Join the new world

...sau... Ziua in care "A cantat privighetoarea"

10:50:05

Cifrele fosforescente ale ceasului de mana palpaiau in fata ochilor lui in ritmul bataii inimii. Incordarea facea ca tamplele sa-i zvacneasca si ele pe acelasi ritm de tobe ce parca-i spargeau creierii.
Inchise un ochi si se uita cu atentie prin luneta Dragunov-ului, vechi ce e drept, dar inca atat de temut in lumea cea tacuta a "umbrelor". A soldatilor din linia 0.
Chipurile oamenilor nu-i spuneau mai nimic. La prima vedere. Ochi ce priveau in gol, pielea pamantie ca si ceara consumata a unei lumanari arse. Un contrast izbitor cu soarele primavaratec care a scos din cuiburi pasarele care ciripeau obscen, parca, in atmosfera asta de inmormantare.
Era ziua de nastere a "celui mai iubit fiu al tarii", al "marelui ziditor al viitorului luminos"... al sobolanului vinovat de toata durerea pamantului astuia atat batut de Dumnezeu si de istorie. Acest "Ilie de la Scularie", semianalfabet dar atat de iscusit in a manipula lozincile si sufletele celor slabi si lasi.

10:51:45

Pe estrada pompos colorata cu falduri de matase tricolora si mesaje scrise cu litere aurii, cei cativa demnitari, politicieni cu ceafa lata si generali ofiliti cu decoratii grele care-i cocosau sub greutatea lor, isi verificau tinuta si netezeau cate o cuta imaginara ale hainelor scrobite. Sprancenele stufoase, nasurile in vant si coltul gurii lasat in jos a trufie si dispret nu puteau sa ascunda o oarecare teama care le faceau pupilele ochilor sa danseze de colo colo. In acelasi timp, in fata lor, la 50 de metrii, oamenii din multime, cu toata umilinta si spatele indoit nu puteau sa-si mascheze stralucirea aproape nebuneasca din priviri. Acea privire a animalului ranit care stie ca sfarsitul e aproape dar asteapta linistit sa mai muste sau sa mai dea o ultima lovitura de copita inainte de a-si da ultima suflare.
Jos, in fata estradei, o companie de jandarmi imbracati de sarbatoare nu indulceau cu nimic atmosfera mohorata si tensionata. Dimpotriva! Armamentul greu din dotare era un contrast izbitor cu fastul si atmosfera de sarbatoare si... hmmm... "bucurie".

10:52:23

O furnica-i urca incet pe obraz inspre tampla. S-a oprit. Broboanele de sudoare nu-i inlesneau urcusul. Se temea sa faca miscari bruste. Sub el auzea fosnetul hainelor si pasii soldatului din clopotnita. Daca nu era podeaua podului intre el si soldatul inamic ar fi putut sa-l bata pe umar. Cred ca ar fi facut infarct. I-au trebuit doua ore sa miste 15 cm o tigla din acoperisul clopotnitei doar atat cat sa poata vedea prin luneta si sa-si sprijine gura pustii in dechizatura din acoperis. Nu putea risca sa fie auzit. NU acum!
Azi... la ora 11:00 va face istorie.

10:53:11

Timpul parca era ca un bivol trudit care urca cu greu dealul tragand o caruta plina de tristete de plumb. De jos, de sub el, se auzeau in surdina sunetele unei piese rock venita din niste casti de iPhone. Era bine. Putea sa se dezmorteasca. Soldatul era si el plictisit se pare si asculta duduitul unei piese interzise de propagandistii de partid. Daca era prins risca plutonul de executie sau cel putin puscaria. Gandul sa coboare prin trapa podului si sa-l mustruluiasca pe soldatul indisciplinat il facu sa zambeasca. Nu. Nu era timp de glume.
Gandul ii zbura brusc la fetita lui. Nu o vazuse deja de un an. Asculta acelasi gen de muzica. Oare unde o fi? Stia unde e. Si asta il facu sa-si inclesteze maxilarele pana la durere. Era cu mama ei undeva in baracile muncitoresti din "lagarul de reeducare". Fetita lui care vorbea 4 limbi straine si canta la pian de la varsta de 7 ani, premianta in fiecare an trebuia sa fie reeducata de niste boi analfabeti.
La ora 11:00 cosmarul TREBUIE sa se termine. Intr-un fel sau altul. Nu se poate altfel.

