[MAE] Al doilea raport diplomatic; Știri Internaționale din erepublik

Day 2,107, 07:45 Published in Romania Romania by Ministry of Foreign Affairs RO


Salutare România,

Iată că au trecut alegerile pentru Congres în erepublik, și ne îndreptăm vertiginos spre sfârșitul lunii august. Am avut parte de o lună agitată pe plaiurile erepublikane, o lună în care un imperiu a căzut, în timp ce țările CoT au recuperat mare parte din terenul pierdut. Putem spune că probabil principala cauză pentru această răsturnare bruscă de situație este noul feature al adminilor prin care practic au oficializat mercenariatul. Începând de luna aceasta, diferența n-o mai fac atât de mult aliații sau puterea militară a fiecărei țări, ci banii de care fiecare dispune. Bani care pot fi obținuți atât prin mijloace legale, cât și prin mijloace ilegale.

De acum încolo, prieteniile între țări vor fi puse la încercare, iar alianțele își vor da testul suprem de fezabilitate, în momentul în care o țară va avea mare nevoie de ajutor și nu va dispune de banii necesari pentru a-i arunca în luptă.

Pe plan extern, România a căutat să consolideze și mai mult relațiile cu CUA și TWO. După cererea de NAP a bulgarilor de la începutul lunii, România a fost mereu în contact cu aliații săi, părerea acestora cântărind extrem de mult în luarea deciziei. De asemenea, România a căutat să sprijine cât mai mult militar aliații săi, Columbia reușind chiar să respingă un airstrike italian cu ajutorul nostru.

Ce soluții are România mai departe

E deja destul de clar că stăpânirea României asupra Bulgariei din ultimele trei luni i-a afectat îngrozitor de mult pe bulgari, indiferent de cât de mult se străduiesc ei să ascundă acest fapt. Incapacitatea de a accesa fondurile din trezorerie, dar și de a modifica work tax-ul, îi aduc practic pe bulgari atât într-un blocaj economic, cât și militar. În lunile următoare, singura salvare a bulgarilor poate proveni dintr-un NAP cu România, sau naționalismul tancurilor bulgărești, care să scoată sute de mii de leva din fonduri proprii pentru Bulgaria. Deja bulgarii s-au împrumutat cu aproximativ 300.000 cc, bani pe care i-au spart în războaiele cu România de luna aceasta.

În această situație, România are două variante pe viitor: fie o dă la pace cu bulgarii și merge în căutarea unor bonusuri mai mari (există variante, dar trebuie să se vrea), fie ține Bulgaria în continuare sub ocupație, slăbind și mai mult vecinii noștri de la sud de Dunăre, și implicit CoT.

Legat de MPP-ul cu Ucraina, vreau să atrag atenția că înțelegerea cu aceștia nu a fost altceva decât o cooperare pe termen scurt, o probă, cu ocazia războiului cu bulgarii din preajma alegerilor pentru Congres. La fel de ușor cum s-a semnat MPP luna aceasta, luna viitoare se poate decide să nu se semneze, dacă Guvernul și Congresul României vor considera că parteneriatul cu Ucraina nu poate fi de durată. Nu am dorit în niciun caz să duc România pe o cale ireversibilă prin semnarea acestui MPP, de aceea nu am făcut niciun fel de promisiuni ucrainienilor legate de viitor. Eu unul sper totuși că la un moment dat se poate ajunge măcar la o cooperare comună, având în vedere că Ucraina se poate lipsi de unele regiuni originare care pot fi de folos României pe viitor.

Deciziile din luna următoare vor necesita multă analiză și mult sânge rece, pentru că evident, vor afecta mult timp viitorul României. Nu-mi rămâne decât să sper că se vor lua cele mai bune decizii pentru interesul României, indiferent care vor fi acestea.



Știri Internaționale

Europa:


- Serbia și-a recuperat bonusul de 100% din Europa, și încearcă să reziste iureșului CoT, ajutați de rezistențele pornite de Bosnia, Italia și Croația.

