Join the new world

Mulțumesc Roadie42 pentru sfaturi referitoare la selecția pozelor. Totuși, nu prea am avut răbdare și timp să le editez... Click dreapta, open image in new tab pentru rezoluția maximă. Așadar, dacă tot e moda link-urilor externe, sper să-mi iau primul FP 😃

Să mă „semnez” înainte cu un Ginkgo Biloba de pe strada 22 Decembrie pe lângă care am trecut întâmplător doar seara.



Legile lui Murphy sunt întotdeauna adevărate: dacă ajungi în stație la fix, autobuzul vine mai devreme, iar următorul întârzie. Prin urmare, am început urcușul din Baia Sprie de la capătul lui 8 pe la 9:45, pe drumul spre Sighetu’ Marmației (DN 1😎, actualmente în reparații. Marcat sau nu cu bandă albastră, traseul începe din punctul 47.679197, 23.753751 și taie o serpentină (uite, Clopo, de-asta am ajuns anul trecut pe drumul spre Cavnic 😁 marcajul pe hartă era așezat un pic mai jos...). Din nefericire, după cum spuneam la 12:01, majoritatea preferă să meargă cu mașina, iar această porțiune e plină de mure, urzici și alte buruieni de 1.5-2m care au minunata capacitate de a se agăța de haine și de alte părți ale corpului folosind spinii din dotare. Porțiunea de drum se încheie maiestuos într-un luminiș cu niște conducte care răsar din pământul „arat” de buldozere, alături de șantierul drumului în curs de reasfaltare. În mod surprinzător, chiar se lucra la drum. Între luminiș și șosea sunt trei poteci paralele, iar din acest punct putem spune că există marcaje 🙂 desigur, datorită îndrăgitelor utilaje, porcii mistreți ar fi în extaz în acest mediu aproape mlăștinos. În stânga sunt niște case. De la case, traseul va avea mici bifurcații: în stânga e ceva mai lat, însă se va înfunda și va trebui să reveniți pe calea cea dreaptă, deși pare greu de crezut că pe acolo sunt marcaje.



Am ajuns la o frumoasă poartă maramureșeană (cred că pe harta de mai sus este trecută ca Poiana Șuior). Poftiți, vă rog! Nu departe de aici vom afla motivul inconvenientelor; conductele zburdă liniștite. Știm tot! Poteca este acompaniată de niște felinare care au atașate camere de filmat momentan nefuncționale. Prin această zonă m-am rătăcit puțin, cu toate că fusesem anul trecut. În dreapta jos veți zări probabil o păstrăvărie. Conductele și-au îndeplinit scopul, iar traseul nu mai prezintă mari ambiguități de aici.

Se ia una bucată deal, se urcă și se continuă pe curbele de nivel până la Poiana Boului. Înainte de asta, am încercat să surprind o ploaie de frunze. Din același punct se vede (nu în poză) vârful Mogoșa cu pârtiile de schi aferente.


Triunghi roșu, bifurcație, Drumul Măriuții. Continuăm drept înainte pe bandă albastră, despre triunghi mai multe la întoarcere. Până la Poiana Boului nu cred că mai e nimic demn de menționat, poate doar culoarea roșiatică a solului. Adio, bandă albastră! Salut, bandă roșie și traseu de bicicletă! În sens invers, banda roșie urcă (cel puțin la început) la Hanul Pintea Viteazul. Am zis Pintea? În Poiană veți găsi un izvor neamenajat, posibil să fie Fântâna cu Galbeni. Sau să fi secat între timp. Anul trecut era un izvor (de altfel, singura poză de anul trecut din acest articol). Și Sărita lui Pintea/Sărita Pintii (iiiii...).


Am ajuns la o intersecție însoțită de un panou intitulat sec „Sub Creasta Cocoșului”. Merită amintit un fragment de pe acel panou, dacă tot părăsim Drumul Măriuții care ajunge la Tăurile Chendroaiei, iar mai încolo la Tăul Morărenilor. Legendele locale afirmă că aceste două tăuri ar fi legate de Marea Neagră prin tunele subterane. Poza e de la intrarea în rezervație, un pic mai sus de răscruce (deh, sunt traseele cruce albastră și cruce roșie).


Urmează o porțiune destul de dificilă. Nu e poza înclinată, e terenul abrupt.


Cum e vremea? Înnorat.


Acum văd că e out of focus. De ce? De ce?


Uitați aici de ce. De frig 😃 (google drive scade calitatea filmului 😑 )
Aveai dreptate Clopo, se vede până hăt departe! 🙂 oare chiar până-n Ucraina?




