Eu vrea sa salvez Romania! SUBSCRIU SI EU! (manifest-copie)
bucovinean serios
Dupa cum bine stim cu totii, ne aflam in cea mai nefasta perioada din istoria Romaniei in eRepublik. Pentru prima data tara noastra a fost stearsa de pe mapamond de eternul dusman, Ungaria.
Mai mult decat atat, toate eforturile de a monta o ofensiva puternica prin care sa ne putem recupera in totalitate regiunile originare s-au dovedit a fi insuficiente in fata ta tehnicilor si resurselor adversarilor nostri. Desi ne-am folosit de toate mijloacele disponibile, atat cele militare si strategice, cat si cele economice, prin care am incercat sabotarea economie Ungariei, rezultatul nu este pana la acest moment cel scontat, asa ca, astazi, statul se afla in incapacitatea de a finanta o campanie decisiva prin care sa ne redobandim integritatea teritoriala.
Nemaiavand o economie proprie, Romania nu mai dispune de fondurile necesare echiparii si intretinerii fortelor sale armate.
O înfrângere e numai mijlocul pe care ni-l dă soarta ca să vedem ce ne lipseşte pentru a învinge.
In aceste momente Romania are nevoie de fiecare dintre noi, pentru ca unirea este ceea ce face neamul nostru tare si pentru ca doar printr-o implicare consecventa la nivelul intregii populatii active putem ne recupera in totalitate teritoriile pierdute.
Pentru a strange fondurile necesare unei relansari a Romaniei este nevoie de contributia fiecaruia dintre noi. Datorita posibilitatilor limitate vom lansa un program media, prin intermediul caruia vom incerca sa obtinem cat mai multe medalii Media Mogul, goldul castigat din obtinerea fiecarei medalii urmand a fi donat statului.
Campania "Eu vrea sa salvez Romania! SUBSCRIU SI EU!" va propune tuturor, de la mic la mare sa ajutati la reconstructia tarii prin abonarea la toate ziarele participante in campanie. Scopul este sa avem cat mai multe ziare inscrise, deci sunt acceptate ziarele tuturor jucatorilor romani, sa le ducem pe toate la 1000 de abonati pentru a obtine medalia de Media Mogul, iar goldul obtinut din medalia primita sa il donam "Fondului pentru Razboi"
Ce trebuie sa faci:
1.Inscrie-ti ziarul (link-ul ultimului articol) in formular
http://tinyurl.com/inscrie-te-in-campanie
2. Aboneaza-te la toate ziarele prezente in lista
http://tinyurl.com/ajuta-Romania
3. Doneaza goldul obtinut din medalia de Media Mogul la Fondul pentru Razboi
Gesturile mici fac diferenta.
Sa ne revedem galbeni pe harta!
PS promovati campania prin toate mijloacele posibile
(Articol multiplicat de la musahi_san, ziar RO-KU)
Comments
v+s
sub 62 + vote 18
Do the same
http://www.erepublik.com/en/article/economics-of-international-trade-1752205/1/20
Bafta! 🙂
201
218 + v
V + S
Actualización sobre RW: http://www.erepublik.com/es/article/-iexcl-actualizaci-oacute-n-sobre-guerras-de-resistencia-update-on-the-resistance-wars--1755272/1/20
V+S
doar v 🙂 aveam de mult subscribe 🙂 Hristos A INviat
V + S
v + s
v , sub era deja
abonat am fost de la inceputul campaniei
am si votat acum, sa intorc favorul
merci
Aveam sub
Dat si vote
v+s
Vot ! 100
v+s
v+s
multumesc 🙂
s 255
v+s256
120/311
v+s
V+S
sub 543
http://www.erepublik.com/ro/newspaper/north-korea-252584/1 fateti si voi la fel!
sub 575
http://www.erepublik.com/en/newspaper/flash-news-in-194293/1
v+s (599)
Thank you all!
v+s
v+s
|😁😁😁😁😁😁😁😁\||____
| The V+S Truck |||""'|""\__,_
| ___________ l||__|__|__|)
|(@)@)"""""""**|(@)(@)**|(@)
|😁😁😁😁😁😁😁😁\||____
| The V+S Truck |||""'|""\__,_
| ___________ l||__|__|__|)
|(@)@)"""""""**|(@)(@)**|(@)
votat..si sub!
o7
v+s
v+s
V+S
v+s
V+S
V+S
v+s
v+s
v+s
|😁😁😁😁😁😁😁😁\||____
| The V+S Truck |||""'|""\__,_
| ___________ l||__|__|__|)
|(@)@)"""""""**|(@)(@)**|(@)
http://www.erepublik.com/en/newspaper/free-enterprise-217165/1
v+s
v+s
Vote 300 Sub 805
http://www.erepublik.com/ru/newspaper/enewstoday-249363/1
Do the same
v: 310
sub: 819
http://www.erepublik.com/en/article/new-supports-for-liberal-democrats-members-kwrd--1743762/1/20
v+s
827
v+s
v+s
v+s
done, abonat