Join the new world

Anul II, Numărul XLVI (Ziua erepublik: MMLXII)

Articol participant la Concursul SF al Brainstorming Party


Tromor Rodan fusese trezit de computer la ora 05.00 aşa cum ceruse. Se enervase şi de această dată din cauza maşinii ăsteia nenorocite, care nu îi ascultase doleanţele în materie de muzică. Doctorul navei realizase un program muzical de trezire. Cercetările pe care le efectuase îl ajutaseră să facă un playlist care, credea el, urma să ajute oamenii să îşi înceapă ziua de muncă mult mai voioşi decât dacă s-ar fi trezit fără muzică. "Singurătatea te făcea să gândeşti mult, iar asta era nociv pentru mulţi", îşi zise Tromor aducându-şi aminte de cât de retras era doctorul Serafim faţă de restul personalului de pa nava Anhur.

Rodan se ridică cu greu din pat. Se uită prin hublou şi văzu planeta Arcoria în toată splendoarea ei. Admiră din nou, după paisprezece ani de la prima şi ultima călătorie a unui pământean pe această planetă, cele douăzeci şi cinci de inele care o înconjurau. Spre deosebire de Saturn, inelele urmau un drum haotic, fiecare dintre ele urmând o traiectorie proprie fără a putea fi încadrată în vreun tipar. Urma să aibă o zi mai obositoare decât de obicei, întrucât nava al cărei căpitan era, ajungând în sfârşit la destinaţie, trebuia să intre în atmosfera planetei, iar Rodan era singurul care reuşise să facă acest lucru până acum.

La vizita din urmă cu paisprezece ani, reuşise să intre în atmosferă cu o navă de dimensiuni mult mai mici, pe atunci făcând parte dintr-o misiune de explorare a planetei, fiind doar pilot al micii navete care îl duse pe mentorul său Balion Amir pentru a realiza prima întâlnire dintre un pământean şi un conducător al planetei Arcoria. Toate celelalte cincisprezece încercări de a explora planeta fuseseră sortite eşecului, arcorienii ameninţând cu uciderea oricui ar fi încercat să intre în contact cu ei. Însă Amir reuşise să obţină o întrevedere cu regele de pe Arcoria, Arcor al XX-lea. Nu obţinuse absolut nimic de la rege, nici măcar nu adusese vorba de semnarea vreunui tratat de pace între Planetele Unite (12 planete pe care Pământul reuşise să le adune într-o organizaţie comercială) şi Arcoria. Considera că simpla sa întrevedere cu Arcor al XX-lea era un succes mai mult decât mulţumitor.

Rodan se îndreptă spre baia de serviciu pe care o avea în cameră, se bărbieri ocolind cu grijă cicatricea de lângă ochiul stâng care cu greu putea să nu fie observată, îşi udă părul încercând să-l facă să stea aşa cum îşi dorea şi îşi îmbrăcă costumul albastru de căpitan al navei punându-şi toate cele patru decoraţii pe care le primise până atunci (toate pentru bune servicii aduse Planetelor Unite). Se îndreptă spre ieşire însă computerul îi atrase atenţia:

- Căpitane, încă nu ţi-ai luat micul dejun.

- Nu este nevoie. Nu îmi e foame, aşa că voi sări astăzi peste micul dejun, răspunse Rodan.

- Dar recomandarea doctorului Steriam a fost să te sfătuiesc să mănânci, căpitane. Ştii bine că astăzi ai o zi foarte grea.

- Ei bine, îţi sunt recunoscător pentru sfatul dat, dar prefer să îl ignor. Astăzi e una din zilele când nu am chef să ţin cont de recomandarea doctorului.

- Totuşi căpitane, ar fi bine să ţii cont de recomandare, continuă computerul să insiste.

Căpitanul se enervă de-a binelea:

- Computer, cine mama dracului e şeful pe nava asta? Eu, doctorul Steriam sau tu?

- Conform Directivei 945 din Codul Planetar, cel care conduce o..., începu computerul.

- Dă-l dracu’ de Cod Planetar! urlă Rodan. Ştiu şi eu ce spune Directiva 945! Era o întrebare retorică. Ce vroiam eu să-ţi spun era... Rodan se opri, ştia că era inutil ceea ce vroia să facă. Dar de ce mă obosesc eu să-ţi explic? Oricum nu vei înţelege. De asta urăsc eu să discut cu maşinile. Nu veţi înţelege niciodată subtilităţile minţii umane. Computer, deschide uşa!

- Dar căpitane, încă...

- Computer, conform Directivei 946 din Codul Planetar, ştii, e directiva aia care urmează după 945, căpitanul unei nave este cel care dă ordine. În cazul de faţă EU sunt căpitanul navei şi îţi spun pentru ultima dată pe ziua de azi că nu mă interesează nici o recomandare dată de doctorul Steriam şi nu am chef să mănânc. Aşa că ÎŢI ORDON să deschizi dracului uşa asta nenorocită! Am o treabă mult mai importantă de făcut, decât să mă cert cu tine.