Din vârf am dat un shout dacă tot aveam 3g (poate și 4g, n-am verificat). Imediat după am ieșit, vremea nu era prielnică în vârf. În plus, nu stăteam excelent cu timpul dacă voiam să ajungem la cabana Mogoșa. Pe la 17:10 am ajuns din nou la triunghiul roșu. Să înceapă distracția, unde e marcajul?

După ce se termină valea, ajungi în câmp deschis. Ai văzut marcajul pe o piatră, dar nicio săgeată. Vezi un pâlc de copaci, te duci într-acolo, n-ai ce să faci, oricum până acum ai luat-o prea la dreapta urmând cursul apei. Și tot rătăcind, găsind marcaje din doi în trei, crezi că ai scăpat când te vezi în pădure intrat. Ăștia ți-au venit de hac, triunghiul roșu se vede doar la cinci pași de copac. Acum să nu exagerăm, pe-aici cărarea e evidentă. La cotituri subtile lipsesc indicatoare, dar după atâtea erori mai contează oare?

Am învins, se vede un drum asfaltat! Triunghiul rămâne în pădure, de ce să o ia pe aici și să coboare lin când se poate intersecta mai târziu în speranța că cetățeanul se descurcă la 60° cu orizontala. Iar urcă în pădure. Noroc că am văzut întâmplător marcajul, altfel ajungeam la o intersecție și de-acolo? And then?

Am ieșit din ceață, nu vă temeți, dragi ascultători! Pardon, cititori; nu am ajuns la Erevan. Suntem la Complex Șuior (pe hartă Turist Șuior). There is no Lake Șuior (aparent); scuze că am dat informații false pe feed.


Noroc cu pârtia de schi am ajuns într-un final la Lacul Bodi (Zânelor) pe la 18:30. Cu vedere la cabana Mogoșa (de fapt e invers).




Am avut ocazia să surprind rațele și de mai aproape, dar și ele m-au prins în cel mai flagrant contre-jour.



Iar apoi au decis să se teleporteze fix când m-am ridicat (aparent prea repede) ca să le pozez dintr-un unghi mai potrivit. N-am vrut să le sperii, dar o puteți face cu hidrobiciclete (de când am învățat să vâslesc, prefer barca 😃 ).


În fine, ajungem la Lacul Nou pe la 19:15. Dacă nu era așa târziu, riscam drumul prin pădure pe același derutant triunghi roșu și treceam în schimb pe lângă Lacul Mic. A, și n-am mai găsit marcajul, de aceea n-am luat-o pe acolo 🙂


Deznodământ: DJ 183C; de la cabana Mogoșa e drum asfaltat până la acest DJ care nu mixează, ci duce la Șuior, iar în sens invers spre Baia Sprie. Oficial am terminat drumeția pe la 2😇0, iar 8 a dus la bun sfârșit misiunea.


Bonus 1: de pe vârful Igniș (care e de fapt platou, vârf... nu prea), Creasta Cocoșului & vârful Gutâi în stânga, vârful Mogoșa în dreapta... iar jos cu roșu sunt afine mai mult sau mai puțin coapte (pe platou, nu știu dacă și în poză).


Tot acolo, câțiva indivizi se dădeau cu parapantele. Is sky the limit?


Bonus 2 @hotel Mara. Un fragment video, dacă doriți. E mult mai spectaculos de atât, dar nu vreau să dau spoilere.


Bonus 3, dar înainte de asta vă avertizez să nu vă bazați pe Transbus Codreanu.


Ce-i asta? Să ne apropiem... pe DN1/E60, în apropiere de Dâmbu' Morii, după tiroliana de la Șapte Scări (cei de la Academia Română au considerat tiroliana un termen prea periculos?). Când treceți pe acolo, nu uitați de Prăpastia Ursului, e destul de aproape; marcajul e punct albastru, în stânga înainte de canion și drept în față după canion, relativ abrupt. Probabil se sperie lumea și astfel traseul e mai curat 😃
Dacă nu mă înșel, acest punct albastru e conectat și cu drumul familial, respectiv banda roșie. Apropo de parapante, mai este un loc de lansare la Bolnoc, unde se ajunge fie din Dâmbu’ Morii pe triunghi albastru (1.5-2h), fie din Săcele; e și telescaun. Despre Piatra Mare știu destule, mă întorc la Baia Mare. Cu prima ocazie; mai am multe de văzut. Și voi 😃

Revenind, e un...