Leapşa – Finalul
Mentalist de Bucovina
.
Am reuşit să fugim...
Prin noapte, prin viforniţa pornită din senin, printre rafalele de gloanţe turbate, ce explodau în urma noastră, parcă urlându-ne în ceafă ura uriaşă, de neînţeles...
După al şaptelea zori-de-zi de alergat, flămânzi, răniţi, uzi până la piele, dar hotărâţi în cerbicia noastră, am reuşit să ajungem pe nişte coclauri care mi-aduceau aminte de copilărie...
Am ajuns prin codrii Rarăului, şi după încă un urcuş ostoitor (oare al câtelea?), am ajuns în preajma Pietrelor-Doamnei. Bucuros, am recunoscut o ascunzătoare pe care doar cei din partea locului o ştiau, o spărtură în stâncile dure, numită Frigiderul. Acolo, chiar şi în nopţile toride de iulie, era suficientă răcoare ca să poţi să te odihneşti omeneşte.
Aici ne-am tras sufletul, ne-am oblojit rănile, ne-am înfruptat cu bunătăţile pe care vajnicii băştinaşi ni le pregătiseră din timp.
Ne-am numărat – eram toţi.
În acel loc magic, ne-am dat seama că Stiloul căpătase puteri noi, supranaturale, şi se divizase în 12, număr rotund în alte dimensiuni poate...
Am hotărât să ne despărţim, fiecare să-şi ia Stiloul propriu, şi să ne dăm silinţa să facem cunoscută lumii întregi secretul supravieţuirii – scrisul, împărtăşania tuturor cunoştinţelor dobândite de-a lungul vieţii cu toţi ceilalţi pentru dăinuirea lor în eternitate!
*********************************
Am plecat.
Dragoş o luă de mână pe Lucia şi porniră la vale, spre sud-est.
Directul îşi strânse puţinele lucruri şi se prăvăli spre nord-est, ca viforul.
Briga îşi îmbrăţişă consoarta, pe Dani, şi o luară binişor spre miazănoapte.
Panteruţa se strânse toată în pelerina ei vrăjită şi se făcu nevăzută spre miazăzi.
Belze şi cu RomanDacul se cuprinseră de după umeri ca haiducii, şi se făcură nevăzuţi spre sud-vest.
Adinuşca dispăru ca o boare, neauzită, subtilă, cum şi venise...
Nutriţionistul şi Highfather se priviră drept în ochi şi luară decizia să meargă împreună o vreme, pe căi secrete...
După ei se luă şi Petru. Sfântul Petru.
Privii îndelung în urma lor, mă scuturai de tenebre, şi plecai spre satul bunicilor mei, undeva pe malurile Jijiei...
********************************
Primul căzuse Briga.
Pluto, clonat într-un călău perfid, îl atrase într-o capcană, îl torturase zile întregi fără să poată scoate o vorbă de la el, decât suliţele din priviri. În final, îi luase drujba lui dragă, i-o dezasamblă ca pe o jucărie şi-i dădu foc stropind-o cu kerosen şi cu lacrimile pădurarului.
Târziu, Briga căzu ca un brad, drept.
Dani, îndurerată peste putinţă, se pierdu în decimarea clonelor infinite, în muncă şi-n uitare, făcându-se una cu negurile boreale...
Pe DirectX îl spulberase o clonă-ţintaş Pluto Batalionul XXIII cu o arbaletă manufacturată binar în propriile laboratoare absconse. Nu avu nici măcar şansa să-şi mai vadă o dată meleagurile natale.
Pe Dragoş, bunul meu prieten, după ce aruncase în aer mii şi mii de clone plutoniene, îl măcelăriseră sub ochii îngroziţi ai Luciei, care încercă mai multe teleportări disperat-aleatorii, dar încolţită se transformă într-un lac clar ca o lacrimă...
Pantera luptă cel mai mult. Trupul ei devenise o rană imensă, sângele îi îmbălsămase şi ultima fărâmă de frumuseţe, dar nu se lăsase. Muri cu armele în mâinile încleştate pe trăgaci...
Belze – călcat de şenilele a mii de tancuri; RomanDacul – kamikadze frenetic, spulberând o flotilă de avioane inamice; de Petru nu se mai auzi nimic niciodată, probabil înfundase puşcăriile plutoniene, devenind un alt sfânt printre sfinţi; Adinuşca, Nutriţionistul, Highfather, ucişi fără să predea Stiloul, fără să cedeze nicio clipă, fără să spere în absolvire...
*******************************
Străbăteam dealurile de parcă le mai văzusem o dată-n viaţă. Mă scuturai – oboseala cred că-mi juca feste, trebuia să rămân lucid, trebuia să lupt până în ultima clipă...
Deodată văd hangarul, hangarul nostru... Oare cum ajunsesem aici?!? Nu mai conta.
Năvălii înăuntru, prin uşa ciuruită de preamultele gloanţe. Un nor de praf mă înecă. Văd resturi de mitraliere şi bazuci, fiecare cu povestea ei, îşi făcuseră cu prisosinţă treaba... Erau odată nişte momente în care lucrurile se desfăşurau uşor, foarte uşor. Acum erau grele.