10:54:35

In piata fanfara din stanga estradei incepu sa-si acordeze instrumentele. Erau singurele sunete care faceau ecou in piata. Si pasarelele neobrazate, nepasatoare la durerea ce curgea parca laptoasa peste multime.
Isi aminti de noaptea aceea care i-a schimbat total destinul. In urma cu 8 luni. Sau mai mult? Poate o viata...
Casa bunicilor... bataile stridente in usa... cei patru zdrahoni in uniforma si tevile pistoalelor automate pe care le zarea prin despicatura din perdea. Casa era in intuneric dar siluetele celor patru se vedeau clar la lumina becului de pe stalpul din strada.
- Deschide! Politia! Iesi cu mainile sus!
Tensiunea facea ca gandurile lui sa ia o viteza ametitoare. Se spune ca in anumite situatii timpul sa contracta si ceea ce tu masori in minute in realitate sunt doar fractiuni de secunda.
Voce soptita, guturala:
- Nae... Ticu... ocupati pozitie la usa din spate. Asteptati ordinul meu. Executarea!
Doua umbre se si furisau deja pe sub fereastra cerdacului si curand le auzi bocancii pe dalele din spatele casei.
Apoi liniste. Avea de ales: sa fuga prin spate? Nici o sansa. Chiar daca reusea sa-i doboare pe cei doi, pe Nae si pe Ticu, sansele lui ar fi fost minime. In cateva minute ar fi avut pe urmele lui toata politia din regiune. Dar gandul lui era la sotia si fetita lui. In cateva ore ar fi fost arestate si poate chiar ucise. De el nu-i pasa.
A doua varianta nu intra in discutie. Politia nu face vizite de rutina la 04:00 dimineata. E o regula tactica universala. Intre 02:00 si 04:00 se fac flagranturile, arestarile infractorilor considerati periculosi. Se mizeaza pe faptul ca in aceste doua ore fiecare om are perioada aia de somn adanc si se foloseste elementul surpriza. Dar de ce nu au spart usa? E clar. Niste amatori. Politisti fricosi de la tara. Obisnuiti cu teama satenilor de autoritati nici nu se asteptau la vreo riposta serioasa si nici nu aveau de ce sa-si riste pielea.
Stia ca mai devreme sau mai tarziu vor gasi revolverul si asta il va condamna la moarte sigura. Familia lui ar fi avut aceeasi soarta. Avea nevoie de o A TREIA VARIANTA.Si nu o gasea. Totusi, incepu sa se miste. Rapid, metodic, calm dar hotarat. Acum stia ce are de facut. Experienta militara, dar mai ales starea de spirit al exercitiilor de antrenament istovitoare, atat fizice si psihice, parca l-au dus cu 15 ani in urma. Miscarile lui parca se coordonau dupa un scenariu dinainte stabilit. Miscari exacte si fara timpi morti de ezitare.

10:55:58

Nu mai e mult.

Ridica masa mica de bucatarie si o plasa la circa doi metrii in fata usii. Lua un cutit din sertarul de la bufet, ridica butelia de aragaz si taie cordonul de cauciuc care o lega de cuptor. Gazul cu miros intepator suiera sub presiune. Mirosul il napadi brusc. Aseza rapid butelia pe masa si se indrepta inspre coridorul de la baia cea mica. Intra in baie, lasa usa larg deschisa si se culca in vana larga din fonta. Isi scoase pistolul din buzunar, il arma fara sa faca zgomot si trase piedica de asigurare. Si astepta... Nu mai stia cat timp a trecut... o ora? O saptamana? Probabil doar cateva secunde. Auzi scartaitul prelung al usii si apoi o voce:

