Anii în care libertatea a fost asasinată: Libertatea de exprimare

Day 4,346, 23:39 • Published in Republic of Moldova Republic of Moldova • by Nicolae93


În urma seriei de articole dedicate centenarului marii uniri de anul trecut, și dat fiind faptul că anul acesta se fac 30 de ani de la căderea comunismului în România și în Europa m-am gândit să propun o serie de articole care să arate anumite aspecte ale regimului comunist în România. Cel mai mare experiment social care s-a dovedit a fi unul eșuat a schimbat fața României.




În perioada cuprinsă între anii 1948 și 1953, întreaga societate românească a resimțit efectele instaurării comunismului. Schimbările politice, economice, sociale, instituționale, ideologice și culturale au afectat fiecare domeniu al existenței umane în vederea formării „omului nou”. Sovietizarea țării, mulțumită contextului politic internațional de la finalul celui de-al doilea război mondial, a dus la instaurarea propagandei totalitare în presă românească la nivel de politică de stat, contribuind determinant la alienarea individului.

Cultura a fost un domeniu profund marcat de ideologia regimului comunist care se baza pe „teoria marxist-leninist-stalinistă”. De la transformarea tuturor manifestărilor artistice precum teatrul și literatura, până la subjugarea mijloacelor de comunicare în masă, adică radioul și presa, nu a fost decât un pas. Cărțile occidentale au fost interzise, presa străină a încetat să mai fie difuzată, iar posturile de radio străine au fost bruiate.

Scopul autorităților comuniste era acela de a forma o generație nouă care să fie fidelă partidului unic și să urmeze întocmai linia trasată de acesta. Pentru a atinge acest scop era nevoie de formarea cadrelor în spiritul ideologiei marxist-leninist specifică membrilor de partid. Era esențial ca noua generație să evolueze în acest spirit și să se profesionalizeze, căci nivelul aderenților din sistem era destul de scăzut, cea mai mare parte dintre ei nedepășind nivelul școlii primare.

În toate modificările care au survenit în cadrul regimului nou instaurat în Republica Populară Română, modelul sovietic a fost urmat îndeaproape. Într-un timp foarte scurt valorile tradiționale trebuiau să fie uitate și înlocuite cu așa zise valori fabricate de către comuniști. Cenzura a jucat un rol foarte important în acest proces de stigmatizare a vechii culturi, iar în 1948 a fost făcut un important demers în acest sens. Volumul „Publicații interzise” a fost editat de Ministerul Artelor și Informațiilor, iar titlurile care apăreau în această lucrare, trebuiau să fie arse pentru că reprezentau o legătură primejdioasă cu trecutul.

Rolul cenzurii era acela de a elimina formele de creativitate autentică. Înregimentarea vieții intelectuale și a culturii viza și istoria și filosofia care trebuiau regândite astfel încât să se subordoneze ideologic Partidului.1 Comparativ cu situația anterioară instaurării regimului comunist, culturii i-au fost alocate sume mult mai mari, însă subvențiile erau acordate doar oamenilor de cultură care empatizau cu ideologia marxist-leninistă. Toate activitățile artistice și culturale erau astfel subordonate propagandei comuniste, iar reprezentanții acestor domenii deveneau promotori ai ideologiei dictată de la vârf.

Procesul de stalinizare declanșat odată cu instaurarea noului regim a fost acompaniat de o propagandă agresivă, totală în vederea construirii unei noi societăți. Propaganda avea ca scop fidelizarea cetățenilor față de Partid. Propaganda comunistă a avut un puternic caracter ofensiv pentru a-i face pe cetățeni să renunțe la propriile idei și să se transforme în „oameni noi”. Oamenii trebuiau să ajungă să creadă, să simtă și să trăiască ceea ce comuniștii catalogau ca fiind adevărul suprem – ideologia regimului. Presa scrisă reprezenta un mediu propice pentru propagarea propagandei comuniste, însă conținutul ei ideologic trebuia modificat astfel încât să coincidă cu interesele sistemului de guvernare. Pentru a se realiza acest obiectiv, ziarele vechi au fost eliminate, iar cunoscuți ziariști precum Pamfil Șeicaru, Ilie Rădulescu sau Stelian Popescu au dispărut din presa scrisă. În 1948 cenzura curățase toate elementele din presa scrisă care s-ar fi putut împotrivi direcției redacționale dictate de Partid. În acest sens au survenit numeroase modificări în compoziția socială și politică a redacțiilor ziarelor și revistelor. Specifică acestei perioade este introducerea unei noi generații de ziariști care se bucura de origine muncitorească, făcând-o astfel mult mai dezirabilă pentru cei care se ocupau de propaganda din presă.