Eul mi se dedublă. Văzui trecutul ca şi prezentul, îi văzui pe toţi prietenii mei, Păstrătorii Stiloului, lacrimile erau de bucurie...
În spatele hangarului spulberat de bombe şi şrapnele, se afla o capelă mică. În jurul ei erau 12 morminte.
Osama Bri Gadier scria pe crucea unuia dintre ele... Apoi, chiar alături, Danidanam. Stupefiat, alergai fără zăbavă de la unul la altul: erau toţi, şi Dragos1976, şi Direct X, şi Blackpanther76, şi Lucia38, şi Belzebut cel crunt, şi Roman Daco, şi cele mici, Highfather, Nutritionistul, Sf Petru III şi Adinushk...
Mă sprijinii de teiul bătrân de la capul mormântului meu. Ultima lacrimă îmi secase demult, parcă de ani, şi ani...
Inima treptat-treptat îmi împietri. Florile imaginaţiei îmi încolăciră sufletul, înăbuşindu-i ultimul suspin de obidă:
Pluto, ai învins.
Comments
Dacă vreţi să mă contraziceţi, dacă nu a fost aşa, dacă Plato nu ne-a luat Stiloul, SCRIEŢI!!!
Scrieţi orice, oricât, oricând, sigur va ieşi ceva bun şi vom dăinui!
Voi, Cei 12, şi toţi cei care ne-aţi vizitat şi ne-aţi citit!
Cu respect,
Mentalistul
speram la o victorie 🙁
Asta depinde numai de voi - Leapsa trebuie sa perpetueze in fiecare dintre cei care au citit-o...
Ce final...
Am citit toata leapsa cu mare placere. Si chiar clickaiam userul ce avea leapsa sa vad daca a scris, sa nu cumva sa pierd continuarea.
Ce final...
Dar cred ca stiu unde s-a gresit. Nimeni nu i-a dat leapsa lui Bruce Willis. El va salva pe toti, salva erepublik, si cred, cu mana pe inima, ca-l salva si pe Plato!
Chuck Norris il bătea pe Bruce Willis cu o mână :} :}
Și cu cealaltă pe Van Damme :}
NUUUUUUUUUUUUUUU, mentalistule tu NU poti sa sfarsesti asa.....tu esti omul cu SCRISUL. Pe tine nu te poate invinge planton.
Dacă se termina cu happy-end, oamenii de bucurau și-si vedeau de treburile lor.
Așa lupta continuă în sufletul fiecăruia!
ce facusi bre??? ai inngropat toate stilourile??? si amu ce mai citesc???? iar articole de cancan si ordinele oficiale? 🙁 trebu sa mai fi ramas un stilou sa scrie o continuare.
În eRep există avantajul reînvierii :}
si continuarea chiar exista.... https://www.erepublik.com/en/article/leap-a-virusul-2636095/1/20
Lucrurile bune se termină repede, neh?
Conform acestui principiu, era cazul să se termine și leapșa, că a fost ceva bun.
În altă ordine de idei (nu că ce am spus înainte ar avea vreo ordine), poate că ar fi mers o portiță lăsată deschisă pentru continuarea poveștii, ori o fereastră, o ferestruică, măcar o dog door, ceva...
Tuturor celor care au contribuit, mulțumirile mele respectuoase!
A fost cea mai lungă Leapșă din toate cele 4 sezoane și deja acțiunea terna.
Trebuia la un moment dat încheiată și am făcut-o provocând pe toată lumea să scrie. nu doar un număr finit de "Stilouri"
Am fost serios când am spus că trebuia să se termine.
Am fost serios și când am spus că trebuia lăsată portița pentru continuare - adică să nu se termine.
Am fost multilateral seriosy.
Sunt serios și acum. Am martori!
Serios, nu seriosy. Igrecul e contribuția lui Mac. Are personalitate, nu-i nici bună, nici rea, doar este.
pentru ca nu pot accepta moartea rezistentei https://www.erepublik.com/en/article/leap-a-virusul-2636095/1/20
ufff ....Rarau ... fug acusica sa va caut .... 😃
Știi Frigiderul?
OHOOO ...cum sa nu... 😃
Acolo tineam carnea la rece ... 😃 ..au fost ani cand era inca zapada acolo in luna iunie-iulie 😃
salutari din sud-est! 😉
Respectele mele! :}
"Pluto, ai învins"?!!!...
https://www.erepublik.com/en/article/respiram-inainte-2633218/1/20
aceasta "balariuta draguta" dar scrisa cu suflet... era pentru voi toti cei care incercara-ti sa resuscitati interactia din joc dincolo de "plici-plici si poc-poc"
apoi...mai este loc de scris povesti!... sau... povesti?
Dovediti-mi ca scrisul n-a murit!
Superb epitaful lui Osama Bri Gadier! R.I.P. Osama Bri Gadier.
Reusita naratiunea cu slove frumoase, Mentalistule de Bucovina!
O desfatare la ceas de seara...
Scrisul nu moare! Printr-unul sau prin altul va dainui... In ciuda plantonului lu'Pluto ista!