- Sefule... cred ca nu e nimeni acasa. Se auzira doi pasi pe podeaua de la intrare si un strigat:
- Gaaaazzzz!
In aceiasi fractiune de secunda un pocnet de arma contopit cu o explozie care zgudui peretii casei batranesti. Bucati de lemn, tencuiala si obiecte zburau in toate partile. Tasni afara pe usa baii cu pistolul in pozitie de tragere. Se apropie rapid de usa gata sa traga la prima miscare. Nu era nimeni. Doua mogaldete stateau intinse la vreo 5 metrii in fata casei printre bucati de lemne. Facu stanga imprejur si o lua in cealalta directie. Doua miscari scurte, cutit, piper, sfoara de legat borcane, un cleste, ata si ac de cusut, si trusa de prim ajutor. Toate intr-un rucsac mic de spate. Usa din spate nu mai era. In spatele casei nici tipenie de om. Astepta doua secunde sa-si obisnuiasca ochii cu intunericul si apoi vazu... Unul era agatat intre crengile prunului si celalalt era culcat in troaca porcului de parca acolo a hotarat sa-si faca culcusul. Se apropie precaut de ei. Unul avea o rana urata pe obraz dar avea puls. La fel si celalalt. Ala din troaca.
Era bine. Nu stia de ce, dar sufla totusi usurat.

O lua la goana aplecat la 90 de grade, sari peste gardul din fund, dincolo de tufisuri si intra in apa rece a paraului. Iesi pe partea cealalta, fugi vreo 50 de metrii in susul paraului catre padure dupa care se intoarse pe acelasi drum. Nu inainte de a presara de jur imprejur piper. Cainii politisti in definitiv sunt doar caini... Intra din nou in apa pana la genunchi si se indrepta inspre podetul peste care trecea drumul de tara din fata casei. Se opri sub podet si scose rapid telefonul mobil din buzunar. Apasa pe butonul rapid. Suna... o data, de doua ori... inchise... suna din nou si lasa telefonul sa sune de 3 ori si il inchise din nou. Si apoi astepta. Acesta era codul. Dupa cateva secunde ca doua vesnicii telefonul ii vibra in mana.

- Alo! Sunt eu. Asculta-ma si nu ma intrerupe. Nu vorbi! In urmatoarele 5 minute te duci si imbraci fata. Ii spui ca e timpul. Stie ea despre ce e vorba. Doar asa ne-am inteles. Asa... Iei rucsacele si le asezi in portbagajul masinii lui Vasile. Il trezesti si ii spui doar atat: "A cantat privighetoarea". Mai departe stie el ce are de facut. Te va duce cu masina sus in munti la unchiul lui, la Mos Grigore, ciobanul. Vei sta la stana cu el pana ce voi reusi sa vin sa va iau. Cu Mos Grigore am aranjat treaba demult. Ai in total 10 minute la dispozitie pentru toata treaba asta. Dai drumul si nu mai spune nimic! Si inchise telefonul dupa care il desfacu bucati, scoase cartela din el si arunca resturile in apa paraului. Oricat de repede incerca sa apese pe buton nu putu sa evite o jumatate de propozitie care-i sfasie sufletul si carnea de pe el. O voce in lacrimi... cea mai scumpa voce din lume avu totusi timp sa-l transforme pentru cateva secunde intr-un monument al durerii si al disperarii.
- Te iu... - Atat reusi sa auda. Dar era suficient. In aceste doua silabe se ascundea toata esenta vietii lui. Scopul vietii pe care-l cauta filozofii de mii de ani.

10:56:40

O lacrima aluneca pe obrazul nebarbierit, lua cu el furnica blocata intre firele de par aspru si o duse la vale. Cazu printre crapaturile scandurii podului clopotnitei si ateriza pe bocancul soldatului inamic. Se uita infricosat prin crapatura dar rasufla usurat. Soldatul dormita asezat pe o banca. Ii ajungeau la urechi dum-dum-ul iPhonului si al unei melodii cadentate. Dum-dum... Si pe acelasi ritm inima lui acompania acel ritm plangand cu vocea iubitei lui: "te iu... te iu... te iu... te iu..."
- ...besc! - completa soptit el, cu durere. Si isi sterse a doua lacrima nelasand-o sa mai cada...

