Cine sunt şi în ce cred eLegionarii?
eLegiunea Arhanghelului Mihail
Sus inima!
Tzimiskes
Cine eşti tu?
Sunt un român basarabean, care lucrează şi studiază în Chişinău. Sunt doctorand în istorie, subiectele care mă preocupă sunt "Conştiinţa naţională a românilor basarabeni în componenţa Imperiului ţarist" şi "Elita intelectuală românească din Basarabia în anii primului război mondial".
Am 25 de ani, activez în calitate de funcţionar public, sunt căsătorit de 2 ani, aşteptăm un copil. Totodată, am un blog pe care-l administrez: http://mischescu.blogspot.com/
În ce crezi tu?
Convingerile mele politice sunt conservatoare. Cred în bunul Dumnezeu, în familie şi în meritocraţie. Sunt creştin ortodox, dar nu accept prozelitismul. Sunt anticomunist, dar încerc să înţeleg fenomenul, fără a-i ierta ororile.
Ce valori oferi eRomâniei?
Ce aş putea eu oferi? Modesta mea contribuţie, prezenţa pe câmpul de luptă de fiecare dată când interesul naţional o va cere, loialitate cauzei legionare şi responsabilitate în luarea deciziilor.
AuR'STAR
Cine eşti tu?
În Real Life am 20 de ani, sunt student al Facultăţii de Informatică din Iaşi, iar timpul liber mi-l ocup cu competitive programming şi lecturi despre istorie. Aş putea să afirm că sunt destul de workaholic.
În ce crezi tu?
Din capul locului, aş dori să nu se înţeleagă că sunt legionar. Sunt doar un prieten al legionarilor. Cartea căpitanului, Pentru Legionari, m-a făcut să înţeleg că a fi legionar înseamnă mai mult decât crezul, înseamnă jertfă. Cred într-un Dumnezeu după chipul ortodox, cred în Valeriu Gafencu, în Sfinţii Închisorilor şi, bineînţeles, într-un Stat Naţional Legionar.
Ce valori oferi eRomâniei?
După o pauză de 3 ani, am decis să-mi învii caracterul.
Sunt fost comandant al UM Vulturul Negru, fost PP al eLAM şi fost adjunct de MoD. Am condus şi câteva ministere de-a lungul timpului.
DragosSin
Cine eşti tu?
Eu sunt Dragoş, am 30 de ani şi joc erepublik de ceva mai bine de 2 ani. În RL încerc să îmi împart timpul între pasiunile mele: pescuitul la crap şi Rapid Bucureşti, iar cea mai mare realizare este fetiţa mea de 6 ani care a început săptămâna trecută scoala.
În ce crezi tu?
Cred în onestitate şi modestie, urăsc ipocrizia şi duplicitatea oamenilor. Cred în viitorul României şi doresc să devenim o societate mai bună, însă realizez că este greu să scăpăm de mentalitatea de turmă.
Ce valori oferi eRomâniei?
Sunt convins că principala noastră preocupare ar trebuii să fie atragerea de noi jucători în joc şi sprijinul acordat acestora în prima perioadă de eviata. Astfel am putea să devenim o comunitate mai puternică şi mai interesantă.
Exploit detected
Cine eşti tu?
Un om care se ocupa de media în viaţa reală, mulţi mă cunosc de a meet-urile Erep, sunt un tip cât se poate de real şi normal! Nume: Mihai
În ce crezi tu?
În mod necondiţionat în valorile DREPTEI reale, atitudine, moralitate, respect, bun simţ!
Ce valori oferi eRomâniei?
Aceleaşi valori exprimate în spaţiu virtual!
Codrincody
Cine eşti tu?
Mă numesc Codrin am 18 ani şi sunt din Iaşi. Despre 'eViata' mea şi ce am realizat pe plan politic şi nu numai puteţi găsi pe profilul meu (http://tinyurl.com/nzrkru9) sau în articolul meu de prezentare de alegerile presedentiale din August 2013: http://tinyurl.com/oatzo5c
În ce crezi tu?