Organul de presă central era „Scânteia”, ziar care exista încă din anul 1931, din perioada în care Partidul Comunist se aflase în ilegalitate. Reapariția în mod legal a ziarului „Scânteia”, în ziua de 21 septembrie 1944, a reprezentant un eveniment de mare amploare pentru întreaga presă română. Ziarul „Scânteia”, se descria în momentul revenirii ca fiind apărător al clasei muncitoare.În perioada de după 1948, „Scânteia” apărea în tiraj de ½ milioane de exemplare. Ziarele din Republica Populară Română trebuiau să urmeze modelul sovietic și modelul trasat de Lenin care sfătuise ziarele sovietice să acorde un spațiu vast problemelor economice, întrecerii în producție și munca voluntară, să facă cunoscute figurile de eroi ai bătăliei întrecerii și să transmită conduita marxist-leninistă. Toate ideile specifice naționalismului sau cosmopolitismului erau considerate forme de „decadență burgheză” și trebuiau eliminate. Astfel, cenzura trebuia aplicată pentru a elimina elementele disturbante pentru regim.

Din rețeaua presei de partid făceau parte pe lângă „Scânteia” și ziarele „România Liberă”, „Scânteia Tineretului”, „Sportul Popular” sau „Glasul Armatei.1 Primul număr al ziarului „România Liberă” a apărut la 28 ianuarie 1943, tot în ilegalitate. În perioada 1945-1950, ziarul apărea cu subtitlul „Cel mai mare ziar de informație și reportaj”, iar începând din 1950 era denumit „Organ de presă al Sfaturilor Populare”. Pe lângă ziarele centrale, s-a dezvoltat în perioada 1948-1953 și presa județeană de partid, numărul publicațiilor de acest tip ajungând la 54, ziarele apărând în limbile română, germană, maghiară și sârbă.

Din luna februarie a anului 1948, din fuziunea Partidului Comunist cu Partidul Social Democrat, a rezultat Partidul Muncitoresc Român. Noul partid și-a creat un aparat propriu format din direcții, printre care se număra și Direcția Propagandei și Agitației, care din 14 mai 1948 i-a fost repartizată Anei Pauker. Conform plenarei din 3-5 martie 1949, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român hotărâse că Secția de Propagandă și Agitație trebuia să controleze presa de partid, atât presa centrală cât și cea din provincie în vederea popularizării liniei partidului. Presa trebuia să evidențieze succesele în domeniul transformării socialiste a agriculturii și să combată orice abatere de la linia partidului. Aceeași secție trebuia să controleze și modul în care era răspândită literatura și presa de partid printre masele țărănimii muncitoare.Iar după plenara din 23-24 ianuarie 1950, Secția de Propagandă și Agitație se ocupa de propaganda și învățământul de partid, de agitație, știință, învățământul public, literatură și artă, sectorul evidenței cadrelor, munca cultural-educativă, edituri și presă. Toate comitetele județene de partid aveau în componență astfel de secții.

Propaganda trebuia să folosească un limbaj ușor pentru a-și atinge scopurile. Temele pe care s-a axat în ceea ce privește evenimentele interne, porneau de la înlăturarea monarhiei și binefacerile proclamării Republicii Populare Române, prezentarea procesului de naționalizare ca pe un act de dreptate economică și politică, unitatea clasei muncitoare, naționalizarea principalelor mijloace de producție sau procesul de industrializare a țării. În ceea ce privește conținutul propagandei cu privire la evenimentele internaționale, Uniunea Sovietică reprezenta forța binelui, în timp ce Statele Unite ale Americii și restul țărilor libere erau întruchiparea răului. Acest lucru se datora faptului că România era sub ocupația militară directă a Uniunii Sovietice, iar propaganda românească trebuia să fie un ecou al propagandei sovietice.

Un alt instrument important al propagandei române a fost și Agenția Română de Presă – Agerpres, înființată la 23 mai 1949. Cenzura și Agerpres-ul au reprezentat pilonii principali ai propagandei române. Aceasta Agenție avea rolul de a transmite acele știri și informații care să evidențieze elementele pozitive ale societății - „marile realizări”.Foarte util pentru propaganda românească scrisă a fost modelul oferit de ziarul „Pravda” publicație oficială a Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. „Oficiosul” rusesc se dezvoltase conform concepției lui Stalin care afirmase că „presa trebui să crească nu zi cu zi, ci ceas de ceas”.Modelul impus de ziarul „Pravda” a stat în centrul ziarului „Scânteia”, care a devenit astfel unul dintre cele mai fidele instrumente ale propagandei scrise din Republica Populară Română.

Având în vedere că întreaga traiectorie politică a Românei era dictată de către autoritățile sovietice, propaganda nu putea face excepție, astfel încât era de așteptat ca atitudinea față de Occident să fie una extrem de negativă. În același sens, nici imaginea pozitivă de care se bucura Uniunea Sovietică în presa vremii nu poate surprinde, ci din contră, vine ca o completare a procesului formării „omului nou”, proces în care cetățenii sovietici reprezentau modelul suprem. Presa a reprezentat un instrument extrem de folosit de propaganda comunistă, în special pentru că fiind subordonată regimului, era o modalitate prin care mase mari de oameni puteau fi manipulate și folosite în folosul regimului. Omul devenise relevant doar în măsura în care servea intereselor regimului, libertățile individuale fiind sacrificate binelui comun dictat de partid. Obligată de ocupația sovietică, România se transforma în mod brutal într-o santinelă sovietică.

Vă aștept opiniile și părerile. Dacă v-a plăcut nu uitați să votați articolul și să vă abonați.