Uşa camerei căpitanului culisă spre stânga şi se deschise spre holul galben care indica faptul că e holul unde se afla camera căpitanului. Rodan nu înţelesese niciodată de ce era prevăzut în Codul Planetar că holul care dădea spre camera căpitanului trebuia să fie galben, însă acum asta îl interesa prea puţin. Începuse să aibă o stare de nervi pe care computerul navei i-o provocase şi spera să îi treacă repede. Astăzi trebuia să străbată cu Anhur complicatul traseu printre inelele Arcoriei şi pentru asta trebuia ca nervii lui să nu fie supuşi la prea multe încercări.

- Bună dimineaţa, căpitane! îl întâmpină Ten Dam, locotenentul său, cel care îi mulţumea aproape în fiecare zi pentru că îi salvase viaţa în urmă cu şapte ani în Războiul celor Patru Caste de pe Samira.

- Bună dimineaţa, locotenente! răspunse Rodan nu fără a-şi ascunde starea de nervozitate. Apoi se adresă computerului: Computer, să-mi aduci aminte astăzi când mă întorc în cameră, să am o discuţie cu doctorul Steriam legată de programul meu muzical şi de recomandările pe care le face cu privire la viaţa de pe navă.

- Am notat, căpitane! auzi vocea computerului.

- Să înţeleg că ai avut o dimineaţă „războinică”? întrebă amuzat Ten Dam în timp ce se îndreptau spre banda transportoare care urma să îi ducă la Centrul de Comandă al navei.

- Războincă? Aş zice mai degrabă catastrofală. Computerul ăsta încerca să mă facă să mănânc pentru că „aşa este recomandarea doctorului Steriam”, spuse Rodan, ultimele cuvinte încercând să imite vocea computerului. Şi insista într-una că eu trebuie să mă supun regulilor.

- Ştii bine că şi computerul, şi doctorul îşi fac datoria pentru care au fost aduşi pe navă, încercă să-l mai calmeze Ten Dam.

Rodan pufni uitându-se aspru spre locotenentul său.

- Ştiu, dar nu e cazul să mă scoată din pepeni.

- Ce înseamnă „să mă scoată din pepeni”? întrebă Ten Dam.

- E o expresie de pe Pământ, răspunse Rodan fără pic de entuziasm. Uitase că Ten Dam nu avusese privilegiul să se nască pe planetă, ci pe una din coloniile acesteia. Şi acolo pe colonii viaţa era mult mai dură, celor de acolo nepăsându-le de expresii mai mult sau mai puţin conectate la realitate.

Banda transportoare îi duse până la Centrul de Comandă care se afla pe acelaşi etaj cu camera căpitanului. Transportul pe verticală se făcea cu ajutorul unor lifturi care funcţionau pe bază de magnetism, programul fiind astfel realizat încât magneto-lifturile ajungeau din 2 în 2 minute la fiecare din cele 8 niveluri pe care le avea nava Anhur. Tromor ceruse Consiliului Mondial Tehnic (CMT) o programare mai eficientă pentru acest tip de nave, însă din cauza fondurilor reduse de care benficia acest Consiliu - aflat de altfel în subordinea Regenţei de pe Pământ, cea care ordona explorările spaţiale – eficientizarea trebuia să mai aştepte.

Cei doi ajunseră pe puntea navei care nu avea dimensiuni foarte mari, dar care le oferea o perspectivă excelentă asupra spaţiului. Puteau vedea în orice moment spaţiul într-un unghi de 360° graţie sistemului navigabil si de vizualizare produs de acelaşi CMT, cel mai bun lucru pe care acesta îl făcuse vreodată după părerea lui Rodan. Ecranul din faţa scaunului căpitanului avea patru metri înălţime (exact cât înălţimea camerei) şi cinci lungime. Pe cele două laterale mai era două ecrane care aveau aproximativ aceleaşi dimensiuni. În mijlocul camerei era o masă rotunda cu un diametru de patru metri. Scaunul căpitanului era poziţionat cu spatele la această masă, dar un ecran mic aflat pe mânerul din dreapta afişa exact ceea ce se vedea pe masa cea mare. Chiar lângă intrare se afla un alt ecran, mai mic de această dată, care oferea imagini din spatele navei, ecran care era citit permanent de unul din subalternii lui Rodan.

Rodan intră în cameră şi se opri în faţa scaunului pe care îl ocupa de obicei. Contempla minunata planetă Arcoria, cea pe care o visase aproape în fiecare noapte în ultimii paisprezece ani. Îi plăcea la nebunie culoarea albăstruie pe care aceasta o avea, ceea ce îi aducea aminte de Pământ. Văzuse la ultima vizită că nu apa dădea culoarea planetei, aşa cum se întâmpla pe planeta sa, ci praful albastru care acoperea Arcoria, praf despre care i se spusese că este nociv oricărei fiinţe care ar l-ar atinge. Însă tocmai această legendă i se părea fascinantă. Îl atrăgea faptul că exista ceva ce nu putea atinge, dar tocmai asta conferea acestui loc o frumuseţe deosebită.

