[CP] Primul pas
Monitorul Oficial MD
Vă salut cu mult drag și sper că vă aflu bine-sănătoși!
În zilele ce urmează vom face împreună o încercare.
Vom încerca să găsim în eMoldova puterea de a renaște, de a redeveni (încetul cu încetul) un pol de atracție în micul haos numit eRepublik.
Așa cum spuneam mai demult eMoldova nu a fost și nu este o putere militară sau economică. Jucătorii care au căutat acest colțișor (dacă nu l-au căutat pentru medalii de Congres sau de președinte) au venit pentru că au găsit ceva deosebit. Întotdeauna o țară mică va fi atractivă în primul rând prin faptul că se pot crea numeroase legături. Toată lumea se știe cu toată lumea și din acest lucru pot ieși o mulțime de lucruri minunate.
Jocul însuși a suferit un declin imens în ultimii ani. Vom reveni în scurt timp cu un articol ce detaliază acest aspect. Din acest motiv chiar și țările mari au suferit un regres. Bineînțeles că în țările mici impactul a fost atât de mare încât majoritatea sunt moarte sub toate aspectele. Nu este doar problema eMoldovei. Este o problemă generală. Nu, nu se datorează dictaturii ci se datorează modului în care am reacționat la dictatură sau la alte schimbări implementate în joc.
Nu ne-a oprit nimeni să scriem în continuare. Nu ne-a oprit nimeni să comentăm sau să ne implicăm în anumite activități. Nu ați fost închiși într-o pivniță fără putință de a privi soarele sau de a admira florile. Ușa a fost deschisă. Muzica a sunat în continuare... doar că ați preferat să opriți totul. Dispăruseră certurile. Dispăruseră profitorii și oportuniștii. Dispăruseră vânătorii de medalii de congres. Dispăruseră clonele. Putea fi raiul. Un rai al culturii și al omeniei. Un rai în care ne puteam cunoaște și ne puteam ajuta unii pe alții. Puteam găsi subiecte comune... pentru că nu mai conta să "urce cineva sus".
În schimb am încetat să mai vorbim.
Am încetat să mai scriem.
Am încetat să mai fim o societate și ne-am rezumat la a fi indivizi solitari.
Și eu sunt primul dintre ei.
Am renunțat la prietenii pe care oricum nu-i știam și cu care nu aveam nicio tangență. Mi-am văzut de lupte, de antrenamente și de... mda, nu mai era nimic altceva. Doar atât. Click-uri, după click-uri urmate de alte click-uri.
Fără interacțiuni. Fără oameni. Doar eu.
Și oare câți din eMoldova nu au făcut la fel?
Eu m-am retras în principal pentru că am vrut să stau deoparte, să privesc ce pot face alții cu eMoldova. Cât am fost în față, cât am fost sus am făcut ce mi-a trecut mie prin cap că ar fi bine... bine pentru eMoldova, bine pentru oamenii din ea. Am vrut să văd ce pot alții. Am vrut să văd ce se-ntâmplă dacă nu există un Vlad Tamaș care să facă un milion de lucruri. Am vrut să văd ce se-ntâmplă dacă nu există un Adi Cep care să miște munți cu inima lui mare. Am vrut să văd ce se-ntâmplă dacă nu mai există adevărați conducători. Conducători care să facă ceva pentru țară nu pentru ei înșiși.
Și am văzut. Am ajuns aici.
Îmi place unde suntem?
Nu.
Îmi place unde sunt?
Nu.
Soluții sunt.
Oameni sunt.
Inimi și vise sunt.
Trebuie doar să vrem puțin.
Așa că vă chem. Vă chem cu mic cu mare să ne scuturăm de praf, să ne dezmorțim picioarele, să dăm drumul la muzică și să dansăm. Să ne simțim bine și să ne regăsim.
Vom încerca pe cât posibil să vă oferim motive să vă logați mai des în joc.
Să vă dăm motive să comentați, să scrieți și să citiți.
Dar nu vă putem forța să o faceți.
Dacă o vreți... o faceți.
Îmi pare rău pentru acest articol lung.
El e prea scurt pentru câte am eu a spune dar în loc să spunem mai bine să facem.
Încet.
Pas cu pas.
Pentru moment vă rog să participați la un chestionar / recensământ.
Completați întrebările cât mai detaliat. Rupeți 15 minute din timpul vostru și scrieți cât mai mult acolo. Să găsim și cauze și soluții deopotrivă.
Vă aștept să participați în număr cât mai mare la această acțiune și la acțiunile ce vor urma.
NoOnexRO / Gabi
președintele în exercițiu al eMoldovei
Comments
cum sa procedeze e-jurnalistii specializati pe scandal si cearta? 😁
Să se ia de mine.
Dacă nici ei nu găsesc subiecte inventează... 😃 Așa fac marii specialiști de "șoc și groază".
🙂
partea proasta, pentru mine, consta in faptul ca nu am consumatori ai produsului meu. Muncesti asupra unei investigatii 😃 , o publici, iar la final obtii trei comentarii, din care doua sunt o7 😃
Intrun articol alaturat, recent publicat, am observat o tema de discutii publice ... cu sabse de scandal 😃
*sanse
Si unde-i scandalu', specialistule?
Dai cu condeiu!!!
😉
Ai aici o mica proptea pentru al doilea pas. 🙂
o7
Mă "ajuți" să utilizez cârjele, draga moșului? 😃
Mâine oricum am programat articol de "rupt picioarele celui ce-l scrie".
mai degraba bebelus... entuziasmat sa faca din ce in ce mai multi pasi 😁
eu la asta ma gandeam, dar daca e nevoie de carja... ok, facem 😃
Voi astea 2 vorbiti codat? 😛
completat chestionarul
Mulțumesc frumos.
era prognozabil sa se ajunga la aceasta din moment ce ura si barfa au devenit cea mai pretuita marfa ,
paradoxal cat de usor se inchegau aliantele impotriva celor ce nu acceptau aceasta
salutare din Serbia
succes !
Mulțumesc de comentariu dar ori sunt eu beat și nu pricep ce vrei să spui ori tu nu ești foarte coerent.
zic de trecut, cand se scriau articole zilnic , bune sau mai rele , nu conta continutul , finalul era previzibil prin unii jucatori cu comentarii tot atat de previzibile , la aceasta ma refeream
treptat , cei ce scriau au incetat sa o mai faca , altii, mai noi in joc , nu au deprins din lipsa de exemple sau stimulente
si pana la urma majoritatea articolelor au devenit
"va rog sa dati 25 de comentarii pentru misiune"
sper sa reusesti sa reanvii modulul media, cu toate ca nu prea cred ca vei reusi
succes !
Atunci sunt eu prea beat. 🙂
Socialul trebuie înviat. Cu totul, nu doar media.
Și bineînțeles că n-o să reușesc.
incercarea conteaza
@t150 si-a schimbat avataru'
da nu si naravul 😃
completat
Mulțumesc frumos.
Completat
Mulțumesc frumos.
Da eu tot, completat...
hai norok! cioc!!!
Mulțumesc.
Numai la beutură ți-e gândul? 🙂
nu. si ma mancare. si la pace in toata lumea!!!!!!!!!!