Join the new world

Bețivul romantic

Actori: Allin Grumaz, Irina Muzicanta

Allin - Vino să te țuc, muzicanto! Mi-a fost tare dor de tine.

Allin știa că Irinăi nu-i placea să-i vorbească așa dar el o adora pentru că, deși o vedea de fiecare dată puțin deranjată, ea încercă să nu se dea de gol și zâmbea precum o rază de lună ce răbda ca întunericul să-i devină potrivnic până când soarele, din nou profund ocupat cu cele ciclice, avu să se lase culcat până la dansul următor și să lase în urmă doar bezna. Aici strălucea ea cel mai tare, știa că-n întunericul ce se zvârcolea în sufletul lui Allin ea era singurul strop de lumină.

Allin - Ei, ce mi-ai adus?
Irina: Niște buze fierbinți, ce să-ți aduc? De fiecare dată mă-ntrebi.
Allin - Sper că nu te-ai supărat, știu că ești o fată serioasă. Buzele cum sunt de data aceasta, verticale? Ia, vino mai aproape să le verific.
Allin încercă s-o cuprindă și să-i dea un sărut languros pe funduleț.
Irina: Lasă-mă, de fiecare faci asta, bine ca nu mă pupi când ești treaz!
Allin: Dar te pup și-atunci!
Irina: Pupi pe mă-ta, numai după ce lingi sticla ai curaj. Și când te gândești că exersezi atât de mult...
Să-ți mai pun?
Allin: Nu, ajunge, multumesc. Am băut o sticlă înainte s-ajungi.
Irina: Of, Doamne, și-ai vorbit iarăși cu ea? Bine c-am venit la tine, știi că nu e reală!
Allin: Ești cel mai bun lucru din viața mea.
- Hi, hi, Irina se simți flatată ca de altfel de fiecare dată când Allin începea să-i vorbească așa.
Allin: Nu știu ce m-aș face fără tine!
Irina: Ahhh, păi îți spun eu, ți-ar fi foarte greu și ...
Allin: Oh, Irina. Scuză-mă, vorbeam cu sticla. Nu te-am observat.
Irina: Ești un nesimțit!
Allin: Da, dar te iubesc!
Irina: Vai ce drăguț! Roși puțin, precum vinul din paharul lui Allin. (El observă și asta-l excita la culme dar se prefăcu in continuare și-și continuă jocul).
Allin: A dracului sticlă, n-am știut că poate vorbi. Hâc!
Irina: Ești un bou și-un magar și-un dobitoc ...
Allin: Și bețiv și leneș, ai uitat să le menționezi pe astea două!
Irina: Desigur, și mai ai tu câteva dar nu-mi vin mie acum în minte, făcu Irina pe prostuța.
Allin: Auzi, nu vii tu la mine? Vreau să ne simtim bine.
Irina: Bine dragule, aici sunt dar am să vin eu mai aproape. (În sfârșit - gândea Irina)
Allin: Of, dar ești atât de caldă.
Irina: Da, vreau să mă urc pe tine, sunt mai udă decât oceanul.
Allin: Măi să fie, acum toarnă-te-n pahar că mi-e o leneee...
-Irina: Ce? Îți bați joc de mine? Mă ignori complet. Tu și sticla ta, zise Irina deja iritată.
Allin: Nu draga mea, știu că ești aici. N-am putut să nu te observ.
Irina: Măcar vorbește cu mine, gândea Irina așteptând să i se spună în sfârșit ceva.
Allin: Îmi blochezi accesul la sticlă.
Irina: Știi ceva? Am plecat!
Allin: Vezi că magazinul e deschis până la 19:00, acum e ora șase jumate, grăbește-te. Vrei să-ti dau niște bani mărunți sau plătești cu cardul?
Irina: Plătesc cu mă-ta!
Allin: Mare adevăr grăiești, gândea Allin în sinea lui. Oftă și după o mică pauză în care studiase fundul Irinei se lăsă iarăși cuprins de gânduri atingând celalalt fund, strângând mai bine sticla în mână să nu cumva să-i scape.
Irina: Adio!
Allin: Ce bine, e chiar mai mult de băut când îți aduci aminte de amândouă!
- (se auzi cum Irina trântește ușa)
Allin: Că dacă una te-a scos din phoo thai ca să te arunce în viața asta junglifera alta te bagă înapoi în ședință de phoo thai ca să nu mai poți fugi.
Tăcu o vreme, se gândea la mijlocul superb al Irinăi, ii plăcea atât de mult să-și aseze capul pe abdomenul ei, s-o strângă și s-o miroase. Știa că nu poate să fie cu adevărat el când era în preajma ei, trebuia s-o tachineze. O aștepta să se întoarcă de la magazin și de la țigară, ea nu fuma în casă niciodată.