Vorbind strict pe plan politic cred în mişcările de dreapta (cât mai departe de stânga), iar în politica din eRomania în opinia mea singurul partid de dreapta este eLam, restul oscilând în funcţie de conjunctura.
Ce valori oferi eRomâniei?
Majoritatea mă cunoaşteţi, întotdeauna am fost implicat în viaţa politică a României şi la bine şi la rău.
LeRoiv77 (ex. Viorel77)
Cine eşti tu?
Viorel, 35 de ani, din Buhuşi (BC), căsătorit, lucrez într-o firmă de familie şi ne ocupăm cu extracţia agregatelor minerale, printre altele, retras în România, după o experienţă de 15 ani în Austria, Elveţia; Italia, Germania.
În ce crezi tu?
Aici pot răspunde printr-un singur cuvânt şi anume: seriozitate.
Ce valori oferi eRomâniei?
Pledez pentru o Românie indivizibilă în real-life, dar în acelaşi timp, nu am nimic contrar oamenilor de alte naţionalităţi, acest sentiment de "ură" să-i spunem împotriva unora sau altora, este de neînţeles pentru mine. De-a lungul anilor, mi s-a demonstrat că valoarea omului este dată strict de calităţile individului de aceea cred că înainte să primim trebuie să oferim.
Succes tuturor colegilor, şi mă bucur să vă cunosc cel puţin în virtual life!
BodiTheGreat
Cine eşti tu?
Absolvent al Ase masterand, momentan lucrez în Media pentru singura companie farma cu 100% capital românesc. Este un job oarecum prost plătit pentru ce pot face însă acesta este compromisul care îl fac pentru ceea ce îmi place. Iubesc sportul iubesc fotbalul iubesc Steaua care din păcate a murit în 2004. De asemenea sunt nebun după gaming chiar dacă nu am foarte mult timp la dispoziţie.
În ce crezi tu?
O întrebare frumoasă, sunt un adept al socialismului modern (sper să nu mă judeci) cred în faptul că oamenii nu sunt născuţi azi egali şi ar trebui noi restul să facem tot ce ne stă în putinţă să îi facem să nu simtă asta. Cred în istorie cred în faptul că noi romanii suntem mai mult decât un popor de ţigani, însă suntem laşi şi nu facem nimic să schimbăm această convingere a haterilor din occident. Cred în Antonescu şi în spiritul lui, cred în o parte din convingerile legionare de asemenea cred că tot ce a urmat după Ferdinand este o ruşine adusă familiei regale.
Ce valori oferi eRomâniei?
În primul rând din punctul de vedere al damage-ului, sunt în top 10 d2 Ro. Nu am foarte mult timp la dispoziţie, însă jocul este aproape mort şi din poziţia de congresman simt că pot să fac mai mult pentru cei abia veniţi în joc şi poate ceva mai ok pentru ţară.
Senshi San
Cine eşti tu?
Adi, 28 de ani, din Braşov... corporatist... Dar mai important CORMORAN, dinamovist, ardelean din tata în fiu, ROMAN
În ce crezi tu?
Cred în onestitate şi cred în a spune lucrurilor pe nume. Lumea mă ştie puţin dur în exprimare, dar de cele mai multe ori corect. Nu cred în a mulţumi pe toată lumea, cred doar în a face ceea ce trebuie. Se spune că dacă exista persoane care nu te plac, înseamnă că faci ceva bine. Slavă Domnului, sunt destui şi aia. Poate şi din cauză că sunt cam impulsiv câteodată, dar mă tratez). Sunt ofticat.
Ce valori oferi eRomâniei?