Ca şi în cazul lui Saturn, inelele erau alcătuite din diferite roci atrase de gravitaţia planetei, fiecare având o altă culoare. Încă de la prima vizită, observă că multe roci proveneau de la cei şapte sateliţi pe care îi avea Arcoria, rocile acestora formând inelele cele mai apropiate de planetă, dar şi cele mai periculoase întrucât viteza cu care acestea se învârteau în jurul planetei era mai mare.

Planeta fusese descoperită de primul comandant al lui Asgard, acum 30 de ani, dar nu avusese posibilitatea să încerce să o exploreze. Toate informaţiile pe care Balion Amir le primise veniseră din partea Organizaţiei Planetelor Unite, unele dintre planete încercând de multe ori să realizeze un contact cu arcorienii, dar eşuând de fiecare dată.

- Computer, cîţi kilometri mai avem până la primul inel? întrebă Rodan brusc.

- 480, primi scurt răspunsul.

- Opreşte motoarele! ordonă căpitanul suprinzându-i pe toţi cei care erau prezenţi în Centrul de Comandă.

Ten Dam se apropie încet de Rodan. Văzu o sclipire în ochi aşa cum nu mai văzuse vreodată.

- Căpitane! Care e motivul opririi?

- Am vrut să mai văd o dată planeta asta înainte să o cuceresc, răspunse Rodan fără să îşi ia ochii de la Arcoria.

- Înainte să o cucereşti? întrebă nedumerit Ten Dam.

- Ei, şi tu, se trezi din reverie Rodan. Să o explorăm, locotenente, să o explorăm, spuse zâmbind bătându-l uşor pe umăr pe subalternul său. Se aşeză satisfăcut pe scaunul său. Să-i dăm drumul spre Ascoria, băieţi! Şi fată, se corectă uitându-se spre navigatoarea sa.

********

Arcor al XX-lea, se trezi mai devreme decât de obicei. Trezit era un fel de a spune, pentru că arcorienii nu dormeau niciodată. Se odihneau stând în picioare şi închizând ochii, însă în acest timp nimeni nu avea voie să îi întrerupă. Era un fel de meditaţie care îi ajuta să îşi revină după multele clipe când îşi făceau treburile zilnice. Şi erau destul de multe întrucât pe Arcoria o zi avea treizeci şi opt de ore pământene, iar un arcorian trăia în jur de două sute de ani pământeni.

Ştia că acea zi avea să fie cea mai importantă din istoria de 3.000 de ani a planetei. Urma să se primească prima delegaţie de non-arcorieni care vizitau planeta sa un timp mai îndelungat. Se luptase ani întregi cu Consiliul Regal să permită accesul altor fiinţe pe planeta sa. Majoritatea celor din Consiliul regal se împotrivea, însă el vroia să fie regele care deschidea Arcoria spre alte lumi. Nu mai avea mult de domnit, după cum spuneau mulţi consilieri ai săi care cunoşteau istoria planetei foarte bune, se apropia de vârsta la care trebuie să se retragă şi vroia să lase urmaşilor săi o lume modernizată, nu închistată în vechi şi neproductiv.

Pentru a permite vizita unor străini de Arcoria, pornise chiar un război cu Consiliul. Conform vechilor percepte scrise, regele era cel care lua hotărâri care afectau viaţa planetei şi a celor patru milioane de arcorieni, Consiliul având doar rol de aprobare a hotărârilor, însă Consiliul, condus de un văr de-al său care dorea să se înscăuneze în locul său, se crampona de unul din decretele date de primul rege al planetei care spunea că „O hotărâre a regelui care pune în pericol planeta poate fi respinsă de Consiliu, moment în care aceasta devine nulă”. Arcor al XX-lea considera că dreptatea era de partea lui atunci când modificase decretul care interzicea vizita altor fiinţe. De fapt, tot ce modificase el era „altor fiinţe cu excepţia celor care care reprezintă Pământul”. Ştia că ăsta va fi doar începutul, dar nu vroia să alarmeze Consiliul şi mai mult. Cu toate acestea, Consiliul respinse hotărârea regelui, moment în care Arcor, după ce încercase să îi convingă pe cei şapte consilieri, porni războiul împotriva acestuia. Era primul război pe care Arcoria îl suporta după 2.000 de ani de pace, iar luptele care au urmat deciziei regelui au fost aprige şi au durat mai mult timp decât estimase.

La un an de la victoria asupra Consiliului, de fapt asupra vărului său, întrucât după moartea acestuia, Consiliul se declară învins, Arcor propuse primirea unei nave pământene. Lucru care fusese acceptat, nu însă înainte de a i se atrage din nou atenţia regelui de periculozitatea hotărârii sale.

