La urmatoarele alegeri voi bea mai multa bere

Day 2,541, 12:34 Published in Romania Romania by rrazvan

Mă piș pe el de vot.

Mă piș pe cei care odată la 4-5 ani îmi amintesc că am dreptul să
votez și că trebuie neapărat să profit de acest drept, chiar dacă
celelalte îmi sunt încălcate.

Mă piș pe politicienii care îmi cerșesc votul, la fel cum mă piș pe
jurnaliștii care încearcă să mă manipuleze pentru ca stăpânii lor să
obțină votul meu.

Mă piș pe micii și pe berea politicienilor.

Mă piș pe partidele lor.

Mă piș pe cei care mi-au distrus țara de un sfert de veac și pe cei
care refuză să-și dea seama că în tot acest timp am fost conduși de
aceeași gașcă de trădători.

Mă piș pe cei care mi-au vândut țara pe bucăți și ne-au obligat să ne
părăsim casa pentru a fi sclavii străinilor pentru o mână de bani.

Mă piș pe legile lor, făcute doar pentru ei, împotriva noastră.

Mă piș pe ea de politică.

Mă piș pe babele care votează PSD-ul din inerție, în loc să se
îndeletnicească în continuare cu pupatul icoanelor, moaștelor,
mâinilor popilor sau al microfoanelor.

Mă piș pe Antena 3 și pe cârnații de acolo, cu pretenții de jurnaliști.

Mă piș pe cei care cred că Băsescu e singurul vinovat pentru situația
României de astăzi.

Mă piș pe Băsescu și pe privirea lui încrucișată.

Mă piș pe Ponta și pe barca cu care îl plimbau jandarmii prin satele
inundate, de parcă era în excursie în Veneția.

Mă piș pe jandarmii cărora le-a ordonat să bată țăranii care își
apărau casa, la fel cum mă piș pe șpaga pe care a primit-o pentru a
aproba începerea exploatării miniere la Roșia Montana și a gazelor de
șist.

Mă piș pe Doina, cu sau fără apelativul „fă”.

Mă piș pe Udrea și pe mișcarea ei populară, când singura mișcare la
care se pricepe e cea din cur.

Mă piș pe Antonescu și pe asemănarea lui cu împăratul din „Războiul Stelelor”.

Mă piș pe Tăriceanu și pe masonul de tac’su.

Mă piș pe Năstase, pe ouăle lui, pe cartea pe care a scris-o în
închisoare și pe mătușa Tamara.

Mă piș pe piticul-porno Boc și îmi pare rău că nu și-a rupt gâtul în
emisiunea lui Andrei Gheorghe.

Mă piș pe Dan Diaconescu, pe Elodia și pe toate cazurile oteviste de
dispăruți, omorâți sau bântuiți.

Mă piș pe Vadim și pe falsul lui patriotism, pe care s-a pișat prin
prietenia sa cu evreii americani.

Mă piș pe UDMR și pe pretenția lor de autonomie.

Mă piș pe ungurii care vor să rupă o bucată din Ardealul nostru.
Mă piș pe Mazăre și pe vacanțele lui în Madagascar, când o mare parte
a poporului nici măcar nu-și mai amintește cum se scrie „vacanță”.

Mă piș pe mumia de Iliescu, care parcă și-a propus să ne îngroape pe toți.

Mă piș pe baronii locali, indiferent de partidele din care fac parte.

Mă piș pe regii țiganilor și pe cei care vor să mă amendeze pentru că
îi numesc „țigani”, nu „romi”. La fel cum mă piș și pe cei care îi
promovează excesiv.

Mă piș pe evreii care îmi interzic prin lege să neg Holocaustul.

Mă piș pe basarabenii care au crescut prețul la țigările de contrabandă.

Mă piș pe divertismentul pornografic de mahala al lui Măruță
sau Capatos.

Mă piș pe scandalurile mediatice și pe cei care le urmăresc cu
sufletul la gură, de parcă propriile lor vieți ar depinde de ele.

Mă piș pe Suleyman Magnificul și pe cei care îl sug din priviri, fără
să știe măcar cine a fost Ștefan cel Mare.

Mă piș pe Prigoană, pe piciorul lui de lemn, pe televiziunea lui
manelistică și pe mahalagioaica de nevastă-sa.

Mă piș pe Oana Zăvoranu, pe scandalurile ei, pe cimitirul ei și pe mă-sa.

Mă piș pe bărbosul care a câștigat Eurovisionul și pe cei care îl
numesc „femeia cu barbă” când, de fapt, nu e decât un bărbat
travestit.

Mă piș pe Nașul care și-a făcut partid, scufundându-se astfel și el în
cocina politică.

Mă piș pe EBA, Vanghelie, Grapini, Șova și alți semi-retardați care au
funcții importante, deși sunt mai proști decât euglena verde.

Mă piș pe Becali și pe continua lui victimizare, de parcă ar fi primul
cioban aruncat după gratii.

Mă piș pe Pițurcă, pe pariurile lui și pe divorțul lui, când noi am
avea nevoie să divorțeze de echipa națională.

Mă piș și pe Irinel Columbeanu doar pentru că mi-am amintit de el.

Mă piș pe americanii care ne-au transformat țara în propria lor colonie.

Mă piș pe rușii care nu ne atacă, pentru că nu au niciun interes să facă asta.

Mă piș pe Uniunea Europeană care ne-a băgat într-un rahat mai mare
decât cel în care eram.

Mă piș pe FMI și pe banii lor, la fel cum mă piș pe datoria noastră către ei.

Mă piș pe prințul Charles și pe livezile pe care le tot cumpără în
Ardeal, precum și pe adevăratul motiv al vizitelor sale în țara
noastră.

Mă piș pe străinii care nu ne suportă, la fel cum mă piș pe românii
care le dau motive să nu ne suporte.

Mă piș pe cei care dau Bisericii terenuri și o parte importantă din
bugetul nostru și o scutesc în continuare de impozite și taxe, la fel
cum mă piș pe afacerile Bisericii și pe averile enorme ale popilor.

Mă piș pe cei care ne mint că există democrație sau libertate, când de
fapt nu suntem decât niște sclavi moderni.

Mă piș pe continua manipulare la care suntem supuși, din toate părțile.

Mă piș pe cei care ascund adevărata istorie a neamului nostru și pe
cei care încearcă să distrugă primul popor al lumii.

Mă piș pe masonerie, pe zeii ei și pe Noua Ordine Mondială.

Mă piș pe românii care, din lupi viteji, s-au transformat în oi cretine.

Mă piș pe cei care așteaptă să fie salvați, în loc să ia problema în
propriile lor mâini.

Mă piș pe cei care cred că salvarea țării va veni din partea unor politicieni.

Mă piș pe toți cei care se simt ofensați de limbajul meu trivial,
precum și de faptul că le-am jignit politicienii favoriți.

Mă piș și pe mine pentru că am tăcut aproape 25 de ani, dintr-o
prostie impardonabilă. Iar la următoarele alegeri, promit că voi bea
multă bere, pentru a mă putea pișa cum trebuie și pe acel vot.


Autor votant