Promisiunea

Day 2,890, 05:38 • Published in Romania Serbia • by Danidanam

Dupa-amiaza de august. Lumina cade filtrata prin miere.
Ulita ii pustie. In vale, satul tace si el.
Latra cainii la poarta gradinii.
Vezi ca ti'o venit pretenu' zice Maica, aruncand privirea peste randurile de cucuruz.
Las din maini blidele pe care le stergeam, dupa ce le spala ea.
O iau la fuga. O mai aud inganand un ,,Doamne feri' pa tata lumea'' dar is deja in spatele gradinii.

Dano', uite ce am. Uiii, o pasare. De unde'i ? Mi-o trimis-o Moşu' .
Hmm, in gand il invidiez pe Bugilică, el se are mai bine cu Doamne-Doamne decat mine, isi permite sa-i zica Moşu' .
Privesc fascinata puiutul de pasare din palma lui uriasa. Ii tot numa culori faine, un capusor micut cu ochi de margele. Un ştigleţ.
Si ce facem cu ea? Evident, era a noastra, nu doar a lui.
Ma gandeam s-o urc in cuibu' de ştigleţi din nucu' lu' Ispas.
Aiii, idee formidabil de incitanta, dar ce facem cu birtasu' ? Ca nu-i saptamana de cand te-o alungat din curte.
Te duci tu si o pui. Aiii, io ??? Ce, ti-i frica? Nu, numa am zis si io. Dar ma treceau gandurile deja.
Stai ca merem, numa sa spun la Maica ca plec, sa nu stea cu grija.
Bine ca Taica si Buna is dusi la padure, ca nu mai ieseam din ocol daca banuiau ce pun la cale.
Maicooooo, noi merem in vale.
Nu mai astept nici o confirmare, o tai rapid peste randurile de ceapa si sui gardu' langa cires.Un salt si mi's deja in ulita.
Il astept pe Bugilica, el mere oleaca mai greu, apoi coboram impreuna dealu' bisericii.
Si ma mir inca odata cum de nu ii cald lui Bugilică cu bocancii de militar la pantalonii aia de postav verde mustar si haina lunga militara cu care il stiu imbracat de cand il cunosc.

Adica, il cunosc io, el zice ca ma cunostea de dinainte, de cand mami mea era eleva de primara la scoala lu' Dascalu', tata lui Bugilică.
Nu prea inteleg io cum vine treaba asta, da' il cred pe cuvant.
Bugilica nu minte. Si nu'i frica de nimica.
Numa' de avioane, de clopotu' bisericii si de cainele lu' birtasu' .

Cam seamana cu Taica, da' numa la statura si la vorba.
Are musteti rosii si barba carunta si un par mai lung ca al meu, legat la spate in coada.
Are putini dinti dar rade cu toata gura, nu ca Buna care ii are pe toti, da' rade cu mana la gura. Si stie o multime de lucruri si minunatii.
Le stie de la mama'sa, Dascalita, zice el. Si din carti.
Ca stie sa citeasca si sa scrie.
Da' nu'i bai, ca merg si io la scoala din toamna si atunci sa vezi ce destepti o sa fim amandoi. Ca asa zice Buna, n'ai carte, n'ai parte.
Asta ii o chestie foarte importanta, gandesc io.
Suficient de mare ca sa implinesc o promisiune pe care mi'am facut'o singura.
Sa il impac pe Bugilica cu popa.

Nu c'ar fi certati, ii si mai rau: is blestemati - zic Buna si cu Maica.
Taica zice ca nu'i drept sa blastami un om pentru ca traieste.
Da' tata lu' popa nost o lasat cu limba de moarte ca Bugilică nu are voie sa intre in biserica.
Da' nu'i bai,ca de cand ne cunoastem noi doi facem Pastele la biserica in fiecare duminica. Stam amandoi afara, pe banca din spatele bisericii.
Ascultam slujba de afara si cateodata inconjuram biserica dansand si inganand in ritmul corului, da' asta numa cand nu ne vede nimeni, ca Buna zice ca nu se cade.
Numa cand trage clopotu' ii bai, ca Bugilică odata intepeneste, arunca capu' spre spate apoi deschide bratele ca pe niste aripi si incepe a fugi in jos pe deal, de nu ma pot tine dupa el. Si apoi ii suparat si plange da' ii trece iute si sara iara suntem preteni cand ne intalnim la pod, in vale.