Regele însă rămase impasibil şi contactă imediat Pământul care de altfel primise propunerea cu mult entuziasm. Vizita însă nu avu loc decât după patru ani, întrucât nici o navă pământeană nu putea parcurge distanţa până la Arcoria mai repede.

În acest timp, Arcor, ajutat de Consiliu luase toate măsurile de precauţie pentru a nu se petrece nimic neplăcut. Casele de pe Arcoria erau de fapt nişte blocuri de piatră piramidale ce erau suspendate din cauza prafului albastru care acoperea suprafaţa planetei. Practic aceste case levitau la o distanţă de mai mult de 5 metri deasupra planetei, lucru posibil datorită Lariei, o materie vie care menţinea planeta şi pe locuitorii săi în viaţă.

Laria avea capacitatea de a lua orice formă, cea mai frecventă fiind aceea a unei lumini strălucitoare. Întotdeauna se prezenta în faţa regelui sub această formă întrucât considera că regele era fiinţa supremă a planetei, singura fiinţă de care nu se putea atinge. Laria fusese descoperită de Marii Învăţaţi în urmă cu 3.000 de ani într-unul din cei patru munţi ai planetei, moment în care viaţa primitivă a arcorienilor a luat o întorsătură cu totul nouă, planeta parcă abia atunci revenindu-şi la viaţă. Laria asigura creşterea plantelor în cicluri sezoniere, avea grijă de animalele de pe planetă asigurând un echilibru foarte stabil. Legenda – pe care de altfel o aflase şi Tromor - spunea că Laria i-a lăsat pe Marii Învăţaţi să aleagă modalitatea prin care ea urma să asigure viaţa pe Arcoria, iar aceştia au ales astfel: Laria le va asigura toate cele necesare pentru a trăi, în schimb, arcorienii nu vor atinge suprafaţa planetei pentru a nu o distruge, şi singura modalitate pe care Laria a găsit-o pentru a menţinerea planeta în viaţă a fost acoperirea ei cu un praf albastru otrăvitor, dar numai pentru fiinţele bipede, celelalte putând umbla nestingherit. Nici măcar plantele nu aveau de suferit, Laria având grijă ca acestea să crească destul de înalte pentru a ajunge la arcorieni.

Laria nu intervenise deloc în războiul dintre Consiliu şi rege, întrucât războiul se dusese în aer, iar Marii Învăţaţi avuseseră grijă să îi impună Lariei că regele este fiinţa supremă pe Arcoria şi că până şi ea trebuie să i se supună şi să îi aprobe acţiunile.

În timpul războiului, Arcor al XX-lea ordonase construirea unui astroport pentru primirea navei pământene. Luase această hotărâre ştiind sigur că va câştiga războiul. Vroia ca Arcoria să înceapă să aibe legături cu alte planete, iar primirea unei nave din partea Planetelor Unite era un început benefic. Cel puţin aşa spera el.

Marele Preot al planetei intră în camera regelui. Era singura persoană, în afara reginei, care avea voie să intre în apartamentul regal:

- Majestate, spuse Marele Preot în timp ce făcu o plecăciune, e timpul. Nava pământeană se apropie de primul inel. Aţi spus că vreţi să vedeţi cum reuşeşte să treacă de cele douăzeci şi cinci de inele.

- Să mergem atunci, Mare Preot, replică regele îndreptânu-se spre ieşire.

********

Rodan era concentrat peste măsură. Făcea o echipă excelentă cu navigatoarea sa, Sara Maron, cu care lucra pe aceeaşi navă încă de când ajunsese căpitan. Schimbase de două ori nava şi de fiecare dată Sara ceruse să fie relocată pe aceeaşi navă cu Rodan.

- Două grade spre stânga, comandă Sara, văzând că cel de-al treilea inel de care se apropiau începuse să îşi schimbe direcţia. Rodan execută manevra rapid reuşind astfel să evite inelul „buclucaş”. Trecuseră până acum de trei inele: cel de asteroizi giganţi verzi, cel de asteroizi mai mici galbeni şi de cel format din particule de gheaţă. Toată puntea aştepta cu răsuflarea tăiată trecerea de cele douăzeci şi cinci de inele. Era o încercare prea mare pentru cei mai mulţi dintre ei. Singurul care mai văzuse aşa ceva fusese chiar Rodan, atunci când vizitase planeta în urmă cu paisprezece ani.

- Vedeţi că un alt inel şi-a schimbat direcţia! strigă unul dintre locotenenţii aflaţi în camera de comandă.

- Locotenent Vador, strigă Rodan în timp ce rămăsese cu privirea lipită de ecranul din faţa sa, dacă inima ta este prea fragilă pentru o astfel de încercare poate că ar fi timpul să părăseşti puntea şi să aştepţi în camera proprie sosirea noastră pe Arcoria. Sara are experienţa necesară pentru a ne scoate din acest labirint şi te asigur că a văzut schimbarea direcţiei inelului respectiv cu mult timp înaintea ta.