10:57:05

Poate va muri. Poate ca isi va rata tinta si va fi ciuruit de soldatul de sub el printre scandurile care-i desparteau. Poate ca va reusi sa-l ucida pe "sculerul sangeros" dar nu se va intampla nimic. Monstrului ar putea sa-i creasca un alt cap. In definitiv tot aparatul asta diabolic nu consta intr-un singur om. Poate ca prin asta nu va face altceva decat sa-si condamne la moarte fiintele cele mai dragi... POATE...
- STAI!!! CE FACI? - isi spuse urland parca in gand. Isi sterse cu ciuda lacrimile, isi scutura violent capul sa alunge parca gandurile astea negre si se concentra prin lentilele lunetei. In piata se faceau ultimele pregatiri. O usoara rumoare parca strabatu multimea. Mai era putin. Dictatorul avea multe defecte dar avea o calitate(daca se putea numi calitate). Avea o punctualitate de ceas atomic. La 11:00 trebuia sa apara pe usa si fanfara sa-si inceapa imnul. Au fost cativa care si-au pierdut capul din cauza catorva minute de intarziere.

10:57:55

Intr-un final iesi de sub podet. NU inainte de a-si trage gluga pe cap pana la liziera ochilor si fermoarul hanoracului pana sus peste barbie. Isi infunda mainile in buzunar strangand cu putere in palma manerul rece al pistolului armat si cu piedica trasa. In fata casei multimea de sateni tacuti se uitau posomorati la ambulanta in care erau adusi pe rand corpurile celor patru politisti. Traiau toti altfel nu aveau sens perfuziile pe care le tineau in aer niste brancardieri. Cativa politisti intrau si ieseau din casa fara ferestre care-si casca ochii intunecati ca o stafie alba parca si ea mirata de cele intamplate. Din spatele casei se auzea un caine latrand. Cautau...
Langa el o voce de femeie batrana spuse:
- Doamne... numai sa fi scapat cu viata ca tare de treaba era saracu
- Taci draculuiu din gura femeie, ii raspunse in soapta un barbat de aceeasi varsta. Vrei sa te ia jandarii in furci? Si apoi cu o voce inabusita, in barba, doar pentru el. Dumnezeu nu mai are in grija lui oamenii buni. Numai leprele si neoamenii. Arzai-ar focul iadului sa-i arda! Dar daca au caini si cauta prin spatele casei inseamna ca nu l-au gasit, chicoti el dupa un timp.
- Of, ajute-i Dumnezau si Maica Precista, zise baba.
Mai multi oameni isi facura cruci largi in tacere.

Asigura pistolul in buzunar, isi trase gluga peste ochi si incet, cu pasi de taran batran garbovit se strecura prin spatele multimii si o lua pe poteca care urca muntele in directia opusa a zonei in care il cauta politia. Vorbele oamenilor si crucile alea largi pe care si le faceau i-au adus inapoi speranta si o energie noua parca-i incalzea sufletul si sangele.

A luat-o peste munti. Din calculele lui, prin padure si printre povarnisurile abrupte i-ar fi trebuit cam o saptamana ca sa ajunga la stana lui Nea Grigore sa-si ia familia si sa se duca... UNDE?... Va vedea el...
A ratacit cateva zile. Foamea si frigul noptilor l-au slabit si i-au incetinit mersul. Nu putea sa faca foc. Fumul l-ar fi tradat.Pana la urma oboseala si-a spus cuvantul. S-a asezat sub coroana unui mesteacan... doar pentru 5 minute... si a adormit. Se facea ca era pe malul unei ape mari. Un fluviu cu apa murdara si involburata, Pe malul celalalt doua siluete ii faceau semne disperate cu mainile. Fugeau in susul raului uitandu-se speriate in urma. Parca cineva le urmarea dar nu putea sa vada cine sau ce. Din cand in cand se opreau si isi ridicau bratele in sus de parca ar fi incercat sa zboare pe malul lui. Si iar o luau la goana. Erau ele... Fiintele lui dragi... Incepu sa fuga si el paralel cu ele. Spera ca va gasi un loc cu apa mai calma sa poata sari si sa inoate pe partea cealalta. Sa le salveze de dusmanul nevazut. Dar nu gasea. Plangea si lacrimile-i curgeau pe pieptul gol... Sus, deasupra lui, undeva parca in alta lume se auzea un cantec de privighetoare. Cineva in spatele lui, sau in gandul lui striga solemn: "A cantat privighetoarea".