Valori materiale nu am... şi dacă am e treaba mea))
O să ofer cetăţenilor eRomaniei exact ceea ce o să primesc în cazul în care ajung în Congress: 2 legi. E un proiect mai vechi al meu, sunt consecvent şi mă ţin de el ori de câte ori pot. Deci cine nu intra în Congress şi are idei bune, îmi dă mesaj şi o rezolvăm. Nu ştiu câtă valoare poate reprezenta acest lucru, ştiu doar că îi poate implica şi pe alţii în luarea de decizii bune pentru eRomania, iar din punctul meu de vedere nu e puţin lucru. Pe lângă asta, îmi pun la dispoziţie timpul. Dacă nu aş crede că pot face lucruri bune, nu aş candida. Nu mă interesează medalia, poziţia sau "puterea"... sunt doar unul dintre aia idealişti (şi proşti) care încă au încredere că pot să mai schimbe câte ceva. YNWA
Nikky Alexander
Cine eşti tu?
În RL mă numesc Alex, am 29 de ani, sunt din provincie, sunt angajat al unei instituţii din cadrul statului român, am ca obiect de activitate munca de birocrat în egală măsură cu cea de teren "cu drept de semnătură".
Sunt un vechi jucător al eRepublik, chiar dacă lvl-ul meu este unul de novice.
În ce crezi tu?
Hmm, ar fi multe de spus dar, făcând un rezumat, consider că noile principii care pot aduce inovaţii "simplificarea" măsurilor luate de persoanele care au funcţii de conducere şi o stimulare în maximizarea potenţialului pe care jucătorii îl au în eRepublik. (mă refer strict la joc)
Ce valori oferi eRomâniei?
Valori? Consider că aici modul de abordare trebuie de către cineva "triat" în aşa fel încât fiecare cu specialitatea pe care o are la bază... pe scurt... fiecare la ce se pricepe cel mai bine, acolo trebuie să vină cu idei şi concepte noi în aşa fel încât să permitem o dezvoltare pe termen scurt şi durabilă.
Daan Rares
Cine eşti tu?
Un jucător care cred că se poate considera din vechea gardă activând în acest joc din 1 ianuarie 2009, în realitate sunt student la facultatea de informatică din Iaşi.
În ce crezi tu?
Tot jocul am făcut parte doar din eLAM şi doar într-o singură unitate militară şi anume VN, deci loialitate pot spune că e un principiu după care mă dictez.
Paul T. Craciunescu
Cine eşti tu?
Un tânăr plecat peste hotare de câțiva ani. Sper să am ocazia să mă întorc în țara mea la un moment dat.
În ce crezi tu?
O întrebare complicată, dar care încerc să răspund în legătură cu erepublik. Cred în echipă, solidaritate și adunarea forțelor pentru un obiectiv comun. Mai presus de toate, cred în "fair-play" și nu suport trișorii (clonării, furăcioșii, TO-iștii, etc)
Ce valori oferi eRomâniei?
Experiență, respect (pentru cei care merită) și mult fair-play.
JANNINI
Cine eşti tu?
Sunt un spirit liber, nimic mai mult, nimic mai puţin.
În ce crezi tu?
Cred în tot ce-i drept şi bun, deşi e în van.
Ce valori oferi eRomâniei?
Ce pot oferi... produsele propriei inteligente.
Comments
Iaca ii mai cunoastem si pe ai nostri 😃 o7
Salut, ma numesc Drew si sunt cel mai sexy jucator din eRepublik. 😁) sa moara dujmanii 😁
huooo, brasovean si dinamovist nu-s compatibile. Steagu4ever 😁
Tractoru si ICIM-u
Forex 😁))
Flocex nu mai exista de mult. huooo securistii 😁
Foarte frumos!
Bravo!
Ultimu e scurt si la obiect 😃
Suces si sa luam cel putin locu 4!
🙂 Felicitari tuturor!
Succes!
Succes! 🙂
o/ TLC
Basarabia e Romania !
felisitari si viata lunga tuturor. sper sa aveti parte de cat mai multe satisfactii
am vrut, la inceput de propozitie, sa o ard pe lb spaniola
TLC!
Bravo, frumoasa idee. TLC
fain cuvinte 🙂
Succes tuturor !!!
TLC!
o7
Bun articol! Felicitari editorului!
o/
voters club vote #100
o7
ati cumparat voturi pentru asa ceva? rusinos
ELAM e varza, se stie !
