Despre noi

Day 804, 10:47 Published in Romania Romania by Dead.Man

Angrenajele unei comunităţi de mici dimensiuni - cum ar fi lumea satului, sunt total diferite de cele ale marilor aglomerări.
Ceea ce a funcţionat armonios până nu demult în lumea eRep, acum a devenit motiv de tensiune: într-un loc unde oamenii se cunosc, s-au stabilit obiceiuri, şi există o oarecare coeziune, dacă apar, la un moment dat, mulţi nou veniţi, sistemul este răvăşit.
Cei noi sunt agresivi şi anarhici, nu cunosc regulile şi nu contribuie la bunul mers al comunităţii; sunt priviţi reticent, uneori sunt întâmpinaţi cu ceea ce pare dispreţ.
În contextul în care este nevoie de această împrospătare a societăţii, o cale de mijloc trebuie găsită şi aleasă, şi cine sunt cei mai în măsură să înlesnească comunicarea între lumea veche şi lumea nouă, decât cei ce au învăţat, cunosc şi aplică legea?
Ce am observat: nou veniţii sunt întâmpinaţi astfel - trebuie să faceţi asta şi asta, nu cumva să faceţi aia şi ailaltă. Atât. Câtă vreme te adresezi unor oameni, nu unor roboţi, e nevoie să-i atragi şi să-i motivezi în vreun fel; pentru asta, în primul rând, ar trebui să-i arăţi omului un orizont de aşteptare, ceva la care să ştie că poate tinde. Poate că simplul gând la haina militară să le fie suficient unora, însă calea spre prosperitate nu e pavată doar cu entuziasm: oamenii trebuie să clădească o economie solidă, ca să poţi năzui mai sus.
Independent de cele expuse mai sus, eRep este implementat prost; şi ca atare funcţionează prost; prin definiţie, un joc aduce destindere şi distracţie, ori în stadiul actual, eRep aduce mai mult dezamăgire şi nervi întinşi. Sigur, asta nu ţine de noi.
Sper cât de curând să pot reveni cu o analiză de detaliu şi cu propuneri, dacă voi găsi resurse să mă implic în acest joc.

Vă doresc toate cele bune,
cicotan