10:58:21

Ufff... inca un minut... Dar parca gandul avea o vointa a lui proprie si zbura in continuare...
...................
Se trezi cu o durere ascutita in coaste. Cineva il lovi cu bocancul. Nu tare dar suficient cat sa-l trezeasca din somnul adanc si agitat. Deschise ochii si imaginea pe care o avu in fata ochilor a avut efectul unui dus de gheata. La 3 cm de nasul lui era o teava de pistol mitraliera. Asta-i sfarsitul - isi spuse.
- Scoala bre, n-auzi? Da' greu dormi omule.
In la capatul armei, un tip nebarbierit, cu o cusma taraneasca mancata de molii si de prea multa intrebuintare si care-i statea tuflita pe cap ca o bucata de mamaliga aruncata din gura podului.
- Cine esti, ma? Ce vrei? - intreba el dandu-si seama ca nu e nici militar si nici politist.
- Sunt Mos Craciun in concediu la Bora Bora. Da'cine ma-sa crezi ca is ma? Intrebarile le pune ala cu puscociu' mai mare. Zii broscoi! Nume, prenume, numar la pantofi, de unde vii, unde mergi si cum vrei sa fii ingropat?
- Hooo.ma. Calmeaza-te! - in timp ce se gandea ce nume sa-i dea. Aaa... ma numesc Briga... aaaa... Brigadescu.
- Ahaaaa? Si mai cum mocofane?
- Omae. Brigadescu Omae - raspunse el. Nu isi dadea seama prin ce rationament incalcit reusise sa gaseasca numele asta neobisnuit. Trebuia sa foloseasca un Vasile sau Andrei, sau ceva in genul. Acum era prea tarziu.
- Hihihi... Sa mori tu ca te cheama Omae?! - zise tipul cu gura pana la urechi.¨
- Sa mor - zise el fara nici o convingere.
- Ce coincidenta frate. Si pe mine tot Omae ma chema in jocul ala tampit pe net. Ia zii... pe tine cum te chema? Ce nick aveai? Sa nu-mi spui ca... Nu se poate! Ma... Brigadescu... Brigadir... Neee... Tu esti Briga?
- Da... eu sunt... zise el cu jumatate de gura. Nu stia daca e de bine sau rau.
In momentul imediat urmator tipul il lua in brate si striga:
- Bata-te ZEN-u sa te bata si toate siktirele din lume de nebun. Pai eu sunt Omae ma. Pa bune acum. Si rase fericit.
Si incepu sa-l asalteze cu intrebari: Cum? Unde? Ce? si la fiecare doua vorbe strecura cate o branza sau un siktir din tot sufletul. Intr-un sfarsit spuse:
- Gata! Lasam vorba si hai la drum!
- Unde? Intreba Briga?
- Las' ca vezi tu - raspunse Omae chicotind.
............

Dupa o ora de mers, nenumarate pante, ocolisuri, cateva parauri de munte au intrat intr-o pestera. La vreo 50 de metri de la intrare Omae dadu la o parte un bolovan care ascundea o gura de vizuina cat sa treaca un pitic prin ea. Dupa cativa metri tunelul se largi si incepu sa urce in panta abrupta. Iesira la lumina in mijlocul unui platou larg. Un fel de sat primitiv de colibe si constructii rudimentare erau asezate alandala pe platoul de munte. Oameni imbracati in pufoici murdare inarmati pana in dinti trebaluiau de zor. Unii mancau altii munceau, fiecare parca avea un program propriu.

