngreuna situaţia şi mai mult.

- Mamă, opreşte-te! Nu voi pleca.

- Cum?? Prostii, puiul mamii, cum să nu pleci? E ceea ce visează orice cadet de la Academia Stelară: să plece pe aceeaşi navă cu legenda Amir. De câteva zile mă tot gândesc ce să îţi îmapchetez să ai la tine, dar decâ….

- Tu ştiai că voi fi chemat? întrebă, evident încurcat, Tromor.

- Bineînţeles că ştiam. Am fost informată şi m-am abţinut cu foarte mare greutate să nu îţi spun nimic. Ai uitat că Balion Amir a fost bun prieten cu tatăl tău? M-a anunţat personal de decizia lui şi a vrut să mă asigure că faptul că te vrea în echipajul lui nu are nimic de a face cu prietenia strânsă pe care a avut-o cu tatăl tau. Decizia e strict legată de raportele pe care le-a primit de la Academie.

Nu, nu uitase nici el de prietenul tatălui sau, dar nu îl mai văzuse de la moartea părintelui sau. Balion nu putea să nu îşi reproşeze că nu reuşise să îl convingă pe Rodan senior să nu plece din Flota Stelară a Planetelor Unite şi să se angajeze ca director de închisoare. Se considera puţin vinovat pentru moartea prietenului său, dar Eva şi Tromor au reuşit să îl facă să îşi schimbe părerea. Cu toate astea, vizitele lui Balion Amir în casa Rodan s-au rărit, ajungând până la a dispărea complet în ultimele şase luni.

În ciuda asigurărilor că totul va fi bine, despărţirea de mama sa a fost una cu lacrimi şi cu promisiuni că îşi vor trimite videograme ori de câte ori vor putea. Ceea ce pentru Tromon a fost mai dificil uneori, ţinând cont de locurile pe care le-a străbătut. Iar acestea nu au fost deloc puţine.

În anii care au urmat Tromon Rodan a avut ocazia să înveţe enorm de multe, mai ales de la Balion Amir, care nu contenea să îi aducă aminte aproape în fiecare lună, dacă nu chiar săptămână, că e un tânăr de mare viitor pentru Flota Stelară şi că îl vede chiar conducând această Flota peste câţiva ani. Datoria lui era să înveţe tot ce se putea, să îşi aleagă o viitoare echipă capabilă să acţioneze în orice moment corect şi conform directivelor Codului Planetar. De la Balion Amir, Tromon a învăţat ce înseamnă diplomaţia şi cum se pot rezolva conflictele fără a porni un razboi atunci când au poposit pe Setoria, planeta zguduită de conflicte de ani buni de zile, conflicte care înrăisera cele două rase locuitoare într-atât de mult încât fiecare promisese celeilalte extinctiţa totală. Balion, cu sprijinul nemijlocit al Primului Cancelar, Rebecca Sand, a reuşit să aducă pacea, ba chiar să integreze planeta în Organizaţia Planetelor Unite.

Una din cele mai ciudate planete pe care le vizitase a fost Paras, planeta pe care sacrificiile umane erau la ordinea zilei. Deşi îl încercau sentimente de milă amestecate cu revoltă în faţa barbariei de pe această planetă, căpitanul Amir i-a interzis cu desăvârşire să se amestece în tradiţiile pe care locuitorii acestei planete le aveau.” Tradiţii?????” urlă Rodan. “Asta e crima în toată regula. Ba chiar aş zice că e genocid, având în vedere frecvenţa cu care aceste “sacrificii” se desfăşoară.”

Amir l-a dus Rodan în camera în care se afla videoteca şi l-a invitat să citească unele pasaje despre Evul Mediu al Pământului, despre lumea aztecilor şi a mayaşilor şi despre multe alte istorii din trecutul Pământului. Trei zile şi două nopţi, Tromor Rodan a stat în acea cameră. Din când în când, Amir trimitea pe cineva să îi ducă de mâncare şi ceva de băut. După ce a terminat de citit tot, Rodan a ieşit din cameră şi s-a dus glonţ în sala Centrului de Comandă unde se afla căpitanul, s-a oprit în faţa acestuia şi i-a spus doar atât: “Suntem o rasă de barbari şi de criminali.” Apoi s-a dus în camera sa unde a dormit dus alte două zile.

