Join the new world

A fost o dată o iarnă mai friguroasă ca oricând. Toată lumea era îngropată în nămeţi uriaşi. Vântul sufla furios şi tăios. Toate şcolile erau închise. Nimeni nu mai mergea la serviciu. Totul era îngheţat şi pustiu pentru că toţi oamenii stăteau adăpostiţi la căldură în casele lor.







Crăciunul se apropia şi toţi copiii se întrebau cum o să mai ajungă Moş Crăciun la ei când toate hornurile erau pline de zăpadă, geamurile îngheţate şi străzile adevărate tunele.

Viscolea aşa de rău încât părea imposibil chiar şi pentru Moş Crăciun să mai zboare cu sania lui fermecată.

În Laponia situaţia era şi mai gravă. Toţi spiriduşii forfoteau la fabrica de jucării ca să termine producţia la timp, Moş Crăciuniţa nu-şi mai vedea capul de treabă şi cocea de zor la cozonaci, renii stăteau ascunşi la căldură pentru că altfel riscau să se transforme în statui de gheaţă, iar sania fermecată era de negăsit.

Moş Crăciun, înfofolit sub o pătură pufoasă, tuşea şi strănuta.

- Moşule nu ai cum să duci toate cadourile pe vremea asta. Uite cât eşti de bolnav. Mă tem că va trebui să amânăm Crăciunul până când te faci bine, spuse spiriduşul şef.


- Să amânăm Crăciunul? Nu am făcut asta niciodată şi nu se poate să facem aşa ceva nici acum! Sania fermecată poate să treacă prin orice viscol, a tunat Moş Crăciun fonfăindu-se.

- Moşule…sania fermecată…

- S-a întâmplat ceva cu sania?!spuse moşul impacientat. Apoi s-a apucat să fluiere printre strănuturi, încercând să cheme astfel sania la fereastră că să o poată verifica.

- Sania e de negăsit, spuse spiriduşul şef cu glasul tremurând.

- Imposibil! Sania trebuie să vină când fluier. Aşa a fost de sute de ani…

- Noi credem că e îngropată în zăpadă şi praful de stele care o făcea să funcţioneze a îngheţat. De-asta nu mai răspunde la fluierături.

Moş Crăciun s-a ridicat grăbit din pat, şi-a pus haina cea mai călduroasă şi cizmele îmblănite, a luat un sac mare plin cu praf de stele şi a ieşit afară să vadă ce s-a întâmplat cu sania.

Moş Crăciuniţa a început să ţipe îngrijorată: “O să te îmbolnăveşti mai rău! Intră imediat în casă! Nu ai voie să te ridici din pat!” Era deja prea târziu. Moşul înainta prin nămeţii uriaşi cu capul gol, pentru că viscolul îi zburase instantaneu căciuliţa roşie.

Sania era de negăsit şi Crăciunul era a doua zi. Nu avea timp să construiască o alta sanie şi era şi prea bolnav pentru a zbura pe o astfel de vreme. S-a hotărât să arunce praful de stele pe zăpadă în speranţa că o va topi. Vântul era atât de puternic încât praful de stele nu s-ar fi lipit de zăpadă oricât ar fi încercat. Milioane de bucăţi de steluţe au zburat purtate de vânt prin toate colţurile lumii.

Moşul s-a lăsat păgubaş şi s-a întors în casă şi mai răcit decât plecase. Crăciuniţa înduioşată nu l-a mai certat. I-a dat o cană mare de lapte cu miere şi scorţişoară şi s-a aşezat lângă el. Trebuia să fie o modalitate de a salva Crăciunul.

- Moşule ce-ar fi dacă am ruga părinţii să ne ajute?

- Nu se poate. Toate scrisorile copiilor sunt la noi. Şi în plus toate magazinele sunt închise din cauza zăpezii. Nu ar avea ce să le cumpere.

- Păi tu nu te-ai uitat la ştiri?