Zmeu cumpără voturi pentru orice rahat pe care-l emană, măcar ăsta e articol de calitate.
E un lucru care vad ca-i general in politica din jocul asta. E principiul:"daca ala e bou eu de ce sa nu fiu?"
Nu vreau sa sune a jignire special pentru voi pentru ca nu e. L-am gasit si in partidul meu, este pur si simplu o chestie generala. Mie imi pare gandire primitiva. De ce daca unul face o manarie trebuie sa faca toti ca el?
Problema e ca voi sunteti legionarii, aia care va dati marii corecti ai Romaniei.
inainte sa debitezi asemenea ineptii in loc de scuze pentru tampenia pe care ai facut-o si pentru greselile tale, te rog sa imi arati link la cel mai recent articol al meu politic, si apoi la cel mai recent articol al meu la care am cumparat voturi.
PTC, ma dezamagesti din ce in ce mai mult. Vorba lui Vic of Thor, va mai dati si marii corecti ai eRomaniei
Te oftici? Templierii tai au cumparat exact 100 de voturi. wtf
Bucket camarade, tu cine esti de fapt asa "reloaded"? 🙂
Mai bine ai invata putin sa scrii inainte sa te agiti pe aici...coiule!
Imi pare rau ca inca nu stiti sa va alegeti aliatii.Templierii/RU oameni cu care impreuna ati facut aliante va scot periodic din top 5 cu clone sa aiba mai multe locuri in congres...tot nu va treziti.Pacat.Iar cine vrea dovezi ca RU./Templieri joaca asa aveti mai multe articole prin feeduri cu printscreen.
in rest sper sa va reveniti.
succes
Bai Retardix, daca iese eLam intra PL nu RU.
🙂Da am vazut cat de PL este vintila haiducul,shoshee,soy capitan etc...🙂toti RU 🙂Esti si magar.🙂
Te oftici? 😁)
Nope🙂Doar ma amuza cat de multe pot crede prostii care ii conduci🙂.aici esti de admirat.Prosti oamenii intr-un mare fel🙂
[removed]
Tu ești clar de pe altă planetă dacă ai impresia că suntem sau am fost vreodată aliați cu RU. Au băgat și ei capul în poză o perioadă. Iar cu templierii am terminat-o de vreo 3 luni, despre ce discutăm aici?
🙂discutam de perioada cand toata lumea se ruga cu cerul si cu pamantul de voi sa deschideti ochii🙂.istoria e ironica rau de tot.Stii foarte bine ca am dreptate.
Ai ceva anume de impartit cu templierii Paul?
Pai tocmai pentru ca am refuzat compromisurile am ajuns in situatia asta, nu invers. Daca taceam si stateam cuminti, bagam RU pe liste, eram bine mersi. Asa e cu "aliantele".
"Istoria ne invata ca nu invatam nimic din istorie" 😁
frumoasa initiativa, succes!
bafta si in RL, fiecaruia dintre voi!
Frumos articoll! Daca ati aparea in listele de vot, cu voi as vota. 😉
Cum sa tii cu Steaua si sa fii legionar ?
Te oftici?
Frumos articol. Dicolo de cancan-ul politic permanent, este poate cel mai bun, cel mai frumos articol de prezentare a unei liste de candidati pe care l-am citit vreodata!
mai ales ca au intrat toti in Congres........
Asta e cancan. Putem aprecia un articol exceptional si fara sa facem legatura cu greselile si conflictele politice. Multi dintre cei aflati pe lista, de la Paul.la Codrin sau Exploit, sunt oameni deosebiti alaturi de care am lucrat si as lucra oricand.
Sper ca oamenii frumosi din eLam, care in ultimul timp s-au lasat manipulati si atrasi in conflicte inutile, generate de interese externe partidului, care au urmarit si reusit indepartarea lor de prieteni, sa reia fraiele si revina in top si pe un drum bun.
Foarte frumos articol!
o/
sunt de acord
Ziarul asta are locatia in Lituania?
Da, în exil! 🙂
Asa ii trebuie, daca n-a fost cuminte 😁