în tren și apoi
IntoOblivion
Liselotte Steiner reușise să adoarmă, în sfârșit. Purtând paltonul cel bun dar încălțată doar în pantofi, se cuibărise fără rușine lângă domnul ce vindea ziare la colț. Văzând-o cu ochii umflați de plâns și degetele încrețite de la șters lacrimi, domnul între două vârste o cuprinse cu brațul și o lăsă să doarmă.
Din celălalt capăt îi privea, stoarsă și ea de puteri, Milena. Cu evantaiul privirii cuprinse toate colțurile vagonului, distingând prin întuneric trupuri contorsionate, prăbușite printre paie, valize și legături moi.
Mamele tăcuseră numai pentru că tăcuseră copiii. Acestora trebuie să le spui unde merg ca să se liniștească, așa că femeile trimiteau copiii fiecare altundeva: la țară, la bunici, în tabără, la o librărie îndepărtată, în America, într-o pădure. Asta zi, după zi, după zi. Dar și kilometru după kilometru. Cei din vagon care nu erau părinți trebuiau să îndure această povară suplimentară, de a asista la neîncetata amăgire a copiilor. Desi, în somn, și ei plecau.
Spre deosebire de ceilalți, Milena avea numai un geamantan mic, dar destul de greu. Împachetase un schimb de haine, două rochii, ciorapi și câteva obiecte de igienă personală. În rest, în buzunarele laterale și deasupra, erau numai scrisori. La fel de bine, putea să nu fi luat nimic în afară de ele, pentru că în vagon de schimbat haine nu putea fi vorba și de spălat, nici atât.
Trenul șerpuia prin gheață, fără încetare, și singurele strigăte pe care le auziseră veneau din vagoanele vecine. Milena trase valiza mai aproape de ea și luă scrisoarea ce era deasupra. Cu două degete întredeschise plicul și văzând primele cuvinte scrise cu cerneală albastră (Meine Liebste, tut mir Leid dass ich nicht so oft schreibe, aber der Fruhling) știu exact când și de unde fusese expediată. Cele patru pagini scrise mărunt erau acum grele și reci. Ea le desfăcu și le așeză cu blândețe peste fața cenușie a bărbatului ce murise de dimineață chiar lângă ușa. Milena apasă ușor foile, să învelească chipul, ca și cum l-ar fi îngropat în cuvinte.
Înainte să închidă geamantanul și să îl pună la loc, se uită câte mai avea. Parte din ele erau deja lipite de piele, și le îndesase pe sub haine ca să nu înghețe. Una de-a ei, netrimisă, era chiar peste piept dar ea nu putea vedea cum marginea cu Lieber Franz îi ieșea, în dreptul sânului drept, de sub pardesiu.
Cu altele aprinseseră un foc într-un răgaz dintre stații. Cineva își oferise cărțile și un baston. Cumva, unii bănuiau că nu vor mai avea nevoie de ele. Meine Liebe Milena, wie geht es dir? Ich vermisse dich so, bitte schreib mir – pe aceasta o răsucise și topise în ea un țurțure la care tânărul înalt cu ochelari ajungea și îl putuse smulge din streașină. Fiecare om din vagon îl încălzise pe rând și băuse cele câteva picături de apă albastră.
Trenul opri cam la două ore după ce trecuseră de Berlin. Ușa greoaie se dădu în lături și fură orbiți de lumină. Milena văzu cum scrisorile ei se ridicară într-un vârtej și se împrăștiau pe tot peronul, călcate de sutele de oameni ce coborau în învălmășeală din vagoane. Adulți, copii, soldați și câini laolaltă. I se păru că se apropia de ei un ofițer cu paginile scrise de Franz în mână dar, când ajunse lângă grămada de valize trântite pe jos, unele deja deschise și sparte, putu vedea că era documentul cu deportații așteptați în acea după-amiază.
-Steiner! țipă ofițerul.