Călătoria pe Arcoria a fost cea mai misterioasă posibilă și asta pentru că regele Arcoriei a permis numai căpitanului Balion Amir să coboare pe planetă și să poarte discutiie cu oficialii Arcoriei. Celorlalți membri ai echipajului li s-a interzis cu desăvârșire să aibă vreun contact nu doar cu locuitorii planetei, dar nici cu planeta însăși, orice încercare de a pune piciorul pe planetă urmând a fi penalizat drastic. Tot ce aflase și Tromor Rodan despre Arcoria era din raportul destul de favorabil pe care căpitanul Amir îl prezentase ORPUN. Oricât de mult a încercat să afle de la Amir ceva legat de Arcoria, a fost intuil, căpitanul trecând sub tăcere orice altă referire la planetă

Marea piatră de încercare însă, a fost Samira cu cele Patru Caște ale sale. Aici a avut loc unul din cele mai sângeroase războaie în care a fost implicată Organizația Planetelor Unite (ORPUN). Primele rapoarte pe care le-a primit ORPUN au descris organizarea acestei planete în cele patru caște: a negustorilor, a militarilor, a oamenilor de știință și plebea a€“ cei care nu puțeau fi încadrați în nici una din celelalte. Oricare membru al plebei putea fi acceptat în oricare din celelalte caște, dar după niște examene foarte riguroase, astfel că numărul celor care erau a€œpromovati” era foarte mic, în jur de o sută pe an, în condițiile în care populația totală a planetei era de nouăzeci de milioane. Contactul între ORPUN și samirieni nu a fost deloc greu de făcut, mai ales că cei din ORPUN au insistat că reprezentanți din toate castele să fie prezente la ceremonie. Schimburile comerciale au fost foarte avantajoase pentru ambele părți, dar după un an de zile tot mai multe rapoarte începeau să îngrijoreze Consiliul ORPUN și mai ales pe Primul Cancelar care își dorea să aibă un mandat (posibil mai multe, în funcție de ce urmă să se întâmple) cât mai liniștit, dar plin de succes. Rapoartele însă arătau că un conflict era gata să izbucnească între caște. Fiecare dintre ele era nemulțumită de celelalte trei, dar fiecare avea nevoie de celelalte pentru a prospera. Cele mai pesimiste scenarii începuseră să se vadă când Casta militarilor a descoperit că negustorii își formaseră o organizație militară proprie lucru pe care militarii l-au văzut ca pe o amenințare. Becky Sand l-a trimis pe Samira pe amiralul Will Perido, chiar șeful armatei ORPUN. În ciuda mandatului de neutralitate completă pe care îl primise din partea Primului Cancelar, amiralul Perido a decis să se alăture Castei militarilor și Castei oamenilor de știință. Calculele sale fuseseră cât se poate de pragmatice: era de partea forței militare, dar și a celor care puteau dezvolta programe care să inleseneasca progresul tehnologic, mai ales din punct de vedere militar. Din punctul său de vedere, negustorie putea face oricine, iar plebeii erau buni pentru a deveni sclavii celor puternici. Balion Amir fusese trimis pe Samira cu mult înaintea amiralului Perido, iar rețeaua de spionaj pe care o formase, în fruntea cărei îl pusese chiar pe Tromor Rodan, dădea roade. Tocmai pentru a evita diverse conflicte, spionii lui Rodan dezamorsau bombe care erau plasate în locuri strategice sau eliminau cu discreție maximă posibile ambuscade organizate asupra șefilor castelor.