- Îmi cer scuze, spuse spăşit locotenentul, care simţi şi privirea foarte aspră a lui Ten Dam. Voi privi cu mare atenţie această încercare şi voi învăţa din ea.

- Aşa să faci, locotenente, spuse Rodan.

- Reduceţi viteza la cinci sute de metri pe secundă, spuse Sara. Inelul roz tocmai şi-a schimbat şi el direcţia. Vom aştepta să treacă acesta şi apoi vom continua.

Timp de patru ore, Sara îl ghidă pe Rodan prin complicatul sistem inelar al Arcoriei. O singură dată exclamă „Eu nu am mai văzut aşa ceva!”, însă comentariul său fusese mai degrabă admirativ, mulţumindu-i din priviri lui Rodan pentru şansa pe care i-o oferise cu ocazia acestei vizite. Rodan îi zâmbi scurt. Şi lui îi plăcea provocarea asta. Urmărise în urmă cu paisprezece ani trecerea navei lui Amir prin acelaşi sistem de inele, însă acum provocarea era mult mai mare întrucât nava sa era de patru ori mai mare decât cea lui Amir.

- Măriţi viteza la 4000 metri pe secundă, spuse Sara. Putem trece de ultimul inel mai repede decât estimasem.

Rodan se conformă şi mări viteza însă în secunda următoare Sara exclamă:

- La dracu! Inelul ăla şi-a mărit viteza. E imposibil aşa ceva! Nu avea cum să se întâmple asta.

- Cât timp avem cu viteza asta? întrebă Rodan, văzând că Sara deja reface calcule. Putem trece?

Sara însă nu mai avu timp să răspundă. Sări pe scaunul de lângă Rodan şi reduse viteza la minim, făcându-i pe toţi cei din camera de comandă care nu se ţineau de nimic să se lovească de mesele aflate în faţă.

Nava încetini la timp pentru a nu se lovi de inelul care tocmai trecuse milimetric pe lângă nava lor. Imediat Rodan mări viteza şi răsufla uşurat după ce văzu pe ecranele din cameră că inelele au rămas undeva în spate. Sara privea speriată spre Rodan, însă acesta făcu semn că totul e în ordine. Ten Dam ceru computerului să arate pe ecran momentul în care Sara ceruse mărirea vitezei. Toţii ochii erau aţintiţi spre ecran.

- Jur că eu calculasem corect, spuse Sara încercând să se dezvinovăţească. Inelul şi-a schimbat direcţia după ce am mărit viteza.

- Computer, spuse Rodan, arată-ne traiectoria inelului înaintea măriri vitezei. O linie galbenă apăru în jurul planetei Arcoria proiectată pe ecran. Arată acum poziţia navei noastre. Un punct roşu apăru la o distanţă apreciabilă de linia galbenă. Simulează impactul dintre navă şi inel. Punctul roşu începu să se mişte simultan cu linia galbenă, însă cele două nu se interesectară. Computer, spuse Rodan, continuă simularea modificând traiectoria inelului după mărirea vitezei. Punctul roşu se apropia ameninţător de linia galbenă până când acestea se interesectară.

- Ştiam eu, strigă Sara. Inelul ăla nenorocit şi-a schimbat traiectoria. Dar cum este posibil să se întâmple asta?

Însă întrebarea rămăsese fără răspuns întrucât turnul de control al astroportului de pe Arcoria contactă nava pe care o îndrumă spre punctul de sosire. Totul decurse fără probleme şi Anhur ajunsese la astroport în siguranţă. Între timp Radon luă măsurile necesare pentru ca totul să decurgă normal. Hotărî delegaţia care urma să aibă primul contact cu arcorienii: el, locotenentul Ten Dam şi navigatorul Sara Maron.

După aterizare, trapa de ieşire se deschise şi o scară coborî până la suprafaţa de contact a astroportului. Cei trei ieşiră din navă cu destul de multă teamă, pregătiţi în orice moment să se apere în cazul în care ar fi fost atacaţi. Ajunşi pe pista astroportului văzură o mulţime de persoane adunate la un kilometru depărtare . Un mic aparat de zbor condus de un arcorian sosi lângă cei trei. Pilotul coborî din aparat şi se apropie de pământeni.

- Laria să vă aducă bucurie, spuse arcorianul.

Sara înlemni când îl văzu. Înfăţişarea acestuia nu era foarte prietenoasă. Era extrem de impunător. Avea aproape trei metri înălţime, după cum aprecie Maron, era îmbrăcat într-un fel de togă albastră care îi acoperea însă tot corpul. Părul lung pe care arcorianul îl avea accentua statura sa impozantă. Figura sa era oarecum asemănătoare cu cea a oamenilor ca şi corp, însă deosebirile evidente apăreau la nivelul feţei. Nu avea nas, în schimb în mijlocul frunţii avea trei deschizături asemănătoare cu branhiile peştilor de pe pământ. Doi ochi extrem de pătrunzători îi scrutară pe cei trei părând că îi scaneză.