Milena se întoarse și așteptă ca chipul atât de familiar al femeii să se ivească din mulțime. Liselotte apăru, palidă și nepieptănată, sprijinită de subraț de tânărul înalt cu ochelari, însă privirea expertă o evaluă într-o secundă și o împinse brutal în rândul din dreapta. Tânărul fu nevoit să îi dea drumul și ea se spriijinea acum de o femeie necunoscută.
-Jesenska!
-Aici.
(pentru Infatulus)
Comments
comment... o7
Du bist wirklich sehr, sehr gut!
Danke schön!
Ich hoffe, dass du mit deinem Talent weit kommst!
Stimmt. Danke vielmals.
Am întrebat AI-ul de două ori și în ambele cazuri a sugerat, ca și tine, călătorii.
Descurajant totuși cu câtă viteză a scuipat, indiferent și fără efort, pagini după pagini după pagini. Probabil n-ar fi trebuit să mă sinchisesc să le citesc. Trebuia să-l pun tot pe el să-mi facă rezumatul. Sau, într-un thread paralel, să-l pun să evalueze scrierea, să-i găsească defectul principal și apoi să-l repare și apoi să meta, meta, meta... sau mai bine să-l închid cu-n „mă-ta”!
😁 interesant experiment. Un troian nu ai strecurat in cerinta?
Nu, dar l-am pus să analizeze un fragment din text (nu ia mai mult de 2000 de caractere). Până la „Milena apasă ușor foile, să învelească chipul, ca și cum l-ar fi îngropat în cuvinte.”
1. Ia AI? Bacul.
You
Fă o analiză critică textului următor
Copilot
Fragmentul prezentat este bogat în imagini vizuale și emoționale, creând o atmosferă intensă și evocatoare. Personajele sunt conturate cu delicatețe, iar detaliile fizice și emoționale sunt folosite pentru a construi portrete psihologice complexe.
Liselotte Steiner este prezentată într-o stare de vulnerabilitate, cu ochii umflați și degetele încrețite, ceea ce sugerează o suferință recentă și profundă. Gestul bărbatului care o lasă să doarmă este unul de compasiune, sugerând că, în ciuda circumstanțelor dificile, există încă umanitate și bunătate.
Milena, pe de altă parte, este descrisă ca fiind epuizată, dar atentă la detaliile din jurul ei, ceea ce indică o conștientizare acută a realității înconjurătoare. Faptul că ea are doar un geamantan mic, dar greu, plin cu scrisori, sugerează o legătură puternică cu trecutul și cu cei dragi, posibil pierduți sau departe.
Descrierea mamei care își amăgește copilul cu promisiuni de locuri îndepărtate este o metaforă pentru speranța și disperarea umană, precum și pentru dorința de a proteja inocența în vremuri de criză.
Ultimul paragraf, în care Milena acoperă fața unui bărbat decedat cu scrisorile sale, este deosebit de puternic. Actul de a îngropa chipul cu cuvinte este simbolic pentru modul în care amintirile și cuvintele pot servi drept consolare și comemorare în fața pierderii.
În concluzie, textul folosește descrieri detaliate și simbolism pentru a explora teme precum suferința, compasiunea, speranța și memoria, oferind cititorului o experiență literară profundă și emoționantă.
2. De la AI ai validare. Ți-a reușit încercarea.
You
Cu stilul cărui scriitor universal se aseamănă acest fragment?
Copilot
Stilul fragmentului prezentat amintește de scriitori universali care sunt cunoscuți pentru abordarea lor profundă și emoțională a temelor postbelice și pentru descrierile lor evocatoare. Un astfel de scriitor ar putea fi Franz Kafka, cunoscut pentru explorarea condiției umane în contexte suprarealiste și adesea opresive. De asemenea, stilul poate aminti de Marcel Proust, cu atenția sa meticuloasă la detalii și capacitatea de a capta nuanțele emoționale complexe ale personajelor sale.
În literatura română, stilul fragmentului poate fi comparat cu cel al lui Mircea Eliade, care, deși este mai cunoscut pentru lucrările sale în domeniul istoriei religiilor, a scris și ficțiune care explorează memoria, istoria și experiența umană într-un mod profund și simbolic.