- Ucraina a demarat o campanie de strângere de resurse, în vederea unui posibil atac aerian: http://www.erepublik.com/en/article/-cp-1-2308511/1/20

- Polonia atacă din nou SUA, la insistențele Serbiei: http://www.erepublik.com/en/main/law/Poland/131533

- În Cipru, un conflict diplomatic mai vechi, în care sunt implicate Grecia și Turcia, a luat din nou amploare. În timp ce grecii acuză Cipru că a luptat de partea CoT, ciprioții se scuză prin prisma faptului că nu au făcut decât să se apere de agresiunea grecilor. Turcia pare să fie prinsă la mijloc, în încercarea de a media conflictul. Congresul turc a aprobat MPP-ul cu Cipru și a refuzat legea de NE asupra Ciprului, propusă de MoD-ul în funcție, la cererea Greciei. Mai mult decât atât, unul din congressmenii turci a propus o lege de NE împotriva Greciei, adunând 10 voturi. Rămâne de văzut în ce fel acest conflict va altera pe viitor relația dintre Grecia și Turcia, care acum câteva luni părea destul de stabilă:
http://www.erepublik.com/en/main/law/Turkey/131278
http://www.erepublik.com/en/main/law/Turkey/131330
http://www.erepublik.com/en/main/law/Turkey/131352
http://www.erepublik.com/en/article/-cyprus-current-situation-and-nap-negotiations-2309124/1/20

- CoT publică un nou articol, în care folosește iarăși cuvinte mari, lâudând “acțiunea eroică” a țărilor CoT împotriva Ungariei, și declarând Serbia noul inamic nr. 1 în perioada următoare
http://www.erepublik.com/en/article/-cot-price-of-loyalty-2310935/1/20

America de Sud


Columbia multumeste expres României pentru ajutorul dat impotriva atacului aerian italian: „CUA+B+P as well as most of TWO countries with Romania at the head had supported our battles.” http://www.erepublik.com/es/article/comunicado-del-mod-dia-2-104-2309834/1/20

Argentina, după NAP-ul semnat cu Chile, a declarat Brazilia ca inamic național, demarând o operațiune CUA de ștergere a Braziliei: http://www.erepublik.com/en/main/law/Argentina/131452

Uruguay declară și ei Brazilia ca inamic național: http://www.erepublik.com/en/main/law/Uruguay/131526

Chile răspunde la acțiunile CUA printr-o campanie de ștergere a Bolivei:
http://www.erepublik.com/en/main/law/Chile/131463


America de Nor😨


- Canada își anunță despărțirea de alianța Asgard, în urma unui referendum în care peste 60% dintre canadieni au votat pentru părăsirea alianței. Astfel, Asgard pierde cel mai puternic membru, din punct de vedere militar.
http://www.erepublik.com/en/main/law/Canada/131525
http://www.erepublik.com/en/article/-cp-a-chapter-ends-2310515/1/20

- SUA își concentrează în continuare toate eforturile pe plan politic împotriva AFA, nereușind însă să țină AFA în afara Congresului luna aceasta. Pe plan militar, după expulzarea Ungariei din America de Nord, SUA își concentrează eforturile împotriva Serbiei, ignorând nou apărutul NE polonez.

- Mexic , sprijinită de CoT, a declarat război Serbiei în încercarea de a elibera regiunile americane deținute de aceștia. Acțiunea a debutat cu succes pentru ei în Texas.
http://www.erepublik.com/en/military/battlefield/44026

Asia, Oceania & Australia:


- Pe frontul australian, Indonezia avansează în continuare fără probleme.


- În Indonezia se vorbește despre posibilitatea unei alianțe regionale asiatice. Aceasta ar urma să includă țări precum China, Taiwan, Turcia sau Iran. În acest articol sunt prezente diverse calcule, precum diferența de fus orar dintre țările de pe continentul asiatic, și cum ar putea contribui fiecare la câștigarea unei bătălii pe parcursul a 24 de ore. Niște calcule interesante, dar ca în orice proiect de acest gen, nu pot rămâne decât pe hârtie.
http://www.erepublik.com/en/article/-mofa-aliansi-asia-mungkinkah-news-amp-article--2310445/1/20

- Se anunță apariția unei alianțe noi, ca urmașă a recentei dizolvate NaN: World Organization of Lotalty and Freedom (WOLF), care va avea în componență Egipt, Arabia Saudită și Pakistan, trei dintre fostele țări NaN. Liderul alianței va purta titlul de “Lider Apha”.
http://www.erepublik.com/en/article/the-wolf-pack-rises--2311132/1/20
http://www.erepublik.com/en/main/alliances/6



Cu respect,
Paul T. Craciunescu