- Măritul nostru Rege, Arcor al XX-lea vă urează bun venit pe tărâmul nostru. Vă rog să poftiţi la bordul umilului meu vehicul pentru a vă duce la întâlnirea cu Măritul nostru Rege. După ce spuse acestea făcu o plecăciune aproape imperceptibilă şi le făcu semn celor trei să urce la bordul navei, ceea ce pământenii şi făcură.

Ajunseră pe platforma pe care se aflau toate oficialităţile. „Deştept regele ăsta al lor, gîndi Rodan. A construit astroportul, iar el s-a plasat pe o platformă unde nu putea fi atins. Apoi şi-a trimis un om, sacrificabil evident, pentru a ne întâmpina. Astfel, nici o oficialitate nu păţea nimic. În cazul în care i-am fi atacat, Regele scăpa foarte uşor. Nu e prost deloc Arcor ăsta.” Abia îşi încheie gândul când arcorianul îi anunţă că pot coborî liniştiţi pe platforma regală.

Întâlnirea decurse destul de protocolar la început, însă Arcor al XX-lea destinse repede atmosfera făcându-i pe oaspeţi să se simtă foarte bine.

Două săptămâni dură vizita celor trei pământeni pe Arcor, timp în care zilnic trimiseseră către nava lor rapoarte detaliate despre planeta nou descoperită. Evident, puteau să să se întoarcă oricând pe navă, însă Rodan consideră că ar fi lipsit de politeţe să nu se bucure de ospitalitatea arcorienilor. Arcor al XX-lea dispuse conducerii astroportului să le asigure tot sprijinul necesar pentru ca aceştia să transmită toate rapoartele către Anhur de aici urmând a fi transmise mai departe spre Pământ. Rodan era suprins e amabilitatea şi curtoazia gazdelor sale, iar în timpul discuţiilor pe care le avusese cu regele acestei planete destul de ciudate încercase să îi propună ca Arcoria să devină cea de-a treiprezecea planetă a Federaţiei. Regele îl asigurase că va lua în consideraţie această propunere şi îi va oferi răspunsul în cel mai scurt timp posibil. Arcor îl întrbase pe Rodan despre soarta lu Amir, primul pământean cu care această rasă intrase în contact şi se arătă întristat când află că acesta murise eroic în aceeaşi bătălie de pe Samira în care îl salvase pe secundul său Ten Dam.

În penultima sa zi pe Arcoria, Rodan solicită o ultimă întrevedere regelui, pe care acesta i-o acordă bucuros. Regele îl invită în maiestuoasa Sală a Tronului. Aceasta se afla pe cea mai impunătoare platformă de pe planetă şi, ca mai toate construcţiile de pe Arcor, avea forma piramidală. Tronul regelui se afla chiar în mijlocul piramidei la un metru înălţime de platformă, iar scaunul pe care trebuia să stea invitatul era plasat chiar pe platformă. Un astfel de aranjament era realizat tocmai pentru a aduce aminte oricui cerea o întrvedere că regele era mai presus decât toţi ceillaţi:

- Deci, căpitane Rodan, mâine veţi pleca spre casă, spuse Arcor după ce căpitanul se aşeză pe scaunul din faţa sa.
- Da, Sire, mâine ne vom îndrepta spre Pământ. Vom pleca să ducem mesajul dumneavostră de prietenie către Planetele Unite. Conducerea acesteia se va bucura enorm ştiind că am realizat un prim contact.
- Excelent, excelent, căpitane! spuse satisfăcut regele. Sper că şederea voastră aici a fost plăcută.

Rodan aproape că îl întrerupse dorind să intervină.

- Excelenţă, atât eu, cât şi oamenii mei ne-am simţit extraordinar. Experienţa pe care am trăit-o aici, văzând modul de viaţă al arcorienilor, cu această Laria care vă apără de toate relele, mă face să cred că Planetele Unite se vor înţelege foarte bine Arcor.

Întrevederea nu mai dură mult, Rodan luându-şi rămas bun de la gazda sa. Împreună ce Sara şi cu Ten Dam mai făcură o plimbare cu una din micuţele, dar extrem de folositoarele nave, survolând pentru ultima dată planeta. Seara veni destul de repede, iar cei trei care erau cazaţi pe o platformă-hotel se duseră la culcare. Fiecare avea camera sa în hotelul respectiv, însă Rodan avusese impresia că hotelul fusese construit special pentru ei pentru că nu mai văzuse nici un alt turist.