Cu o noapte înainte de declanșarea conflictelor, amiralul Perido a convocat Statul Major pentru a discuta acțiunile pe care armata ORPUN le va avea în vedere în perioada următoare. Îi informă pe toți cei prezenți despre planurile sale, dar singurul care s-a opus a fost chiar Balion Amir care prezentă un raport oferit de Tromor Rodan în care se spunea că de fapt conflictul dintre caste este unul artificial și că totul e doar o ambuscadă pe care samirienii o pregătesc armatei ORPUN. Amiralul Perido a ignorat complet recomandarea lui Balion Amir. O săptămâna mai târziu, forțele armatei ORPUN erau complet decimate. Comunicarea către ORPUN sau către cancelar era imposibilă. Samirienii făcuseră totul pentru a izola complet planeta și pe cei care se aflau pe ea. Sediul Statului Major fusese distrus, iar amiralul Perido ucis într-unul din cele feroce atacuri pe care le trăise până și Amir. Sub tirul infernal, Amir i-a tras într-un buncăr pe cei trei cadeți selectați chiar de el: a€œEste imposibil să mai rămâneți aici, vom fi uciși cu toții și nimeni nu va afla adevărul. V-am văzut vitejia în luptă și știu că sunteți capabili să scăpați de aici. Nu vreau să văd nici o împotrivire din partea voastră, ceea ce vă spun acum este un ordin pe care vi-l dau. Dacă nu doriți să îl îndepliniți, înseamnă că nu vă subordonați superiorului vostru, și asta îmi permite, fiind în timp de război, să vă execut pe loc. În camera alăturată este o navetă pe care o puteți folosi. Are destule provizii încât să vă permită să rezistați în spațiu aproape o săptămâna. Știu că veți ajunge pe Pământ. Trebuie să le spuneți ce s-a întâmplat aici.” Cei trei au urcat în mică navetă care îi aștepta și au părăsit Samira în mai puțin de jumătate de oră. Luptele erau prea intense pentru ca mica navetă, care nu atacă pe nimeni, să atragă cumva atenția. La câteva minute după ce au părăsit cartierul general al OPRUN, clădirea a fost complet distrusă de o explozie în care cei trei au presuspus că se folosiseră ceva arme nucleare.
Ieșind de pe orbită Samirei, Sara Maron știa perfect unde se aflau și nu au avut nevoie de nici o hartă de navigație. În 3 zile au ajuns pe una din planetele care făceau parte din ORPUN, iar în mai puțin de 48 de ore la aterizarea pe această planetă, se aflau în fața Comisiei Militare constituită pentru a investiga întâmplările de pe Samira. Trei luni la rând au compărut zilnic în fața acestei comisii, iar concluziile care au rezultat au fost că amiralul Perido a acționat contra intereselor ORPUN, ceea ce a pus în pericol mii de vieți ale acestei organizații. Lucrările comisiei nu au fost deschise publicului larg, astfel că raportul final a fost complet diferit de ceea ce se discutase. Amiralul Perido a fost socotit erou al acestei bătălii, instituindu-se și o medalie în onoarea sa. Văzând cumplita nedreptate ce i se făcuse lui Balion Amir, Tromor Rodan a cerut Primului Cancelar să fie scos din rândurile Flotei Stelare, dar aceasta l-a convins în cele din urmă să renunțe la acest gând. “Până la acest incident amiralul Perido a avut o atitudine profesională ireproșabilă. Noi putem folosi acest incident în favoarea noastră dacă vom ascunde adevărul și asta vă cer și vouă, celor trei care ați reușit să plecați de acolo.” Și așa a și fost. Samira a devenit în scurt timp o planetă nelocuibilă, după ce ORPUN a lansat un atac devastator asupra planetei. Puțin a lipsit ca Primul Cancelar să nu ordone distrugerea completă a Samirei.

********

Valul de apă aproape că l-a înecat pe Tromor. S-a trezit tușind din greu, încercând să respire puținul aer pe care plămânii îl cereau cu nesaț. Șiroaie de apă îi curgeau de pe față formând o băltoacă sub el.

- Ajunge, auzi o voce care i se părea foarte cunoscută. Prin perdeaua de apă care îi curgea pe ochi, Tromor Rodan îl zări pe regele Arcor al XX-lea. Știam eu că doar așa te vei trezi, aruncând o găleata zdravănă cu apă. Sunt surprins să văd că ești destul de emotiv, căpitane. Ori Sala Tronului îți trezeste emoții puternice, ori vederea mea te-a făcut să leșini subit.

- Mi s-a spus că Arcoria... încerca Tromor să spună ceva, nu înainte de a îi reveni tusea.

- Da, știu, că Arcoria a fost distrusă. Doctorul Steriam a fost foarte convingător, nu-i așa? Aproape că m-a convins și pe mine.