Aceste comparații sunt sugestive și nu definitive, deoarece fiecare scriitor are un stil unic. Dacă ai preferințe pentru un anumit scriitor sau curent literar, pot oferi recomandări mai specifice.
3. De către AI ai fost citită bine?
You
Ce elemente simbolice ai observat în text?
Copilot
Textul prezentat este încărcat cu simbolism, care contribuie la crearea unei atmosfere dense și la transmiterea unor teme profunde. Iată câteva elemente simbolice pe care le-am observat:
Paltonul cel bun al lui Liselotte Steiner: Acesta poate simboliza o încercare de a păstra aparențele sau normalitatea în ciuda circumstanțelor dificile.
Pantofii: Faptul că Liselotte este încălțată doar în pantofi sugerează vulnerabilitate și lipsa de pregătire pentru situația în care se află.
Evantaiul privirii Milenei: Reprezintă capacitatea ei de a observa și de a cuprinde realitatea înconjurătoare, chiar și în cele mai întunecate momente.
Amăgirea copiilor: Promisiunile mamei către copii sunt simboluri ale speranței și ale nevoii de a crede într-un viitor mai bun, chiar și atunci când acesta pare improbabil.
Geamantanul Milenei: Deși mic, este greu, simbolizând povara emoțională pe care o poartă prin scrisorile pe care le transportă.
Trenul șerpuind prin gheață: Este un simbol al călătoriei dificile prin viață și al luptei continue pentru supraviețuire.
Scrisorile acoperind fața bărbatului decedat: Acest gest simbolizează modul în care amintirile și cuvintele pot servi drept un fel de comemorare și consolare în fața pierderii.
Aceste elemente simbolice adaugă profunzime narativului și permit cititorului să exploreze diferite niveluri de interpretare ale textului.
1b. Ai, ai, ai, AI! Cred că finalul analizei lui pentru partea a doua te va face să roșești...
You
Fă o analiză critică a textului următor: (partea a doua)
Copilot
Textul prezentat este o poveste emoționantă și intensă, care pare să se desfășoare în timpul sau imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, sugerând o atmosferă tensionată și plină de incertitudine. Elementele narative sugerează că personajele sunt implicate într-o călătorie dificilă, probabil legată de conflictul războiului, cu referințe la Berlin și deportați.
Analiza critică:
Atmosfera și tonul: Autorul creează o atmosferă densă și apăsătoare prin descrierea detaliată a acțiunilor și a mediului înconjurător. Tonul este unul de disperare și supraviețuire, evidențiat prin gesturile personajelor de a aprinde focul cu obiecte personale și de a bea apă din țurțuri.
Personajele: Milena, personajul principal, este prezentată ca fiind profund afectată de situația în care se află, ceea ce este ilustrat prin grija ei pentru scrisorile pe care le poartă aproape de inimă. Liselotte, un alt personaj menționat, pare să fie un personaj secundar important, sugerând o relație strânsă cu Milena.
Simbolism: Scrisorile pot reprezenta legătura cu lumea exterioară, speranța și amintirile unei vieți anterioare. Faptul că acestea sunt împrăștiate și călcate simbolizează pierderea și haosul provocat de război.
Limbajul: Utilizarea limbilor germană și cehă în text adaugă autenticitate și subliniază contextul istoric. De asemenea, reflectă diversitatea culturală și complexitatea relațiilor dintre personaje.
Narațiunea: Perspectiva narativă este concentrată asupra lui Milena, oferind cititorului o viziune intimă asupra experiențelor și emoțiilor ei. Acest lucru ajută la crearea unei conexiuni puternice între cititor și personaj.
În concluzie, textul este o reprezentare puternică a impactului războiului asupra indivizilor, ilustrând lupta pentru supraviețuire și umanitate în cele mai grele condiții. Autorul folosește cu măiestrie elemente literare pentru a transmite mesajul și pentru a evoca emoții puternice în cititor.