Ce vina are el ca traieste, iar fratele lu' popa nost ii ingropat la Stalingrad?
Bugilică o aruncat pusca si o venit 2 ani catre casa numa' peste paduri si cand o ajuns, o dat ca mama'sa Dascalita nu mai era.
Scoala era arsa, in casa lor stateau jandarmii rusi iar batranul Dascal dormea in grajd, unde s'o si sfarsit de frig in iarna aia.
Si Bugilică, cand o vazut treaba asta s'o dus la popa al batran si o cerut ajutor.
Baiu' o fost ca venise scrisoare de pe front, ca Văsălie lu' popa ii mort si ingropat. La Stalingrad.
Atunci s'o intamplat blestemu' - de suparare, popa al' batran l'o blestemat sa nu mai intre in biserica cate zile are, ca el o trait si Văsălie a lui, nu.

Celalalt ficior a popii, care ii popa acuma in sat, zice ca nu poate trece peste vorba de moarte a parintelui lui.
Si uite din cauza asta, io vreau sa merg la scoala sa ma fac desteapta sa ii impac cumva, sa ridice popa blestemu' de pe Bugilică.
Ca io numa' vara mai pot sta cu el, cat va tine vacanta.
Da' zice Buna ca iarna ii frig, dar Bugilică tăt pe banca noastra sade.

Noa, ca m'am luat cu gandurile si am ajuns in vale.
Trecem podul si intram pe ulita cu Dispensaru' .
Asa ii zice acuma la birt, inainte o fost casa de nasteri si dispensar.
Cotim in spatele cladirii, merem de-a lungul gardului.
M'o invatat Bugilică toate locurile de trecere, le stiu si cu ochii inchisi.
In dreptul nucului, nu'i trecatoare da' oleaca mai sus ii gardul lasat si ma pot trece peste el.
Iau pasarea din palma lui Bugilica si o bag in san.
Ma gadala atingerea calda si ma zgaraie gherutele fine. Trec dintr'un salt gardul, alerg la nuc si sui iute crengile pana la cuib.
Il stiam de la inceputul vacantei, cand m'o purtat Bugilică peste tot satu sa imi arate noutatile.
Cu greu si multa stradanie, pun puiul de pasare in cuib si apoi sper sa nu ma fi simtit cainele birtasului, singurul cu care nu ma pot intelege din tot satu, si inca nu stiu de ce.

De dupa gard, Bugilică imi face semne cu bratele ca totul este in regula.
Cobor la pamant si din cativa pasi mi's langa el.
Bugilică plange. De ce plangi? Ca mi's bucuros, de aia.
I'am zis lui Mosu' ca am grija de pasarea Lui daca o face sa traiasca.
Si ne'am tinut fiecare promisiunea.
Ce as fi facut fara tine? ma bate usor pe umar Bugilică, iar io ma simt importanta.
Si mai hotarata ca oricand sa implinesc promisiunea.

Se zice ca unii oamenii traiesc atata vreme cat is pomeniti, cata vreme cineva isi aduce aminte de ei.

Io mi'am amintit de Bugilică.
Care o urcat la Mosu' lui intr-o primavara devreme, fara sa-mi trimita vorba ori carte.
Crucea lui tacuta ii vegheata de un prun, sadit de tata dupa ce o lasat orasul pentru casuta din dealu' bisericii.

Promisiunea mi-am implinit-o abia cativa ani dupa moartea lui, cand ficioru' lu popa, actualul preot din sat, o cerut iertaciune in biserica, in numele lui si al familiei sale- lui Bugilică, uriasul cel bland din copilaria mea.

Priviti in sus, la poarta Raiului, undeva la dreapta ii o banca - Bugilică si Mosu' ne zambesc fericiti acuma.
Sunt sigura.