Tromor Rodan privi înspre rege și în stânga lui îl văzu pe doctorul Steriam care zâmbea satsifacut de remarca regelui. Cum era posibil așa ceva? Doctorul Steriam nu dăduse nici un semn că ar lucra pentru Arcoria. Cum de Flota Stelar[ƒ se putuse înșela în asemenea hal? Bine, nu era prima dată când ar fi făcut-o, dar măcar să fi învățat din greșeli.

- Ei bine, dragul meu Rodan, continuă regele, Arcoria nu a fost distrusă, iar tu nu te afli pe nava ta Anhur, așa cum probabil ai crezut pe drumul de la cabinetul medical spre "€œcamera ta”. Pot spune că sunt tare mândru de echipa tehnică. Holograma pe care au pus-o la cale a fost extraordinară.

- Dar de ce atâta deranj? Era de ajuns să fiu legat și adus direct în fața regelui.

- Sigur că ar fi fost mai ușor, dar am vrut să realizezi singur ce se întâmplă. Altfel, poate te-ai fi împotrivit și ar fi trebuit să recurg la forță.

Regele se ridică de pe tron, iar cei care mai erau în sală făcură o plecăciune adâncă. În contrast cu ei, Tromor Rodan tocmai reuși să se ridice în picioare privindu-l drept în ochi pe Arcor al XX-lea. Nu își putea da seama cu de reușise să îl păcălească așa de bine. Orice discuție pe care o avusese cu regele era una din care nu rezultaseră decât lucruri plăcute. Spera că această primă călătorie pe care o efectuase pe Arcoria avea să fie una extrem de fructuoasă și că numele său urma să fie trecut în cartea marilor exploratori ai spațiului. Urma să se întâmple și asta, dar sensul avea să fie unul cu totul și cu totul negativ.
Din spatele tronului, un ecran uriaș se ivi și primele imagini erau cele cu câteva știri preluate de la SNT (Space Network Television), televiziuna oficială a ORPUN:

- Cu câteva minute în urmă, o puternică explozie s-a produs undeva departe de planetele noastre. Arcoria, una din planetele cu care urma să se realizeze un prim contact în cel mai scurt timp, a explodat pe neașteptate.” Imaginile arătau explozia planetei așa cum fusese ea surprinsă de zecile de telescoape care scrutau spațiul. "Rămăşiţele planetei Arcoria s-au împrăștiat peste tot, dar nici una din planetele ORPUN nu este în pericol”, continuă speriată crainica. "Specialiştii spațiali încă nu au găsit o explicație logică asupra dispariției acestei planete, dar ne asigură că vor face tot posibilul să elucideze misterul. Câțiva sateliți ai planetei au fost și ei distruși, precum și alte planete mult mai mici care se aflau în apropierea Arcoriei.”

- Păi, parcă spuneai că planeta nu a fost distrusă, spuse Tromor uitându-se către rege. Acum chiar nu mai înțelegea nimic.

- Dragul meu căpitan, Arcoria e la ani-lumină distanță de orice planetă. Până acum s-au aventurat foarte puține nave în această zonă a universului. Ți-am spus mai devreme că am tehnicieni extraordinari în ceea ce privește realizarea hologramelor. Nimeni nu poate verifica ce s-a întâmplat acolo. Cel puţin nu într-un timp atât de scurt Orice om de știință, astronom, astrolog și ce mai dorești tu, îți poate confirma că planeta nu mai e acolo, deși cu toții știu și au văzut-o acolo.

- Cum adică, acolo? întrebă din ce în ce mai nedumerit Rodan. Noi, Arcoria suntem aici.

Regele râse foarte zgomotos. Îl amuză foarte mult situația în care se afla, iar nedumeririle pe care Rodan le avea îi dovedeau că își jucase cărțile foarte bine. Și încă nu terminase.

- Ai dreptate, spuse regele în timp ce la făcu semn supușilor să părăsească încăperea astfel încât să rămân doar el cu Rodan, noi și Arcoria suntem aici, dar acolo unde a fost explozia nu mai este nimic. Se îndreptă spre fereastră și contemplă priveliștea care i se oferea. Vezi, tu, Rodan, tehnicienii arcorieni sunt extraordinar de buni. Pe lângă surprizele pe care le-ai văzut până acum, ei știu să facă o grămadă de lucruri. Printre care și invizibilitatea. În ultimii ani au reușit să găsească o modalitate, nu mă întreba cum, că nu mă pricep la astfel de lucruri, de a face ca unele obiecte să devină invizibile.
Rodan îl privea uluit. Totul fusese o farsă pusă la cale de regele Arcorului, dar încă nu reușea să deslușească și care sunt motivele. Așa că cel mai bine era să îl lase să vorbească. Realizase că era un om căruia îi place să se laude și cu cât vorbea mai mult, cu atât putea să acționeze în consecință.