Rodan intrase în cameră şi, ca de obicei, dezactivă microfoanele pe care le găsise ascunse prin cameră. „Până la urmă ospitalitatea voastră e de faţadă”, îşi spuse pământeanul în prima zi când descoperi microfoanele, dar nu le spuse nimic gazdelor. După odihna obligatorie pe care şi-o impusese sieşi, dar şi celorlalţi doi, Radon îi convocă la o mică şedinţă. Discuţia lor se întinse pe durata a aproximativ trei ore, timp în care discutaseră toate aspectele vizitei lor: de la argumentele economice pro şi contra unei alianţe cu Arcoria, la aspectele militare şi influenţa pe care o astfel de alianţă ar fi avut-o asupra Planetelor Unite, dar şi despre tehnologia pe care Arcoria ar fi putut-o oferi noilor săi aliaţi, în multe aspecte ale vieţii aceasta fiind net superioară celei deţinute de Plantele Unite

- Şi? Care e concluzia voastră? îi întrebă Rodan la final.

- Este o planetă foarte interesantă şi care ne poate oferi destul de multe, dar am observat şi foarte multă secretomanie, spuse Sara.

- De acord, spuse Rodan. Este destul de evident că ascund ceva, dar pentru o primă întâlnire între... speciile noastre, eu sunt destul de mulţumit. Bineînţeles că mesajul este pozitiv, dar voi recomanda precauţie maximă în privinţa relaţiilor cu arcorienii.

- Trebuie să ne gândim şi la faptul că nici ei nu au avut relaţii cu prea multe specii, naţiuni, planete sau cum doriţi să le spunem, interveni şi ten Dam. E normal să fie şi ei sceptici, la fel cum suntem şi noi. Cele câteva săptămâni pe care le-am petrecut aici nu sunt suficiente pentru a dezvolta relaţia dintre noi la un nivel maxim. E nevoie de timp pentru ca fiecare să capete încredere în ceilalţi.

Rodan dădu stingerea şi ceilalţi doi se retraseră în camerele lor. Se opri în faţa oglinzii şi îşi privi chipul. Ceva nu mergea deloc bine. Simţea venind de undeva un sentiment de pericol. Şi nu era de pe planeta asta. Luă scaunul din faţa mesei aflată în apropierea patului şi îl aşeză în mijlocul camerei. Luă loc aşa cum fusese învăţat că trebuie să facă: cu spatele drept, tălpile lipite de podea şi mâinile pe genunchi. Aruncă o privire în cameră pentru a se asigura că este singur. Apoi, închise ochii. „Aşa, bun, acum e perfect!” Inspiră şi expiră. Mai întâi repede, apoi din ce în ce mai încet, concentrându-se mereu pe plămânii pe care îi pusese la lucru. Din ce în ce mai încet şi mai relaxat. Ştia că undeva, departe de locul în care se afla, era aşteptat. „Gândul mă duce înapoi acasă”, îşi spuse şi minte începu să îşi imagineze drumul înpoi spre Pământ. Miliarde de stele treceau cu repeziciune pe lângă el, dar nici una nu prezenta vreun interes real în acest moment. „Sunt din ce în ce mai aproape de casă”. Respiraţia îşi continua ritmul liniştit şi neabătut ajutând la echilibrarea tuturor funcţiilor corpului. Văzu în depărtare Calea Lactee şi mintea încetini automat trecând de centura Kuiper, apoi pe lângă Neptun şi Uranus. Apoi Saturn. Ah, Saturn! Planeta pe care o studiase ani de zile pentru a încerca să îşi imagineze cum ar fi Arcoria. Jupiter şi...

„- Bine ai venit!”

Se opri brusc. Nu se aştepta să fie abordat de pe baza de pe Marte.

„- E în regulă. Am fost nevoită să vin pe Marte. E mai multă linişte aici”

„- Dar Consiliul e pe Pământ, de ce să fie Primul Cancelar trimis pe Marte?”, se întrebă Rodan.

„- Aşa este, dar comunicarea asta e mai specială şi nu trebuie să ştie multă lume despre ea”, zise Rebecca Sand, Primul Cancelar al Planetelor Unite. „Vom vorbi foarte pe scurt”

„- E în regulă”, se conformă Rodan. „Propun trimiterea unei expediţii pe Arcoria care să fie condusă chiar de către tine, Becky, apoi regele Arcoriei să fie invitat pe Pă....”

„- Nu e cazul, Trom, totul se opreşte aici?”

„- Cum adică?”

„- Toate rapoartele pe care ni le-ai trimis au fost primite cu multă consideraţie de către Consiliu. Cu toţii apreciem treaba excelentă pe care tu şi echipajul tău aţi făcut-o. În acelaşi timp însă, rapoartele ne-au şi îngrijorat.”

„- V-au îngrijorat??? Cum să vă îngrijoreze. Arcorienii sunt deschişi la multe colaborări şi asta va fi şi în folosul nostru.”

„- Tocmai asta e şi problema. Consiliul, bazându-se pe experienţele anterioare consideră că nu vom avea de a face cu Arcoria. Există nişte rapoarte care ne arată că arcorienii vor să cucerească mare parte din univers.”

„- Poftim? Asta e cea mai mare tâmpenie! Cum adică să cucerească universul? Nimic din ce am văzut aici... Cine a trimis rapoartele astea?”