- Crezi că eu am vreme să mă uit la televizor când trecem printr-o astfel de criză? A întrebat Moşul arţăgos.

- Praful de stele cu care încercai tu să topeşti zăpada a zburat prin toate colţurile lumii. Numai la noi mai e vremea aşa de urâtă. În rest s-a oprit ninsoarea şi zăpada începe să se topească.

- Serios? Extraordinar! Bine măcar că pot ieşi părinţii din case să cumpere brazi. Păcat totuşi că nu o să aibă nici un cadou de aşezat sub pomul de Crăciun.

- Pai de ce să nu aibă? Le trimitem scrisorile copiilor şi îi rugăm să cumpere ei cadourile pentru că… Moş Crăciun a răcit.

Moş Crăciun tăcea. Nu-i convenea situaţia. Cadourile sunt meseria lui. Nu putea să lase o sarcină aşa de importantă în mâinile părinţilor. Copiii şi-ar fi dat seama şi Crăciunul n-ar mai fi fost Crăciun.

I-a venit o altă idee. S-a ridicat din pat şi a fugit în fabrica de jucării să verifice cât praf de stele mai avea. Toţi spiriduşii dormitau, convinşi că nu se va mai face nici o livrare a doua zi.

- Treziţi-va în clipa asta! O să trimitem toate cadourile orice ar fi! Terminaţi producţia de jucării! Mâine de dimineaţa toţi copiii trebuie să îşi primească darurile.

- A înnebunit Moş Crăciun! Cred că e de la răceală…spuse un spiriduş mai tânăr.

Moşul, încărcat cu vreo 10 saci de praf de stele a alergat înapoi în casă şi a pus mâna pe telefon.

- Alo? Crăiasa zăpezii?

- Da…Cine e la telefon? Sunt foarte ocupată.

- Sunt Moş Crăciun. Ia te rog o pauză din suflat şi vino până la mine.

- S-a întâmplat ceva?

- Da, e urgent! Ai uitat crivăţul pornit la noi şi nu mai pot să-mi dezăpezesc sania.

- Ai încercat cu praf de stele?

- Am încercat! Mi-a zburat tot din pricina vântului.

- Bine, hai că zbor până deasupra voastră şi arunc eu nişte praf de stele. Dar îmi rămâi dator să ştii!

- Cum să nu Crăiaso?! Te aşteaptă zece saci aici dacă reuşeşti să-mi scoţi sania de sub nămeţi.

În timp ce Crăiasa zăpezii presăra praful fermecat deasupra Laponiei, Crăciuniţa găsise cartea de bucate a bunicii sale. În cartea asta se afla o reţetă secretă de băutură care vindecă orice răceală.

Moşul şi-a pus grăbit costumul şi a sorbit dintr-o cană imensă, licoarea magică. A tras un ultim strănut şi gata! Răceala a dispărut ca prin minune.

- La drum! strigă Moşul şi renii se ridicară de pe lângă sobe gata de încă o călătorie.

Crăiasa se ţinuse de cuvânt. Sania aştepta cuminte să fie încărcată cu cadouri şi să pornească în înconjurul lumii ca în fiecare an.

Renii au fost înhămaţi, cadourile aranjate cu grijă, Crăciuniţa l-a sărutat pe obraz pe Moş Crăciun şi totul a reintrat în normal

- Unde sunt sacii mei cu praf de stele? Întrebă Crăiasa Zăpezii miorlăindu-se.

- Hai înauntru să ţi-i dau. Era cât pe aci să strici Crăciunul, dragă. Poate ar trebui să-ţi iei şi tu o vacanţă. Prea ai exagerat anul ăsta, zise Crăciuniţa cu un glas obosit.

- Dragă…ştii cum e. Trebuie să-mi câştig şi eu existenţa. Anul ăsta nu mai aveam nici fir de praf de stele în toată bucătăria. Păi îmi mai creşteau mie cozonacii fără sacii ăstia?

Şi-am încălecat pe-o sanie

Şi v-am spus o poveste fără nici o dihanie!