2b. Alte câteva simboluri.
You
Ce elemente simbolice ai observat în text?
Copilot
Elementele simbolice din text sunt puternice și contribuie la construirea unei atmosfere dense și a unui mesaj profund. Iată câteva observații:
Scrisorile: Reprezintă legăturile personale și emoționale ale personajului Milena. Faptul că acestea sunt împrăștiate și călcate simbolizează pierderea conexiunilor umane și a individualității în fața haosului războiului.
Focul aprins cu scrisori și obiecte personale: Sugerează disperarea și sacrificiul, arătând că în momente extreme, chiar și cele mai prețioase lucruri pot fi sacrificate pentru supraviețuire.
Țurțurele topit: Poate simboliza efemeritatea și fragilitatea vieții, precum și nevoia de a găsi confort în cele mai mici lucruri în timpuri grele.
Lumina orbitoare la deschiderea ușii trenului: Poate reprezenta o revelație brutală sau intrarea într-o nouă realitate dură și necunoscută.
Ofițerul cu documentul deportaților: Este un simbol al autorității opresive și al destinului controlat de forțe exterioare.
Aceste simboluri îmbogățesc textul, oferindu-i mai multe straturi de interpretare și adâncind impactul emoțional asupra cititorului.
Cred ca IA imi da prea mult credit 🙂 sunt uimita, totusi, de ce zice si, in acelasi timp, de cat de putine stie de reala legatura intre Milena si Kafka. Eu m-am straduit sa ma supun cererii doar, ma uimeste cate vede programul tau din mine insami.
Nu e programul meu, e al lui Microsoft... ai dreptate în legătură cu ce zice vs cât de puține știe. Practic confirmi postarea mea inițială în care mă declaram descurajat de ușurința și răceala cu care scuipă pagini după pagini după pagini pline de bălării.
Probabil că pentru a face legătura între Milena și Kafka are nevoie de prompturi explicite... și apoi să te ții cât îți va recita despre asta 😃
😁) Ce minte ai, doamne
Nu m-am gândit să fac exercițiul lui Roman Daco. Am înțeles rapid că scrii despre provocarea mea când ai menționat-o pe Milena. Mărturisesc, însă, că nu mă așteptam să abordezi legătura dintre Franz Kafka și Milena Jesenská!
Mulțumesc încă o dată!
@Roman Daco: Ai folosit Copilot Pro?
Nu, de-aia am și avut limită de caractere și a trebuit să bag textul la analiză în două tranșe.
Am întrebat pentru că și ChatGPT a avut rezultate foarte asemănătoare, ușor mai succinte, totusi.
Deci, am validat și eu exercițiul lui Roman Daco.
Poate voiai să întrebi despre Google Bard, Copilot e bazat tot pe ChatGPT... sunt ceva deosebiri de versiune (3, 4 sau care mai sunt) dar altfel e același.
Happy Trans Day Of Visibility.
Oh... And Easter.
🖖😄
Incer sa fiu simplu si concis asa ca, commentez si eu la ce, citesc
Citez: Cei din vagon care nu erau părinți trebuiau să îndure această povară suplimentară, de a asista la neîncetata amăgire a copiilor
Cei care is deja bunici simt nostalgia timpurilor alea, dar au speranta ca vin nepotii 😛
Meine Liebste, tut mir Leid dass ich nicht so oft schreibe, aber der Fruhling
Nu sunt eu cu germana, dar ironic tinand cont de istorie mi-a amintit de Katiusha o piesa ruseasca, ironic stiu.
Citesc si restu maine, momentan e trecut de ora de somn, gata vacanta maine munca 🙂
Sper să fie un final pozitiv, dar e un final memorabil și ar fi fost păcat să nu fie, macar prin scris să ne mai amintim de ororile trecutului și să învățăm din ele. Mi-am pierdut orice alt comentariu pe drum până la final și la el s-au rispit
Jos pălăria, frumos!