„- Este irelevant, Trom. E timpul să vă întoarceţi şi să dai drumul Protocolului Renaşterea”

„- Eşti nebună, Becky! Cum să pornesc Protocolul Renaşterea? Asta e soluţia pe care o folosim în cel mai rău caz. Mai ales că până acum nu a fost folosită NICIODATĂ. Nu vreau să fiu ţinut minte în istorie ca fiind cel care a folosit asta pentru prima dată.”

„- Căpitan Tromor Rodan, comandant al navei Anhur aparţinând Planetelor Unite eşti mandatat de către Consiliu să începi pregătirile pentru declanşarea Protocolului Renaşterea. Aşteptăm veşti de la tine peste 6 ore, atunci când proiectul a fost dus la bun sfârşit.”

********

Sala Tronului era pustie. Cel puţin dacă se făcea abstracţie de prezenţa regelui, care privea spectacolul nocturn al inelelor care înconjurau planeta sa. Dacă ar mai fi avut îndoieli în privinţa deschiderii planetei sale spre lumea exterioară, ei bine, acestea au fost risipite de vizita celor de pe nava Anhur. Deja vedea undeva în viitor un viitor în care poporul său era unul dintre cele mai puternice din univers, unul în care el era... Un zâmbet fugar se ivi pe chipul său... În care el era... Reflecţiile acestea îi fuseseră întreupte de lumina labă strălucitoare care apăruse brusc în Sală.

- Laria, spuse zâmbind. Bine ai venit!

- Bine te-am regăsit, Măria Ta!

- Ce veşti îmi aduci?

- Eu? Nici una, dar e cineva care vrea să îţi spună ceva. O a doua lumină îşi făcu apariţia în sală, luându-l complet prin surprindere pe rege. El, este Ten Dam, iar în ultimii ani a făcut parte din flota Planetelor Unite servind pe mai multe nave, ultima dintre ele fiind, după cum bine ştii, Anhur. După vizita lui Balion Amir am reuşit să îl infiltrăm în rândul oamenilor astfel că a reuşit să ne aducă nenumărate informaţii folositoare nu doar despre oameni, dar despre multe alte lumi. Din păcate, este momentul ca Ten Dam să fie readus acasă.

- Hmm, Ten Dam. Plăcută surpriză, spuse regele, dar ceva îmi spune că doar surpriza e plăcută, nu şi veştile.

- Aşa este, Majestate. Acum câteva ore consiliul Planetelor Unite i-au cerut lui Tromor Rodan să înceapă pregătirile pentru aşa-numitul Protocol Renaşterea.

- Sună interesant, iar numele e de bun augur.

- Doar numele, Majestate. Pentru că protocolul acesta nu a mai fost folosit pînă acum, iar acesta prevede că cel care e mandatat să-l activeze, trebuie să distrugă complet orice ameninţare posibilă pentru Planetele Unite. Şi cumva, nu se ştie cum, Primul Cancelar al Consiliului Planetelor Unite consideră că Arcoria este o ameninţare extrem de serioasă la adresa securităţii universului cunoscut. Mai mult, modalitatea prin care căpitanul a reuşit să intre în contact cu Planetle Unite e foarte interesant.

Ten Dam reuşi să îi explice cât mai pe scurt ce capacităţi avea Rodan. Regele tăcea. Pământenii nu erau deloc proşti. Cumva reuşiseră să desluşească intenţiile pe care le avea, deşi nici Laria nu avusese această şansă. Încercarea lui de a-şi camufla orice intenţie războinică avusese succes după ce declarase război Consiliului Regal. Ţintele lui erau mult mai mari şi mult mai îndepărtate decât planeta care timp de mii de ani trăise într-o izolare aproape completă.

- Ten Dam, din câte ştiu, am reuşit să ne ascundem complet una din cele mai importante realizări ale naţiunii noastre. Am dreptate?

- Da, Majestate. Aşa este. Nimeni din Planetele Unite încă nu a aflat că deţinem una din cele mai puternice arme din istorie.

- Majestate, interveni Liara. Nu cred că e timpul să ne descoperim în faţa tuturor.

Regele zâmbi din nou.

- Nu te îngrijora, Liara. Nu ne descoperim deloc. Din contră. Ten Dam, îi spuse locotenentului de pe Anhur. Cu excepţia lui Rodan şi a Sarei, restul echipajului trebuie să dispară. Fizic.

- De ce cu excepţia lor, Majestate? întrebă Liara curioasă.

- Rodan are excepţionale calităţi de lider, ca să nu mai vorbim de capacităţile lui mentale tocmai descoperite, în timp ce Sara e un navigator fabulos. Ai uitat cum a reuşit să evite inelele noastre, mai ales atunci când le-am schimbat cursul? Apoi se întoarse către fereastră privind spectacolul inelelor. E timpul să punem în practică planul B, îşi spuse. Invizibilitatea îi va lua pe toţi prin surprindere.