🙂
o7x3
Că bine grăit-ai!
Nice to read! Even with googtrans!... 🙂
Prima dată am auzit de eRepublic prin 2009, pe un forum nepublic, pe rețeaua internă a unui minister. Un coleg de prin alt județ lansa un apel disperat la luptă, România era în prag de a fi ocupată de Ungaria, deranj mare... Nu sunt prea priceput la chestiile cu e în față, nu că aș fi atehnic, dar am trecut de vârsta la care înveți repede tot ce răsare nou. De aceea m-am mirat la început că anunțul iminentului război nu venea pe canale oficiale - mă înțelegeți, ocupația mă plasa în una din primele linii în caz de conflict real. Dar nu, nu s-a dat nicio alarmă, nu s-au luat măsuri de sporire a alertei, nu au transpirat generalii, nimic. Ciudat.
M-am decision să văd ce are în cap partea adversă și l-am sunat pe ungur. Ungurul e un prieten de-al meu, civil la ținută și gândire, iubitor de bere.
-Mă, Lori, l-am luat tare din prima, care e treaba cu războiul?
-Ce război, mă? veni răspunsul ca din fundul butoiului.
Omul chefuise noaptea precedentă și, în miezul zilei, l-am trezit din somn cu întrebări dure, fără să-i dau răgaz să se dezmeticească. Rețeta succesului garantat în anchetă. Bine, nici eu nu eram tocmai dezmaticit, dar asta este altă poveste.
-Cum ce război? Războiul vostru, vreți să ocupați România, căca-m-aș pe steagul vostru!
-Al nostru? Să ocupăm România?? Cum așa??? Noi, adică cine????
-Voi, ungurii, am tunat eu, nu te mai face că nu știi nimic!
Preț de vreo două minute ungurul nu a mai guițat nimic. Pariez că nici nu a respirat, ceea ce nu ar fi fost rău să facă ceilalți, dar ăsta e totuși prietenul meu. Într-un final a răspuns calm, liniștit și pe un ton complet inocent:
-Mă, să mor io, nu știu nimic, mie nu-mi trebe să ocup nimic. Am întrebat și la UDMR, nici ăia nu au auzit una ca asta, nu-i nicio mișcare. Poate un gulaș la sfărșitul săptămânii, dar în rest e liniște.
Uite așa, lămurit că nu e niciun pericol iminent la adresa securității naționale, m-am destins și l-am întrebat pe colegul care a provocat toată isteria. Și așa am aflat de joc.
Nu mi-am făcut cont imediat, că nu aveam timp pentru jocuri online. Știu foarte bine ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă, să se bazeze camarazii pe tine și nu mi-ar plăcea să dezamăgesc nici măcar în joacă.
Am uitat incidentul și mi-am făcut cont cu mult mai târziu, într-un moment de inconștiență. De atunci m-am limitat la câteva clicuri pe zi (nu chiar în fiecare zi). Ceea ce mi s-a părut cel mai atrăgător element al jocului a fost modulul media - în concret, ceea ce au scris câțiva oameni cu har și bunăvoință. Lor vreau să le mulțumesc acum.
Pe mine m-au fascinat o increngatura de elemente din eRep: una, ca era un joc facut de Romani, a doua asemanarea incredibila cu RL, a treia Modulul Media.
Apoi, am inceput sa colectionez medalii, si am zis ca pun capat jocului cand le am pe toate :}
Acum gandesc altfel, sunt inca multe lucruri de spus (scris) in eRep...
Si eu trebuie sa le multumesc multora care m-au impresionat cu capodoperele publicate in joc, scriitori de 10 ori mai buni ca mine, filozofi, poeti, chiar pamfletisti de mare valoare, caricaturisti, etc, etc...
Apropo, povestea inceputului tau in joc merita un articol! :}
si eu zic ca ar merita un articol povestea asta a ta..... hai ca poti.
Eu cred că ai scris tare bine.
Esti prima care ma apreciaza 🙂 🙂 🙂
te apreciaza multi f multi
Am glumit, Dacule 🙂
Nu-mi dau seama de ce dar in timp ce citeam gândul m-a dus la Solaris de Stanislaw Lem.
Doar la sfarşit mi-am dat seama de ce. Fiinţele pe care ni le închipuim par - sau chiar sunt - mult mai reale decat cele reale. Iar Pluto este Oceanul de pe Solaris; regulile sunt ale lui si învinge mereu.
Dar este imposibil ca imaginaţia ne creeze aceleaşi imagini pentru ca rădăcinile mele sunt în malurile Siretului, iar malurile Siretului sunt diferite de malurile Jijjiei, deşi apele se intrepătrund într-un alt cosmos prin intermediul Prutului.
Parca a trecut o vesnicie de cand am citit Solaris...
Multumesc prietene de reamintire. Promit ca in urmatorul concediu sa recitesc neaparat!
Sa traiesti cat a trait Arrakis-ul! :}
Ai dreptate, a trecut o vesnicie. De vreo 27 de ani in cazul meu.
In schimb am trecut pe la Pietrele Doamnei anul trecut. Inca se tin bine.