- Heeeeeiii! ATENTIUNE! - striga Omae la un moment dat. Ia adunarea pentru raport toata lumea. Veniti sa vedeti ce ne-a fatat barza azi noapte.
Incepura sa se adune in jurul lor curiosi si abia acum descoperira prezenta strainului alaturi de Omae.
- Ce-ai gasit Omae. Cine-i individul si de ce l-ai adus aici? - zise un tip barbos cu privire de gheata.
- Bai n-o sa va vina sa credeti dar l-am gasit pe trollul padurii ma. Pe padurar... hehehe...
Toti se uitau unul la altul neintelegand...
- El e Briga ma loazelor. Si apoi catre musafirul lui:
- Ia uita-te atent. Nu recunosti pe nimeni?
Acesta ridica din umeri. Dar apoi--- uitandu-se mai atent la un tip cu cascheta galbena de zidar parca avu o revelatie:
- Craciune tu esti?
- Hehehe... trolluleeeee... nici aici nu scapa omul de tine? Eu sunt ma. Striga Craciun Razand.
. Barbosul cu privirea de gheata zise si el razan😛
- Iar eu, cu voia Domnului, sunt Ochi Reci, fiule.
Toata lumea izbucni in ras si incepura sa sara in sus chiuind.
Nu mai pridideau sa isi spuna numele pe care le foloseau pe vremuri in Erepublik:
- Eu sunt, Maniu... eu sunt adiemus... Malika Ela... Moon... belzebut... directx... Alcide, chiar si Jean Pickardu si zmeuNY erau acolo... si nu se mai terminau. Veneau tot mai multi sa vada ce se intampla si izbucneau in chiote de bucurie cand aflau motivul
- Mai... dar vad aici si oameni care stiam ca sunt in strainatate. Cum ati ajuns aici si de ce v-ati intors? Cum ati trecut granita?
- Hehe... zise Patanjali... sunt multe lucruri pe care nu le stii. Lucrurile care nu se vad nu inseamna ca nu exista, rase el filozofic.

Pana la urma a inteles... dupa cateva zile. Stia ca in spatele monitoarelor, in jocul ala nenorocit sunt oameni adevarati. Stia ca unii sunt de treaba si altii nu dar a realizat ca pe nici unul nu a reusit sa-i cunoasca in momentele grele. Si acesta era unul dintre ele. Oameni cu care s-a ciocnit in Erepublik si pe care-i considera slabi de caracter erau acum aici si ii demonstrau in carne si oase cat de mult a gresit. Aceasta era Rezistenta Republikana. De data asta fara "e" in fata. Oameni care in momentele grele lasau la o parte toate mizeriile si sacrificau totul. Le-a ascultat povestile. Lupta de guerilla, sabotajele, jafurile depozitelor de armament si alimente dar si eliberarea de prizonieri. A aflat despre sistemul complicat de comunicatie pe care l-au inventat. Un fel de combinatie de morse, telefonie mobila si radio, folosind,culmea rasului si a ingeniozitatii, limbajul si caracterele klingoniene. O limba dintr-un film SF. Asa reuseau sa comunice cu alte unitati de rezistenta si chiar cu exteriorul. In spatele lucrurilor astora erau chiar tipii de la Anonymous.
Dar i-au povestit la lumina focului, seara si despre tovarasii cazuti. Despre lacrimi, suferinte, torturi si sacrificii personale. Despre martiri si eroi care si-au dat viata pentru altii dar mai ales pentru colegii lor dintr-un joc virtual. Se simtea mic... tot mai mic, fata de acesti oameni extraordinari.
Simtea ca nu va putea niciodata sa-i egaleze. Sa le plateasca datoria de suflet si de om pentru sacrificiul lor. Acesta si fiintele dragi pe care le purta in suflet au fost si motivul pentru care s-a oferit ca voluntar pentru misiunea asta nebuneasca - sinucigasa. Stia ca prietenii lui, fratii lui din Rezistenta Republikana sunt toti jos in piata. Prin ganguri, prin casele din jurul pietii, printre spectatori. Singura lor misiune era sa il sustina moral ... pe el. Sa-i dea curaj. Nu aveau voie sa intervina. NU aveau voie sa riste. Dar erau acolo. Ii simtea. Si asta ii dadea putere. Datorita lor se simtea invincibil

10:59:35

Degetul aratator se apropie de tragaciul armei...

