O incercare de scriitura...

Day 2,989, 16:57 • Published in Romania Romania • by KRATOS THE GREAT.

Cuvant inainte:
____________________________________________________________________________________________________________________________

Scriu de ceva vreme, deja, dar niciodata serios sau cu scopul unui debut literar, ci doar pentru placerea-mi proprie. Dar sunt curios sa vad daca scrisul meu are un orice fel de impact asupra unui public mai larg. Asa ca indraznesc sa postez aici inceputul unei povestioare. Astept criticile in comentarii si, dupa cum v-am obisnuit, va rog nu ma injurati prea tare! Multumesc!

"Ai plans.
Si-o lacrim-a cazut din greseala
In cafea.
Acum s-a facut amara
Si n-o zic doar in doara
Chiar am gustat!"
--[Autorul]
~Pentru Lu~
I.

Ma intorceam de la serviciu, ca in fiecare zi de joi. Orasul clocotea cu oameni care se grabeau care-n-cotro. Lasasem masina intr-o parcare subterana si, contrar obiceiului meu zilnic, m-am intors cu metroul pentru ca fusese ziua directorului general si ne-a servit cu sampanie pe toti directorii de departamente.

Intru cu un mers calm si o atitudine superioara in inghesuiala clasei de mijloc care se impinge si se zbate incercand sa ajunga sau sa urce in metrou. Dar in timp ce coboram scarile, incercand sa evit cohorta de nervosi care tocmai ce pasisera pe peron si se indreptau spre iesire, simt cum sunt lovit,din spate, peste mana in care aveam servieta. Acesta ar fi cazut pe jos, insa aglomeratia prea mare face sa se loveasca de cineva si sa aterizeze, ca prin minune, in picioare, fara sa se desfaca. Primul gand mi-a fost sa ma orientez cine m-a lovit, dar am ales sa ma aplec repede, sa-mi iau servieta si sa-mi continui drumul linistit spre casa fara a ma lasa bulversat de acest mic incident. Dar chiar cand ajung pe peron (si ajung fix cand metroul pleaca, caracteristic mie) o domnisoara la vreo 20 de ani, imbracata intr-o rochie neagra, destul de scurta, lasandu-i superbele picioare putin bronzate la vedere, fara decolteu (desi avea ce arata), vine la mine. Ma privea cu niste ochi mari, albastrii sclipitori de frumosi (era bruneta!).

– Ma scuzati…eu v-am lovit mai devreme. N-a fost cu intentie, doar ma grabeam sa prind metroul. Trebuie sa ajung la o intalnire foarte importanta si deja am intarziat.

La varsta asta, cu un trecut amoros ca al meu, nu te mai macina nimic pe interior, esti ca un zeu, total impasibil la ce se intampla in jur si din locul tau din Olimp stai si judeci clar si obiectiv si rational si cantaresti bine toate gandurile pana sa le pui in cuvinte. Insa atunci aveam sa aflu ca pana si eu am o slabiciune: ochii aia mari si albastrii ce contrastau perfect cu tenul ei brunet si parul ei perfect drept, scos in “Alba ca Zapada”.

– Nici o problema, chiar imi pare rau ca universul a facut sa-ti stau in cale si ai pierdut metroul din cauza asta, am zis zambind. “De ce am spus asta?”

– Sunteti prea politicos, sa ma prezint: Sofia.

– Incantat, si nu e nevoie sa folosesti pronumele de politete cand vorbesti cu mine, ma face sa ma simt batran si, inca, nu sunt, din fericire.

Ultima replica a produs un suras pe fata ei, lasand sa se arate gropitele din obraji. Brusc, se uita direct in ochii mei si atunci, am simtit, dupa mult timp, cum o privire se poate materializa si desi e indreptata spre ochii tai, iti trece prin inima si esti constient cum iti bate in piept si pentru prima data in viata ta nu mai esti doar uman, muschii ti se blocheaza, privirea ta ramane ancoranta in culorile irisului ei iar orice alt fel de realitate nu mai exista. Unii ii zic “dragoste la prima vedere”, eu ii spun “reconectarea cu jumatatea ta androgina”. Nu stiu cat a trecut, o clipa sau o eternitate, un singur lucru am stiut sigur in momentul ala: ca vreau sa imbatranesc in privirea aia!

Am urcat amandoi in acelasi metrou, am mers tacuti statii intregi. Din cand in cand privire noastre se intalneau. Eu traiam doar pentru momentul acela. Nu mai ma uitasem, poate, niciodata asa la o femeie. Pe atunci le admiram doar formele, erau pentru mine doar placere organica si le alegeam doar pe cele care imi duceau nivelul hormonilor cat mai sus. Dar ea, era altfel. Ii analizam fiecare detaliu si eram, in acelasi timp, uluit de frumusetea lor si excitat de tot trupul ei, de atitunide, de cum statea jos in metrou. Cand am coborat m-am dus si i-am lasat cartea mea de vizita, cu scuza “lucrez in IT, poate o sa ai candva probleme cu PC-ul sau smartphone-ul tau”. A primit-o, mi-a zambit inca o data si mi-a multumit. Am coborat ravasit. Nu stiu cum am ajuns acasa.
Va urma...