Deși ambii la 35 de ani erau deja prea bătrâni ca să se mai părăsească unul pe altul. Ea era încă frumoasă foc, avea tot ce-i plăcea lui, dar se simțea bătrână și nu din cauza aspectului ci din cauza buletinului și a vorbelor mamei sale. El, în schimb, se simțea atât de tânăr că încă-și mai permitea să piardă vremea, să-și bea nopțile. Erau în cele din urmă fericiți și asta-i speria pe amândoi. Țineau aproape și în același timp suficient de departe încât lucrurile să nu iasă de pe orbită. Gravitau unul în jurul celuilalt; nu știau nici ei care-i obiectul ce cântărește mai greu în hora lor și era poate mai bine așa.

Allin: Aici erai, năzdrăvano! Ia să te aplec eu un pic, gândi Allin, în timp ce-și mai turnă un pahar.

(Se auzi ușa)

Irina: Ți-am luat o sticlă de vin (prefăcându-se că nu se întâmplase nimic cu 30 de minute mai devreme).
Prefăcut era și el, știa că va veni înapoi de fiecare dată iar ea știa că o să facă la fel orice ar face el. Ea ținea să-l aibă aproape o dată pe săptămâna nu pentru cum arăta sau ce făcea ci pentru ceea ce reprezenta el, in viziunea ei.

Irina se uită la el, îl studie, ca de fiecare dată. Și ca de fiecare dată nu se putea sătura. Nu pentru că ar fi fost el așa de frumos ci pentru că deși știa totul despre el nu putea să-l descifreze, știa că mai era ceva. Allin avea talentul acesta, dădea toate cărțile pe față pentru că știa să joace, de fiecare dată mai avea o carte, nu-i era veșnic frică. Obișnuia să spună că el creează în fiecare zi, cu orice ocazie, deci se putea dezbrăca oricând și tot mai găsea câte-un fular, un ciorap, o mănușă care să-i acopere goliciunea. Se pricepea în a citi omul și avea o retorică mai bună decât a oricăruia dintre prietenii și cunostințele sale. În ograda lui el era campionul dar nu știa la ce-i folosește.

Irina știa de ce era el beat dar nu o deranja, în anumite momente chiar o excita. Să-l vadă slăbit și să-i simtă buzele îmbuibate-n alcool și fum de țigară era un uneori un afrodiziac pentru ea. Măcar nu era violent ca alții, își spusese frumusețea de Irina.
Mînca-i-ar Allin fundulețul ei, gândi golanește Allin uitându-se insistent la ea.
Cea dinaintea ei i se urca în cap după primul pahar iar el făcea tot posibilul să mai soarbă din pahar în timp ce încerca s-o convinga de intențiile lui.

Mai baură vreo 3-4 pahare după care Irina se lăsă cucerită, dărâmată, mototolită precum o foaie de hârtie în mâinile lui Allin. Îi făcea plăcere jocul acesta, își simțea buzele mai moi și mai umede.

Allin își aprinse o țigară: auzi, de ce nu vrei să te muți cu mine?
Irina: La mă-ta, ți-am zis să nu mă mai întrebi. Nu mi-e așa de usor precum crezi, ia ceva timp...

Allin: Bine, să nu zici că n-am întrebat.

Irina: De ce bei? Nu vezi că nu ești tu?

Allin: Dar în sticla asta sunt eu, în sticlă mă văd precum într-o oglindă si deși-mi vine s-o sparg știu că trebuie să mă uit.

Irina: Dar oglinda ta aș putea să fiu eu, of dragul meu. Irina-l luă în brațe ca pe un copil, știa că așa-i aduce aminte de mă-sa aia de care ii tot pomenise.

Allin: Când mai vii să mă vezi?
Irina: Nu știu, când o să fie iar în tura de noapte.
Allin: Ok.


Allin se gândea la faptul că totul începe cu o glumă dar râsul durează câteva secunde, restul e durere.

Până să adoarmă se gândi că trebuie să meargă la lucru în dimineața următoare, puțin îi păsa că era șef în firma lui.

Știa că după ce ajungi la putere stai și te uiti în sticlă până-ți iese comportamentul dar nu era ingrijorat pentru alții, nu fusese niciodată incorect.

Considera beția puterii mai periculoasă decât vinul, prefera să judece animalele și cu ajutorul vinului să se dea sfant. Știa că în condiții "propice" orice om face patru picioare și distruge totul împrejur pentru o strujea de pită.

Nu mai credea de mult în umanitate dar credea că a avea credință e ceva mai presus de rațiune și deși nu-i era clar de ce, încă se mai ținea de asta.
Nu știa care este amestecul potrivit pe care trebuia să-l aibă un OM, câtă rațiune și câtă credință, dar știa că toți suferă și i se părea stupid. Simțea că era ceva deasupra, ceva ce era peste toți dar care părea că nu dă doi bani pe noi.

Lui Allin îi păsa de alții și ținea cont de sentimentele celorlalți, el însuși era cel de care nu-i mai păsa.

Irina știa asta și decise de multă vreme să nu-l lase dar nu putea nici să-l ia.

Aferim, Irino, așa cum o fi!