- Au reușit într-un timp foarte scurt să aplice această tehnologie la scara întregii Arcorii. În acest moment planeta este invizibilă. Însă până își vor da seamă cei din ORPUN, va fi prea târziu.

- Prea târziu? Pentru ce?

Rodan privea și el spre fereastră. I se părea că e ceva ciudat. Ceva nu era în regulă, nu era așa cum știa el că ar trebui să fie lucrurile în mod obișnuit, dar nu își dădea seama ce anume.

- ORPUN trebuie să plătească.

- Să platea… INELELE! strigă Rodan. Inelele nu funcționează. Dar cum e posibil așa ceva? Sunt 25 de inele care ar trebui să se învârtă în jurul planetei. Alergă spre fereastră să se convingă mai bine, dar când ajunse în dreptul regelui se opri brusc. Pământul era la numai câteva sute de mii de kilometri distanță. Cum? De ce… E imposibil… Nu se poate.

- Ba se poate, Tromor, îi spuse cu blândețe Arcor al XX-lea, punându-i mâna pe umăr.

- Nu se poate. Orice apropiere a Lunii de Pământ poate provoca perturbații catastrofale pentru planetă. Darmite ditamai planeta care e de 20 de ori mai mare decât Pământul. Nu se poate. Asta e o altă hologramă.

- Ai dreptate în privința asta, Tromor, mă bucur că mintea ți-a rămas intactă. Dar de data asta nu e nici o hologramă. 450.000 de kilometri ne despart de Pământ: inima și creierul ORPUN. Orice planetă, orice satelit de mărimea Lunii ar face ravagii. Dar Arcoria NU e o planetă.

Tromor Rodan reuși să își dezlipească privirea de la Pământ și se uită stupefiat către rege.

- Cum adică, Arcoria NU e o planetă? Am fost pe Arcoria, SUNT pe Arcoria. Planeta asta respiră așa cum face orice planetă.

- Nu, Tromor, nu e așa. Of, Doamne, ești la fel de încăpățânat ca tatăl tău. Arcoria e o uriașă navă spațială despre care știu destul de puțini de pe Arcoria. De ce crezi tu că are un înveliș așa de gros? De ce crezi tu că toate clădirile sunt ridicate la înălțime față de sol? Cum crezi că se poate că inelele să nu mai funcționeze așa cum s-a întâmplat când ai ajuns pe Arcoria? A fost un secret ascuns al naibii de bine și Becky știe foarte bine despre asta.

- "La fel de încăpățânat că tatăl meu”? De unde îl cunoști tu pe tata. Abia atunci observă Tromor Rodan că regele nu mai avea acea înălțime de trei metri pe care o știa că o are nu numai el, ci aproape toți arcorienii.

Regele Arcor al XX-lea care până atunci își purtase pelerina non-stop, făcu doi pași în spate și se lepădă de ea. Sigiliul casei regale zăcea pe jos, lucru pe care Rodan nu îl credea posibil având în vedere cât de fanatici susținători erau arcorienii față de orice însemna regalitatea și cât de ușor puteau ucide un om numai pentru că ar fi îndrăznit să spună ceva rău despre casa regală. Regele își lepădă și încălțămintea, cea care îl ajutase să pară așa de înalt și apoi masca pe care o purta aproape non-stop. De sub ea, se ivi o ființă umană, nicidecum una respingătoare precum erau arcorienii.

- Balion Amir??????? Imposibil. Oare a câtă oară spusese cuvântul ăsta numai în ultimele minute? Dar chiar nu reușea să mai gândească altceva. Ai murit pe Samira, îngăimă Rodan, sprijinindu-se de pervazul ferestrei pe care se vedea Pământul.

- Asta crezi tu că s-a întâmplat, Tromor. Ultima data când m-ai văzut eram în viață.