10:59:43

Verifica rapid directia vantului si misca teava aproape un grad la dreapta...

10:59:57

Isi opri rasuflarea...

11:00:03

- Ce dracu?
La asta nu se asteptase. Dictatorul aparu in usa palatului si in fata lui inainta cu pas de defilare un ofiter slab si plin de decoratii care-i dadu onorul. Ii acoperea vizibilitatea si nu avea culoar de tragere.
- Nu-i nimic - calmeaza-te, se incuraja el. Doar 3 secunde si se va da la o parte. Trebuie sa salute trupele si poporul. Si atunci...

Si apoi auzi un tiuit.
- Asta ce mai e? Am halucinatii.
Parca era un cantec de privighetoare... dar parca nu. Inebunise? Si atunci cerul se prabusi. Un bubuit care sparse in mii de cioburi toata imaginea. Capul ii cazu involuntar pe patul armei si incerca sa se fereasca de un pericdol imaginar. Cand reusi sa isi ridice ochii, in locul unde trebuia sa fie dictatorul se casca o gaura neagra in cladirea palatului. Imediat se auzi un uruit infricosator. Zeci de avioane de lupta zburau cu viteza sub radar deasupra pietii si a palatului. In departare se auzeau explozii izolate. Un nor de elicoptere grele inegri cerul.

Cand se uita in jos, in piata nu mai era nici un spectator. Cativa jandarmi dezorientati, cu tinuta in dezordine, fara arme fugeau ca niste gaini bete. Apareau soldati cu uniforme straine de tot felul de parca pamantul se deschise si hoardele iadului se revarsau din adancuri.
In mijlocul tuturor uniformelor curate si fistichii, ca o pata de noroi, un grup ciudat inainta inspre mijlocul pietii. Primul pe care l-a recunoscut a fost directx. Cara in spate o boxa mai mare decat el iar Omae se chinuia cu firul unui microfon legat de boxa respectiva. In spatele lor o armata de destrabalati, murdari si cu hainele rupte dar cu fata stralucind.
Din boxe se auzi un tiuit de microfonie dupa care o voce striga:

- Alooooo... proba de microfon... doi zeceee... doi zeceeee
- Ho ma ca nu esti la radio - se auzi o alta voce. In spate alte voci radeau...
- Hai siktir mocofane. Te bagi ca musca-n cur... eeeee... ATENTIUNE! ATENTIUNE! MESAJ IMPORTANT PENTRU TARA!!! ATENTIUNEEEEEE!............. A CANTAT PRIVIGHETOAREA!!!... repet... A CANTAT PRIVIGHETOARE!!... asta era codul pentru tovarasul lor din podul clopotnitei. Era semnalul ca totul s-a terminat.
Si apoi, aceeasi voce, catre un grup de jandarmi fara centuri si sireturi care treceau cu mainile deasupra capului prin fata boxelor manati din spate de doi soldati negri:

- Ati auzit mai rahateilor? Noua ne-a cantat privighetoarea maaaa... voua sa va cante numa' popa la cap. Fira-ti al dracu' de paduchi lati, sa fiti. Hai liberareeeeeee! Traiasca McDonalds, maaaaaaaa!
Rasetele care nu s-au mai auzit de atata vreme in piata veche sunau acum ca un cantec dumnezeiesc.

Era semn ca privighetoarea poate sa cante din nou...


Briga - un om mic printre posibili giganti🙂


PS - Nu am corectat nimic si nici nu am chef sa o mai fac. Stiu ca am o groaza de greseli dar acum sunt prea obosit. Am scris tot acest kilometru de text intr-un singur sut. Adevarul e ca nici nu scriu pentru premiu si nu urmaresc sa castig nimic. Mi-a placut subiectul si nu m-am putut rabda. Initial voiam sa scriu o juma de pagina. M-am trezit ca-mi scriu degetele fara sa ma mai pot opri. Interesanta experienta.
Dar daca ati ajuns pana aici si ati avut rabdarea asta eu ma consider deja castigat.

Asa ca va multumesc cu respect... posibili camarazi de Rezistenta🙂