Cronica struţofonică

Day 1,682, 01:11 Published in Romania Romania by Nicolae Crefelean

Azi-noapte am spart următoarele resurse în Southern Great Plain:

> 30 FF + 5 EB + 3 bazuci pline + 1 bazucă cu 2 focuri
> am primit la schimb 15 tancuri q6

Coordonatorii diviziei 2 m-au încurajat să dau cât pot să mut zidul. Am făcut-o pentru câteva minute, dar pentru că la ora aia nu mai erau mulţi la datorie am pierdut totuşi lupta. Evident, o parte din acţiunile mele au venit ca ordin, o parte ca asumarea propriilor consecinţe. Ştiu şi eu că victoriile nu-s garantate.

Totuşi, la numai câteva minute mai târziu m-am gândit să fac o rachetă q2, că tot am fabrică. Am intrat pe canalele pe care frecventez, am spus dotarea pe care-o am şi am cerut donaţii de arme pentru restul, ca să pună fiecare câte puţin pentru o rachetă. Hai că zic şi ce am avut, că poate vor veni şi cârcotaşi să spună că am avut punga goală. Am avut 12xq1, 25xq5, 25xq6. Deci am cerut doar completarea şi, eventual, din partea vreunul veteran cu suficient buget, poate aş fi primit şi cei 250 cc pentru construirea rachetei.

Ei bine, mesajul meu a atras unul dintre ofiţerii Gărzii Naţionale (GN), care m-a muştruluit niţel că începutul e esenţial în joc şi că n-ar trebui să-mi risipesc resursele fără o strategie. Evident, n-am cum să nu-i dau dreptate, că deja ştiu şi eu asta. Dar am făcut-o asumându-mi consecinţele, chit că am riscat să-i amărăsc pe cei care se străduiesc zilnic să ne crească bine.

Însă din conversaţia cu acest ofiţer am extras şi ceva ce ar trebui să ne dea tuturor de gândit. Dacă n-ar fi avut sens n-aş fi scris articolul de faţă. E vorba de tehnica struţului pe care unii o adoptă atunci când dau ordine de luptă. Confirm ofiţerului GN, coordonatorii diviziei 2 ar fi trebuit să ştie dacă merită sau nu să plusez în luptă cu resursele mele. De asemenea, mi-a spus că nu-s neobişnuite cazurile în care unii politicieni îi îndeamnă pe începători să dea tot ce pot ca să obţină victorii cu care să se poată lăuda ulterior ca realizări pe durata mandatului, fără să le pese de fapt că efortul celor mici le afectează propria dezvoltare. Aşa cum am spus, are sens.

Acum întrebarea e... dacă lucrurile astea sunt cunoscute, de ce trebuie să ridic eu problemele astea în public în loc să ia veteranii atitudine? Parcă şi-au înfipt capul în nisip şi speră ca lucrurile să se rezolve de la sine. E evident că la vechimea mea în joc n-am de unde să ştiu dacă cineva e bine intenţionat sau nu, dacă cineva îşi vede propriul interes sau nu, dacă cineva e suficient de experimentat cu jocul... sau nu. Nu-s în poziţia să evaluez eu coordonatori, ofiţeri superiori, comandanţi şi altfel de lideri. Însă e evident că de dragul evoluţiei consistente a armatei noastre trebuie să tragem undeva linia şi să luăm măsuri.

Vreţi nume? Domnilor, vă rog să vă nominalizaţi singuri, că sigur mă ţineţi minte de numai acum câteva ore. Dacă cei doi îşi vor da numele trag şi eu nădejde că putem construi o strategie mai bună pentru luptele din viitor, o strategie asumată de toţi participanţii la ea.

Eu unul completez articolul cu ceea ce trebuie să ştiţi. E doar un joc şi nu mă crizez că n-am câştigat bătălia deşi am dat tot ce-am avut în cămară. Sunt nişte paşi înapoi, pe care nu-i voi recupera uşor, dar cel puţin ştiu că am luptat pentru noi. Deci înainte să mă trataţi ca pe victima diviziei 2 sau ca pe fraierul care dă tot ce are, înţelegeţi că am făcut-o cu bună ştiinţă. Articolul de faţă trebuie însă să ajute la rezolvarea problemei ordinelor de luptă date oamenilor care n-au nici măcar experienţa mea. Nu de alta, dar cel puţin între noi putem avea pretenţia să fim eficienţi şi să dăm dovadă de suficientă etică, aşa-i?